Aici găsiți cauzele culturale și programele susținute de Scena9.

Credem că tinerii au un cuvânt important de spus în cultura românească și că generația „sub 40” trebuie să fie mai bine cunoscută de publicul larg și să aibă un spațiu consistent de exprimare.

Încurajăm tinerii să-și dorească să devină liderii culturali de mâine, să-și asume responsabilitatea față de societatea în care trăiesc și să încerce să o schimbe.

Scena9 va căuta proiecte culturale inovatoare și va crea programe proprii și se va implica în realizarea lor cu toate motoarele pornite: va scrie, va finanța, va promova, va sprijini proiecte în care crede.

Scena9 își propune să devină co-creator al demersurilor din cultura contemporană de la noi, furnizând entuziasm, know-how și încrederea că arta și cultura pot mișca lumea.