Cu toții stăm prost cu timpul, dar cum-necum mai găsim câte puțin pentru citit, ascultat și privit. Pentru astfel de momente, adunăm aici ce am mai descoperit prin redacție în ultima vreme.

Ce am descoperit: Un super serial de non-ficțiune, nou-nouț (premiera a avut loc pe 18 ianuarie), produs de tipul de la Vsauce, Mind Field

Cât te ține: Opt episoade de circa 30 de minute, despre izolare, conformism, distrugere, inteligență artificială, liberul arbitru, atingere, mimică și autocunoaștere.

De ce? Michael Stevens face clipuri educativ-informativ-simpatice pe YouTube din 2010, sub titulatura de Vsauce. Totul a pornit de la jocuri video, însă s-a dus din ce în ce mai clar spre popularizarea științei odată cu timpul. După ce a apărut și Bill Nye într-un episod din septembrie 2012, canalul a explodat. Azi brandul Vsauce are cinci conturi separate de YouTube, toate produc conținut original, iar contul principal are peste 11 milioane(!) de abonați. Așa că și-au tras și serial pentru YouTube Red, platforma de conținut premium, plătit, a gigantului de video-uri online.

La fel ca și clipurile scurte de pe YouTube, episoadele din Mind Field aduc laolaltă concepte din fizică, antropologie, filosofie, matematică și câte altele. Își citează mereu sursele și explică noțiuni abstracte complexe prin exemple concrete și experimente.  În serial, Stevens explorează în mod special cotloanele ascunse, mai puțin cartografiate ale minții umane. În primul episod, care e despre izolare, petrece 72 de ore într-o cameră complet albă, ca să testeze pe propria piele efectele privării senzoriale. În episodul despre inteligență artificială pune doi burlaci să concureze pentru o întâlnire cu o burlăciță cot la cot cu ChatBot, un algoritm care generează răspunsuri la orice întrebare pusă de om. Și, la finalul celor 30 de minute petrecute la cea mai mișto școală de pe net ajungi să simți c-ai recuperat un pic din chestiile alea pe care nu le-ai învățat când erai mai tânăr, pentru că „n-o să-ți folosească niciodată”. (Ioana Pelehatăi)

Ce am descoperit: Malta

Cât te ține: Măcar vreo săptămână

De ce: Chiar dacă cea mai faimoasă stâncă malteză s-a prăbuşit în mare luna trecută, țărişoara asta are destule să-ți ofere. Treci pe sub balcoanele de lemn şi vezi lanțul de fortificații care fac insula asta „imposibil de cucerit de pe mare”, după cum se mândresc locuitorii. Ascultă-l pe chelnerul basc care te ademeneşte cu povestea preparării cărnii de vită din meniul special, deși poți înfuleca şi un sandviş cu ton şi capere de la colț de stradă. Malta e o corcitură de toată frumusețea: pragmatism englezesc, look&gust italienesc, vorbă arăbească. Ignoră macaralele care împânzesc orizontul întru pregătirea Vallettei pentru Capitala Culturală în 2018 şi ademenirea cu apartamente a bogaților Europei. Malta o să se poarte frumos cu tine atâta timp cât nu vii pe-o navă de război. (Vlad Odobescu)

 
 

Ce am descoperit? NotPron, un joc solve the riddle

Cât te ține? Forever

De ce? Pentru că e o ciudățenie provocatoare și educativă. Am dat întâmplător peste jocul ăsta și mi-a scurtcircuitat creierul. Am avut nevoie de-o combinație de hint-uri și cheat-uri ca să-mi dau seama cum să trec de unele dintre primele niveluri. M-a prins noaptea înjurând desfigurat, cu patru beri goale alături. După ce m-am prins cum stau lucrurile, m-am dat bătut, mi-am dat seama că n-am nicio șansă. Notpron e considerat cel mai greu joc solve the riddle de pe net. Fiecare nivel conține o poză și câte un indiciu despre cum să ajungi la următorul - pentru a face asta, trebuie fie să apeși cu mouse-ul pe locul potrivit din imagine, fie să modifici textul din URL-ul paginii, fie să descoperi un username și o parolă. Și să ai cunoștințe într-o gamă variată de domenii, de la programare, la editare audio și grafică, muzică sau remote viewing. La multe dintre puzzle-uri e absolut necesar, iar jocul te îndeamnă să faci asta, să te folosești de resursele online ca să dibuiești rezolvarea. Notpron a apărut în 2004, iar până în 2014, când a scris FastCompany despre el, din 17 milioane de oameni care au încercat să-l termine, doar 31 au reușit asta. (Ionuț Dulămiță)

Ce am descoperit: Documentarul Racing Exctinction (r. Louie Psihoyos, 2015)

Cât te ține: 94 de minute

De ce? Niciun alt film nu m-a făcut să înțeleg mai bine ce înseamnă dispariția speciilor și ce facem cu bună știință planetei ăsteia pe care s-a întâmplat s-o locuim. Cu undercover-uri trepidante prin locuri unde se vânează ilegal și excesiv, cu oameni de știință care înmagazinează sunetele din natură, activiști care găsesc soluții șmechere și artiști care știu cum să-ți arate ce nu poți să vezi, Racing Extinction e de neratat dacă vrei să pricepi cât de cât pe ce lume trăiești. De două săptămâni, de când l-am văzut, îl recomand în stânga și-n dreapta și torturez oamenii cu povestea păsăroiului care cânta ca să-și ademenească iubita, doar că iubita nu răspundea, pentru că el era ultimul exemplar de Kauai O'o de pe pământ. (Luiza Vasiliu)

Ce am descoperit: Albumul Sincerely, Future Pollution al trupei canadiene Timber Timbre

Cât te ține: 39 de minute și 59 de secunde

De ce? Înainte de toate, fiindcă mi-a înfipt în minte o imaginea asta, „a disappearance of a floating cathedral into the sewer”. În piesa Western Questions - o baladă super simplă și melancolică, Taylor Kirk cântă aproape-n șoapă despre lumea noastră minunată și fucked-up: o lume cu „Hollywood halo, the UFO light oozing from every screen / Western questions, desperate elections, campaign Halloween”, în care „We relax with our love life published, slip into something obscene / We got slime and flamingos, take the number but please don't forget about me”. Apoi, fiindcă Timber Timbre e o trupă pe care-o urmăresc atent de câțiva ani tocmai pentru emoțiile pe care le construiește din electronice & tot felul de chitări & o voce hipnotică. Niște emoții calde și dark, care par un fel de ruine improbabile într-un prezent al explicitului. Și-n al treilea rând, fiindcă ultimul lor album, Sincerely, Future Pollution, lansat la începutul lui aprilie, păstrează ceva din sound-ul cabanei de lemn unde Timber Timbre și-a început înregistrările și de la care și-a luat numele, un soi de relaxare pe care-o degajă niște prieteni când se-ntâlnesc să facă ce le place mai mult, adică muzică. + niște pasaje care mă duc cu gândul la Future Islands (în Velvet Gloves and Spit) sau la atmosfera întâlnirii dintre David Lynch și chitaristul John Neff (în Sewer Blues). (Andra Matzal)

Foto: Imagine din „Racing Extinction”