Înainte să-nceapă la Sibiu FITScel mai mare festival interanțional de teatru din RomâniaScena9, împreună cu BRD, au invitat 9 ilustratori români să reinventeze afișul de teatru. Fiindcă majoritatea afișelor ni se par un pic prăfuite, am vrut să vedem cum ar putea arăta cel mai vechi mijloc de chemat lumea în jurul scenei, dacă artiștii i-ar da un boost. Am făcut toate astea, „Din dragoste pentru teatru- campania-experiment prin care vă invităm să dați mai departe afișele celor 9 ilustratori. Fie că le dați share, că vi le puneți cover sau wallpaper, fie că le printați sau vi le puneți pe tricou, orice mic gest este o mare declaraţie de dragoste pentru teatru. 

I-am invitat pe toți cei 9 ilustratori să ne spună pe scurt povestea afișului pe care l-au creat, dar și povestea lor personală cu teatrul. Începem călătoria cu Raluca Băraru, al cărei afiș îl puteți găsi în galeria de mai jos, disponibil la download în format hi-res, în format numai bun de pus wallpaper pe desktop / telefon sau cover de Facebook. 

Cum îți amintești prima experiență pe care ai avut-o vreodată legată de teatru?

Prima piesă la care m-au dus ai mei a fost Livada de vișini și îmi aduc aminte de ea ca de o experiență aproape religioasă. Cred că aveam undeva în jur de 7-8 ani. Toate femeile din casă s-au îmbrăcat frumos, s-au pudrat, parfumat, au înfipt ace în pălării și înțepau parchetul cu tocurile agitate. Pe mine montaseră un costum de stofă roșie, făcut de bunica, cu bolero, fustă dreapta trei sferturi și cămașă apretată. În plus, mama mi-a împrumutat o broșă albastră pe care strălucea un cocoș cu opal în loc de piept. „Ești domnișoară acum. Maniere, maniere, maniere! Să vorbești doar întrebată, să nu tropăi. Mergem într-un loc aparte." Am mers la TNB. Țin minte cum au început să-mi transpire palma în palma mamei când am trecut pragul bisericii dramatice. Lumina orbitoare, trepte și culoare alambicate, domni sobri și doamne elegante care-și făceau vânt cu programele și vorbeau cu importanță despre piesa prin care urma să-mi fac inițierea si eu.

Nu am înțeles nimic din ea. Cred că eram prea emoționată. Abia peste câțiva ani am început o idilă cu dramaturgii ruși. Dar din spectacolul cu pricina am rămas doar cu mulți oameni triști și mulți copaci înfloriți care creșteau inexplicabil pe tărâmul scenei TNB.

Care e lucrul care îți place / te emoționează cel mai mult când mergi la teatru?

Cumva, emoțiile adulte față de teatru sunt la polul opus față de cele din copilărie. Acum palmele îmi transpiră în urma experienței imperfecte, directe, a improvizației dincolo de metaforă. Chiar dacă mă înmoi în scaun când mi se dezvăluie o scenografie complexă, căderea în altă lume se întâmplă direct prin imprevizibilul jocului. Asta cred că face teatrul să-și păstreze un piedestal în plus deasupra filmului.

Povestește-ne puțin despre cum a apărut posterul pentru campania „Din dragoste de teatru” - din ce ți-ai luat inspirația și cum ai rezonat la tema pe care ai avut-o de ilustrat.

Am interpretat line-ul primit („Doar nu ți-e frică de Virginia Woolf”), atât în contextul piesei lui Edward Albee, la care face referire, cât și al experienței teatrului, ca pe o atenționare asupra pierderii vieților imaginare: „Doar nu ți-e frică să trăiești fără iluzie”.

E o temă care își găsește loc în mintea mea de mai mult timp. Probabilitatea vieții într-un singur plan e versiunea mea de lagăr și distopie fezandată cu final catastrofic.

În spiritul posterului de teatru, am ales o variantă mai epurată de a ilustra ideea, dar mă gândesc să-i fac loc în agenda de proiecte personale pe viitor și s-o dezvolt în toată gloria înfiorătoare.