Educație / Cunoaștere

Anchetă: La ce ne-ajută cultura?

De Luiza Vasiliu, Fotografii de Adi Bulboacă

Publicat pe 23 mai 2017

Pentru că săptămâna trecută am împlinit un an de Scena9, am întrebat câțiva producători și consumatori de cultură 1. la ce ne-ajută/îi ajută cultura în vremurile astea din ce în ce mai îngrijorătoare și 2. ce descoperiri culturale au făcut în ultima vreme care să-i facă să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc. Ne-au răspuns (și ne-au dat un oarecare avânt suplimentar), următorii:

Șerban Alexandrescu, căpetenie la Headvertising

La ce ne-ajută cultura în vremurile astea din ce în ce mai tulburi?

Cu atât mai mult în vremuri tulburi ai nevoie de aşa ceva. Ca şi cu o ceaşcă de cafea, viaţa e mai plăcută şi mai clară „cu” decât „fără”. În plus, alături de medicină, cultura e singurul lucru care mă face să regret mai puţin că nu sunt un hunter-gatherer culegând fructe şi nuci, cu 12 000 ani în urmă.

Ce descoperiri culturale ai mai făcut în ultima vreme?

Expoziţia cu premiile anuale World Press Photo, văzută chiar acum 2 ore; şi îngheţată picantă de trandafiri de la libanezul de pe str. Mendeleev - pentru că orice lucru culinar e totodată şi cultural (un motiv în plus să mă indignez vis-à-vis de selectivitatea celor care vor shaorma, dar nu vor şi refugiaţi)

Bologna, oraşul; „Bologna grassa, rossa, dotta e turrita”. Mi-am reamintit încă o dată ce e atât de temeinic mişto Europa şi de ce merită să ne scremem pentru ea. La pachet cu giganticul Târg internaţional de carte pentru copii din Bologna; o ilustrată bucolică a globalizării, dar şi o demonstraţie că world domination se face şi cu pensule și acuarele, nu doar cu portavioane şi cod binar.

Better Call Saul - mai ales jumătatea lui despre îmbrăţişarea otrăvită dintre cei doi fraţi, unul greiere righteous frustrat, iar celălalt furnică mincinoasă, dar bineintenționată. Artă înaltă, abil deghizată.

Postwar – înţeleaptă istorie scrisă de Tony Judt despre un continent pe care nu-l cunoaştem tocmai pentru că trăim pe el. Şi, lărgind cadrul, Governing the World – The History of an Idea, a lui Mark Mazower. Pur şi simplu după ce le citeşti – că să citez din întrebarea ta – „înţelegi mai bine lumea în care trăim”. Numai că după ce o înţelegi, nu mai poţi fi acelaşi om. Ceea ce va doresc şi vouă.

Boglarka Nagy, responsabilă de programarea cinematografică la Institutul Cultural Francez din București

La ce ne-ajută cultura în vremurile astea din ce în ce mai tulburi?

Cred că avem nevoie de cultură pentru a fi confruntați cu cine suntem, pentru a ne înțelege pe noi înșine și lumea din jur mai bine, dar și pentru a ne crea repere.
Se spune că în timp de război muzele tac. Eu cred că, dacă muzele ocupă locul cuvenit, nu se va ajunge în situații de impas și, dacă muzele au făcut o treabă bună și am colaborat cu ele, dăm dovadă de un caracter care ne permite să păstrăm umanitatea și valorile chiar și în vremuri dificile. Din păcate, cultura și educația nu au fost apreciate la valoarea lor reală; cred că asta se reflectă în alegerile politice din ultimii ani la nivel global.

Ce descoperiri culturale ai mai făcut în ultima vreme? 

Evenimentul cultural care m-a impresionat cel mai mult în ultima vreme a fost un concert al lui Hauschka (Volker Bertelmann). În realitate, m-a impresionat artistul însuși. Modul în care a prezentat muzica sa, capacitatea de a experimenta modalități noi de a-și folosi intrumentul, curiozitatea de a crea sunete noi chiar și după zeci de ani, atitudinea extrem de umilă și generozitatea cu care a împărtășit muzica sa, încercând să-și folosească arta pentru a genera frumusețe în oameni. Nu pot să spun că am înțeles mai bine lumea în care trăiesc, dar măcar am redescoperit că o persoană inteligentă, dedicată artei sau muncii sale și care abordează oamenii din jur cu respect și empatie poate să aibă o influență pozitivă asupra celor cu care intră în contact.

Lavinia Braniște, scriitoare și traducătoare

La ce ne-ajută cultura în vremurile astea din ce în ce mai tulburi?

Nu mi se pare că vremurile pe care le trăim sunt mai tulburi decât altele, dimpotrivă. Cel puțin prin părțile noastre. E pace, relativă libertate, relativă bunăstare, avem antibiotice și analgezice, femeile nu mai mor la naștere etc. Nu m-aș plânge că nu suntem într-un moment bun al istoriei. Și cred că noi, „consumatorii”, ne permitem acum să privim mai cu atenție spre cultură, fiindcă avem deschidere și avem posibilități. Cultura ne ajută să ne clătim creierii și să rămânem sănătoși la cap. Și apoi, dacă deschidem mai bine ochii și urechile, poate prindem un pic și din senzația de magie a actului creator, care ne poate păcăli timp de-o secundă că mai e ceva dincolo de lumea asta.

Ce descoperiri culturale ai mai făcut în ultima vreme?

Am fost zilele trecute la Muzeul Marinei din Amsterdam și am intrat într-un simulator care-ți arăta drumul unui container de mărfuri de pe vapor, prin docuri și apoi în depozite. Tu erai marfa din container și vedeai – în proiecții video la 360 de grade pe pereții interiori ai containerului – cum te apucă macaraua, cum te transportă camionul, cum te ridică motostivuitorul la raft. A fost atât de reală simularea (sau atât de ușor de păcălit creierul) încât am avut rău de înălțime, deși incinta nu s-a mișcat câtuși de puțin. Dacă muzeul e un altar al culturii și aceasta a fost o experiență culturală (și a fost, nu mă îndoiesc), atunci aș putea spune că m-a făcut să înțeleg mai bine lumea în care trăiesc. Altfel, când vine vorba de cărți, muzică, dans, film nu mă aștept de la cultură să-mi explice lumea, ci, dimpotrivă, să mă ducă într-un univers paralel. Poate cultura îmi ridică niște întrebări, dar, dacă îmi și răspunde la ele cu convingere, nu mai e cultură, ci propagandă.

Mihai Dinu, zis și eclecticfm

La ce ne-ajută cultura în vremurile astea din ce în ce mai tulburi?

Cultura îți oferă un refugiu în fața asaltului și a invaziei de prost gust. Este un fel de protecție, din păcate nu ermetică. Resimțim din plin lipsa unor sisteme de referință, iar cultura te ajută să ai aceste sisteme, te ajută să te raportezi corect și echilibrat față de anumite probleme sensibile.

Ce descoperiri culturale ai mai făcut în ultima vreme?

Descopăr muzică în fiecare zi. În mare parte, underground. Într-o varietate mare de stiluri, diversă, colorată. De cele mai multe ori încărcată de mesaje puternice. Nu știu dacă asta mă face să înțeleg mai bine lumea în care trăiesc, dar cu siguranță mă face mai fericit.

 

Elena Neicu, CCS (Corporate Communication Specialist)

În ultimele zile din 2016, pentru prima dată, am făcut lista de dorințe, mai mari și mai mici, pentru anul ce urma să vină. Printre ele e și planul de a avea parte, cel puțin o dată pe lună, în fiecare lună, de o experiență din sfera artă și cultură pentru care să plătesc. Vin dintr-un oraș în care primul și ultimul film pe care l-am văzut la cinema a fost Titanic, excursiile la București erau relativ dese și, deși aveau scop cultural, se terminau, inevitabil, la Mall, iar de când locuiesc aici și până anul acesta am fost expusă la experiențe cultural-artistice din inerție.

Cred că două dintre experiențele de care s-a întâmplat să am parte au fost relevante și m-au adus în punctul în care să îmi doresc să mă expun la artă și cultură planificat. Acum patru ani, de 8 martie, am fost la balet la Cenușăreasa și am avut locuri în rândul 2. Finalul spectacolului cu aplauzele nesfârșite, florile care îi erau oferite Cenușăresei și ochii umezi ai celor de pe scenă m-au făcut să mă întreb cât de bine trebuie să fac ceea ce știu eu să fac astfel încât să am parte de acea recunoștință. Cam așa am mixat eu atunci realitatea cu arta și am reușit, nu neapărat să înțeleg mai bine vremurile, dar să găsesc repere la care, fără să fi fost la balet, poate că nu aș fi ajuns să mă raportez. Apoi a fost lectura privată a lui Cărtărescu, imediat după lansarea Solenoid, când el și Dorina Chiriac au citit pasaje din noua carte. Am rămas după această experiență cu imaginea unui mecena în carne și oase, datorită căruia eu și alții ca mine am dat nas în nas într-un living cu Mircea Cărtărescu și opera lui recentă. Nu știu dacă vremurile acestea din ce în ce mai tulburi sunt și despre accesul la cultură, dar seara mea de atunci a fost despre cum se poate aproape orice datorită unor oameni care cred în cultură, o susțin financiar și o dau mai departe la pachet cu valori și aspirații.

Iar cea mai recentă experiență relevantă, de data asta dintre cele care sunt rezultatul listei mele de dorințe, e Faust. Am fost în aprilie la Sibiu să văd Faust și e clar că n-aș putea să spun după această piesă cum ne ajută cultura în vremuri din ce în ce mai tulburi, ci doar că, de data asta, spectacolul de teatru mi-a tulburat vremurile într-un fel pe care mi-e greu să îl pun în cuvinte. Cumva, am ieșit de acolo mai pregătită pentru orice, făcând pași siguri spre baricada mai matură a vieții mele. Însă important e că știu că, dacă îmi va fi dificil în această etapă, pot să evadez plătind pentru un bilet în primele rânduri la Cenușăreasa.

Ilinca Manolache, actriță

Mi-ar plăcea să cred că teatrul mă ajută să devin un om mai bun. În orice caz, teatrul mă face să simt enorm. Să descopăr nişte faţete ale mele pe care nu le-aş fi cunoscut altfel. Cred că nu poţi să creezi făcând abstracţie de contextul social în care exişti. Teatrul pune oglinzi în faţă, teatrul emoţionează, teatrul sperie, teatrul scârbeşte, teatrul chestionează, teatrul ar trebui să te facă să îţi foloseşti mintea şi sufletul. Cred că teatrul este - sau ar trebui să fie - foarte diferit de orice formă de divertisment facil şi cred că pericolul ăsta e. Nu tot ce zboară se mănâncă.

Lately, în urma spectacolului Artists Talk de Gianina Garbunariu, pe care îl jucăm la ARCUB, am început să mă chestionez ca artist. Mă întreb de mai multe ori „ce mă mână în luptă”? Artiştii sunt extrem de egocentrici şi de orgolioşi şi de multe ori creaţia lor artistică porneşte dintr-un fals. Porneşte din dorinţa de a se arăta pe sine. Am realizat că suntem tapetaţi de clişee, de vorbe goale, e multă poleială şi puţin conţinut. Îmi doresc foarte tare să mă educ artistic în aşa fel încât să nu devin un impostor. Şi impostorii sunt fatali. În orice domeniu. Mai ales în artă.

Sala de la Odeon, fotografie de Adi Bulboacă

Cătălin Anchidin, PR de film

La ce ne-ajută cultura în vremurile astea din ce în ce mai tulburi?

Kant spunea că „un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat”. Zilele astea, când manipularea este un „tool”, folosit cu mult talent prin toate mijloacele de comunicare în masă (începând de la rețele sociale și continuând cu presa, care de cele mai multe ori este aservită politic sau funcționează în funcție de interesele mogulilor etc.), cultura este singura armă pe care o mai avem în lupta cu manipularea.
Și vedem cu toții unde a dus lipsa culturii...

Ce descoperiri culturale ai făcut în ultima vreme?

Îmi este foarte greu să răspund la întrebarea asta. Cred cu tărie că fiecare film (documentar/ficțiune) ne poate schimba un pic universul. La fel pot spune și despre cărți, piese de teatru și orice formă de cultură consumată cu discernământ.
Zilele astea recomand Expoziția World Press Photo 2017, deschisă la Sala Dalles.

Cosmin Alexandru, decan la The Entrepreneurship Academy

La ce ne-ajută cultura în vremurile astea din ce în ce mai tulburi?

Cultura mă ajută cel mai mult să rămân viu. Sunt o persoană destul de activă și implicată în multe proiecte. Din când în când, mă cuprinde sentimentul ăsta călduț și confortabil că, fiind expus la atâtea, încep să știu și să înțeleg cum e lumea și cum merg treburile. Încep să-mi ajungă gândurile din capul meu și amorțesc un pic în mulțumirea asta. Apoi dau de un om sau o carte sau un film sau un spectacol și mă trezesc rapid la realitatea că nu știu, de fapt, mai nimic. Că sunt atât de mulți alții care știu alte lucruri decât mine sau care văd altceva în același loc în care mă uit eu sau care dau viață unor idei despre care eram convins că există doar la mine în cap. Asta mă conectează din nou la o viață care parcă începe iar de la început și mă bucur ca un copil, mă minunez ca un adolescent sau mă enervez ca un adult.
Trăirile astea mă țin deoparte de încremenirea în trecut, mă feresc de dorința malignă de a vrea să fac ceva, orice, great again. Cultura și educația sunt, după mine, cele mai sănătoase resurse pentru orice comunitate care caută cu adevărat mai binele.

Ce descoperiri culturale ai făcut în ultima vreme?

Am descoperit recent două cărți: Sapiens, a lui Yuval Noah Harari și Reinventing Organizations, a lui Frederic Laloux. Prima e o privire originală asupra trecutului omenirii, a doua e o privire îndrăzneață asupra viitorului posibil al organizațiilor în care ne petrecem cea mai mare parte din viață. Niciuna nu vorbește despre cultură, dar amândouă sunt rezultatul ei.



P.S. Nu m-am putut abține să nu adaug și eu cel mai frumos lucru pe care l-am văzut pe Internet anul ăsta. E o simfonie jazz de 15 minute, care face parte dintr-o instalație prezentată la de Kamasi Washington, noul papă al jazz-ului cool, la Whitney Biennal. Clipul e regizat de AG Rojas, o tânără legendă a LA-ului, și e cam singurul lucru din ultima vreme care-a reușit să mă liniștească și să-mi dea senzația că, în ciuda dezastrelor de toate felurile, există o energie cosmică-n care încăpem cu toții și care ne-nvăluie într-un solo de saxofon fără sfârșit. (Luiza)

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK