În primăvara asta, lumea exploda sub presiunea uneia dintre cele mai puternice „bombe” informaționale din istoria presei: Panama Papers. 11,5 milioane de documente ale firmei de avocatură și servicii corporate Mossack Fonseca au fost date publicității, scoțând la iveală rețetele prin care unii din cei mai influenți oameni din lume își ascund banii prin firme offshore și-și păstrează secrete informațiile despre deja banalizata evaziune fiscală. Scandalul provocat de Panama Papers a cuprins mai toate colțurile lumii, unde jurnaliștii de investigație au reușit, cu ajutorul documentelor din leak, să arate cum își feresc miliardele de impozite diverși premieri, dictatori, funcționari ai FIFA, șefi de concerne și magnați.

Însă o operațiune de asemenea amploare n-ar fi fost posibilă fără o „coregrafie” foarte bine pusă la punct a eforturilor colective: după ce sursa anonimă, cunoscută ca „John Doe”, a transmis documentele jurnalistului Bastian Obermayer, de la ziarul german Süddeutsche Zeitung, publicația a cerut ajutorul International Consortium of Investigative Journalists, pentru a putea procesa cantitatea uriașă de informație și pentru a urmări firele numeroaselor cazuri. Peste 100 de jurnaliști din vreo 80 de țări au petrecut mai bine de un an analizând documentele „scurse” de la firma de avocatură, realizând probabil cel mai mare proiect colaborativ de data journalism din lume.

Povestea acestei colaborări și totodată a noilor modele de presă, care „sapă” după subiecte, în interesul public, prin munți uriași de informații, o spun jurnaliștii Bastian Obermayer și Frederick Obermaier, în volumul Panama Papers. Cum și ascund banii cei bogați și puternici, recent apărut în limba română la Editura Litera. Obermayer și Obermaier, de la Süddeutsche Zeitung, făcuseră deja parte dintr-o echipă de jurnaliști care contribuise la publicarea Offshore Leaks, Luxembourg Leaks și Swiss Leaks. Dacă vreți să aflați mai multe despre dedesubturile jurnalismului de investigație, dincolo de romanțările de filme hollywoodiene, și despre cum a fost posibil momentul Panama Papers, deschideți cartea, din care vă propunem să citiți un fragment mai jos:

 

Enigmaticul prieten al lui Vladimir Putin

Este vorba de incredibil de mulţi bani: cam asta este tot ce înţelegem, la prima vedere, în timp ce ne străduim să parcurgem dosarele celor trei firme offshore în care apare numele lui Serghei Roldughin. În dosare se află sute de documente, multe dintre ele descriu pe mai multe pagini tranzacţionări de acţiuni pentru înţelegerea cărora ne-ar trebui săptămâni. Dar sumele pot fi identificate şi fără această înţelegere profundă, şi ne taie respiraţia. Aici sunt împrumutate câteva sute de milioane de dolari SUA, dincolo alte miliarde de ruble, curg „taxe de consiliere“ de ordinul milioanelor de dolari de la o firmă tip cutie poștală la altă companie similară şi, în decurs de 24 de ore, conform documentelor, pachete de acţiuni în valoare de milioane şi-au schimbat de două ori proprietarul.

În contractele aferente acestor tranzacţionări de acţiuni citim că este vorba, printre altele, de acţiuni ale unor companii ruseşti mari şi importante. Faptul că tocmai aceste firme apar aici n-ar trebui să însemne cine ştie ce. Dar poate să însemne. Aproape toţi experţii pe tema Rusia, critici la adresa lui Putin, pornesc de la premisa că acesta va părăsi scaunul de preşedinte în postură de multimiliardar. Asta dacă îl va părăsi vreodată. Unde se află însă averea sa? Printre experţi circulă teoria că ar primi acţiuni de la diferite firme, printre altele şi de la companii precum cele numite mai sus.

Dar dacă Putin ar deţine într-adevăr acţiuni la mari companii ruseşti ar vrea el oare ca acest lucru să fie cunoscut? Le-ar păstra pe numele său? Sigur că nu. Ar avea nevoie de oameni în care să aibă încredere.

Oameni ca Serghei Roldughin?

Se ştie câte ceva despre relaţia dintre cei doi şi pentru că Roldughin, un virtuoz al violoncelului, nu este tocmai un timid. Îi face plăcere să vorbească cu jurnalişti sau scriitori despre Putin şi bineînţeles că-l pune pe preşedinte mereu într‑o lumină favorabilă. Nici nu l-am sfătui pe Roldughin să facă altfel.

Cei doi se cunosc încă din anii ’70. Roldughin face parte dintr-un cerc de prieteni pe care Putin îl frecventa pe vremea când era la Sankt Petersburg. Un cerc de prieteni pe care Putin avea să-i facă mai târziu foarte, foarte bogaţi.

De aceea este și verosimil faptul că Roldughin îl reprezintă chiar pe Roldughin. Fiindcă el are încă din anii ’90 un pachet minoritar de acțiuni la o bancă privată din Sankt Petersburg, Bank Rossiya. Între timp, prin protecția lui Putin, banca a devenit una dintre cele mai mari și mai puternice din țară. Putin a avut grijă ca mai multe întreprinderi de stat să-și aducă banii la Bank Rossiya, care, la rândul ei, aparține în mare măsură unor apropiați ai lui Putin, nu numai lui Roldughin.

Cei mai mulți dintre acești apropiați se află pe lista celor sancționaţi publicată de SUA după ce Putin a anexat Crimeea. Pe acea listă se află și Bank Rossiya – ca bancă „a cercului intim al lui Putin“, cum scrie în motivație. Chiar managerii acestei bănci administrează câteva firme offshore comandate la Mossack Fonseca, printre care și două din cele trei firme la care Serghei Roldughin figurează ca deținător de acțiuni sau proprietar. Ceea ce, în treacăt fie spus, înseamnă că Mossack Fonseca face afaceri cu manageri ai unei companii care e supusă sancțiunilor SUA. O îndrăzneală care poate avea urmări de mare anvergură: dacă autoritățile americane constată o încălcare a sancțiunilor, pot îngheța activele filialei din SUA a Mossfon, iar proprietarii și directorii acesteia n-ar mai putea intra pe teritoriul Statelor Unite fără a risca să fie reținuți. În cel mai rău caz, chiar Mossfon ar putea ajunge pe lista celor sancționaţi de SUA.

Structura rețelei Roldughin este cel mai probabil următoarea: în cele mai multe firme, un  reprezentant al Bank Rossiya are un fel de împuternicire și este astfel persoana de contact pentru un cabinet de avocatură cu sediul în Zürich. La rândul lui, acest cabinet administrează toate firmele oficial la Mossack Fonseca și transmite solicitările clienților lor finali către Mossfon. Filiala Mossack Fonseca de la Geneva administrează cabinetul din Zürich. Deci când Mossack Fonseca din Panama are o întrebare, se adresează filialei de la Geneva, oamenii Mossfon de la Geneva îi întreabă pe avocații de la Zürich, iar aceștia, la rândul lor, iau legătura cu Bank Rossiya. O cale lungă, dar practică: dacă un caz ar deveni public, în linii generale, Mossack Fonseca ar putea argumenta că nu ar fi făcut afaceri decât cu un celebru cabinet de avocatură din Elveția. Dacă nici în elvețieni n-ai mai putea avea încredere! E-mailurile din anii precedenți, pe care le citim zi de zi, arată: Mossack Fonseca știa cât se poate de bine că la celălalt capăt este implicată Bank Rossiya.

Problema decisivă este pentru noi să aflăm dacă Serghei Roldughin și celelalte persoane din rețeaua lui au acționat cu adevărat pe cont propriu sau nu.

Oricum, el susține într-un document că ar fi singurul și adevăratul proprietar a cel puțin una dintre aceste firme, pe numele ei International Media Overseas S.A., cu sediul în Panama. Așa scrie în actele cu care Roldughin a deschis un cont la filiala din Zürich a unei bănci rusești în mai 2014 – la numai câteva săptămâni după ce SUA au pus Bank Rossiya pe lista sancționaţilor.

În chestionar, Roldughin afirmă că averea firmei ar fi de ordinul miliardelor de ruble, primul transfer ar fi de cinci milioane de franci elvețieni, iar pe termen lung s-ar aștepta la intrări de peste un milion de franci pe an. Același Roldughin avea să declare câteva luni mai târziu pentru New York Times că n-ar avea „milioane“ şi că nu ar fi om de afaceri.

Roldughin explică băncii și de unde ar proveni banii respective International Media Overseas S.A.: firma ar deține – ceea ce este adevărat – toate acțiunile unei anume Med Media Network Limited. Med Media este și ea menționată în acel articol din New York Times în care apar și declarațiile lui Roldughin: firma ar deține, conform celor afirmate în ziar, 20% din acțiunile unui mare concern de comunicare în masă din Rusia, Video International. Numai că reporterii NYT nu bănuiau că ar exista o legătură: anume că Roldughin este unul dintre proprietarii acesteia. Cel puţin pe hârtie.

Ne propunem să cercetăm mai îndeaproape acționariatul companiei Video International, dar mai târziu. Mai accesibil și mult mai distractiv este un formular de deschidere a unui cont la numita bancă din Elveția, la care una din firmele lui Roldughin solicită acest lucru. Una dintre întrebări sună așa:

Este proprietarul firmei o persoană cu expunere politică (PEP)/

Very Important Person (VIP)?

Roldughin răspunde: Nu.

Are legături de vreo natură anume cu PEP-uri sau VIP-uri?

Roldughin scrie din nou: Nu.

Al doilea răspuns este o minciună sfruntată. Cel mai bun prieten al președintelui rus, care este și nașul fiicei acestuia, nu poate nega că întreține „legături de vreo natură“ cu VIP-uri sau cu o personalitate din sfera politicului.

Pentru bănci, a devenit între timp o întrebare standard să se intereseze de asemenea legături, pentru că experiența deceniilor trecute a arătat că majoritatea politicienilor corupți nu deschid conturi secrete sub nume propriu, ci pe numele unui membru al familiei sau al unui prieten în care au încredere. Riscul pentru bănci, de a fi demascate ca susținătoare ale unor șefi de stat cleptocrați, a rămas însă la fel de mare; de aceea, în cadrul combaterii spălării de bani și al politicii aferente „know your customer“ (KYC), în prezent băncile vor să știe mai multe despre clienții lor. În cele din urmă pot însă accepta și un client care este cel mai bun prieten al unui politician. Ele trebuie însă să știe ce fac și pentru că e posibil ca mai târziu să fie nevoite să dea socoteală. 

Panama Papers. Cum și ascund banii cei bogați și puternici, de Bastian Obermayer și Frederik Obermaier, Editura Litera, 2016

Foto: captură video YouTube