Vă spuneam în textul trecut cât de mult îmi plac spectacolele exclusiv feminine şi, spre bucuria mea, am avut ocazia să mai văd unul la Piatra Neamţ, în cadrul Festivalului de Teatru „Pledez pentru tineri”. Pena, regizat de Adina Lazăr, e un colaj de problematici feminine/feministe bazat atât pe poveşti reale, cât şi pe câteva relatări fictive. Începem cu o adaptare a poveştii Stelei Chiorea (Am fost smardoaică), care este întreruptă de un monolog comic al unei CpF-iste, fană Arsenie Boca, despre cum să scapi de povara sexului în căsătorie: „Dă puţin, dă rar şi, mai presus de toate, dă cu scârbă”, îl învaţă ea pe spectator (partea asta e adaptată după cartea lui Ruth Smythers din 1894). De aici încolo, poveştile care se succed vorbesc despre avort, lipsa educaţiei sexuale, violenţă domestică şi homosexualitate.

Pe scenă sunt doar Andreea Şovan şi Oana Serena Secară, ajutate din când în când de videoproiecţii şi un stander cu hainele diverselor personaje. Umeraşele vor ajunge goale, iar actriţele îmbrăcate în straturi de haine. Fiecare obiect de vestimentaţie reprezintă, într-un fel, problema personajului căruia îi corespunde, iar umeraşele goale (o trimitere la avort, cum aveam să aflu la discuţia de după) sunt aranjate într-un fel de piramidă care simbolizează lanţul cauzal al problemelor ce conduc la un număr uriaş de avorturi în România.

De altfel, una dintre cele mai interesante părţi ale spectacolului este perspectiva asupra avortului. Vedem un videoclip în care Andreea Şovan joacă un personaj grotesc care fumează şi bea vin în timp ce scoate bucăţi de carne dintre picioarele unei femei. Destul de puternică vizual, această proiecţie pare, iniţial, să dea spectacolului o poziţionare anti-avort, însă poveştile de după (o fată abuzată sexual care rămâne însărcinată la 13 ani şi o alta care ajunge în aceeaşi situaţie, dar din lipsă de educaţie) nuanţează cumva poziţia. Dacă prima este fericită că a reuşit să evite o sarcină care i-ar fi alterat masiv viaţa, cea de-a doua îşi regretă avortul şi se simte vinovată că a „ucis”, pentru că nu ştia că poate rămâne însărcinată când face sex la ciclu.

Discursul pare, ce-i drept, un pic confuz – E avortul ok doar când e vorba de o dramă? Este un semn de egal între avort şi crimă? Într-o sală plină de feminişti familiarizaţi cu subiectul e uşor de înţeles că videoclipul parodiază optica generală asupra avortului şi că a doua poveste subliniază că lipsa de educaţie sexuală duce la repercusiuni grave, dar dacă nu eşti deja de părere că avortul e necesar, s-ar putea ca scenele astea să-ţi reconfirme poziţia.

O altă treabă tare la spectacol e că vorbeşte despre homosexualitate din perspectivă feminină şi rupe puţin monopolul discursiv masculin pe această temă. Practic, când auzim povestea unei lesbiene care a fost bătută de nişte vecini, pare un fel de dublă violenţă – hărţuirea stradală (o chestie de care mai toate femeile se lovesc) şi homofobie. „Ăsta nu-i paradis homosexual”, i s-a spus ei, iar ea ne povesteşte nouă. La acest mix de violenţă fizică se adaugă şi bullying-ul online - povestea este întreruptă de comentarii ale oamenilor care îşi enunţă şi anunţă părerile homofobe în diverse grade de agresivitate.

Pena nu duce neapărat mai departe discuţia unor nişte probleme care sunt (deja) destul de dezbătute, dar e inventiv de multe ori în reprezentarea lor. E comic, dar vorbeşte incisiv despre temele sale. Iar în ciuda unor momente ceva mai slabe (din păcate, unul dintre ele este chiar începutul - „smardoiala” jucată de Secară pare mai mult epatare decât povestea unei persoane reale), e un spectacol necesar, care nu o să închidă nicio discuţie, dar va continua câteva.

Urmăriţi pagina Create.act.enjoy pentru următoarele reprezentaţii ale spectacolului.

Fotografiile au fost preluate de aici.

Pena

Regia și scenografia: Adina Lazăr
Muzica: Matteo Islandezul
Cu: Oana Serena Secară și Andreea Șovan