Anul ăsta, când România tocmai împlinește 99 de ani și pregătirile pentru Centenarul de anul viitor fac să ne vâjâie pe la urechi nenumărate discursuri naționaliste și promisiuni de realizări epocale, Asociația Da' De Ce a făcut să se întâmple un proiect important. „Da' de ce (nu) îmi iubesc țara?” a însemnat o serie de ateliere și expoziții cu copii de școală primară din București, Cluj și Constanța, a căror miză a fost tocmai să-i facă pe copii să gândească pe cont propriu la concepte ca țară, național, patriotism, concepte care, de cele mai multe ori, le sunt livrate de-a gata, într-o aură de clișee. La atelierele ținute de artiști cu experiență în lucrul cu copiii și educatori muzeali, elevii au pornit de la întrebări diferite despre țara în care trăiesc și percepția lor asupra realității sociale și culturale, pe care le-au transpus apoi în lucrări - colaje, desene, texte.

Totodată, copiii au fost rugați să completeze un chestionar despre felul în care se raportează ei la România și la ceea ce este românesc, pentru a înțelege mai bine, pe de o parte șabloanele prestabilite ale patriotismului instituționalizat și predat copiilor, iar pe de alta, părerile lor orientative despre acest concept tulbure de identitate națională. Deși rezultatele acestui chestionar nu sunt reprezentative statistic, dat fiind că numărul elevilor care l-au completat nu e destul de mare, ele ilustrează destul de bine anumite tendințe legate de discursul dominant construit de școală în jurul noțiunii de țară și de valorile asociate acesteia care sunt perpetuate în spațiul public și în media.

De pildă, în rândurilor copiilor din Cluj și Constanța care au participat la ateliere, „mai puțin de 7 din 10 copii au indicat ce semnifică ziua națională a României”, arată echipa proiectului, care a evaluat răspunsurile la chestionar. „Dintre aceștia, 40% au menționat Unirea, dar unii au specificat în mod expres că este vorba de unirea principatelor române. 4 copii au menționat și că este vorba de ziua de «naștere», respectiv de înființare/ creare a României, iar 3 că este vorba de «ziua României».  Sesizăm o conștientizare destul de scăzută a semnificației istorice a acestei zile și / sau o capacitate scăzută a respondenților de exprimare clară. De exemplu, iată câteva comentarii ale copiilor: «înseamnă că e țara mea și este patria mea»; «1 decembrie înseamnă mult, foarte mult»; «înseamnă că îmi respect țara». Au fost date și destul de multe răspunsuri de natură subiectivă la Cluj: 6 copii au specificat că este o zi a bucuriei; alți 7 au asociat ziua respectivă cu dragostea și respectul față de țară; iar 4 au spus că «nu înseamnă nimic»”. În același timp, când au fost întrebați cine cred că este cel mai bun român,  „16 elevi au spus că sunt ei sau membri ai familiei (mama/ tata), iar 7 copii au dat ca răspuns la această întrebare «toți». Personalitățile specificate ca fiind cel mai bun român sunt următoarele: Mihai Eminescu (13 răspunsuri), Ion Creangă (6), Mihai Viteazu (5), Klaus Iohannis / președintele (5), Nicolae Ceaușescu (2), Liviu Dragnea (1), Andrei Mureșanu (1), Bianca Adam (1) [vloggerița Tequila, n.r.]. Persoane definite ca cei mai buni români «sunt și actorii sau cei care își iubesc țara».”

Am fost la expoziția cu lucrările elevilor din București care au participat la proiect, organizată de Da' De Ce la Muzeul Național de Artă Contemporană, și am stat de vorbă cu unii dintre copii despre lucrările lor. I-am întrebat care sunt părerile lor despre mersul țării în care trăiesc și, după ce am reușit să birui în fața răspunsurilor de-a gata, decupate din lecția despre patriotism, am aflat o mulțime de lucruri interesante de la puștii ăștia de 11-13 ani, pe care am face bine să-i ascultăm mai des.

Carte poștală desenată și completată de unul dintre participanții la proiectul „Da' de ce (nu) îmi iubesc țara?”

 — Ce ai desenat acolo?

 — Am făcut să fie frumos, cu multă verdeață. Și aici am făcut o inimioară, cum ar veni, ne iubim natura. Ne iubim țara.

 — Dar ce e țara asta?

 — O parte din inima noastră.

 — Adică, tu acolo pe lângă aortă ai o țară?

 — Da, o țară micuță.

 — Deci eu, atunci când merg prin București, merg printr-o parte din inima ta. Ție îți place ce vezi când te plimbi prin București?

 — Ăăăă.... Nu prea. Sincer, este cam multe gunoaie. Ar trebui s-o luăm mai în serios cu lucrurile frumoase.

***

 — Care sunt lucrurile frumoase?

 — Avem foarte multe păduri frumoase. Ar trebui ă se investească banii în lucruri care sunt folosite pentru România.

— Ca de exemplu?

— Coșuri de gunoi, să fie asfaltate străzile, să nu mai fie gropi. 

***

— Eu n-aș vrea să se taie pădurile. Noi odată am fost la o pădure și era foarte multă mizerie. Erau bani arși.

— Deci fuseseră niște bogătași care au aprins grătarul cu bani.

— Nu, era doar un leu. Și ar trebui să se dea mult mai multă atenție la păduri, la mult mai multe lucruri.

***

— Aici în desen am pus cuvântul „dilema”, ca să vadă marțienii care sunt problemele din orașul nostru.

— Și care sunt problemele din orașul vostru?

— Prea multe gunoaie în apă.

— Și aici am pus fabrica de droguri, pentru că unii adolescenți iau droguri. 

— Tu de unde ai aflat de droguri?

— De la televizor.

— Și eu!

— Și eu!

Detalii din colaje realizate de elevi de la Școala Sf. Silvestru din București, care au participat la proiect

— Aici am desenat un Kaufland, dar la țară.

— Voi mai mergeți la țară, cum vi se pare?

— Sunt puține mașini, aerul nu e așa poluat și, în al treilea rând, sunt foarte multe căruțe cu cai. 

***

— Cum vă simțiți voi, copiii, în România? Vi se pare că sunteți tratați cum trebuie aici, în țară?

— Nu prea. În primul rând, avem niște alocații foarte slabe. N-ai ce să faci cu 82-84 de lei.

— Un penar este 42 de lei.

— Și locurile de joacă de joacă nu prea sunt amenajate.

— Ar mai trebui chestii pe gratis.

— Și mai sunt copiii care stau pe străzi. Trebuie să se facă mult mai multe centre de copii sau orfelinate.

— Eu, dacă m-aș face primar, aș desființa orfelinatele.

— Și ce-ai face cu copiii de acolo?

— M-aș purta frumos cu ei. Și cine și-ar lăsa copiii, la pușcărie direct. 

***

— Dar dacă ați fi președinte al țării, ce ați face?

— Aș pune să se amenajeze țara. 

***

— Ce v-ați dori pentru România?

— Să nu fie aer poluat, să nu mai fie blocuri și să fie mașini zburătoare.

— Eu vreau crenvurști zburători!

— Știu ce vreau eu! Să nu mai fie civilizație! Să fie doar animale pe planetă!

— Mai mulți copaci, că aduc oxigen.

— Și florile, să nu rupem florile. 

***

— Și tu ce ți-ai dori pentru țara ta?

— Să fie mai bună.

— Adică?

— Să nu mai fure. 

Vedere desenată și completată de unul dintre participanții la proiect

— Ce ai scris pe cartea ta poștală?

— „Dragă Becali, dă-mi șpagă sau te dau în judecată”.

— Pentru ce-l dai în judecată?

— Că are prea mulți bani. A fost la închisoare, a mințit de prea multe ori și a făcut prostii.

— Dar tu de unde știi asta?

— De la tata. Tata l-a salutat pe Becali și a mai vorbit și cu Dragnea.

— Cum așa?

— Lucrează la un restaurant. 

***

— Eu aș vrea să vă spun că nu există parlamentari, fiindcă toți suntem români.

— Cum adică nu există parlamentari?

— Adică nu există cineva mai presus ca altcineva.

***

— Acuma, unii stau pe stradă și alții au trei case.

— Și ce părere ai despre acest lucru?

— Nu e convenabil. Pe timpuri era...

— Cum crezi că era pe timpuri?

— Bine, n-am trăit, dar din câte am auzit, oamenii erau egali. Poate că și astăzi sunt, dar... Și nu erau telefoanele astea, adică comunicau mai mult. 

Detaliu dintr-un colaj realizat de elevi de la Școala Sf. Silvestru din București, care au participat la proiect

— La școală ce ați învățat că e România?

— O țară!

— O țară!

— O țară!

— Ce este o țară?

— România.

— Dar ce e o țară?

— O țară e ceva care e alcătuit din mai multe orașe.

— Deci trei orașe românești pot alcătui o țară?

— Nu. Poate zece.

— Eu zic că țara este uneori și o problemă. 

***

— Și ce vă place cel mai mult la țara voastră?

— Mie-mi place drapelul.

— Mie-mi plac tórturile.

— Dar nu sunt tórturi și-n alte țări?

— Ba da, dar în România e mai bun.

— Mie-mi place că se vorbește română.

— Vacile.

— Mie imnul.

***

— Ce este imnul țării?

— Muzica țării.

— Asta înseamnă că și o melodie a lui Smiley poate să fie imnul țării?

— Nu. Smiley nu reprezintă România.

— De ce? Nu e și el român?

— Una e imnul, alta-i Smiley.

— ”Smiley” înseamnă zâmbet, îmi pare rău. Păi dacă numele e englez, atunci e din altă țară.

— Să știi că îl cheamă, de fapt, Andrei sau ceva. 

Vedere desenată și completată de unul dintre participanții la proiect

Bonus:

— Voi ați mai fost vreodată aici, la Muzeul de Artă Contemporană?

— Nu.

— Și cum vi se pare?

— Foarte frumos. Doar că pe dinafară sunt niște gropi. 

***

— De exemplu, vezi lucrarea aceea cu un porc care plânge? Ce-ți inspiră ea?

— Un porc care a fost fugărit și mai apoi tăiat. Absolut toți românii fac asta.

— Și ție cum ți se pare acest obicei?

— Mi se pare macabru.

***

— Expoziția pe care o vedeți la parter cum vi se pare?

— O mare operă de artă.

— Ce înseamnă operă de artă?

— Adică lucruri care s-au făcut de românii noștri. 

Vedere desenată și completată de unul dintre participanții la proiect