Am văzut mai toate spectacolele regizate sau coordonate de David Schwartz în ultimii ani, dar cu siguranță ’90 e preferatul meu. Și mai e și unul dintre cele mai mișto și vii spectacole la care am râs și m-am emoționat teribil anul ăsta. M-a uimit textul, m-au fascinat actorii, m-a bucurat muzica, știu, sunt extrem de cheesy și poate ușor impresionabilă, dar jur că e musai să îl vedeți.

David și echipa de actori s-au jucat prin amintirile lor personale din spumoșii, frumoșii, frauduloșii ani ’90, și-au inversat poveștile, au mai schimbat pe ici-pe colo, cât să nu bată la ochi pentru personajele reale, reușind să creeze unele dintre cele mai reprezentative bucăți de istorie ro. Desigur, amintirile țin de fiecare familie în parte, dar toate laolaltă constituie, cu umor și ironie amară, o fotografie incredibil de clară a societății românești din celebra perioadă de tranziție.

Mama ta e la Re vo lu ți e, a fost acolo în Piață, probabil că acum e la Televiziune! Alex, asta e istorie, tu ești mic… A fugit nenorocitu! A fugit, înțelegi, a zburat cu un elicopter, am scăpat, o să vină mama înapoi, o să vezi! Eu trebuie să fug la teatru, tu stai aici cuminte și așteapt-o! Nu mai plânge, n-ai de ce să fii supărat, noi acum trebuie să fim fericiți, mama ta e o eroina! Doamne, ce nebună! 

Poveștile surprind momente-cheie ale ultimilor 28 de ani - de la ieșirea oamenilor în Piață în decembrie 1989 (Alex, unul dintre personaje, are opt ani și își așteaptă mama acasă; aceasta vine bătută de miliție), la cum timpul și memoria transformă disidenții în dușmani ai poporului, la „curățenia morală” anticomunistă sau la avântul și dezamăgirile antreprenoriale de după ’90 și iluziile libertății; ce impact a avut închiderea minelor din Valea Jiului sau legea retrocedării caselor luate forțat de comuniști asupra celor mai corecți dintre oameni, cum s-a degradat viața muncitorilor și angajaților la stat, câte vieți au fost jucate la Caritas, CAR, Amanet. 

Nu sunt teme noi pentru David & echipa, dar faptul că s-au inspirat din evenimente la care au fost martori aduce un plus de minune întregului spectacol. Actorii își joacă părinții, vecinii și mătușile, se joacă pe ei înșiși, într-un schimb continuu care te face să vrei să îi ghicești, să înțelegi care e care și cum de au devenit ei oamenii care sunt. 

’90 e genul ăla de spectacol în care ai parte de actorie extraordinară și de text pe măsură, și e cu atât mai admirabil cu cât totul se joacă într-un spațiu care nu poate oferi multe (strâmt, cu public pe toate părțile, cu o masă și alte câteva elemente de decor); e genul ăla de spectacol care te va face să râzi cu lacrimi și să te înduioșezi cu junghiuri de tristețe, pentru că știi că ai peste 30 de ani și ai trecut prin toate astea și parcă era totul atât de simplu când făceai schimb cu surprize și părinții tăi erau tineri și credeau că pot schimba lumea.

Văzându-l jucat atât de pe bune, mi-au trecut prin cap toate momentele pe care le-am trăit și eu, de parcă suntem o generație croită la indigo. Ai mei nu au fost în Piață, dar tata a ieșit pe străzile micuțului nostru oraș în zilele alea - mi-amintesc tancul din curte și sutele de cartușe de gloanțe, care pavau grădina vecinilor; porcii împușcați în coteț și pe mamaie târându-se de frica împușcăturilor; am retrăit momentul ăla unic când s-a întors soră-mea acasă de la bunici și i-am zis că eu am trecut prin revoluție și că acuma suntem liberi; apoi certurile din casă - cine cu cine votează, mama care a crezut mereu în liberali, tata care a jucat bani la Caritas. Cred că și ăsta e unul dintre marile merite ale spectacolului - că nu e doar teatru, sau că e un teatru atât de bine jucat, încât se confundă cu viața, o învăluie, o rescrie, te face din nou viu.

 

Următoarea reprezentație a spectacolului ’90  va avea loc pe 13 octombrie, la MACAZ Teatru Coop. Intrarea este liberă, pe bază de rezervare.

 

Foto: Roland Ibold

 

’90

De / cu: Alexandru Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban
Scenografia: Irina Gâdiuță
Coregrafia: Paul Dunca
Afiș: Andrei Câmpan
Regia și dramaturgia: David Schwartz
O producție O2G și MACAZ Teatru Coop