Există un singur loc în literatura română unde poate fi găsit un roman comparabil cu Greva păcătoșilor de Florin Chirculescu, iar acest loc este bibliografia lui Sebastian A. Corn, pseudonimul sub care Chirculescu a publicat zece cărți între 1995 și 2013. În prima parte a acestui an, la lansarea volumului Eucronoza (o antologie de trei novellas), Sebastian A. Corn a anunțat că e ultima oară când folosește această identitate și că pe viitor va semna cu numele său real.

Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu este un monstru de peste 1.100 de pagini. Are nu doar o complexitate narativă de big novel, ci și o stranietate cvasinecunoscută literaturii române. Stranietatea derivă din mai multe lucruri. În primul rând, tipul de realism foarte focalizat la nivel de detaliu (de pildă, descrierea unei operații sau a unor discuții sindicale au precizia unor reportaje) și ușor defocalizat pe imaginea de ansamblu; la Chirculescu, realitatea dă cu virgulă, păstrează întotdeauna un rest inconfortabil pentru cel care vrea să înțeleagă tot. Chiar atunci când autorul pare că scrie „comercial”, comercialul e subminat de un defect de decodare imprimat cu bună știință, de o distorsiune care îl împinge pe bunul cititor să iasă din plăcerea pură, facilă și rapidă a acțiunii: materialul care în mâna altui scriitor ar genera doar scene de acțiune devine la Chirculescu un semnal bruiat, care pune presiune pe „son semblable, son frère” și îl împinge să sape mai adânc în text (efortul îi va fi răsplătit). În al doilea rând, e vorba de extensiunea geografică și temporală. Autorii români standard se simt bine în țara lor, în orașul lor, în sectorul lor, în apartamentul lor, în Dacia lor, în copilăria lor, în joburile lor, în mariajul și adulterele lor. O simplă descriere a „acțiunii” din Greva păcătoșilor decepționează astfel de standarde.

Unul dintre firele romanului urmărește ultimele zile din viața profetului Mahomed, din perspectiva doctorului evreu care îl îngrijește, Barzillai ben Zakai, antrenat în India în arta vindecării după Susruta. Un alt fir, cel contemporan, legat de primul printr-o carte misterioasă și profetică scrisă de Barzillai, spune povestea a doi frați gemeni, unul medic, celălalt angajat al serviciilor secrete, care visează să urce împreună în Himalaya pe vârful ucigaș Nanga Parbat.

Avem, așadar, pe de o parte, un roman despre începuturile Islamului și despre tensiunile interconfesionale. Pe de altă parte, romanul oferă incursiuni în lumea kafkiană a spitalelor românești și în lumea și mai kafkiană a „politicilor” cu care medicii negociază în 2013 ameliorarea sistemului; dar și în subteranele serviciilor secrete, tratate în cheia unui conspiraționism paranoic à la Thomas Pynchon.

Această structură de bază este acordată la două teme generale, care integrează firele eterogene ale romanului în conceptul poveștii. Prima temă este cea a cărții – cartea labirintică și fragmentară a lui Barzillai, Cartea dictată de Mahomed, cartea vieții celor doi frați, chiar cartea Greva păcătoșilor – la un moment dat ajunge să se autoreflecte în propriile pagini. Apropo de autoreflectare, și Sebastian A. Corn apare ca personaj, așa cum Stephen King își făcea intrarea în seria Turnul întunecat. Recunosc că astfel de trucuri metatextuale, de care Cărtărescu a cam făcut abuz, obișnuiesc să mă indispună. Cheia în care joacă însă Chirculescu este una în același timp acrobatică și discretă: utilizează eficient acest truc, fără să lase toată greutatea romanului pe eficiența lui.

O altă temă care dirijează materialul romanului – a nu se înțelege însă că o face tezist – este tema lui Parsifal, o mai veche obsesie a lui Corn; motive ale căutării Graalului și ale romanelor din ciclul Mesei Rotunde apăruseră constant în scrierile sale. Este Parsifalul din opera lui Richard Wagner, dar și Parsifalul medieval al lui Chrétien de Troyes sau al lui Wolfram von Eschenbach. Funcția lui Parsifal nu este doar aceea de căutător al Graalului, ci și de vindecător al regelui Amfortas, rănit cu lancea lui Longinus (lancea cu care fusese străpuns Iisus pe cruce și care în romanele medievale apare în strânsă legătură cu Sfântul Graal – cele două sunt artefacte de bază ale creștinismului). La fel însă ca în poemul The Waste Land al lui T.S. Eliot, motivul Graalului este aici sinonim cu pustiirea. Căutarea funcționează, cu toate palpitațiile de tip adventure, însă la sfârșit ceea ce rămâne este, cu vorbele lui Macedonski din Noaptea de decemvrie, „acea izolare, acea dezolare” – o melancolie profundă care m-a trimis din nou la începutul romanului. 

Florin Chirculescu. Foto via Nemira

De fapt, abia aștept să-l recitesc, inclusiv din motivul trivial al vânătorii de Easter egg-uri și de puzzle-uri care trebuie rezolvate. Cei care au citit cărțile anterioare ale lui Sebastian A. Corn vor recunoaște ecouri și apropouri din Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine (1998), Cel mai înalt Turn din Baabylon (2002), Adrenergic! (2009) sau Ne vom întoarce în Muribecca (2013). Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine era plin de acrobații chirurgicale care tăiau uleiul celor mai sensibili (potrivit lui Valentin Nicolau, cartea a fost scrisă la sugestia lui Dan Petrescu: acesta a cerut un roman în care Chirculescu – la bază chirurg toracic – să nu lase bisturiul din mână pe nici o pagină). În Cel mai înalt Turn din Baabylon alpinismul juca un rol de declanșator. Adrenergic! era un cyberpunk lansat pe urmele Graalului. Ne vom întoarce în Muribecca (2014) cita din aventurile lui Tintin (Hergé e prezent și în Greva păcătoșilor într-un cameo). Și așa mai departe.

Spre deosebire de majoritatea cărților semnate Sebastian A. Corn (cyberpunk, steampunk, fantasy, ucronii, SF cu călătorii temporale etc.), Greva păcătoșilor este un roman în mare parte realist, cum fusese în mare și Ne vom întoarce în Muribecca. (Asta nu înseamnă că ar lipsi motivele SF, fantastice etc.) La nivelul realismului, tratat în mai multe chei (realismul paranoic pynchonesc, realismul satiric din capitolele cu o vizită memorabilă în Basarabia featuring Grigore Vieru), Florin Chirculescu este unul dintre foarte puținii autori români (alături de Cărtărescu și încă unu-doi) cu capacitatea de a gândi la scară mare, la o scară planetară. He thinks big. Poveștile lui se mișcă la fel de familiar într-un salon de spital românesc, în jungla amazoniană, în proximitatea lui Mahomed, pe un submarin atomic sau în aerul rarefiat al optmiarilor; ideile lui (desigur, nu expuse direct, ci refractate prin ficțiune) oferă materie de reflecție atât în ce privește problemele locale imediate (începând cu starea deplorabilă a sistemului de sănătate publică și sfârșind cu starea deplorabilă a politicienilor), cât și în ce privește probleme transnaționale precum religia (în vremurile actuale de islamofobie turbată, e binevenit prilejul de a citi câteva pagini comprehensive, deși nu lipsite de violențe și de vărsare de sânge). Greva păcătoșilor e o tablă de șah pe care un jucător de forța strategică a lui Capablanca mută piese, turnuri, castele, țări, idei, religii, mituri, visuri. Iar visurile lui sfârșesc prin a deveni visurile noastre.


PS: Pentru o trecere în revistă a cărților lui Corn/Chirculescu, puteți citi recenzia mea la Ne vom întoarce în Muribecca. Cele două cărți despre Vietnam pe care le-a publicat sub un alt pseudonim (unul necunoscut) încă nu le-am identificat, deși am izolat un suspect.


PPS: Celor care nu sunt familiari cu scrierile autorului, le recomand să citească, pe lângă Greva păcătoșilor, cel puțin Adrenergic! și Ne vom întoarce în Muribecca.


PPPS: Greva păcătoșilor se lansează la Humanitas Cișmigiu astăzi, pe 26 octombrie, orele 19.00.



Florin Chirculescu, Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu, Editura Nemira, 2017, 1.120 pagini

Imagine principală: Richard Wagner, „Parsifal, Nur eine Waffe taugt” (Arnaldo Dell'Ira, 1903-1943 - via Wikimedia Commons)