Teatru / Independent

Proteine independente

De Cătălina Miciu

Publicat pe 9 noiembrie 2016

Festivalul Național de Teatru Independent – FNTi are loc la București în fiecare an imediat după Festivalul Național de Teatru - FNT. Diferențele dintre cele două festivaluri sunt substanțiale, începând cu bugetul alocat organizării și terminând cu scenele pe care se joacă piesele și tipul de public. Dar ce face ca FNTi-ul să fie un constant mod de uimire, pentru mine, cel puțin, e natura subiectelor din spectacolele independenților. Anul ăsta am văzut două: teribil de diferite, dar amândouă la fel de actuale.

De la Cluj – Proteine fluorescente / REACTOR de creație și experiment

REACTOR-ul e deja un nume în lumea teatrelor independente din țară, deși n-are nici trei ani de la lansare. E coordonat de-o echipa inimoasă de actori/regizori (printre care și Leta Popescu – premiu UNITER pentru Debut Regie în 2014), care vara asta au organizat prima ediție a proiectului Drama 5 – rezidențe de scriere dramatică, sub îndrumarea Alinei Nelega. Cele cinci texte finaliste au avut parte de spectacole-lectură, iar textul  Alexandrei Pâzgu, Proteine fluorescente, a fost montat de Leta Popescu. 

Pâzgu propune un teatru pe voci, fără personaje. Cei cinci actori (Alexandra Caras, Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Mardare și Doru Taloș) devin simple instrumente în transferarea textului către public. E un jurnal din zece părți, construit din mai multe piese: bucăți din memoriile Ecaterinei Teodoroiu („Nu simt nimic; libertatea îmi dă aripi”), scrierile unei autoare fictive fără succes („Fac parte din generația de tineri care au trăit cu iluzia vestului, dintre cei care au prins jocurile de la bloc, dar și primele calculatoare, mircul și care au cunoscut internetul înainte de google”) și titluri de presă („12 iunie: Un bărbat în vârstă de 29 de ani omoară 49 de oameni și rănește 53, în atacul considerat hate crime, într-un club de gay din Orlando, Florida. E cel mai cel mai mare act de violență exercitată împotriva comunității LGBT, din istoria Americii.”).

La discuția de după, care a avut loc la Centrul de Teatru Educațional Replika, cineva din public i-a reproșat spectacolului că-i egoist, că se folosește de actori numai ca să spună niște gânduri. E ciudat, într-adevăr, să vezi teatru fără personaje, dar dacă textul pe care ele îl spun pe scenă îți umblă prin cap și după ce cortina a fost trasă, cred că experimentul a meritat. De altfel, Leta Popescu spunea că tocmai asta a atras-o la text când a decis să îl monteze – nu e ușor să construiești teatru fără personaje și fără acțiune. Intenția autoarei e devoalată printre rânduri: „Am scris acest text gândindu-mă la noi, la generația noastră și la lumea în care trăim. ”, iar scenografia (colectivă), cu sound design de Mihai Moș, redă felul de-a fi al generației Y – într-o forfotă continuă, construindu-ne mereu realitatea personală, însingurându-ne în tehnologie – și relația pe care o dezvoltăm cu orașul în care trăiesc. Altfel spus, Proteine fluorescente e cea mai frumoasă poezie dramatică transpusă pe scenă:

„Dacă ar veni sfârșitul lumii, ultima 
imagine ar fi cu un bărbat așteptând la coadă la gaz, sau la buletine, 
sau cu doi grași mâncând gogoși,
cu un copil care bea cola,
sau cu niște turiști asiatici care își fac un selfie în fața palatului lui Franz Joseph din Viena. Sau poate că sfârșitul lumii e deja aici.
Dacă ar veni sfârșitul lumii cineva sigur l-ar transmite live pe streaming
și poate că undeva,
într-un oraș neimportant, un cuplu de îndrăgostiți orbi ar fi scutiți 
de frică.”

Imagine din spectacolul „H U O O O O O ! ! !”, foto: Anastasia Nashko

De la Timișoara – H U O O O O O ! ! ! / Teatrul Auăleu

H U O O O O O ! ! ! (text și regie – Ovidiu Mihăiță) e o comedie care se petrece într-o piață dintr-un oraș din România. Cele două personaje (interpretate de Marian Pârvulescu și Christine Cizmaș) dezbat mersul lucrurilor de-o parte și cealaltă a unui gard de metal, cel cu care jandarmii apără cetățenii la proteste. O băbuță își face datoria civică și participă la un protest neautorizat, timp în care singurul jandarm trimis să oprească protestul încearcă să o legitimeze și să îi dea amendă pentru perturbarea ordinii publice. Se râde mult la spectacol, parte pentru că jocurile de cuvinte nu lipsesc, parte pentru comicul de situație – jandarmul semianalfabet, portretizat ca un munte de om fără minte, reușește să o bată la FAZAN pe bătrâna fostă profesoară de limba română, dar mai ales pentru că odată cu ieșirile în stradă ale ultimilor ani ne putem regăsi cu ușurință în poveste. Comicul în care se scaldă spectacolul taie din gravitatea și tristețea realității – bătrâna se plânge de pensiile foarte mici, de faptul că aleargă toată ziua prin oraș să economisească 2 lei, cu care poate plăti mâncarea unor pisici ale nimănui (apropo de o altă perspectivă asupra situației bătrânilor care toată ziua plimbă plase prin autobuz), că sunt puțini cei care se implică și vor să schimbe mersul (prost) al lucrurilor. Finalul, pe care nu vreau să-l povestesc ca să nu arunc cu spoilere, anulează elementele care par clișeizate și la îndemână.

„Categoric nu este cel mai bun spectacol făcut vreodată”, scrie pe site-ul teatrului. Și au dreptate – nu e cel mai bun, dar e un spectacol necesar pentru timpul în care trăim, cu bune și rele, și, mai ales, viu. E bine uneori să mergi la teatru și să vezi pe scenă ceea ce poate ai trăit pe stradă - te ajută să vezi altfel o întâmplare pe care ai trăit-o deja; sau, dacă nu ai trecut prin asta, să vezi dincolo de „gard”. În loc de concluzie, o poveste adevărată: în octombrie, trupa Auăleu a jucat H U O O O O O ! ! ! la Iași, în Piața Unirii, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Public Tânăr. La finalul reprezentației, actorii au fost legitimați și acuzați de jandarmi că au adus injurii instituțiilor statului. Protestele spectatorilor și ale actorilor au făcut ca jandarmii să cedeze.

Imagine main: din spectacolul Proteine fosforescente, foto de Robert Pruteanu

*

Erată: Spectacolul Proteine fluorescente a fost prezent la București ca parte a turneului Drama 5, proiect realizat cu sprijinul AFCN, și nu ca parte a FNTi.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK