Cu toții stăm prost cu timpul, dar cum-necum mai găsim câte puțin pentru citit, ascultat și privit. Pentru astfel de momente, adunăm aici ce am mai descoperit prin redacție în ultima vreme.
Ce am descoperit? Documentarul Safari (regia Ulrich Seidl, 2016)
Cât te ține? 91 de minute
De ce? Seidl te duce în lumea vânătorilor albi & bogați care merg în Africa ca să vâneze. Antilope, bivoli, zebre, girafe & co devin, odată cu glonțul final, trofee care, împăiate și fixate-n perete, atestă statutul omului alb și atotputernic. Filmul lui Seidl, un documentar de observație clinică, ceea ce face ca toate crimele să fie ceva mai ușor de privit, folosește safari-ul ca să vorbească despre natură și distrugere, sălbăticiuni versus civilizație, bogăție și sărăcie, viață și moarte, noi și ei. Și-n același timp, să arate-n ce s-a transformat obiceiul rudelor noastre primate de-a vâna pentru supraviețuire, în zilele noastre, când experiența vânătorii devine un serviciu sigur, „la cheie”. Mergeți să-l vedeți, că filmul tocmai a intrat de azi în cinema la București, și uitați-vă bine la scena în care cuplul surâzător se topește-n endorfine și adrenalină după ce-a omorât o girafă. (Andra Matzal)
Ce am descoperit? Trilogia de antologii de poezie în engleză Staying Alive (Staying Alive, Being Alive și Being Human + un volum de selecții din cele trei, de dragul eficienței), editate de Neil Astley pentru Bloodaxe Books
Cât te ține? Toată viața.
De ce? Într-un fel, trișez. N-am descoperit trilogia azi, ieri sau anul ăsta. Primul volum, de pe care te țintuiesc mai întâi privirea unei fete frumoase și triste, iar apoi subtitlul (Real poems for unreal times), a fost o achiziție pe negândite, o hotărâre luată în 0,47 secunde pe la 18-19 ani - adică prima sau a doua oară când am ajuns la Londra. Eram adolescentă, unreal times erau atunci și acolo, iar volumul, publicat în 2002, era aproape nou - și deja ultra bestseller. Acum vreo trei-patru ani, o căutare pe bookdepository.com mi-a spus că Astley editase între timp încă două antologii asemănătoare, una în 2004 și alta în 2011. Cum prima e cea mai importantă carte care mi-a picat vreodată în mână, pe celelalte două m-am hotărât să le cumpăr tot în sub o secundă. Ziua în care le-am ridicat, de la oficiul poștal de pe Șoseaua Chitila, a fost mai Crăciun decât orice Crăciun.
Fiecare dintre cele trei volume conține câte 500 de poezii, organizate pe teme: moarte, relații, familie, îmbătrânire, copilărie - și tot ce mai încape între coperțile unei vieți omenești. Printre fanii declarați ai seriei (pe coperta a patra a volumului de selecții) se numără actrițele Meryl Streep și Mia Farrow, regizoarea Jane Campion și criticul de artă John Berger. Despre Astley și capacitatea lui de a descoperi și așeza poezia în pagină, astfel încât să nu mai poți lăsa cartea din mână, mai ceva ca la cel mai titrat roman policier, s-a scris enorm. Eu o să mă mărginesc la a spune că n-am avut până acum nicio altă experiență literară care să mă facă să mă simt mai intens acasă (văzută, înțeleasă, povestită și apărată) decât aceea a momentelor în care deschid oricare dintre astea trei cărți la-ntâmplare și cad în poezie.
O mostră, din ceea ce rămâne poezia mea preferată de 14+ ani încoace, care m-a făcut să redescopăr cărțile astea, ca în fiecare an în august. (Ioana Pelehatăi)
„Another woman fell in love with the sea, land kissed by salt, the skin at the neck a tidal zone, she rowed against the escaping tide fighting to stay afloat.
To find the sea she had to turn her back to it, stroke.
The sea is a wound & in loving it she learned to love what goes missing.
*
Once the raspberries grew into our room, swollen as the brains of insects, I dreamt a wedding. We could not find our way up the twisted ramp, out from under ground, my hair earth-damp.
I woke. A raspberry bush clung to us sticky as the toes of frogs. A warning: you carried betrayal like a mantis folded to your chest – legs, wings, tongue would open, knife the leaves above us.”(August, fragment, de Esta Spalding)
Ce am descoperit? Tickled, un documentar din 2016
Cât te ține? O oră jumate
De ce? Pentru că e unul dintre cele mai de necrezut lucruri pe care le-am văzut despre putere și control în lumea umană. Plot-ul sună așa: Un jurnalist neozeelandez care documentează subiecte din sfera entertainment-ului și e pasionat să descopere lucruri bizare găsește pe net o competiție de gâdilat cu băieți tineri. Teste de anduranță în care subiecții sunt legați de mâini și de picioare, în timp ce una sau mai multe persoane îl gâdilă încontinuu pe tot corpul, până la durere și epuizare. După ce îi scrie companiei care organiza competițiile - Jane O'Brien Media - cu propunerea de-a face un material despre fenomen, jurnalistul primește o salvă de mailuri ofensatoare de la vicepreședinta companiei și e amenințat cu tribunalul dacă merge mai departe. Așa că își continuă research-ul și descoperă o lume sumbră în spatele clipurilor, în care protagoniștii lor sunt supuși unei ofensive agresive de bullying și care arată cât de departe poate ajunge dorința de dominare a unui om chinuit. Nu vă zic mai mult, să nu vă stric pofta de bizar. (Ionuț Dulămiță)
Ce am descoperit? #SOSBrutalism
Cât te ține? De la câteva minute la cine-știe-cât, depinde dacă te-ndrăgostești sau nu de brutalism.
De ce? N-am crezut vreodată că o să-mi placă brutalismul și nici n-am crezut că brutalismul e în pericol sau c-o să-mi pese. Dar am aflat că-mi place - cum bine zicea Banham în ‘55, ceea ce caracterizează stilul ăsta arhitectonic „e tocmai brutalitatea, je m‘en fous-tismul, its bloody mindedness”, o specie aparte de sălbăticie urbană care aruncă în aer cumințenia asfaltului pe care călcăm în fiecare zi. Pe harta cu clădiri brutaliste, sunt marcate și două din România: Palatul Telefoanelor din Cluj și Palatul Administrativ din Baia Mare. Pentru ambele, e nevoie de informații, inclusiv despre starea actuală a clădirilor (mail aici: help@sosbrutalism.org). #SOSBrutalism e o bază de date cu peste 1000 de clădiri brutaliste din lume, în continuă actualizare și „e deschisă oricui vrea să se alăture campaniei de a salva clădirile brutaliste”. În toamnă, inițiativa o să se transforme într-o expoziție la Muzeul de Arhitectură Germană din Frankfurt. Până atunci, plimbă-te prin brutalismul din lume, din Lima până-n Tripoli, și deschide ochii în jur. Cine știe ce brutalism se-ascunde între doi mall-uri sticloase. (Luiza Vasiliu)
.P.S. Preferata mea a această casă pentru păsări/bloc din Belarus:
