Despre Vlad Maistorovici, violonistul și compozitorul de 32 de ani cu renume internațional în crescendo, pe care l-am intervievat într-o zi de început de toamnă și de Festival Enescu, vă spun doar atât:

  • Compune de la 9 ani. La 16 ani a câștigat o bursă la Școala Yehudin Menuhin din Marea Britanie, apoi a studiat la Royal College of Music din Londra, oraș în care s-a și stabilit.
  • Printre alte premii pentru compoziție, în 2013 a câștigat Premiul pentru Compoziție la Concursul George Enescu.
  • A avut colaborări cu muzicieni și orchestre celebre din Europa și Statele Unite.
  • A compus lucrări comisionate de London Symphony Orchestra și Bucharest International Week of New Music.
  • A susținut masterclass-uri de vioară și compoziție în Marea Britanie, Suedia, Elveția, dar și la București
  • Membru fondator The Mercury Quartet și organizator al Festivalului de muzică clasică și arte Vibrate!
Vlad Maistorovici, Concert Transilvan - New European Strings Chamber Orchestra, Enescu Festival 2015

Cine ești în lumea muzicală de azi?

Sunt un muzician, iar asta e un lifestyle de fapt, nu doar o profesie.

De ce lifestyle?

Ca muzician, lucrezi practic și în somn, 24/7. Îți contaminează toată viața, în sensul bun, devine parte din tot ceea ce faci.

Dacă ești compozitor e și mai grav, cred.

Compoziția și interpretarea sunt, să spunem, două stadii ale producției muzicale. Ca interpret trebuie să înțelegi foarte bine ce fac compozitorii, și viceversa. Muzica e un tot, e o activitate foarte socială de fapt, ai colegi peste continente și chiar peste sute de ani.

Încercând o definiție foarte personală și concisă, ce este pentru tine muzica clasică astăzi?

Orice fel de muzică este o manifestare a acelei părți a psihicului care nu poate fi verbalizată și nu e cuprinsă de celelalte arte. Ultimii 400 de ani de tradiție europeană în muzica clasică au fost o exprimare a ceea ce a însemnat „să fii om” de-a lungul secolelor, de-asta încă ne poate atinge muzica veche, putem cumva să ne hrănim din această bogăție sufletească a omenirii. Particularitatea muzicii clasice este că e foarte diversă, poate exprima trăiri de la cele mai cotidiene, „populare”, la cele mai înalte, accesibile doar câtorva într-o viață. Prin muzică, le putem trăi și noi.

Un critic britanic spunea că „Maistorovici makes sparks fly” („Maistorovici face să zboare scântei”). La ce crezi că s-a referit, știind cum faci tu muzică?

Cred că e vorba de o anumită înclinație către partea interpretativă. Muzica clasică e în primul rând o experiență live, e un tot, muzica nu există fără oameni, și cei de pe scenă, și cei din sală. Asta cu „sparks” e exact ceea ce trebuie să se întâmple într-un concert, trebuie să zboare scântei, așa că sunt bucuros că a scris asta.

Fotografie de Adi Tudose

Critica internațională a remarcat că te miști cu aceeași dexteritate și lejeritate și în muzica clasică, și în cea contemporană. Ai făcut și un fusion de mare succes cu muzica trupei Queen. Cum ți se pare trendul acesta, de a combina diferite tipuri de muzică? Poate fi o modalitate de a atrage un public nou spre muzica clasică?

Da, eventual, dar motivul pentru care eu am făcut asta a fost foarte personal, pur și simplu sunt mare fan Queen! E natural să îți pui problema „ce poți să faci nou” în meseria, în arta ta. În muzica clasică există și mult conservatorism, e adevărat, și niciodată nu am găsit un motiv bun pentru asta, în sensul că dacă ne uităm cu 50, 100 de ani în urmă, muzica clasică era foarte orientată spre muzica contemporană a acelor vremuri. Bach a fost reintrodus în repertoriu după 100 de ani... Să cântăm mereu aceleași lucruri, fără a încerca ceva nou, nu mi se pare interesant. Chiar și când faci ceva vechi, trebuie să o spui într-un fel nou.

Spune-mi despre Festivalul Vibrate!, al cărui creator și coordonator ești. Numele s-a inspirat dintr-o frază a lui George Enescu, „ceea ce contează în artă este să vibrezi tu însuţi şi să-i faci pe ceilalţi să vibreze”.

Sunt norocos că am întâlnit oamenii cu care am putut să fac ceea ce, de fapt, e visul oricărui muzician, un festival. Comunitatea de artiști, nu doar de muzicieni, din Brașov s-a implicat mult. E un proiect cu adevărat interdisciplinar. Pentru mine, să concepi programul și identitatea unui festival anual este o altă formă de expresie muzicală. Și festivalurile sunt o parte din producția muzicală.

Cum a fost anul ăsta la Vibrate!

În cadrul festivalului ați avut concerte și în spații așa-numit neconvenționale. Cum ți se pare trendul acesta, de a aduce muzica clasică, veche sau nouă, în spații mai „prietenoase”.

Într-adevăr, e un trend de a prezenta muzica într-un cadru nou. De exemplu, anul acesta am făcut un concert pe arena de tenis de la Brașov. A fost poate cel mai reușit eveniment din festival, inclusiv cu sportivi care au intercalat meciuri demonstrative între piese... Toată lumea a fost încântată, a fost o experiență așa de neobișnuită și de proaspătă pentru noi toți. Cel mai impresionant moment a fost când Patricia Țig, Bela Mozes și copiii sportivi îmbrăcați în echipament au venit pe scenă la sfârșit și au mulțumit publicului „în stil clasic" alături de mine, Valeriy Sokolov și ceilalți muzicieni, după ce tocmai cântasem Vivaldi și Schnittke.

Există speranța că, prin astfel de experiențe, publicul va fi atras și spre săli de concerte, Operă, Ateneu?

Cu siguranță este una dintre mize, să se primenească receptarea muzicii clasice, dar totodată se creează și un nou tip de experiență muzicală în sine, care are tot dreptul să existe. Muzica asta are actualmente o problemă, într-adevăr, deși pe nedrept; e o tradiție foarte diversă, nu poți vorbi de „o singură muzică clasică”.

Queen Classics by Vlad Maistorovici

Ai avut un proiect în care ai cântat aranjamente pentru coarde ale unor muzici ale trupei Queen. Fusion-uri de acest tip, clasic-modern, au fost de fapt inaugurate chiar de Queen, cu celebra „Bohemian Rapsody”. De ce au mare succes astfel de combinații?

Combinarea stilurilor nu mai e ceva nou. Queen s-au impus printr-o deschidere către combinarea mai multor stiluri, nu doar muzica clasică. Cred că ceea ce gustă publicul e de fapt autenticitatea acestor combinații altfel.

Ce dă autenticitatea unei muzici?

Greu de spus... și totodată cumva simplu. Când faci muzică pentru că chiar ai de spus ceva, e imposibil să nu fii autentic. Când anumite decizii artistice se iau din motive care nu țin de un mesaj, ci doar din orgolii sau mercantilism, asta se simte imediat.

Pe 8 septembrie, în cadrul Festivalul George Enescu 2017, în seria „Muzica Secolului XXI”, vei cânta la vioară și violă împreună cu cvartetul tău, The Mercury Quartet. Vei interpreta inclusiv o compoziție a ta, „Cadence En Espace”.

Da, e o piesă pentru violă și pian scrisă în 2010, inspirată de solo-urile de chitară live, de pe stadioane, ale lui Bryan May, îți spuneam că sunt un mare fan al Queen. Am construit piesa asta pe ideea și tehnica lui, cea a canonului (adică aceeași ”voce” se aude cu un fel de ecou, de alte două ori, ceea ce creează o armonie), și ideea asta a spațiilor mari. Spațiul e foarte important pentru piesa asta, practic ecourile se schimbă ca și cum am trece din spații mici în spații vase. Asta e iluzia pe care încerc să o creez cu cele două instrumente.

Vlad Maistorovici - Cadence En Espace for viola and piano, op. 12

În 2003 ai câștigat Concursul Internațional George Enescu la vioară, festivalul tău, Vibrate!, s-a inspirat din niște vorbe ale lui Enescu, anul acesta cânți în cadrul festivalului George Enescu.. La nivel muzical dar și personal, cu ce rezonezi cel mai puternic din Enescu?

E o personalitate așa de puternică și de vastă că nu îl poți fi impresionat doar de un singur lucru... De aceea Enescu e în „liga” celor mai mari, chiar dacă noi ne plângem că nu e suficient de cunoscut de către publicul larg... Istoria, în timp, reglează lucrurile astea. Cum spuneam, chiar și Bach a fost apreciat mai mult după 100 de ani. Enescu e cu siguranță unul dintre marile spirite ale secolului XX, iar pe mine muzica lui nu încetează să mă uimească, cum se exprimă foarte viu... Muzica lui e ca un organism perfect. În spate e o tehnică foarte bine pusă la punct, desigur, dar puțini sunt compozitorii la care nicio notă nu este în plus. În muzica lui e o armonie vie, fiecare „celulă” a ei funcționează și e perfectă în sine.

Și împăratul Iosif al II-lea i-a reproșat lui Mozart că Răpirea din Serai are „monstruos de multe note”, la care Mozart a răspuns: „Sunt exact câte note sunt necesare”.

Cam așa și cu Enescu.

La violonistul Enescu, ce te impresionează?

Din înregistrările pe care le cunoaștem, e un anumit gen de concentrare și de intensitate unică, ceva dincolo de tehnică și de meșteșug. În înregistrările lui mai de tinerețe putem auzi clar ce violonist fenomenal era. În cele mai de bătrânețe putem auzi că avea deja niște probleme de sănătate. Însă în toate interpretările intensitatea e aceeași, ține de o anumită viziune muzicală a lui – care se vede, și mai amplu, în compozițiile lui.

Fotografie de Adi Tudose

Vei fi prezent la Forumul Internațional al Compozitorilor, una din cele două mari premiere ale Festivalului Enescu de anul acesta. Dan Dediu, compozitor și coordonator al acestui eveniment, spunea că e foarte interesant să vezi și să asculți compozitorii de muzică clasică de azi, să afli despre sursele lor de inspirație, despre personalitățile lor...  Pe tine ce te inspiră, când compui, din lumea anului 2017?

Toate trăirile mele se canalizează în compoziții, conștient sau nu. În general mă inspir din idei relativ mainstream, lucruri cu care poate relaționa oricine, nu e nimic ezoteric, iar apoi las imaginația să zburde și caut noi perspective. Până la urmă, deja de mii de ani omenirea se plânge că totul s-a spus deja. Cum spune Thomas Adès, notele muzicale sunt aceleași, nu le reinventăm. Dar munca compozitorului e să găsească o perspectivă suficient de personală și de autentică încât să merite travaliul componistic.

Ce urmează pentru tine ca muzician, anul acesta, de exemplu?

Sunt mai multe... Am în lucru o piesă pentru orchestră care va fi gata în decembrie, apoi în noiembrie vom iniția un fel de satelit de toamnă al Festivalului Vibrate! de la Brașov. De asemenea, în decembrie, voi avea premiera londoneză a unei piese de Mark-Anthony Turnage, pe care a scris-o pentru Festivalul Vibrate! (unde a fost cântată în premieră mondială). Am proiecte pe toate palierele, interpretare, compoziție și festival.

De care proiect ești cel mai entuziasmat?

Este o piesă la care lucrez, dar despre care încă nu vă povestesc.


 

Pe Vlad Maistorovici îl poți vedea la Forumul Internațional al Compozitorilor din cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

Vlad Maistorovici - Halo