Rating Scena 9: ★★★★★☆☆☆☆☆

Atunci când cineva l-a întrebat de unde vine, Warhol ar fi răspuns „Eu vin de nicăieri”. În niciun caz nu s-ar fi apucat să explice, cu o mulțime de detalii, că se născuse în Pittsburg și că părinții lui veneau din orașelul Medzilaborce din Slovacia. Cu toate astea, exact asta vrea să facă expoziția de la Teatrul Național din București. Intitualată Andy Warhol și Slovacia, expoziția e o încercare a unei culturi naționale de a-și însuși o parte din capitalul de imagine pe care îl posedă un artist important, decedat acum ceva timp. Așa cum se întâmplă în cazul unor asemenea manevre postume, există ceva forțat în tot demersul, lucru care transpare destul de evident și în sala de expoziție. Ca dovadă, aș numi în primul rând suprapunerea nepotrivită dintre un mesh fotografic enorm, poate de 15 metri x 3 metri, și o parte din pânzele serigrafiate de Warhol. Imaginea de pe mesh e un peisaj cu dealuri slovace, similar cu ceea ce vedem și noi, de fiecare dată când mergem în Subcarpați.

Ideea ar fi de a juxtapune mecanic patria și opera, în speranța naivă că emergența operei din pământul patriei nu ar fi doar vizibilă, ci și absolut evidentă. Problema e că expunerea rezultată pare de un cinism și de o lipsă de profesionalism înspăimântătoare. Warhol pare un brand de țară prost pus in pagină, prezentat în mod vulgar.

Poate că spațiul Muzeului de Artă Contemporană ar fi fost mai potrivit pentru o asemenea expoziție, trecută, mai înainte, printr-o atentă re-aranjare curatorială a argumentelor care țin de un de naționalism care nu prea se verifică, atunci când e confruntat cu biografia. Warhol e de descendență slovacă, dar s-a născut și a trăit toată viața în America, iar contactul cu civilizatia părinților lui, cât și efectul ei asupra operei nu sunt foarte vizibile și par să nu fie ușor de argumentat.

Așa cum se prezintă acum, expoziția e o întâlnire bizară dintre o imensă mochetă verde care acoperă podeaua din holul Teatrului, niște pereți de o culoare incertă și giganticele elemente din țeava de aerisire care structureaza volumul holului, printre care se pierd fotografiile din cimitirul părinților puse (de ce?) pe niște piloni cu folie argintie care trimit la The Factory din Chelsea, în fundal auzindu-se, ascuns în holul teatrului, un aspirator gigantic, ca soundtrack pentru lucrări.

Dar ce se poate vedea, altceva decât inadecvarea expunerii? O serie de Flowers, desene în alb-negru, din 1974, similare cu motivele florale de plante de apartament de la David Hockney. O serie de obiecte personale, printre care o Biblie și un veșmânt pentru copii care cântă la cor, alb și dantelat, ca o fustiță. Dar și impresia persistentă că Warhol e fața întunecată a lui Matisse. Culorile nu mai sunt pline de speranță, vitalitatea lor nu e sinonimă cu bucuria. Ci toate vorbesc despre acel „nicăieri” al Americii consumeriste, înecată în plastic, în singurătate și nihilism.

O lucrare complet neașteptată e serigrafia Annunciation din 1984, care rupe cu tot acest tip de simbolism. Imaginea trimite la Piero Della Francesca / Annunciation / 1464, sau oricum, la o imagine similară din Quattrocento, pentru că în ea se regăsesc acea mână cu două degete ridicate care indică binecuvantarea divină, dar și o parte din inventarul peisajelor italiene din epocă, în care se puteau vedea în departăre munții înalti, iar mai aproape, câțiva chiparoși. Între munți și mâinile care vin din afara cadrului, în dreapta și în stanga, e un element arhitectural, ca o lespede, ca un mormânt.

E greu de spus dacă te vei bucura de această expoziție sau nu. Daca ai umor, o sa pufnești în râs văzând acel timeline cu viața lui Warhol lipit pe ferestrele exterioare și pe ușile de la intrare. Același efect îl vor avea și sala de expunere, cât și premisa ei centrală – forțarea legăturii dintre Warhol și Slovacia. Totuși, dacă ești un iubitor al artei lui Warhol vei resimți negativ aerul sărman al lucrărilor în ambianța dată. E evident că tablourile sunt folosite pentru a demonstra o teză, adică urmărind cu totul alte scopuri decât a intenționat artistul. La fel de evident e și că prin asta sunt forțate să eșueze. Faptul că un artist major e arătat public doar ca un reprezentant al unei națiuni, în mod necorespunzător și aproape fictiv de altfel, îi minimalizează atât opera, cât și apartența sa la un anume grup etnic, distrugând tocmai ceea ce el are special și important ca și contribuție personală. 

Expoziția „Andy Warhol și Slovacia” este deschisă la Teatrul Național din București până pe 23 februarie. Exponatele provin de la Muzeul de Artă Modernă Andy Warhol din Medzilaborce, Slovacia.