Cum a ajuns un bărbat dintr-o comunitate tradițională din Ploiești, rom, heterosexual, cu trei copii acasă, să joace rolul principal dintr-un film cu o iubire gay.
Vasile Pavel, poreclit Digudai, un bărbat robust de 37 de ani care e bodyguard la un club din Ploiești și garda de corp a unui politician din același oraș, pășește pe covorul roșu. E 27 septembrie 2017, a șaptea zi a Festivalului de Film de la San Sebastián.
Lângă el sunt regizoarea Ivana Mladenovic, scriitorul Adrian Schiop, producătoarea de film Ada Solomon și restul echipei filmului Soldații - Poveste din Ferentari care tocmai a avut premiera. Toți sunt îmbrăcați la patru ace. Vasile Pavel-Digudai nu se află aici ca garda de corp a cuiva.
Oamenii de pe margine îl aplaudă frenetic. Un jurnalist de la The Hollywood Reporter îi strânge mâna și îl felicită. Digudai a strălucit în unul din rolurile principale din film. L-a jucat pe Alberto, un fost deținut rom din Ferentari care are o poveste de dragoste cu Adi, un doctorand de 40 de ani care s-a mutat în cartierul bucureștean ca să facă o cercetare despre manele.
Scenariul filmului a fost scris de Ivana Mladenovic împreună cu Adrian Schiop, pornind de la romanul lui cu același nume. Deși cartea e autobiografică, Schiop a adăugat mai multe straturi de ficțiune peste. În film, Adi își joacă propriul rol. Ecranizarea romanului i-a scos pe mai mulți din zona lor de confort: e primul rol al lui Schiop, primul al lui Digudai și primul lungmetraj de ficțiune al Ivanei Mladenovic.
Pe covorul roșu, Digudai zâmbește larg. E prima dată când trăiește așa ceva. „Eu n-am mai fost niciodată aplaudat. Poate huiduit, înjurat, da, dar aplaudat, nu”. Nici nu-și dă seama cât de lung e covorul, să aibă 20 de metri, 30 de metri, 50 de metri. Nici nu mai contează. „În alea cinci minute te simți în altă lume”.
***
Mezinul unei familii cu cinci copii, Vasile Pavel a copilărit în Radu de la Afumați, un cartier de romi din Ploiești, de aproximativ 3000 de locuitori. Părinții - tatăl muncitor la o fabrică de stofă, iar mama, femeie de serviciu în autobuze, i-au crescut pe copii în armonie, fără certuri în casă, fără bătăi, spune Digudai.
La școala din cartier la care a învățat în anii '80, aproximativ 85% dintre copii erau romi, iar restul, români. Nu doar o dată le-a văzut pe mamele copiilor români certându-i pe fiii lor pe care îi găseau după ore la joacă. „«Ți-am zis să nu mai umbli cu țigani?»”. Uneori, le dădeau și o palmă la fund să se învețe minte ca altă dată să asculte de părinți. „Fiind copil, mă simțeam rău. De ce are ură pe țigani?”, se întreba el. Unii băieți au continuat să se joace cu el, alții nu.
Prin clasa a III-a și-a făcut curaj și l-a întrebat pe un coleg român:
- Frate, de ce nu te lasă maică-ta să te bagi cu țiganii?
- Frate, că voi sunteți răi, că luați copiii, îi băgați în sac și îi vindeți.
N-a știut ce să-i răspundă. El nu văzuse asta în comunitatea lui. Ba dimpotrivă, observase că romii sunt generoși. „Când murea cineva la noi în mahala, care n-avea posibilitatea să-l îngroape familia, la noi se făcea chetă. Punea fiecare cât îl lăsa inima sau cât putea”. Și pe părinții lui îi vedea că sunt darnici cu cei care aveau mai puțin decât ei. „«Hai să-l ajutăm, dă-i și salamul ăsta, și farfuria asta de mâncare»; vedeam lucrurile astea la părinți”.
Pe la 14 ani s-a apucat de sport cu fratele lui mai mare care făcea karate și culturism și-l punea și pe el să se antreneze. Serile mergea cu prietenii în parc și se luau la întrecere, „uneori de plăcere, să vedem care e mai bun, altă dată pe bani”. Pe lângă mișcările pe care le învățase de la frate, mai știa altele de la Van Damme, idolul lui din filme. „Nu s-a găsit unul să mă bată la vârsta aia”.
La poartă la mama lui apăreau din ce în ce mai des mamele altor copii. „«Uite, măi, coană Silvio, băiatul tău l-a bătut pe băiatul meu»”. Din cauza asta, sora lui i-a pus porecla Digudai, după numele unui bărbat din comunitate care se lua de toată lumea pe stradă când era beat.
Când era nervos, se tăia pe mâini. Se strângeau câte trei-patru băieți și căutau sticle și borcane pe care le spărgeau. Vânau cioburile cele mai ascuțite și începeau să se cresteze fiecare pe antebraț: unul dădea o tăietură, celălalt, alta. „Era mai șmecher ăla care o dădea pe aia mai mare”. Câteodată aveau spectatori, băieți mai mari care le validau bărbăția: „«mamă, ce și-a dat, frate»”. „Păreai dur în fața lor. Așa mi-am făcut numele, cu tăieturi și cu bătăi”.
Digudai spune despre el că a fost un copil năzdrăvan care făcea și rele. „Furam, nu mă feresc. Aveam o gașcă de prieteni și ziceam: «bă, hai să furăm, unde mergem»?”. Cu banii strânși mergea cu prietenii la filme porno sau cu bătăi. „Asta era distracția noastră. Era unul care dădea filme porno acasă la el și pe noi nu ne primea, că eram minori. Îi dădeam dublu și îi făceam și consumație ca să ne lase”.
La 16 ani, a început să lucreze ca bodyguard la o discotecă din județ și când a devenit major, s-a însurat cu Corina. Spune că atunci s-a cumințit. „Am zis că dacă mă duc la pușcărie, nu că sufăr eu, dar mă gândeam că îmi fac familia să sufere”. Și-a bătut pe brațul drept un tatuaj cu viciile unui bărbat: o bilă de biliard, un pistol, o grenadă, o pereche de zaruri, o sticlă de băutură, o femeie dezbrăcată. Toate simbolurile erau acoperite de flăcări, iar în mijlocul lor stătea un drăcușor. „Adică, bă, s-au dus, dă-le focului încolo să le bată”.
Digudai și Corina au făcut trei copii, pe Rică, Kasian și Teodora și au și o nepoată de la Rică.
***
În 2015, într-o zi de vară, Digudai l-a sunat pe George Vasilescu, un prieten vechi din Ploiești care era pictor și tatuator și se mutase în București. L-a întrebat când poate să-i facă și lui un tatuaj pe antebraț cu Aleasa, cuvântul prin care o alintă pe fetița lui, Teodora. „Când vrei tu, Digudai, vii la București și batem, nu-i problemă”, i-a spus George. După vreo săptămână, prietenul l-a sunat și l-a întrebat: „Băi Digudai, n-ai vrea să joci într-un film?”.
L-a pufnit râsul, pentru că el nu se considera nici pe departe bărbatul musculos și plin de tatuaje de care George îi zisese că e nevoie pentru rol. „Băi, pictore, nu mai sunt ce știi tu, frate, s-au dus mușchii”. În schimb, are un prieten bodyguard care e fix ce caută - plin de pătrățele și tatuaje, i-a spus Digudai.
Câteva zile mai târziu, l-a dus pe prietenul lui cu mașina la București să se întâlnească cu Ivana Mladenovic, pentru că bărbatul n-avea carnet. În plus, se gândise că dacă tovarășul lui ia rolul, o să primească și el comision.
Într-o zi toridă, Ivana i-a așteptat în Giulești, la Muzeul Romilor. Deși amicul a impresionat-o prin fizic, bărbatul n-avea nimic copilăros în el, calitate necesară pentru rol. În schimb, Digudai i s-a părut altfel. „Când l-am văzut prima dată, am fost sigură că el rămâne. M-a convins felul lui de a se comporta, era așa, glumeț”. După ce le-a făcut poze, Ivana i-a chemat pe amândoi la casting. Digudai nu s-a descurcat foarte bine. „Fiecare om care a văzut probele cu Digudai la început a zis «nu, în niciun caz, n-are trăiri, n-are cum să facă el asta»”. Ea a continuat să creadă în el.
I-a zis „băi, tu trebuie să fii Alberto”. Digudai a acceptat, deși avea și el rețineri că n-o să facă față, că e un rol greu, iar el n-are pregătire pentru așa ceva.
Ivana îl anunțase de la început despre ce e vorba în film, dar Digudai se gândea că o să se pună mai mult accent pe viața de zi cu zi din Ferentari. „Zic mamă, e film belea, cu droguri, cu mafioți, eu joc un pârnăiaș”. N-a luat în serios faptul că el o să joace rolul unui bărbat homosexual. La romi, spune Digudai, nu se folosește termenul gay, ci bulan sau tramvai și e o rușine să fii așa. „Se consideră că face familia de râs. Mai ales dacă e un bulangiu de familie, cu nume, se vorbește tot timpul de el: «ia uite, frate, ăla e panaramă, face și drege»”. Nici romii heterosexuali nu pot să facă orice în materie de sex. „La noi se zice limbiști la băieții care dau limbi. E rușine-rușine sau femeia să facă invers e și mai rușine.” Regula asta e mai ales valabilă pentru romii de rând, spune Digudai. Dacă ești „șmecher și umblat prin Europa”, se mai acceptă și sexul oral.
Digudai spune că n-a avut niciodată nimic cu homosexualii, ba chiar avea prieteni gay pe care-i îi mai întreba de curiozitate cum e să fii altfel. Însă gândul că el o să joace rolul unui bărbat gay nu era cel mai confortabil. Fascinația că o să apară într-un film de acțiune filmat în Ferentari și motivația financiară l-au făcut să intre pe bune în proiect. „La început eu mă gândeam la bani, mai mult pentru asta am făcut-o, nu de faimă, sau de altceva”. Știa că o să câștige suficient încât, cu ce mai avea și el pus de-o parte, să-și ridice o casă.
Timp de un an a repetat cu Ivana o dată sau de două ori pe săptămână, pentru că joburile nu-i permiteau mai mult. În unele weekenduri, pleca dimineața, după ce i se termina tura la discoteca unde lucra ca bodyguard, spre București, să repete.
Ivana a stat mult de vorbă cu el și l-a învățat să dea replicile pe bune. „Uite, la replica asta trebuie să fii un pic mai supărat, mai nervos”. După câteva luni, Digudai a început să dea probe cu actori care candidau pentru rolul doctorandului care se mută în Ferentari să-și termine teza despre manele. „Erau anumiți actori cu care mă înțelegeam bine pe replică. Ziceam bă, cu ăsta îmi place să vorbesc, a fost și Papadopol la casting, dar la alții le era greu”. Atunci, spune Ivana, Digudai și-a dat seama cum trebuie să vorbească ca să fie real.
După vreun an în care au venit zeci de actori la casting, Ivana s-a gândit să-l pună și pe Schiop să dea o probă. Le-a dat o scenă în care Digudai îi face masaj lui Adi și le-a făcut o poză. „Băi, ăsta e filmul pe care îl vreau”, le-a spus pe loc. „Din felul cum au vorbit, deja deveniseră prieteni, părea o conversație normală”, își amintește Ivana revelația pe care a avut-o. La sfârșitul probei, Adi s-a enervat și a plecat supărat acasă, își amintește ea.
***
După ce Adi a acceptat după multe ezitări să-și joace propriul rol, pentru că nu se simțea deloc confortabil în fața camerei, s-au pregătit zilnic, timp de o lună jumate într-un apartament din Ferentari. Apoi au filmat încă pe atât tot acolo.
În una din primele zile în cartier, Ivana i l-a arătat lui Digudai pe adevăratul Alberto. „Nu zic că eu sunt frumos, dar nici în halu’ ăla nu sunt. Ăla e mai animal ca mine, are o burtă mare rău, e dezastru”.
Cele mai grele de filmat pentru el au fost scenele de tandrețe și cele sexuale. „Când a trebuit să-l iau în brațe, să mă urc peste el”. Apogeul l-a atins scena în care el și Adi fac duș împreună, dezbrăcați. „Atunci m-am simțit cel mai și cel mai rău, era o grămadă de lume acolo, mai erau și fete, mi-era rușine rău.” Au tras scena de câteva ori. „Când simțeam că explodez, simțeam nevoia să mă retrag singur, să nu stau cu nimeni de vorbă, să fumez o țigară-două și să mă calmez”.
În astfel de momente se gândea că e prea mult pentru el. Cu toate astea, în mintea lui nu era loc de renunțare. „Eu sunt un om foarte parolist, când zic că fac o treabă, o fac. M-aș fi simțit vinovat față de Ivana, știu cât de mult a tras pentru filmul ăsta și nu vroiam s-o dezamăgesc. Am acceptat multe treburi care n-aș fi putut să le accept în viața mea”. Digudai și-a stabilit totuși două limite de care nu trecea orice-ar fi: nu îl pupă niciodată pe Adi în bot și nu bea din aceeași sticlă cu el. „N-am nicio treabă cu ce face el, e viața lui, e fratele meu și îl respect, dar eu asta nu pot să fac. De mâncat am mâncat acasă la el, face o mâncare foarte bună, dar din aceeași sticlă nu beau”. Ivana i-a respectat decizia. În film nu se vede niciun pupat, iar băieții nu împart niciodată același pet de bere.
Soției, celor doi băieți de 17 și 12 ani și fetiței de 7 ani le-a spus pe larg despre ce e vorba în film, n-a intrat în detalii. „Le-am zis doar că Adi are rol de bulan și că filmul e din viața lui de zi cu zi. A înțeles familia mea, nu e problemă, cu banii care i-am luat după film mi-am făcut casă la copii, nu mi-am bătut joc de bani.”
Cu prietenii nu putea să vorbească serios despre faptul că joacă într-un film gay. „O dădeam în glume. Stai bă, că nu e chiar așa, sunt și droguri, sunt și nenorociri, și dansez, frate”.
Cel mai frumos la filmări pentru Digudai a fost de ziua Ivanei, când el și Adi au pus mână de la mână și i-au luat un buchet de 33 de trandafiri. „Eu nu mai făcusem niciodată la o fată un cadou, o floare sau ceva, dar pe Ivana o consider ca o soră. Am trecut prin momente grele, ne-am certat, ne-am înjurat, dar pe urmă am revenit înapoi toți trei, exact ca o familie.”
Abia spre sfârșit, Digudai a început să realizeze că trăiește o experiență unică și că filmul o să ajungă departe. De-atunci a început să se bucure fără să se mai gândească la bani.
A doua zi după ce s-au terminat filmările și a petrecut cu toată echipa filmului, a ajuns de urgență la Spitalul Județean din Ploiești. A pierdut sânge și a stat internat câteva zile. E ulcer, pe sistem nervos, i-au spus medicii. „Eu toate supărările și toate bucuriile le-am ținut în mine”.
A răsuflat ușurat că s-a îmbolnăvit exact la sfârșit. Atunci și-a dat seama câți prieteni buni își făcuse în perioada asta. Muzicianul Andrei Dinescu l-a sunat și i-a spus să nu stea la Ploiești dacă trebuie să se opereze, ci să vină la București. Așa o să poată să-l viziteze. N-a mai fost cazul, după câteva săptămâni s-a făcut bine.
***
Acasă, în cartierul Radu de la Afumați din Ploiești, Digudai se așază pe covor, lângă soba încinsă. Trage cu sete dintr-o țigară și ia o gură de vodkă dintr-o sticlă. E puțin supărat, are niște probleme în familie. „Mai bagă și mie o dată melodia aia, regina mea”, îi spune Digudai fetiței lui, referindu-se întâi la un funk brazilian, apoi la un cântec pentru copii cu Crăiasa Zăpezii, ambele preferatele lui. După ce fetița se duce la calculator și dă play, tatăl o ia în brațe și o pupă pe obraji.
Rică, băiatul cel mare, își aduce un scaun lângă el și îl ia mândru pe după gât. „Țiganii de-abia așteaptă să vadă filmu’. Un țigan s-a înjurat «să moară copiii mei, dacă-l văd pe Digudai la televizor, dacă nu sparg televizoru...»”, zice Rică și râde.
Soția îi aduce din cealaltă cameră legitimația de artist de la San Sebastian. Digudai își amintește din nou cât de fericit a fost când l-au oprit oamenii pe stradă să le dea autografe, să își facă selfie-uri cu el sau să-l felicite. Cu toate astea, spune el, experiența asta nu i-a schimbat viața sau caracterul. „Sunt același om cum am fost și înainte. Am venit înapoi la treaba mea să muncesc, să aduc bani în casă”.
Și mai e ceva. I se pare că universul i-a făcut un cadou. „În 2002, fix în San Sebastian am fost arestat pentru că eram sărit din viză și m-au trimis înapoi în țară. În 2017 am fost pe covorul roșu. E o diferență. Dumnezeu... pupa-i-aș tălpile și piciorușele Lui.”
UPDATE, 22 septembrie 2022: Imaculat, r. Monica Stan şi George Chiper-Lillemark, cel mai nou film în care joacă Vasile Pavel „Digudai”, este propunerea României pentru o nominalizare la premiile Oscar 2023, categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional”. Filmul spune povestea Dariei (Ana Dumitrașcu), o tânără dependentă de heroină care se internează într-o clinică de dezintoxicare, unde dă piept cu o lume opusă față de cea din care vine. Din această lume face parte și Spartacus (Vasile Pavel), unul dintre cele trei personaje principale.
