Editura Humanitas a prins din nou trenulețul istoriei și a scos un volum dedicat LGBT. Titlul sună cât se poate de bombastic: Iubirea din oglindă. Dar, în raport cu tema cărții, el trage tare și pe lângă, dat fiind că trimite mai mult la Narcis decât la LGBT.

În sumar apar 17 autori, dintre care doar două femei: George Bălan, Andrei Pleșu, Martin S. Martin, Gabriel Liiceanu, Petru Creţia, Michael Fieger, Victor Bărbulescu, Tarciziu Șerban Adam, Emanuel Conţac, Teodor Baconschi, Florin Buhuceanu, Constantin Necula, Wilhelm Tauwinkl, Domnica Petrovai, Andrei Șerban, Florentina Ionescu, Cristi Danileţ.

Nu mai puțin de șase texte „dezbat” problema LGBT în relație cu biserica, de la chestiuni academice de atestare biblică până la ecuația contemporană a preoților gay: Michael Fieger (Prieteni, sau mai mult decât atât?), Tarciziu Șerban (Adam – bărbat și femeie), Emanuel Conţac (De la Sodoma și Gomora la Apostolul Pavel), Teodor Baconschi (Libertatea sexuală între Biserică și Stat), Constantin Necula („Vine timpul ca oamenii să-și piardă mințile”?), Wilhelm Tauwinkl (Preoții gay – virtute și discreție). La nivel anecdotic, această pondere nu trebuie să surprindă, dat fiind că editoarea antologiei, Tatiana Niculescu, are în CV cărți precum Spovedanie la Tanacu, Cartea Judecătorilor, Nopţile Patriarhului. Problema de adâncime e că relația biblică dintre Ionatan și David sau povestea, tot biblică, a lui Adam și Eva pot fi interesante în context academic, dar în contextul discuției despre drepturile cetățenești ale LGBT – o problemă reală, acută, actuală și dureroasă – ele sunt doar bulșituri, praf în ochi, vorbe, vorbe, vorbe. Discuția privind dreptul LGBT de a-și întemeia familii recunoscute legal este pur politică și așa trebuie să rămână. Statul e laic și așa trebuie să rămână. Dacă preotul Necula și ceilalți au predici de ținut pe tema LGBT, n-au decât să le livreze enoriașilor la birou (=biserică).

Coperta cărții. Editura Humanitas, 2017

Dincolo de acest centru de greutate lăsat prea pe bombeurile unor preoți și teologi, spinarea volumului e deformată după principiul „fiecare cu ce poate”. Cam fiecare își livrează obsesiile. Pe Andrei Pleșu îl deranjează pentru a o mia oară toată agitația pe teme „homo” și opinează că „problema homosexualității nu figurează printre primele 50 [de priorități ale României]” (deși recunoaște „dreptul oricui să facă ce vrea cu curul lui”). Muzicologul George Bălan își recită aceleași poezii triumfaliste și obosite pe care i le știam din cărțile publicate în anii 2000 despre „iubirea interzisă” (dar măcar îi face coming out-ul lui Constantin Noica – rămâne ca informația, bazată pe presupuse alegații ale lui Mihai Rădulescu, să fie coroborată cu alte surse). Din Petru Creția se preia un fragment din comentariul la Banchetul lui Platon. Doctorul Martin S. Martin contribuie cu un text care s-ar vrea științific-neutru, dar care servește la răstimpuri câte un pișcot otrăvit despre „efectele negative ale marii schimbări culturale pe care a adus-o în America contemporană bătălia pentru promovarea orientărilor sexuale non-hetero”. Florin Buhuceanu, activist LGBT, își construiește un argument pe premisa „Dacă nu plecăm de la premisa că suntem cu toții oligofreni…”. Alți membri ai comunității LGBT își spun „poveștile de viață”, din care am reținut că și ei/ele sunt oameni (după cum zicea Vlad Levente Viski într-o excelentă recenzie, surprinde neplăcut în acest volum „caracterul haotic în care «tabăra» pro-LGBT își creionează discursul, unul plin de concesii față de interlocutori, pe alocuri auto-colonizator”). Iar Andrei Șerban stă, vorba lui Pleșu, „în două luntri”: el face șpagatul între „valul uriaș al corectitudinii politice și al demagogiei deșănțate, foarte la modă acum, prin care opinia publică e manipulată în favoarea puterii și statutului social ale unor grupuri de așa-zise «noi victime» ale istoriei” și „cine sunt eu să dau verdicte?”.

Cireașa de pe colivă e contribuția lui Gabriel Liiceanu la volum, redactată după metoda lui fenomenologică uzuală. Aceasta arată astfel: când vrea, de pildă, să descrie cum deschide ușa, Liiceanu face mai întâi fenomenologia clanței – etimologie (etimonul grecesc, apoi cel latin și nemțesc), întrebări despre clanțitate, de ce mai curând clanță decât neclanță, primele amintiri despre clanță etc. După cum se poate vedea din orice interviu acordat de Liiceanu, omul pur și simplu nu poate răspunde la o întrebare oricât de simplă fără să-și povestească pe lung toată viața. Și-o povestește și aici, începând cu acel primum movens care este prima întâlnire cu un homosexual – un asistent de materialism dialectic care încearcă să-l seducă pe studentul Liiceanu, ceea ce-i permite convenabil ultimului să împuște doi iepuri dintr-o lovitură: și experiența fondatoare, și comunismul.

Cam singurul text util este cel scris de Cristi Danileț: informativ și la obiect. Se pot afla de acolo informații privind istoricul legislației în materie de familie, pot fi găsite statistici înfiorătoare cu copiii abuzați în sfânta familie tradițională, pot fi citite fraze la obiect despre drepturile LGBT etc. Textul lui Danileț este singurul care pune problema în termenii ei contemporani, laici și politici. Restul sunt vorbe-n vânt și degeaba. 


Imagine principală: „Two Women Embracing”, de Egon Schiele (1890-1918, Viena), detaliu.

Tatiana Niculescu (coord.), Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate, Editura Humanitas, 2017, 220 pag.