Muzeul de Artă din Cluj a organizat în perioada 7 decembrie 2017 - 8 ianuarie 2018 o expoziție numită Imagini ale țiganilor în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca, cu lucrări de Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Cecilia Cuțescu-Storck sau Nicolae Vermont.

Expoziția, care a inclus picturi și desene din sec. 19 și începutul sec. 20, a fost criticată de unii reprezentanți ai societății civile pentru că ar reproduce clișee rasiste și ar exotiza. Gelu Duminică, profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, a scris în Adevărul că modul de prezentare a expoziţiei îi aduce aminte de eugenism, o teorie care susține ideea împărțirii oamenilor în rase inferioare și superioare.

Lucian Nastasă, directorul muzeului din Cluj-Napoca, ne-a declarat că a organizat expoziția pentru a schimba imaginea predominant negativă a romilor din presa românească și pentru a valorifica patrimoniul.

Cum epoca sclaviei romilor a coincis cu perioada romantică în pictură (care idealiza realitatea, personajele), lucrările în sine sunt, în mod previzibil, tăcute față de tema robiei. La distanță de peste o sută de ani, vedem în ele o ghicitoare, un băiețel care amestecă varul, o femeie dezgolită care fumează pipă sau romi care vând la târg fusuri de tors lâna și coșuri de nuiele.

În lipsa unor cunoștințe despre istoria romilor, poți să reperezi în picturi semne ale sărăciei și ale unei vieți grele, dar nu e nimic care să vorbească despre cât de brutal a fost secolul 19 pentru populația romă. În 1818, legea din Țara Românească prevedea că „Robi sunt cîți sunt dobînda altuia. Acest fel sunt țiganii în țara Romînească” și „Cîți țigani în țara Romînească nu vor avea stăpîn cu dovada sunt domnești”.

La o primă lectură, povestea expoziției de la Cluj este marginală: o expoziție mică (doar două săli), despre o populație oricum marginalizată (inclusiv geografic, în comunitatea Pata Rât de la marginea orașului).

Dar expoziția a ridicat niște întrebări extrem de importante: poate o majoritate să vorbească despre o minoritate, fără să reproducă un joc de putere, chiar dacă majoritatea pare bine intenționată și dornică să schimbe o percepție negativă? Cum readucem în atenția publicului de azi niște lucrări de artă realizate în cu totul alt context cultural și social? Cum facem să nu fim surzi unii cu alții și să nu uităm - chiar și într-o discuție despre cultură - că 78% din populația romă din România trăiește în prag de sărăcie?

Una dintre cele mai bune observații pe tema reprezentării romilor în artă am găsit-o într-o teză de doctorat publicată de antropologul Cristian Suciu, la Cluj-Napoca, în 2010. Interesul științific sau literar pentru romi este invers proporţional cu gradul de incluziune a acestora în societate.

„Nu de puţine ori, scriitori care pun în circulaţie imagini idealizate ale ţiganilor au fost în cel mai fericit caz indiferenţi, dacă nu chiar ostili faţă de populaţia reală”, scrie acesta.

Pentru a înțelege mai bine lucrurile astea, am vorbit cu directorul Muzeului de Artă din Cluj, o curatoare, o artistă romă, o activistă romă și doi vizitatori ai expoziției - o antreprenoare și un ilustrator.

Detaliu dintr-o lucrare de Endre Kőváry, din cadrul expoziției

Directorul muzeului: „Termenul istoric trebuie păstrat”

Lucian Nastasă e dezamăgit de răspunsul unora la expoziție, în care simte că a investit bani și energie, pentru a valorifica o temă de care foarte mulți se tem. Unele lucrări au fost restaurate, iar muzeul a plătit 25.000 lei pentru restaurarea celui mai afectat tablou, spune directorul. „Este atât de ridicol când o instituție vrea să facă ceva (...) și răspunsul este acesta.”

Discuția cu Lucian Nastasă s-a purtat în jurul a doi termeni: exotizare (eu) și termen istoric (el) și a scos la iveală propriile bias-uri și poziționări față de tema asta.

Nastasă are 60 de ani, e cercetător în istoriografie și e directorul muzeului de Artă din Cluj din 2014. Alături de curatoarea Ioana Filipescu, a dat girul expoziției și a ales un titlu care folosește termenul țigan, contestat în ultimele decenii de activiștii romi.

În 2016, Nastasă a găzduit la muzeul pe care îl conduce o expoziție despre romii din Pata Rât, evacuați și mutați lângă groapa de gunoi a Clujului - Pata Rămâne a Tuturor. Într-o postare de pe Facebook din decembrie 2016, Eniko Vincze, activistă care luptă pentru dreptul la locuire publică, le-a mulțumit lui Nastasă și muzeului pentru sprijin: „Este prima instituție publică care oferă spațiu pentru acțiunile noastre”.

Directorul a coordonat, alături de Andrea Varga, volumul Ţiganii din România. Mărturii documentare (1919-1944), care prezintă documente și mărturii despre deportarea romilor în Transnistria, un capitol din istoria (rușinoasă) a României despre care s-a tăcut multă vreme.

Din perspectiva lui Năstasă, cuvântul țigani nu are un caracter rasist sau peiorativ. Este un termen istoric, care trebuie folosit în continuare. „Faptul că o mână de oameni cere să li se spună romi, asta nu exclude utilizarea unui termen istoric”, spune Nastasă.

Țigan este un termen pe care îl folosesc oamenii de cultură și de știință care scriu despre această populație, afirmă directorul de muzeu. Referințele lui sunt în principal la intelectuali din secolul 19 – Nicolae Grigorescu, care căuta la Paris restaurantele unde cântau „ceterașii țigani”, și „făcea mici portrete de țigani pe colțul mesei” sau jurnalistul elvețian Victor Tissot, care în a doua jumătate a secolului 19 a publicat volumul Voyage au pays des Tziganes. la Hongrie inconnue (Călătorie în țara țiganilor, Ungaria necunoscută).

„Este cineva convins că până şi un elveţian – chiar de pe un continent aflat într-o mare efervescenţă a rivalităţilor de putere – şi-ar fi permis cumva să utilizeze pe coperta unui volum impresionant de 536 pagini, vândut nu în mii, ci în zeci de mii de exemplare, o denumire cu cea mai mică tentă peiorativă?” scrie Lucian Nastasă în Convergenţe și disparităţi în definirea unei identităţi etnoculturale din volumul ROM SAU ŢIGAN. Dilemele unui etnonim în spaţiul românesc.

Academia Română a recomandat în 2012 folosirea termenului rom. Dar acesta nu i se pare un argument valid lui Nastasă, el însuși cercetător al Academiei Române. Academia a mai decis și alte „lucruri păguboase” când a vorbit despre „primejdia maghiară, revizionism” anul trecut, spune Nastasă. Directorul muzeului face referire la apelul pentru „identitate națională, suveranitate și unitate” semnat de 84 de academicieni români la începutul lui 2017, care s-au opus oricăror pretenții de autonomie teritorială ale maghiarilor.

Lucian Nastasă recunoaște că pictura de secolul 19 prezintă populația romă în „formele ei exotice, dansând, cu cortul, făcându-și meseria din ursar”. Dar, după părerea sa, nu e un motiv să închidă un tablou de Grigorescu sau Vermont în seifuri, doar pentru că prezintă caracterul pitoresc al cuiva  

Vocile critice, însă nu au cerut scoaterea acestor tablouri din expoziție. Ci doar contextualizare și explicații pentru vizitatori.

Directorul nu s-a consultat cu reprezentați ai comunității rome în organizarea expoziției și i se pare „chiar o nebunie ca o instituție de cultură să se apuce să consulte ONG-uri”.

„O lungă istorie de silencing

Exotizarea e atunci când te uiți la cineva sau la ceva cu distanță, ca la ceva diferit de tine, întotdeauna ceva „diferit” pe care tu nu l-ai experimenta, spune artista romă Mihaela Drăgan. „Exotic e ieșit din comun, e sălbatic, romantizat, obiectificat, e dezumanizant. E periculos, pentru că atunci când dezumanizezi pe cineva, următorul pas e să-l oprimi, să-l rănești.”

Studiile postcoloniale de la sfârșitul anilor ‘70 (studii despre moștenirea culturală a colonialismului, cu un focus pe consecințele umane ale exploatării) au problematizat caracterul politic al exotismului și relațiile de putere care stau la baza lui. 

Lucrare de Theodor Aman, din cadrul expoziției

Privirea exotică e întotdeauna despre celălalt și mai ales despre un celălalt dintr-o cultură considerată inferioară, primitivă.

În reprezentările vizuale și literare, romii au fost priviți ca „sălbatici nobili” sau ca membri ai unei „rase abjecte”, scrie antropologul Cristian Suciu.

Cine sunt exotizați, de fapt, vreodată? se întreabă Drăgan. Europenii sau albii? Nu, exotici sunt romii, arabii, femeile asiatice, persoanele de culoare, adică unele dintre cele mai discriminate categorii din lume.

„Pericolele care apar atunci când o majoritate reprezintă minoritarii e ca aceasta să perpetueze niște clișee despre cei din urmă,” spune Mihaela Drăgan, care, într-o producție străină, a fost rugată de regizoare să joace câteva stereotipuri despre romi - „focul din șatră”, „dragostea pasională dintre romi”, „bărbatul rom gelos violent”.

 „Noi, romii, avem o lungă istorie de silencing din partea opresorilor noștri, e nevoie să avem o voce proprie, nu ca altcineva să vorbească despre noi fără noi,” e de părere Mihaela.

„Arta trebuie contextualizată”

Lipsa de contextualizare este tipică pentru felul în care se fac expoziții în cam toate muzeele din România, mi-au spus mai mulți curatori și artiști.

„Arta e obiectul suprem, supus admirației”, spune Valentina Iancu, curatoare și critic de artă. E tratată ca o icoană: adică pentru muzeografii români contează funcția estetică și atât. Dinamica socio-politică și funcția de comunicare sunt ignorate. Așa ne învață la școală în primul rând. La Istoria Artei se studiază o succesiune de stiluri, practic o evoluție a conceptului de frumos. Fără nicio punere în context, fără înțelegere de profunzime. Arta nu e în relație cu nimic, e „pură”, explică Valentina Iancu.

„Ce înseamnă să contextualizăm?” spune directorul Muzeului de Artă de la Cluj. „Să mai organizez în paralel o conferință științifică, să explic oamenilor care este sorgintea termenului de țigan, care este cel de rom? Când a apărut imaginea țiganului ca personaj negativ? Imaginea țiganului ca personaj negativ este de dată recentă. Nu are legătură cu termenul de țigan.

Lucrare de Nicolae Grigorescu

Reprezentarea romanțat-exotizantă a romilor este specifică secolului 19 și începe cu Șatrele lui Grigorescu, spune Valentina Iancu. Tot în acea perioadă apar portrete de femei rome, florărese în special, hipersexualizate în comparație cu portretele româncelor, care-s îmbrăcate până în gât, în timp ce femeile rome au decolteul adânc și jumătate de sân la vedere.

„Arta de secolul 19 așa arăta, dar astăzi trebuie contextualizată și explicată critic, cu nuanțări de empowerment”, spune Iancu. „Expoziția de la Cluj pune stereotipurile în fața publicului, preia practic discursul de sec. 19 și îl transmite ca atare.”

Detaliu dintr-o pictură de Nicolae Vermont

Valentina Iancu a abordat tema reprezentărilor exotice ale femeilor rome în expoziția Egal. Artă și feminism în România modernă din 2016, organizată la Muzeul Național de Artă al României, unde curatoarea a lucrat 10 ani. A invitat-o și pe Mihaela Drăgan să joace spectacolul Del Duma, Vorbește-le despre mine în cadrul expoziției.

Există o teorie care spune că istoria nu se critică, adaugă Valentina Iancu, dar teoria asta e problematică pentru că publicul unui muzeu nu cunoaște deja istoria ca să poată să ia distanță și să înțeleagă critic. Curatorul de muzeu are rolul unui mediator între artiști și public.

Vizitatorii: „S-a bifat”

Alina Gavrilă a vizitat expoziția la început de ianuarie, când a venit în vizită la sora ei în Cluj-Napoca. Născută în România, Alina a emigrat cu mama ei în SUA acum 30 de ani. Are 39 de ani și locuiește în Providence, lângă New York.

A rămas cu „mixed feelings” după ce a văzut expoziția din Cluj. „Era o tendință exotică, dar având în vedere că sunt picturi de acum 100 de ani, ce altceva ar fi putut să fie când se vorbește de romi?”

Nu i-a plăcut, însă, cum a fost organizată expoziția, pentru că la fiecare pictură erau trecute doar numele pictorului și al tabloului, de exemplu Cuțescu-Storck Cecilia. Țigancă, fără alte informații. Când mergi la un muzeu din State, povestește Alina, afli măcar cât a trăit pictorul, când s-a născut, când a murit, care e important pentru că pune lucrurile în context.

Detaliu dintr-o pictură de Cecilia Cuțescu-Storck

„Eu nu am nicio cunoștință profundă de istoria artei din România. Îs de acum 200 de ani, de acum 300 de ani, de acum 20 de ani? Și evident e important pentru context. It was just so poorly planned out. Nici măcar data nu scria”, povestește Alina.

Ilustratorul George Roșu a vizitat expoziția cu câteva zile înainte de închiderea ei, așa că l-am rugat să ne spună câteva impresii, pentru a afla perspectiva unui artist tânăr.

„În sală sunt instalate nişte suporţi de flyere în care am găsit două foi A4 capsate, cu comunicatul de presă printat pe ele în loc de flyere,” povestește Roșu.  „Am întrebat-o pe doamna care ne urmărea la doi metri dacă putem să luăm paginile. E ultimul, deci nu se poate lua, dar e un catalog de vânzare la intrare. Biletul costă 6 lei şi 6 bani. Habar n-am de ce.”

 
Lucrare de Nicolae Vermont

Din perspectiva lui Roșu, expoziţia nu propune nimic, nu rezolvă  nimic, nu dezbate nimic.

„E de bifă. Și s-a bifat. Ironic mi se pare că muzeul a început Anul Centenarului cu o expoziţie despre viaţa ţiganilor. Și şi mai ironic este că cineva a lipit un sticker pe afişul de pe poartă. Un sticker de la noua dreaptă. Pe care cineva l-a zgâriat şi a desenat un A într-un cerc :) Tot felul de simpatii în Cluj.”

Ne putem aminti și de zvastica desenată pe sinagoga din Cluj vara trecută și de manifestația Noii Drepte din centrul orașului, la care actrița Oana Mardare a fost ridicată de jandarmi.

„Să deconstruim miturile”


Cu puțin înainte de expoziția de la Cluj, Federația Democrată a Romilor a lansat expoziția de fotografie Romani Body Politics – No Innocent Picture, la muzeul Nicolae Minovici din București, între 23 noiembrie și 10 decembrie. Expoziția face parte din proiectul Rolul artei și al culturii în combaterea romofobiei, despre reprezentarea și autoreprezentarea romilor în artele vizuale. Fotografiile realizate de Déri Mikló sunt portrete ale unor intelectuali, diplomați și cercetători romi interpretând roluri atribuite în mod stereotipic romilor. Diplomata devine ghicitoare, cercetătorul pozează ca țiganul lăutar sau ca țiganul șmecher.

Fotografie de Déri Mikló, din cadrul expoziției Romani Body Politics – No Innocent Picture

Nicoleta Bitu, președintă a Federației, spune că e nevoie să deconstruim miturile despre romi, care sunt cultivate prin mecanismele romofobiei. E nevoie, susține ea, de crearea unor noi narațiuni despre ceea ce romii au fost și sunt.

Într-un interviu pe tema expoziției de la Cluj și a reprezentării romilor în artă, Bitu mi-a spus că i se pare îngrijorătoare lipsa unui spațiu public de dezbatere asupra acestor subiecte, în universități, conferințe sau emisiuni TV.

„Eu încă cred în dialog, pentru că lipsa unor spații de dezbatere publică dă naștere la extremisme. (...) În tot antagonismul ăsta nu schimbăm mare lucru, decât că ne separăm și mai mult decât am fost vreodată.”

Atitudinea paternalistă a unora dintre intelectualii români, de genul noi vrem să facem bine, iar ăștia nu vor să primească binele, e de fapt poziționare de putere și un pic de aroganță, explică Bitu.

„Ei nu ne acceptă egalii lor. Adică e ok să fii un rom sărac, amărât, care are nevoie de protecție. E wow când vezi un rom de excelență (...), dar este foarte greu să construiești relații de parteneriat, de discuții de la egal la egal”.

Fotografii expoziție: Adina Lazăr


Acest articol este posibil datorită bursei pentru jurnalism tânăr, oferită de Cărturești