Peste patru milioane de români au urmărit, pe posturile naționale de televiziune, parada militară organizată la București cu ocazia Zilei Naționale. Unul dintre ei a urmărit și parada de patriotism mediatic ce a continuat până la miezul nopții.

Se va huidui şi anul ăsta?

În dimineața morocănoasă de 1 decembrie, jurnaliștii TV s-au adunat disciplinați la Arcul de Triumf, ca să transmită imagini spectaculoase de la parada militară programată pentru ora 11. Unele televiziuni au venit cu vreo două ore mai devreme, să intre în atmosferă. Am nimerit cu telecomanda pe posturile de știri care-au făcut o carieră din boscorodit. La Antena 3 și România TV se discuta despre cât de uniți sunt românii, dar cât de dezbinați sunt politicienii. Zeci de minute de rememorat scandaluri politice care-au marcat zilele naționale anterioare, dar și de pronosticuri privind componența tribunei oficiale și lista de participanți de la recepția prezidențială de seară. Unii jurnaliști, mai meteosensibili, simțeau chiar și o apăsare, o tensiune în atmosferă, ce venea tocmai dinspre publicul spectator: Oare se va huidui și anul acesta? Ar fi păcat, dar de înțeles!

La celelalte posturi, discuțiile semănau, mai degrabă, cu cele de dinaintea unui meci important de fotbal. Se trecea în revistă palmaresul victoriilor și sacrificiilor României în Primul Război Mondial sau se discuta despre noile achiziții din echipa națională de blindate și de rachete. Tangențial, se discuta și situația politică internă, dar nu suficient de mult încât să distragă atenția de la terenul de joc. Am încercat să zăbovesc mai mult pe Realitatea TV, unde era invitat un domn care coordonează un ONG preocupat de promovarea istoriei și valorilor naționale. Omul vorbea cu pasiune, dar și cu amărăciune, despre nevoia de conectare la ethos a noii generații. Trăim vremuri tulburi, deci avem nevoie de repere morale, spirituale și istorice. Picasem deja pe gânduri, încercam să descopăr dacă sunt patriot sau nu, dar invitatul din studio m-a smuls brutal din contemplație. Întrebat de moderatoare dacă va merge, după emisiune, la parada militară, a răspuns dintr-o suflare: Dacă n-o să plouă, probabil că o să trec și eu pe-acolo.

Parada

Cu cât se apropia startul paradei, a început și freamătul printre corespondenții de la Arcul de Triumf. Președintele era așteptat să apară din clipă în clipă. Și a sosit. Recunosc că am urmărit, cu inima cât un purice, primele minute din ceremonie. Erau acele minute de protocol, când Președintele urmează un traseu simbolic prin piața aceea mare, salutând militari și făcând reverențe atent studiate. Mi-era teamă ca acea liniște solemnă să nu fie spartă de niște huiduieli strașnice, așa cum s-a mai întâmplat cu alte ocazii. Și nu mă neliniștea că solemnitatea ar fi fost bruiată, ci că un astfel de eveniment ar fi justificat sute de ore de comentarii și burtiere inepte din studiourile de televiziune. Chiar nu aș fi vrut ca parada să fie deturnată de comentatori specializați în analiza acustică și metafizică a huiduielilor dâmbovițene. 

Din fericire, pronosticurile cârcotașilor nu s-au adeverit. Parada a început fără incidente de protocol sau de bun-simț. Doar ploaia a mai creat ceva emoții jurnaliștilor corespondenți, care au simțit nevoia să sublinieze că Președintele și ceilalți participanți din tribuna oficială au urmărit parada cu creștetele descoperite. La început au fost câțiva stropi, apoi au venit și întrebările: Oare nu e nimeni de la protocol sau de la SPP să le dea umbrele? Ce se întâmplă? Noroc că uluiala a trecut destul de repede, înainte să ne trezim cu burtiere senzaționaliste de genul: Tentativă de lovitură de stat în direct. SPP își ia umbrelele de pe Iohannis! Problemele, ca și picăturile, erau prea mărunte pentru a deturna o zi atât de importantă pentru românii din fața televizoarelor.

Mașinile de război, care simbolizau pacea, au început să se prelingă pe sub Arcul de Triumf, însoțite de comentarii tehnice foarte detaliate. Fiecare mașinărie și fiecare batalion avea o poveste care să inspire un sentiment general de siguranță. Pentru context, jurnaliștii mai invocau și cea mai recentă achiziție de rachete Patriot sau negocierile Guvernului României pentru obținerea de contracte offset. În definitiv, o fi democrația scumpă, dar războiul e și mai scump.

Puține lucruri se mai dau gratis în zilele noastre. Cu excepția transmisiei TV, care-a fost asigurată exclusiv de TVR 1; postul public de televiziune le-a permis televiziunilor comerciale să preia gratuit transmisiunea evenimentului. Inițial nu am înțeles de ce toate cadrele de la paradă sunt identice pe toate posturile - majoritatea anunţaseră, cu o seară înainte, că vor arăta „imagini spectaculoase” de 1 decembrie -, dar aveam să aflu că, în acest an, TVR 1 s-a ocupat și de producție, și de transmisiune. M-aș fi așteptat ca măcar în această zi specială pentru ființa românească să văd pe ecranele posturilor comerciale acea mențiune elementară: sursa.

Doar B1TV și România TV au precizat-o, celelalte televiziuni intraseră în regim de austeritate la acest capitol. Pare un detaliu minor, dar tot te lovește disonanța cognitivă. Dacă tot am agreat că 1 Decembrie este ziua în care crește semnificativ frecvența cuvintelor pompoase precum „cinste” și „onoare”, hai să-i cinstim cum se cuvine și pe camarazii de la TVR 1. Culmea ironiei, postul public de televiziune a rămas și cu semnalul dat gratuit, și în afara podiumului, ocupând locul 5 la audiență.

Orfanii

În linii mari, ziua de 1 Decembrie a fost celebrată în nota excepționalismului românesc. Între pauzele de publicitate sau de teleshopping, telespectatorii au putut urmări povești de succes ale unor români care și-au depășit condiția și-au reușit să impresioneze comunități întregi din străinătate sau din țară. Anul acesta, Digi 24 a fost într-o oarecare competiție cu Pro TV, post care s-a consacrat acum mai bine de zece ani cu acest tip de reportaje cu români de succes. În restul anului, astfel de subiecte sunt marginale, ba chiar absente. Abia în preajma zilei naționale începe difuzarea în heavy rotation a unor povești despre ingineri în robotică, arhitecți sau medici renumiți care fac cunoscut numele României peste hotare.

Deloc întâmplător, acești oameni s-au desăvârșit în afara granițelor fizice și mentale care înconjoară țara asta. Dar hai să nu fiu cârcotaș. Cu toții avem nevoie de astfel de povești ca să mai prindem puțin elan în timp ce așteptăm la Victoriei următorul metrou, care poate va fi mai gol. Și poate ajungem și noi la timp la birou. În definitiv, este acordul liber consimțit dintre două părți care vor să spună o poveste. Pe de-o parte, țara, reprezentată de diferiți jurnaliști, de cealaltă parte, niște cetățeni care au reușit să exceleze în anumite domenii și vor să se reconecteze la pulsul țării. Toată lumea câștigă: televiziunile – audiență, cetățenii excepționali – notorietate și recunoaștere, iar noi, publicul – informație și inspirație.

Însă ce valoare informativă sau motivațională are legarea tematică a zilei naționale de viața a 153 de copii orfani? Pe 1 decembrie, Antena 3 și România TV pare că s-au duelat în numărul de orfani pe care-i pot plimba prin fața camerei de filmat, doar pentru a sublinia calitățile umanitare și solidaritatea românilor. A3 a dat lovitura cu cei 150 de copii singuri pe lume aduși la parada militară de la Arcul de Triumf, cu sprijinul fundației lui Dan Voiculescu. Din spusele jurnaliștilor, era prima lor vizită în București și prima lor participare la o astfel de manifestație. Până aici, gestul pare nobil. Dar să-ți propui ca, prin această acțiune umanitară, să le trezești acelor copii „mândria că sunt români” nu poate fi decât cinic sau ridicol. Da, mașinile de război și soldații sunt mișto. La televizor. Oare s-a gândit vreun organizator al vizitei tematice că acele mașini ar putea, la un moment dat, să aducă moarte? Adică vor genera orfani în alte zone ale lumii? 

Oare această excursie tematică nu ar fi arătat mai bine cu 150 de copii plimbați cu linia specială RATB care recreează circuitul muzeelor din Capitală? Ar fi fost suficiente doar trei muzee ca acei copii să înțeleagă o parte din identitatea lor de români: Muzeul Național de Istorie, Muzeul Holocaustului și Muzeul Culturii Romilor. Probabil că ar fi aflat că românii de astăzi sunt rezultatul unor schimburi culturale cu grupuri care nu erau neapărat români. Că istoria noastră a fost scrisă și construită dimpreună cu niște „străini”. Că au fost momente în care am fost nedrepți, nerecunoscători și chiar criminali cu cei care nu se trăgeau din daco-romani. Dar că, în 2017, vrem să le mulțumim sau să ne cerem iertare și, mai ales, să le promitem că nu vom repeta greșelile trecutului și că vom continua să construim societatea bazându-ne pe respect, iubire și umanitate. Iar umanitatea nu trebuie confundată cu umanitarul obscen pus în scenă de jurnaliștii de la România TV.

Așa ajungem la ultimii trei orfani din lotul de 153: o poveste dramatică cu trei copii dintr-un sat uitat de lume și de bunăstare. Niște copii cărora jurnaliștii de la România TV le-au invadat existența austeră cu niște camere de filmat și cu tot felul de personaje aducătoare de ajutoare umanitare. O deșănțare revoltătoare care a avut un singur scop: să le arate telespectatorilor de acasă că solidaritatea și umanitatea sunt valori de bază ale românilor. Chiar și ale celor care nu participă la parada militară de 1 Decembrie.

***

Dacă ar fi după mine, Ziua României ar trebui să ocupe maxim trei ore din grila unui post de televiziune, nu 12, așa cum se întâmplă acum. În trei ore ar putea fi trecute în revistă, cu ușurință, principalele evenimente de celebrare a Marii Uniri. Ce rost au transmisiunile live ale paradei militare, comentate ca un meci de fotbal, după un script distribuit de organizatori? Putem considera contribuție jurnalistică toate comentariile de context în care primii oameni din stat și culisele politicii sunt analizate din perspectiva așezării în tribune sau a limbajului non-verbal?

Oare, în locul reportajelor despre cum s-au distrat românii la diferite târguri și spectacole organizate de autorități, nu ar fi mai utile niște informații despre cum s-au cheltuit bugetele locale pentru câteva ore de chiolhan? Pentru că un patriot informat este un patriot bogat. Restul este umplutură, festivism televizual gol. E ceva neconvingător în retorica oamenilor care se perindă pe la televizor și fac abuz de cuvinte pompoase. Și găsesc total neverosimil efortul de a creiona trecutul în tonuri vii și pastelate, în timp ce prezentul și viitorul sunt transpuse în texturi grunge.

 

FOTO: Capturi TV trecute prin aplicaţia Prisma.