Fericirea se poate obține la fel ca orice alt produs. Poate fi măsurată și ajustată în funcție de niște scopuri precise. Tot ce trebuie să faci e să înveți să-ți controlezi sinele. Și să-l ghidezi, cu puterea gândirii pozitive, înspre locurile în care se simte împlinit. Asta promite „dezvoltarea personală”, care-i învață pe oameni că sunt singurii responsabili pentru necazurile și împlinirile din viața lor, în vremuri nesigure, tulburi, cum e prezentul. În spatele acestui termen se află un întreg business setat să vândă fericire celor nefericți și o lume cu un limbaj și cu principii de guvernare proprii. În doctoratul ei de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, secția Antropologie, Elena Trifan a intrat în această lume și ne dă câteva insight-uri de dincolo de cortina „dezvoltării personale”. 

***

În iarna lui 2015, am fost la un târg bianual de dezvoltare personală, unde-am primit badge de organizator. Târgul „Body Mind Spirit” ocupa două etaje din Sala Palatului. Jos erau expozanți care vindeau produse și făceau reclamă la servicii: mâncare și creme bio, cristale terapeutice, terapii new age, turism religios - inclusiv excursii de dezvoltare personală la mormântul lui Arsenie Boca. Sus erau două săli cu workshop-uri în care se prezentau, din oră-n oră, diferite metode de îmbunătățire a vieții: „Vindecare cu îngeri”, „Arta de a fi fericit” sau „Regenerarea corpului prin puterea minții subconștiente”. 

Am intrat la seminarul „Arta de a fi fericit”. Într-o încăpere insipidă, cu scaune albastre, incomode, o mochetă gri și-un proiector. În sală erau peste 20 de persoane, mai multe decât la alte seminarii. Majoritatea femei, între 30 și 50 de ani. A apărut și trainer-ul, un bărbat grizonant, între două vârste, în pulover și blugi. A început să vorbească despre „arta fericirii” - meditația. Meditația înseamnă să-ți schimbi modul de-a gândi în așa fel încât să-ți valorizezi mai mult sufletul, în defavoarea corpului și-a lucrurilor materiale. În cercetarea mea și mai ales la acest târg, unde am meditat de vreo patru ori pe zi, am descoperit că ea este unul dintre cele mai menționate instrumente de dezvoltare personală. 

Când trainer-ul a anunțat, fără ezitare, că meditația înseamnă fericire, grupul de doamne din dreapta mea s-a scandalizat. Au spus că sunt mult mai multe lucruri care le fac fericite, inclusiv obiectele de artă, natura, banii. Trainer-ul a negat vehement că bunurile materiale ar aduce fericirea. Tânăra din fața mea l-a întrebat agasată:

- Credeți că oamenii care locuiesc pe stradă, fără casă, sunt fericiți?

- I-ai întrebat dacă sunt fericiți?

- Nu, vă întreb pe dumneavoastră. Pentru că pare că știți toate răspunsurile. Oameni care să mediteze ca să aibă mai multă pâine pentru o zi. Credeți că ei pot fi fericiți dacă meditează? Vă dau un exemplu concret. Aseară, pe o stradă din București - una bogată, era o femeie în fața unui bloc, pe scări. Poate ea să fie fericită dacă m-a rugat să îi chem o ambulanță pentru că nu mai putea suporta frigul?

- Există consecințe ale acțiunilor ei care au adus-o în situația asta.

- Poate a fost născută pe stradă, poate că părinții ei au fost și ei abandonați.

Rumoare în sală.

- Sunt oameni născuți așa care reușesc! spune altcineva din public.

Discuția s-a extins în toată sala. Participanții reflectau și încercau să explice ce-i diferențiază pe oamenii care reușesc în viață de cei care dorm în stradă: meditația, voința, karma sau organizarea socială? Discuția a descris in a nutshell fenomenul dezvoltării personale: accentul este pus pe responsabilitatea individului asupra propriei vieți, întrebările și problemele sunt multe, iar răspunsurile și soluțiile evazive. După ce le-a răspuns parțial, trainer-ul i-a invitat pe toți la centrul său de meditație, să afle mai mult.

***

Adaptare cu Prisma după un afiș dintr-un centru de dezvoltare personală din București

Dezvoltarea personală a început să mă intereseze prin 2011, pentru lucrarea mea de licență de la Sociologie. Pornisem anevoios într-un fel de deconstrucție socială a fericirii și a succesului, care m-ar fi angrenat într-un proiect filosofic fără sfârșit. Apoi cineva mi-a sugerat să mă concentrez strict pe dezvoltarea personală. Pe scurt, aceasta implică îmbunătățirea unor aspecte din viața personală sau profesională a oamenilor în vederea obținerii bunăstării. Dacă ar fi să-i găsim un început, acesta ar fi în psihologie, în scrierile lui Abraham Maslow, fenomenul dezvoltându-se ca paletă mai largă de servicii în anii '60-'70, în special în SUA, odată cu avântul subculturii new age. Am avut noroc: când a început să mă intereseze, fenomenul abia prindea teren în România. Acum sunt sigură că, în București cel puțin, a reușit să pătrundă, într-o măsură sau alta, în multe colțuri sociale. 

Într-o zi ploioasă în care-mi cumpăram comfort food și-aveam o față de parcă urma să dispară Pământul cu doctoratul meu cu tot, o vânzătoare de la Mega m-a asigurat că dacă gândesc pozitiv, mi se vor întâmpla lucruri bune. O cosmeticiană mi-a recitat din Secretul, una dintre cele mai populare cărți de dezvoltare personală. Copiii au ore de dezvoltare personală în școala primară, șomerii primesc, prin proiecte POSDRU, cursuri de dezvoltare personală, Biserica Ortodoxă oferă și ea așa ceva. Toți cunoscuții mei din corporații au traininguri de soft skills, pe Bestjobs mai toate anunțurile descriu locurile de muncă drept oportunități de dezvoltare personală, Carmen Șerban a povestit la TV despre dezvoltarea ei personală, Euforia a devenit Happy și s-a lansat cu o emisiune despre dezvoltare personală. Am ajuns să văd peste tot oameni interesați de munca cu sinele. Oameni măcinați de experiențe urâte, de stagnare, de nesiguranță, de teama de-a dezamăgi.

***

„În vara respectivă, speram să am așa, o mică vacanță în care să mă regăsesc, dar nu a fost tocmai ce mi-am dorit să fie”, spune Sorina, care a lucrat în PR și-a pășit pe calea dezvoltării personale după moartea unui apropiat. „Au fost tot felul de evenimente, mai puțin plăcute, evenimente de-alea cu cancer. Mi-au zguduit realitatea, de unde eram eu așa, într-o bulă de fericire”. Oamenii apelează la servicii de îmbunătățire a sinelui într-un moment de criză. Fie sunt nemulțumiți de locul de muncă, fie au pierdut o persoană dragă sau sensul în viață. Mădălina a încercat toate formele de dezvoltare personală după ce i-a murit iubitul. Nicoleta a început munca cu sinele când s-a întors în țară, după ce muncise o vreme în Franța, și-a constatat că nu mai avea prieteni. Florina și Maria au făcut asta după ce și-au dat seama că jobul lor ajunsese un spațiu în care nu se mai puteau dezvolta. 

Pentru că are în spate o stare de nefericire, dezvoltarea personală plasează în centrul vieții indivizilor bunăstarea (fericirea). Atât sursa nefericirii, cât și obținerea fericirii țin numai de ei. Ei devin responsabili pentru tot ceea ce fac și li se întâmplă. Ei pot schimba și controla lumea din jur. Iar pentru a reuși în ce-și propun, au la dispoziție o gamă variată de servicii. Pentru cercetarea mea, am ales serviciile setate pe „îmbunătățire”. Această îmbunătățire urmărește deprinderea anumitor abilități, cunoscute ca soft skills - vorbitul în public, managementul timpului, flexibilitate, lucru în echipă -, sau a anumitor aspecte din viața personală - cum ar fi, de exemplu, ieșirea din relații sau repararea lor. De obicei, se pornește de la îmbunătățirea unui anumit aspect sau a unei anumite competențe, prin care se urmărește îmbunătățirea as a whole a participanților. Adică obținerea bunăstării.

Anthony Robbins, un guru al dezvoltării personale, vorbește despre oamenii care suferă și despre cum pot fii ei fericiți

Scopul practicianului, în special în coaching, e să ghideze persoana în procesul de schimbare. Coaching-ul a apărut în firme pentru managementul echipelor, însă s-a răspândit în multe alte domenii - există coaching de viață, de carieră, de sănătate. El seamănă cu psihoterapia - clientul și coach-ul se întâlnesc și discută -, însă clientul are un scop bine definit, în funcție de acronimul SMART - Specific, Măsurabil, Accesibil, Realizabil și măsurat în Timp. Coach-ul nu are voie să aleagă direcția sau forma schimbării, doar se asigură că beneficiarii își ating singuri obiectivul. La fel ca psihoterapeuții, practicienii dezvoltării personale urmează școli vocaționale. În teorie, oricine poate fi coach - cu condiția să fi fost mai întâi client. Nu sunt necesare anumite studii sau un anumit background profesional. În practică, ajută dacă ai studii superioare, mai ales în psihologie. E greu de spus câți practicieni ai dezvoltării personale există în România și care e amploarea business-ului, pentru că domeniul nu este reglementat de vreo instituție. Doar coaching-ul a fost inclus pe lista ocupațiilor, existând și asociații profesionale care impun un anumit cod etic.

Serviciile de dezvoltare personală iau forme diverse. Pot fi cu tentă spirituală - cum sunt Reiki sau Terapia cu îngeri - sau împrumută din studii științifice - cum fac coaching-ul sau Programarea Neuro-Lingvistică (NLP). Metoda Reiki a fost dezvoltată de un călugăr și pleacă de la ideea că prin palmele practicantului se transmite energia universală care vindecă. Terapia cu îngeri este o reinterpretare a Bibliei creștine: îngerii devin personaje cu care se poate comunica și care au diverse domenii de specialitate - de exemplu, Uriel este arhanghelul psiholog, Mihail se ocupă de purificare, Gabriel de comunicare și Fecioara Maria de iubire. NLP-ul conține metode prin care se învață controlul gândurilor, al emoțiilor și are ca scop îndeplinirea obiectivelor prioritare ale practicanților.

Metodele „cu energii” - spirituale - au un limbaj mai simplu și sunt mai ieftine. „Cele bazate pe cogniție” - științifice - se adresează oamenilor cu studii superioare, cu un limbaj mai complex și venituri mai mari, așa că sunt mai scumpe. Ambele iau forma unor cărți, ateliere, cursuri, sesiuni sau ședințe și au în centru mantra: „Tu ești cea mai importantă persoană din viața ta!”. Costurile variază în funcție de tipul metodei și de forma întâlnirilor. Ședințele unu-la-unu de coaching costă în jur de 100 de lei cu practicieni începători și ajung la 900 cu un coach cu experiență. În cazul Reiki sau Theta Healing, prețurile încep de la 50 de lei și nu depășesc de regulă 200. Atelierele sau ședințele de grup de dezvoltare personală costă minim 400 de lei pe lună, iar cursurile în care sunt prezentate diferite metode variază de la 800 la 2.000 de lei. Ședințele cu susperstaruri din domeniu - gen Frank Pucelik, unul dintre fondatorii NLP, care a organizat un curs de 18 zile în România - pot depăși 1.500 de euro. Cea mai ieftină variantă de-a avea acces la informații din zona dezvoltării personale sunt cărțile. Ele încep de la 10 lei - de exemplu, Secretele succesului, de Dale Carnegie, costă 17 lei pe elefant.ro, iar Începe cu ce nu-ți place, de Brian Tracy, este 15 lei - și pot ajunge la 50 în cazul unor cărți ca Autoanaliza, de L. Ron Hubbard, pe același magazin online.

Reiki. Adaptare cu Prisma după o poză de pe Flickr/Marion Patterson

Beneficiarii sunt în mare parte femei middle class, din zona corporate, cu o vârstă medie de 35 de ani. O posibilă explicație găsim în felul în care societatea definește feminitatea - genul acesta de activități sunt atribuite în general femeilor, motiv pentru care bărbații s-ar feri să participe. Cel puțin la ședințele publice - pe site-ul unui spațiu în care am făcut o parte din cercetare intrau femei și bărbați în egală măsură. Am mai pus în balanță și faptul că femeile muncesc mai mult decât bărbații și că sunt discriminate pe piața muncii, motiv pentru care vor să se „îmbunătățească”.

Am făcut switch de la a mă uita la calitățile mele la a mă uita la ce-mi lipsește. Și atunci am realizat că am niște abilitati pe care le-am dezvoltat doar până la un anumit nivel și dacă vreau într-adevar să lucrez într-un mediu profi, am nevoie să le dezvolt mai mult. Partea proastă atunci a fost că am ales să îmi dezvolt două skill-uri care nu erau palpabile (cum e C++), am ales comunicare verbală și scris. 

 

- Alexandra, 25 de ani, studentă la psihologie 

Dezvoltarea personală e o muncă cu sinele, o muncă pe care oamenii o duc în interiorul lor. Sunt îndemnați să-și observe comportamentele, lucrurile de care sunt sau nu mulțumiți. Apoi începe resetarea anumitor aspecte din viața lor personală, profesională și emoțională. Anumite gânduri și comportamente sunt controlate. Asta se întâmplă, cel puțin la început, în mod conștient. Introspecția e o practică destul de întâlnită. Ea implică reflectarea asupra vieții personale și modificarea relațiilor cu cei din jur. Poate duce la schimbări majore. Ioana, de exemplu, a renunțat la grupul vechi de prietene pentru că nu-i înțelegeau preocuparea și nu doreau și ele să se „îmbunătățească”. Alexandra s-a despărțit de iubitul ei din aceleași motive, iar cu alți prieteni a ales să se vadă mai rar. Ambele s-au orienteat spre persoane like minded, preocupate la rândul lor de dezvoltare personală.

O altă chestie pe care am observat-o este modificarea limbajului, care devine comun. Multe dintre femeile cu care am discutat foloseau cam aceleași cuvinte: „obiective”, „energie”, „pozitiv”, „atracție”, „chimie”. În plus, unele metode, cum ar fi NLP, chiar se bazează pe restructurarea limbajului: evitarea negațiilor sau evitarea lui „dar”.

Am încercat chestia asta când am fost la tabără la NLP, pentru că era profesorul care îmi atrăgea atenția mereu. Și încercam să dau înapoi și vorbeam ceva și pe urmă ziceam „Dar dacă ai face tu nu știu cum?”, și el zicea: „Băi, gata! Deci «dar-ul» ăsta a anulat ce ai spus mai devreme. Tu ai spus un lucru frumos, mai devreme i-ai spus «îmi place bluza ta, dar dacă nu știu ce, s-ar vedea mai bine». S-a terminat, bluza ei e deja urâtă în capul ei. Deci nu mai face asta”. Și atunci am stat și m-am gândit și mi-am dat seama ce impact au cuvintele. De atunci...nu. N-am mai făcut treaba asta și nu m-am concentrat pe treaba asta 

 

- Elena, antreprenor, 34 de ani 

Emoțiile negative - teama, tristețea, furia, invidia - trebuie mai întâi acceptate. Apoi oamenii sunt îndemnați să le opună rezistență, să-și dezvolte capacitatea de-a le gestiona. Cum zice o bloggeriță de 30 de ani, „să fii conștient de toate stările tale, dar să poți să revii cât mai repede la starea de bază, la echilibrul ăla inițial”. Suferința este necesară procesului, mai ales că îmbrățișarea și depășirea ei promit o stare de împinire sau de mulțumire de sine.

Bă, o să te doară al dracu de tare, dar e normal să te doară, e ok, o să treci peste, sunt aici, e bine. Și conștientizez fiecare pas pe care îl fac, fiecare durere pe care o simt, o las să o simt, nu mai inhib emoțiile negative, nu mai mi-e frica să-mi fie rușine, nu mai mi-e frica să plâng în fața oamenilor, nu mai mi-e frica că ceilalți o să mă considere nu știu cum dacă am făcut o boacănă.

 
- Denisa, studentă, 24 de ani 

O altă idee de bază este că gândurile pot influența structurarea realității. Și că ele pot fi controlate într-o direcție pozitivă, pentru a vindeca probleme de sănătate sau a îndeplini obiective și dorințe. La atelierul „Regenerarea corpului prin puterea minții subconștiente”, o femeie povestea despre experiența ei cu ulcerul. S-a îmbolnăvit când avea opt ani, iar medicii i-au spus, de-a lungul timpului, că tot ce puteau face era să țină boala sub control. Că nu o pot vindeca. S-a vindecat însă acum câțiva ani, când a devenit trainer NLP. A înțeles că ea crease boala și că ea era responsabilă de vindecarea ei. Și s-a vindecat. La un alt atelier, cineva spunea că dacă gândim pozitiv, se va opri războiul din Siria. 

Discursul central este că individul e cea mai importantă persoană din viața sa și singurul responsabil de propria bunăstare. Asta o rezumă cel mai bine Florina, care-a renunțat după șase ani la job-ul ei corporatist, într-un moment în care „ajunsesem super nașpa, eram [la modul]: ce nașpa e viața mea!”. A apelat la un coach și l-a rugat s-o învețe meseria lui. După ce-a început procesul, „am ajuns la tot felul de alte chestii personale, la legătura cu taică-miu, care e de căcat și (...) mi-am dat seama că problema nu era la corporație. Erau multe nebunii și frustrări de-ale mele”. Acum e coach și studiază sociologie; deși uneori lucrează mai mult decât muncea în corporație, spune că e mult mai fericită așa.   

Toate persoanele cu care am discutat mi-au spus, de altfel, că se simțeau mult mai fericite decât înainte. Au învățat să se bucure de lucruri mici - Ecaterina povestea că fericirea se rezumă la ciocolată, bere bună și masaj. Au învățat că nu datorează nimic nimănui, doar lor. Că orice persoană este dispensabilă și că, dacă gândesc pozitiv, vor atrage lucruri pozitive. Dar procesul de dezvoltare era ongoing, mai aveau lucruri de învățat - Ecaterina, de exemplu, voia să învețe să asculte. Chiar dacă nu se încheie niciodată, procesul de dezvoltare personală produce cele mai mari schimbări la început. În timp, acestea devin tot mai mici și se rezumă la lucruri punctuale pe care oamenii vor să le îmbunătățească.  

***

Această responsabilizare individuală este în sincron cu reconfigurările economice și politice globale din prezent - pe care criticii le numesc neoliberalism. Termenul definește o relație între stat, piață și cetățeni - statul e responsabil doar de buna funcționare a mediului privat și de apărare; restul responsabilităților, mai ales cele de protecție socială, le revin cetățenilor. În acest peisaj, serviciile de dezvoltare personală au un rol dublu. Pe de o parte, promovează discursul neoliberal prin faptul că pun accentul pe importanța responsabilității individuale. Pe de altă parte, servește drept mijloc de adaptare la acest context, oferindu-le oamenilor „armele” pentru a putea depăși momentele de criză. 

În România, oferta de servicii de dezvoltare personală a crescut odată cu înmulțirea angajaților în corporații, unde responsabilitățile pe care le au se bazează, în special, pe componente interpersonale - managementul unei echipe, comunicare eficientă, spontaneitate - și pe caracteristici din sfera comportamentului și a personalității. Discursul neoliberal a pătruns destul de mult în societatea românească. Pe o piață a muncii capitaliste - unde șomajul e o certitudine, firmele pleacă în căutare de mână de lucru ieftină, iar statul e preocupat să păzească buna funcționare a pieței, oamenii sunt convinși și se conving că doar singuri își pot construi salvarea în fața unui viitor imprevizibil. Cei care beneficiază de asistență socială sunt demonizați și acuzați că profită, deși suma pe care o primesc este foarte mică. Iar practicarea dezvoltării personale nu ia în calcul însă diferențele sociale și de acces la informație. Încrederea în mantra „dacă muncești suficient de mult la tine, vei reuși” elimină din discuție faptul că mulți nu au acces la această formă de cunoaștere. Și, prin urmare, la fericirea pe care o promite.

 

Foto main: Adaptare cu Prisma după o imagine de pe Widewallpapers.net