Cuprins

Imobiliare, ciobani și vrăjitoare: Povești de la periferia Bucureștiului

de Ioana Călinescu, fotografii de Petruț Călinescu

În urmă cu mai bine de un an și jumătate, fotograful Petruț Călinescu și jurnalista Ioana Călinescu au început să documenteze viața la periferia Bucureștiului, în proiectul PeriferiaB. Au mers prin ansamblurile rezidențiale ridicate rapid și haotic, pe care, într-un interviu pentru Scena9, Petruț le numea „ghetouri pentru clasa medie”. Tot la periferie, scăpate ca prin urechile acului în fața boom-ului imobiliar, au găsit și ultimele turme de oi ale ultimilor ciobani de la marginea Bucureștiului. Au întâlnit maeștri columbofili, de la care au aflat ce intrigi și orgolii ascunde creșterea porumbeilor. Au descoperit că la periferie ajung în viața de apoi multe din animalele de companie ale bucureștenilor și că, printre blocurile din Bucureștii noi, se ridică palate unde câteva vrăjitoare promit să rezolve multe probleme cu magie albă.

Mâine, 6 februarie, la ora 18, Centrul de Fotografie Documentară lansează la Teatrul Apollo 111 din București ziarul „PeriferiaB”, care adună o parte din poveștile adunate de-a lungul documentării, și deschide expoziția „Doi ani de zâne”, cu imagini din seria „Zâne, un proiect foto în derulare semnat de Ioana Cîrlig și Marin Raica. Mai multe detalii despre eveniment, aici. Înainte să mergeți să răsfoiți ziarul despre transformările orașului și să vedeți expoziția despre oameni care fug de orașe, vă propunem să intrați în atmosfera de la periferia Bucureștiului, cu câteva povești descoperite de Petruț Călinescu și Ioana Călinescu.

Asociația de locatari virtuală

Înainte să aruncăm un ochi în viața din noile ansambluri rezidențiale, facem un ocol al periferiei Bucureștiului prin numele acestor ansambluri: Ibiza Sol Residence (Băneasa), Atlantis One (Pantelimon), Barcelona Residence (Titan), Topaz Green (Prelungirea Ghencea), Scandinavian Residence (Bragadiru), Belize Rezidence (Pantelimon), American Village (Voluntari), Dream Residence, (Rahova), Athos Residence (Metalurgiei Park), Apollo Residence (Berceni), Galaxy Residence (Metalurgiei Park), Family Residence (Poștalionului), Dream Town Residence (Berceni), Mediteranean Residence (Chiajna), Flamingo Park (Balotești), Sanpaul Villas (Rahova), Happy Home Residence Berceni (Metalurgiei), DaVinci Rezidence (Delta Văcărești), Toscana Residential Park (Otopeni), Prestige Residence (Berceni). Pare, în același timp, un ocol al lumii în oaze însorite și promisuni cosmice pentru locatarii viitorului.

În aceste complexuri noi de locuințe, ședințele de bloc nu se mai țin în cămăruțe minuscule lângă ghenă sau la subsol, printre țevi și vată minerală. Discuțiile și avizierul cu decizii s-au mutat pe Facebook. Majoritatea ansamblurile rezidențiale au comunități virtuale unde își discută problemele, fac schimb de servicii, se ceartă și se împacă,  împrumută un pahar de făină sau un prelungitor, își pasează taxiuri care adesea refuză curse în zone atât de deconectate de oraș, pun anunțuri cu căței pierduți printre blocuri sau cu trotinete uitate la spațiul de joacă.

Pentru a lua pulsul vieții la periferie, ne-am luat și noi un scăunel pliant virtual și am asistat la aceste ședințe de bloc care nu se termină niciodată în #Confort City, #Noul Popești Leordeni, #Comunitatea Greenfield, #Mămicle din Popești Leordeni, #Militari Rezidence – Comunitatea locatarilor. Ne-am luat notițe din ordinea de zi.

Dimineață cețoasă în Green Vista, Pipera

Rămâne taxi liber în 10 min.

Vreau și eu un nr. de telefon al preotului care vine în complex.

Ești sociabilă și îți place ceea ce faci? Brooklyn Salon situat în Militari Residence angajează coafeză cu experiență. Salariu atractiv!

Polițist la centură, dirijează. Se făcuse o coadă dinspre Berceni...

Radar pe Splai în dreptul Confort City pe sensul de București.

***

Ce să vezi? Nici azi nu e apă!!!! Impact? Avem din nou avarie? Deși nu știu de ce întreb... Impact-ul în sine este o avarie!!!!

Salut demersurile Greenfield în salvarea planetei - daca plouă afară, ne taie apa! Simplu, eficient și pe alocuri hilar!

*** 

Se mai confruntă cineva cu miros de hazna a apei ce intră în mașina de spălat rufe? Menționez că mașina este nouă, filtrul impecabil și nu vine mirosul de la scurgere, ci de la apa ce intră în mașină pt că și hainele miros după spălare.

DE CE MIROASE ÎN HALUL ĂSTA ȘI CE SE POT FACE???? ( multumesc! Am închis geamurile deja! Alte idei vă rog!)

Ne "mutăm" nasul într-un parc cu flori:))

Odorizante puternice :) Bine ai venit în Confort City :))

„Foarte inteligent! Dar de la ce miroase?” „De la groapa de gunoi.” „În halul ăsta? Nu e de la Protan? Parcă miroase a mort, nu a ghenă!” „Doar Protan miroase, nu groapa. Închizi geamul, pornești aerul condiționat. În scurt timp va trece. Așa e vara cu marfa din supermarket, se face grătar la Protan.” „Protanul nu mai incinerează. Echipamentul a fost dezafectat. Mai au autorizație doar pentru depozitare (undeva la 12h din câte știu). Nu exclud posibilitatea să vină de acolo, dar cred că e de la groapă.” „Aveți o sursă oficială? Protan lucrează la greu. Stăm dimineața tot mai des să iasă vagoanele. Șmecheria cu insolvența e pentru fraieri.” „Nu știu ce se întâmpla, dar când ne-am mutat noi aici februarie 2009, Protanul lucra și atunci puteai să simți ce înseamnă miros de Protan, îti intră prin toți porii. Părerea mea este că acum miroase groapa.” „Memoria mea se jură că e același miros de acum șapte ani, fără nici o schimbare.” „Eeee, ăla permanent este de la groapă... poate și Protan... apa stătută din Dâmbovița. Am uitat ceva?” „E jale oricum. Am avut fereastra deschisă într-o seară și am zis că murim de miros. Am închis fereastra și am pus ulei de roieniță în aromaterapie. A trecut pentru puțin timp.”

Green Lake Residence, București Nord. Un complex de vile și blocuri s-a ridicat pe terenul fostei fabrici de cărămidă. Vechile birouri și locuințe de serviciu, aflate la mică distanță de noul ansamblu rezidențial, sunt în continuare locuite de persoane cu venituri modeste.

Are cineva din întâmplare acasă clorocalcin sirop?

În atenția acestor săraci (parcați la ieșirea din complex) care strică bunul mers al lucrurilor: ANAF a scos locuri de parcare la vânzare la 7.184 de lei fără tva.

Cât de nesimțit poți să fii să îți scuturi scrumiera de pe balcon, să arunci cu bețe de urechi pe geam, cred că ești aceeași persoană mizerabilă care a aruncat cu tigaia de ulei pe geam acum o săptămână. Bl 1 sc B.

***

Știți ce îmi place mie la voi, cei care vă postați nemulțumirile și nu vă convine nimic?!? De ce niciodată nu scrie nimeni nimic de copiii needucați, prost crescuți, cu vocabular de mahala pe care îi aveți? Cu prima ocazie când cineva îmi mai jignește sau insultă copilul gratuit, voi posta o poză pe grup cu copilul și părintele. Dacă în parc sunteti nepăsători, mă gândesc că nici pe grup nu vă interesează prea tare!

Așa este când iei CASS-ul cu buletinul. Te poți apropia ușor ușor de București și poți lăsa în spate coada vacii!

Știi ce îmi place la tine, dacă ești așa de tare, umblă prin Herăstrău să vezi copii de bani gata cum vorbesc. Nu mai sta în Confort City la marginea Bucureștiului. Mergi la lumea bună sau în cartier de vile! Dă copilul la grădinițe și școli de vară particulare ca să nu mai bată parcul cu bona în Confort City.

***

Pisică pierdută ieri seara în complexul Dream Residence, Drumul Fermei. Dacă a văzut-o cineva, aș fi foarte recunoscătoare pentru orice informație. Vrem să se întoarcă în siguranță acasă. Multumesc!

Păsări de țară, crescute natural, greutăți între 1-1,5 kg bucata. Preț 20 lei bucata. Livrare sâmbăta la domiciliul clientului, detalii in privat.

Ofer meditații la engleză pentru clasele I-V, ședința durează o oră jumătate, costa 50 lei și mă pot deplasa la domiciliul elevului în Popești-Leordeni. 

Buna ziua. Platouri cu prăjituri de casă, platoul mare 60 de lei, iar cel mic 20 lei. Vă aștept cu drag.

Radar aproape de Midocar. Ascuns bine.

Poliție cu pistol vis-a-vis de Confort City spre București.

B-38-HVD, ați uitat farurile aprinse.

Elena, vânzătoare de legume, cartierul Roșu, Militari

Am și eu o întrebare: pe câți dintre voi, vecinii mei, vă deranjează câinii maidanezi, drumurile aproape blocate seara de mașinile celor care nu vor să plătească parcarea, maneleala și golăneala de noapte, idioții de la parter care ocupă gazonul cu tot felul de lucruri, cei care hrănesc și atrag astfel maidanezii în complex, inclusiv vânzătoarele de la magazine care fac asta, nesimțiții care nu plătesc întreținerea, golanii care strică noaptea aparatele de joacă ale copiilor, mâncătorii de semințe care fac mormane lângă bănci, posesorii de câini care îi lasă să își facă nevoile pe gazonul din fața blocurilor, meltenii care fac grătare și pârlesc porci la proțap în parcare? Să știți că există soluții pentru fiecare dintre problemele astea! Dați un like doar dacă nu faceți nimic din toate astea, să văd dacă merită să ne unim și să facem ceva!

Nu mai bine și mai rapid te muți tu din cartier?! Ar fi cea mai rapidă soluție! Îți recomand eu un cartier perfect pentru tine. Se numește ANA ASLAN! Fă-ne un bine și du-te!

Care comentează de grătar, să îi cadă mâinile! 

Revelion 2018 în Militari Residence

A început donarea de sânge a cățeilor din cartier. Prima - cea mai curajoasă - este Eva. Urmeaza Meme. Vom fi aici până la 13:00. Îi așteptăm pe toți cățeii eroi.

Bună ziua, grup! Am și eu o rugăminte. Găsesc și eu un bărbat bun la toate? Aș avea nevoie de zugrăvit o bucătărie, de reparat prize, de schimbat becuri, de vopsit balustrada de la terasă. Contra cost, rog seriozitate.

Am găsit o minge la etaj 1, bl.10, sc.B, în balcon. Cine o recunoaște?

Pastorala urbană

În 2015, stâna lipită de ansamblul rezidențial Confort City, un complex de 1.680 de apartamente din Popești Leordeni, număra 2.000 de oi și capre. În 2016, mai rămăseseră 500, iar azi, ultimul cioban rămas la stână iese la păscut cu ultimele 70 de animale.

Acum 50 de ani, „grânarul Europei” începea din buza capitalei. Terenurile agricole, care se întindeau de la periferia orașului cât vedeai cu ochii, s-au transformat după ’89 în pârloagă. Bucureștiul s-a dezis după revoluție de practicile agricole de la periferie. Nu se mai cădea să ai casă fățoasă la drumul mare și grădină cu barabule și păpușoi în spate. În primii ani ai tranziției, pe locul rămas liber și nerevendicat, a înflorit oieritul, o ocupație de care periferia Bucureștiului nu era deloc străină. Asta până la invazia imobiliară, care a marcat apusul definitiv al păstoritului la marginea capitalei.

„În ’89, eram 30.000 de stâne în jurul Bucureștiului. Acum poți să le numeri pe degete,” povestește Gheorghe Dauti, Președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine din România care, la 85 de ani, ține una dintre ultimele stâne de la periferia Bucureștiului. Stâna este lipită de ansamblul rezidențial Confort City, un complex de 12 blocuri / 1.680 de apartamente, aflat în câmp deschis pe partea dreaptă a cheiului Dâmboviței, la mai puțin de un kilometru de centura Bucureștiului. 

O familie a ieșit în fața casei, în timp ce un om plătit de ei pregătește porcul pentru tranșare. Familia va face apoi cârnați și alte preparate, ca în fiecare an, în garajul imobilului unde locuiesc, în Bucureștii Noi. Animalul a fost adus gata sacrificat.

„Cei de la blocuri de-aici se plâng că le miroase. Dar ce, m-am dus eu peste ei, sau au venit ei peste animale? Când au încept să construiască, au venit ăia doi frații pe biciclete [frații Negoiță, n.r.], să-mi cumpere pământul. Nu-l dau. Nouă ni l-a dat Ceaușescu. Bunicu' avea stâna fix pe locul unde este acum spitalul Sf.Ioan. Ceaușescu a venit în vizită și le-a zis oamenilor lui să ne dea aici pământ. Nu era nimic, câmp cât vedeai cu ochii. Ne-au mai mutat odată. De-aici nu mă mai mut,” povestește Gheorghe Dauti. Bunicul lui Dauti a crescut în București mii de oi, tatăl lui la fel. Nu și-a luat niciodată vacanțe și toată viața și-a petrecut-o la stână, în coasta Bucureștiului. Are doi copii: fiica este stewardesă, iar băiatul doctor în chirurgie plastică.

În vara anului 2017, Petre Daea, ministrul Agriculturii, declara pentru presă: „Oaia a unit generaţii, oaia a descoperit muntele şi a populat muntele. Oaia a dat mâncare şi ne-a îmbrăcat, oaia a dezvoltat industria lânii, oaia a creat localităţi, a generat comune şi frumoase comune, uitaţi-vă în Sibiu, oaia a sudat generaţiile, tata cu fiul, bunicul cu nepotul. Mărginimea Sibiului este construită din lâna oii, din brânza oii, din mielul oii. Astăzi, sigur că oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă de toţi”. Mai ales de arabi, care în ultimii ani au importat intensiv oi de la periferia capitalei.

„La revoluție, cei mai bogați erau ciobanii și grădinarii. Toate reglementările au fost împotriva noastră. Nu avem unde să vindem atâta brânză, că oamenii cumpără din supermarket. Lâna o aruncăm sau îi dăm foc, că a dispărut industria… Mai am doar 500 de oi și capre. Anul trecut aveam 2.000, dar le-am vândut la arabi. Vin, le iau, le încarcă pe vapoare și le duc,” povestea Dauti în 2016, când am demarat proiectul PeriferiaB. Un an mai târziu, ne-am întors să vedem ce s-a ales de cele 500 de oi și capre, de porci, de câinii ciobănești și păsăretul care dădea trezirea la răsăritul soarelui pentru locuitorii din Confort City.

Cristi, cioban din zona Moldovei, paște oile în Pipera

În câmp, printre mașinile parcate la marginea drumului (nu toți cei care au cumpărat apartamente în complex și-au permis să achiziționeze și locuri de parcare), am dat de Nea Ion, cioban la stâna lui Dauti de 8 ani. Era la păscut cu ultimele 70 de animale. “Orice început are și-un sfârșit,” ne-a zis. „70 de capre și oi. Atâtea mai sunt. Le vinde și pe-asta și gata. S-a terminat. Unde să mă duc? Acasă mă duc. Sunt pensionar, am și eu 72 de primăveri. Nici Dauti nu mai poate. E bătrân și el. Se duce și el acasă.”

Noua Forță Columbofilă

În capitală există 14 cluburi în care sunt înregistrați peste 450 de columbofili (crescători amatori de porumbei) cu vârste cuprinse între 14 și 90 de ani. Mulți dintre ei își cresc porumbeii pe terasele blocurilor sau pe balcon. Celor din urmă li se spune balconari. În fiecare primăvară, columbofilii încep antrenamentele. Porumbeii sunt eliberați progresiv de la distanțe tot mai mari. Când încep competițiile, ei trebuie să fie pregătiți să se întoarcă și de la 1500 km depărtare de casă.

În decembrie 2013, se marca un punct de cotitură în istoria recentă a columbofiliei de la periferia Europei și a Bucureștiului. O parte din cei mai importanți lideri și campioni columbofili ai Capitalei se așezau la aceeași masă. „După Noul Testament, Sfântul Ștefan, serbat pe 27 decembrie, în a treia zi după Nașterea lui Iisus Hristos, avea harul divin al minunilor. Ori, această zi sfântă a venit cu daruri și mare bucurie și pentru columbofilii bucureșteni și din zonele limitrofe, care au primit un cadou binemeritat. Mai exact, astăzi, 27 decembrie 2013, la nivelul Capitalei și a zonei columbofile limitrofe s-a creat Noua Forță Columbofila, majoritară la nivelul Bucureștiului și a împrejurimilor,” arată un articol publicat pe Pigeons.ro. La întâlnire au fost prezenți responsabili de la centre de îmbarcare (Rahova și Ferentari, 1 Mai, Copăceni și Ghencea), de la Clubul Gyo-Popești, Asociația Columbofilă Buftea etc. „A fost o întâlnire columbofilă de cea mai bună calitate, cu discuții foarte interesante, puncte de vedere pertinente și bine documentate, argumente pro și contra, soluții viabile și propuneri atractive. În final toți au bătut palma pe un plan de zbor realist, corect, cu șanse egale pentru toți competitorii,” arată același articol. 

„Columbofilia înseamnă bani, influență, putere, nu doar pasiune. E un sport al orgoliilor,” explică Cosmin Tudor, columbofil și profesor de religie. Cei săraci nu stau niciodată la aceeași masă cu cei bogați. S-au format cercuri și ierarhii care nu se intersectează niciodată. Sunt lupte interne, mesaje anonime, amenințări. 

În 2015, unul dintre cei mai bogați columbofili din București a investit peste un milion de euro în acest sport. Cel puțin așa umblă vorba prin cercurile de columbofili. În același an, cel mai scump porumbel vândut la o licitație în Belgia a costat 320.000 euro. La aceste licitații participă și români. Porumbeii sunt, însă, egali când pleacă în competiție. Când se eliberează mii de porumbei din mașiniile speciale de transport pentru competiții, cerul se înnegrește și totul se zguduie ca la cutremur. Etapele de concurs se desfășoară din primăvară până în toamna.

În fiecare weekend, mii de porumbei voiajori brăzdează spațiul aerian al României, concurând pentru victorie. Adevărații campionii sunt întotdeauna individualiști. Nu zboară niciodată cu stolul.

„Porumbeii au fost șansa mea să creez și eu ceva. Ei sunt 100% produsul meu, au amprenta mea,” povestește Ion Tudose, pensionar și „balconar”. „Sunt determinați, au curaj și încăpățânare. Dintotdeauna cresc porumbei în balcon. Cu soția am avut o înțelegere de la începutul căsniciei. Oriunde ne-am muta, trebuie să avem două balcoane. Fiecare cu balconul lui.”

„Pe mine porumbeii m-au salvat,” spune și Narcis Pavelescu, maestru columbofil. „Cu anturajul pe care îl aveam, dacă nu erau ei, ori eram mort, ori la închisoare. Așa am ieșit. Mi-am ocupat tot timpul cu porumbeii, i-am pregătit de concursuri. A fost terapie. Eu aici scot campioni. Le arăt jmecherilor că degeaba bagă milioane de euro în porumbei. Tot ai mei sunt campioni. Dacă ați știi ce bani se învârt în columbofilia internațională… Pui unul lângă altul un cal de curse, un Ferrari și un porumbel. Care crezi că e mai scump? Ai fi surprins. Nimeni din bloc n-a zis niciodată nimic că îi cresc aici pe terasa. Bine, am și grijă. M-am împrietenit cu toate babele. Cum le văd adunate pe băncuță, pac, mă duc și le iau la toate câte o vafă. Sunt prietenele mele. A venit un amic să-i dau un porumbel și, când a ieșit din bloc cu el în mână, s-a trezit cu o sacoșă peste cap. Credeau că îl fură. Am o babă aici la parter, nevastă de columbofil înrăit. Mi-a povestit cum a stat ea îmbrăcată în mireasă când era tânără și a așteptat să se întoarcă porumbelul de la concurs. Abia după aia au plecat la biserică.”

Raiul animalelor e la periferie

E plin orașul de cabinete veterinare, de spații de joacă pentru căței, de magazine cu jucării cu aromă de carne de vită și pelerine de ploaie de talie mică. E plin orașul de morminte necunoscute, săpate pe furiș, noaptea ca hoții, de stăpâni paralizați de durere și de rușinea că i-ar putea surpinde cineva. 

Chiar așa, ce faci în București când îți more cel mai bun prieten cu blană, aripi, solzi sau carapace?

Din 2003, la periferia Bucureștiului, pe sub drumul care duce spre mare, există un cimitir-parc al animalelor de companie unde odihnesc astăzi aproape 5.000 de animăluțe. Căței, pisici, ponei, șopârle, porumbei, papagali, hamsteri, un elefant. Raiul animalelor este o afacere de familie - o familie care acum 17 ani și-a pierdut cățelul și a realizat că orașul ăsta nu te lasă să-ți conduci cu demnitate pe ultimul drum cei mai blânzi membri ai familiei.

„Când am început în 2001 să ne interesăm care sunt pașii [pentru deschiderea unui cimitir de animale, n.r.], nu exista niciun cadru legal. Noi ne-am luptat și am pus presiune pe autorități să creeze legislația necesară și mai ales să o alinieze la standardele europene,” spun Laurențiu Neghină și soția, amândoi ingineri geodezi, care practică în continuare meseria de topografi. Raiul animalelor nu este o afacere profitabilă. Este ceva ce au simțit că trebuie să facă. „A fost foarte greu în primii ani. Oamenii nu aveau încredere în ce facem aici. Ne asociau cu groapa de gunoi Glina sau cu Protan. În primul an am avut 60 de clienți.” Din 2005, în raiul animalelor funcționează și un incinerator.

Alina vorbește la telefon cu o prietenă, în fața locuinței sale din Chitila triaj. Trăiește împreună cu două surori mai mici și părinții în clădirea unui generator electric CFR. Sunt puține case prin jur, toate prinse în micile limbi de pământ rămase prin păienjenișul liniilor ferate. Majoritatea sunt proprietari, foști sau actuali angajați CFR. Și tatăl Alinei, Doru, a lucrat la CFR, timp de 4 ani, ca muncitor la macaz. S-a îmbolnăvit de plămâni și a trebuit să renunțe la slujbă. Azi își întreține întreaga familie din fier vechi.

Nu există animal iubit care să nu-și găsească locul în Raiul animalelor. „Odată a venit la noi o doamnă foarte timidă, care se codea să ne spună ce dorește. M-am uitat în ochii ei și i-am spus – nu există animăluț pe care să nu-l îngropăm. Spuneți-mi cât de mare e. A băgat mâna în geantă și mi-a pus în palmă o pungă cu doi peștișori congelați. Sunt îngropați aici la noi.”

În weekend, cimitirul este plin de viață. Oamenii vin să curețe lespezile de frunze, să mai aducă o jucărie găsită sub pat, să mai planteze flori - o doamnă chiar a plantat flori de colț (cumpărate de la un magazin specializat) care înfloresc în fiecare an, să-și plimbe cățeii și copiii, să-și amintească de prietenii lor care nu mai sunt. „Din 2010, este înmormântat aici un cățel care i-a salvat viața stăpânului lui. Gorby, un ogar afgan superb. Stăpânul lui a venit zilnic, timp de un an de zile. Seara după serviciu venea aici, stătea jumătate de oră și pleca acasă. Acum vine cu băiețelul lui. Au o cățelușă și o aduc aici să se joace în parc,” povestesc soții Neghină. 

Gorby, 12 ani

23.02.1998 – 15.06.2010

Prințul nostru,

te vom iubi veșnic.

Gălbenel (Sârmosul)

2008 – 13.05.2013

Născut și crescut pe stradă, a cunoscut oameni buni care aveau câte o vorbă bună și câte ceva de ros, dar și persoane fără inimă care vroiau și bucățica de pământ pe care dormea.

Gălbenel este cățelul blocului și a fost înmormântat aici de asociația de locatari.

Max, câinele-erou al Armatei, înmormântat cu onoruri militare

4 iunie 2006 –  septembrie 2015

Camarazii câinelui-erou Max i-au adus un ultim onor, pe o vreme rece şi ploioasă, la cimitirul pentru animale de companie „Raiul Animalelor”. „Max a fost pentru toţi militarii un partener de nădejde, care şi-a riscat viaţa pentru cea a colegilor lui, în căldurile toride şi praful afgan”, au spus oficialii Armatei Române. Este singurul câine soldat care a fost îngropat cu onoruri militare într-un cimitir. „A fost partenerul meu de luptă şi prietenul meu cel mai bun. Va rămâne mereu în sufletul meu. Rămas bun, prieten drag”, spune plutonierul major Valentin Roşioară. „Rămas bun, camarade!”

Raiul animalelor

Nu plâng la înmormântări. Nu îmi vine. Dar când am văzut cutia mică de lemn coborâtă în groapă cu frânghii si cele două siluete în negru cutremurate de plâns de la marginea mormântului, mi s-au înnodat instantaneu lacrimile în barbă și am simțit cum mi se strivesc de lobul frontal toate mesajele pe care le citisem pe lespezile mici de piatră: „Mami și tati te iubesc!” „Rămânem împreună în sufletul meu, gogoșică!” „Ne-ai făcut fericiți!” „Te vom iubi mereu, băbuța noastră!” „Pupă mami suflețelul tău de fată frumoasă!!! Iubita mea...” „Somn ușor, fetițe dragi. (semnat) Mamaie” „Adio, băiatul nostru!” „Murica iubita și înțeleapta familiei.” „Sufletul meu pereche. Nero”

Regina magiei albe

Tot la periferia Bucureștiului, am dat și peste palatul unde Maria Câmpina, supranumită „regina magiei albe”, face și desface descântece. Vrăjitoarea, care spune că poate ajuta pe cine „nu se mai iubește iubit cu iubită”, dar nu poate rezolva cancerul, diabetul și ciroza, locuiește într-un palat din cartierul Bucureștii noi, construit într-o fostă zonă verde a unor blocuri. În aceeași zonă, au câte un palat și fiicele Mariei Câmpina, la rândul lor vrăjitoare. 

Mai multe imagini din seria PeriferiaB puteți vedea în galeria de mai jos și pe site-ul proiectului: PeriferiaB.ro.

Mai multe proiecte ale Centrului de Fotografie Documentară puteți găsi pe Cdfd.ro.

s