Agenda publică a omenirii e plină de vești proaste: răsar noi dictatori gata să-și strivească popoarele, iar jurnaliștii și artiștii sunt printre primii pe listă; corporații farmaceutice de miliarde de dolari le vând săracilor medicamente care-i ucid; știrile false sunt atât de numeroase și de gogonate că devin aproape imposibil de demontat, iar adevărul abia mai poate fi dezgropat.

Lumea nu era însă deloc mai bună acum o sută de ani, atunci când Columbia University a început să folosească banii donați de către Joseph Pulitzer pentru niște premii pentru artiști, scriitori și jurnaliști. Mai-puțin-răul vine inclusiv din articole și lucrări precum cele premiate de către board-ul Pulitzer în fiecare an. Am strâns câteva recomandări pornind de la materialele câștigătoare ce au fost anunțate pe 10 aprilie.

Jurnalism

Explanatory Reporting (Jurnalism explicativ) 

International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ), McClatchy și Miami Herald pentru „Panama Papers”

Panama Papers e numele celui mai mare leak de documente din istorie. Peste 300 de jurnaliști din întreaga lume au scotocit în 11 milioane de documente, ca să găsească numele și firmele politicienilor, sportivilor, oamenilor de afaceri, șefilor de state, celebrităților care și-au pus banii, curați sau nu, la adăpost de taxe și control. La umbra palmierilor din paradisul fiscal din Panama, s-au făcut fraude financiare, evaziuni fiscale, tranzacții dubioase, inclusiv trafic de arme cu țări în război. Au ieșit la iveală combinațiile liderilor politici din Rusia (dap, chiar Putin), Islanda, China, Marea Britanie, Pakistan, Ucraina etc.

Dar cel mai greu nu e să cauți prin milioane de documente (deși și asta e o muncă uriașă), ci să găsești conexiuni, să tragi linii, să înțelegi cine și-a ascuns banii, cum și de ce, și să poți explica asta mai departe publicului larg. Au reușit s-o facă cei peste 300 de jurnaliști din 80 de țări, inclusiv RISE Project din România și RISE Moldova. Un procent din Pulitzerul ăsta e și-al lor.

John Doe, sper că ești mulțumit. (Luiza Vasiliu)

De citit:

Un video explicativ mișto despre Panama și shell companies, de la Miami Herald:

Editorial Writing (Editorial)

Art Cullen de la The Storm Lake Times, Iowa

Art Cullen conduce redacția de zece oameni a unui ziar care apare de două ori pe săptămână într-un orășel din Iowa. „Holy shit!”, a strigat Cullen când a aflat c-a luat Pulitzerul. „Jurnalismul chiar contează, iar jurnalism de calitate se face peste tot în țara asta”, a declarat editorul de la The Storm Lake Times ceva mai târziu pentru Poynter. Cullen a luat Pulitzerul pentru editorialele lui în care s-a luat la trântă cu marii jucători de pe piața agricolă din Iowa. De la corporații la oameni politici, avocați și fermieri, n-a iertat pe nimeni. A cerut transparență în finanțarea proceselor de mediu și expunerea publică a legăturilor dintre companii și politicieni. Partea de teren a făcut-o fiul lui de 24 de ani, publisher e fratele, iar fotograf soția. O redacție de familie, cu resurse puține și entuziasm nelimitat. Dacă am avea măcar vreo 10 Storm Lake Times în România, sunt convinsă că baronii locali și prietenii n-ar mai dormi așa de bine. (Luiza Vasiliu)

De citit:

  • Editorialele lui Cullen, adunate pe site-ul Pulitzer

Feature Writing

C.J. Chivers de la The New York Times, pentru The Fighter

C.J. Chivers e la al doilea Pulizter, după ce în 2009 a fost premiat, alături de echipa editorială de la New York Times, pentru articolele despre implicarea Americii în conflictele din Afghanistan și Pakistan. Dacă materialele de atunci urmăreau imaginea de ansamblu a războiului, The Fighter explorează-n profunzime cazul particular al unui pușcaș marin revenit din Afghanistan și care, odată ajuns acasă, se prăbușește într-un hău existențial căscat de trauma războiului. „War plays on the mind”, spune Chivers, iar povestea lui Sam Siatta, care la 20 de ani a învățat ce-nseamnă să ucizi – uneori țintit, talibani înarmați, alteori accidental, copii și bătrâni – explorează nuanțat și detaliat fix ce poate face războiul în capul unuia dintre cei care-l poartă. The Fighter vorbește despre PTSD (Post-Traumatic Stress Disorder), care-i afectează pe mulți soldați întorși din misiuni, și despre lupta pe care fiecare dintre ei o dă cu sine după ce revine la ai lui; despre sistemul de justiție american și felul în care reglementează astfel de implicații, despre ce fac instituțiile când au de-a face cu viețile distruse ale celor merși să lupte „pentru țară”. Și, înainte de toate, e o poveste complicată de viață, a unui tânăr care și-a dorit din copilărie să devină pușcaș marin, doar că atunci când s-a trezit pe postul de „Înger păzitor” înarmat până-n dinți, în dogoarea afgană, a-nceput să-și pună întrebări serioase. (Andra Matzal)

International Reporting

Staff-ul New York Times, pentru seria de articole despre modurile în care Putin își construiește influența în lume 

O parte dintre războaiele lui Vladimir Putin se poartă din spatele tastaturilor. Nici o țintă nu pare prea măruntă, niciun mijloc nu e lăsat deoparte. De exemplu, atunci când o jurnalistă finlandeză le-a cerut ascultătorilor să povestească despre experiențele lor cu „armata de trolli” a Rusiei, a devenit chiar ea ținta unui asemenea raid, arată unul dintre articolele din New York Times. Publicația a fost premiată pentru seria de articole care dezvăluie mecanismul utilizat de autoritățile ruse pentru a decredibiliza și a răspândi neadevăruri despre adversarii săi. Detaliază, între altele, modurile în care „soldații digitali” sunt recrutați din școli sau din penitenciare sau felul în care-i hăituiește pe „dezertori” sau „trădători”. Faptul că pe aceste câmpuri de luptă nu curge sânge face ca mulți occidentali să ignore sau cel puțin să minimalizeze efectele acțiunilor Rusiei și tocmai de aceea articole precum cele din NYT sunt esențiale. (Vlad Odobescu)

De citit:

Investigative Reporting (Jurnalism de investigații)

Eric Eyre de la Charleston Gazette-Mail, pentru 780M pills, 1,728 deaths

De-a lungul unui deceniu, câteva mari companii farmaceutice din Statele Unite au alimentat dependența de medicamente a locuitorilor din West Virginia. În timp ce făceau profituri uriașe, mii de oameni mureau din cauza supradozelor. Potrivit unui calcul făcute de publicația Charleston Gazette-Mail, între 2007 și 2012 fiecărui cetățean din West Virginia i-au revenit câte 433 de pastile pentru dureri. Reprezentanții industriei s-au ascuns în spatele solicitărilor venite din partea medicilor și au preferat să ignore orice semnal îngrijorător cu privire la cantitățile și concentrațiile tot mai mari. Mai mult, au încercat să păstreze secretul cu ajutorul instanțelor de judecată. Deși îmbină poveștile cu infografice și hărți, seria de articole semnate de Eric Eyre - de 19 ani angajat al ziarului - rămâne, până la ultimul rând, un exemplu de jurnalism old-school, documentat și eficient. (Vlad Odobescu)

De citit:

Un rezumat video al investigației:

Public Service

New York Daily News și ProPublica

Alăturarea public service și ProPublica e consacrată. ProPublica e genul de publicație cunoscută inclusiv de cei care n-o citesc pentru analize și investigații de amploare, adeseori lipsite de senzațiile tari pe care se chinuie să ți le dea stiluri mai catchy precum gonzo. E atât de puternică asocierea asta, încât atunci când Sean Spicer, secretarul de presă al Președintelui Trump, a numit publicația „un blog de stânga”, indignarea publicului a răvășit Twitter-ul.

Între timp, ProPublica a continuat să facă ce știe mai bine: jurnalism „greu”, care înghite luni de documentare și scoate la iveală povești despre viața de zi cu zi a americanilor. În cazul seriei premiate la Pulitzer, e vorba despre o serie de reportaje semnate de Sarah Ryley, despre cum poliția abuzează de legislația evacuărilor în New York, ca să arunce în stradă sute de oameni - majoritatea minoritari săraci. Seria se întinde pe parcursul unor luni bune de zile și te poartă din nuanțele legilor evacuărilor până la mărturiile celor evacuați abuziv, deci dacă vrei să te-apuci de citit o să ai ceva de muncă. (Ioana Pelehatăi)

De citit:

  • Pentru început, un impresionant feature interactiv, unde vei cunoaște îndeaproape poveștile individuale a nu mai puțin de 297 de evacuați abuziv.

Breaking News Photography

Daniel Berehulak, pentru The New York Times

Daniel Berehulak nu e nou în lumea Pulitzerului, și nici la categoria Breaking News Photography, unde a fost printre finaliști și în 2011, cu o poveste despre inundațiile din Pakistan din anul precedent. Între timp, s-a mai plimbat prin vestul Africii, în 2014, unde a documentat epidemia de Ebola, care i-a adus primul premiu, iar anul trecut a sărit din nou pe continentul asiatic, în Filipine, unde a aruncat un ochi la grotescul război al drogurilor. Mulți au spus că tema neoficială a Pulitzerului din acest an a fost violența - și mixul de cadavre, deținuți și copii plângând desupra coșciugelor din povestea lui Daniel nu contrazice pe nimeni. Imaginea asta probabil v-a trecut prin feed, și face parte dintr-o serie care a urmărit, timp de 35 de zile, campania președintelui Rodrigo Duterte împotriva traficului de droguri care lăsat în urmă peste 6.000 de morți la finalul anului trecut, conform Al jazeera. (Larisa Baltă)

Una dintre fotografiile din seria premiată: „Poliția spune că, până în noiembrie, forțele guvernamentale ajunseseră din ușă-n ușă la peste 3,57 de milioane de reședințe și că se predaseră peste 727.600 de utilizatori de droguri și 56.500 de traficanți, care supraaglomeraseră închisorile și centrele de arest. La Penitenciarul Quezon City din Manila, situația e atât de gravă, încât deținuții se odihnesc cu rândul oriunde găsesc niște loc liber, cum ar fi terenul ăsta de baschet. (19 octombrie 2016)”

Feature Photography

E. Jason Wambsgans, pentru Chicago Tribune

Ce faci după ce un glonț îți străpunge vreo 4-5 organe?

E. Jason Wambsgans a petrecut trei luni cu Tavon, un puști de 10 ani care a supraviețuit după ce a fost împușcat chiar în fața casei sale din Chicago. În compania amplului reportaj scris de Mary Schmich, imaginile lui Wambsgans conturează eforturile celor doi de a-și recăpăta viața - un aftermath al anului în care Chicago a înregistrat cel mai mare număr de victime împușcate din ultimii 20 de ani. Materialul e o premieră în timeline-ul celor patru ani petrecuți de Wambsgans documentând problema atacurilor armate din oraș, pentru că cei doi - Tavon și mama sa -, sunt primii care au acceptat ca povestea lor să fie spusă pe îndelete, iar rezultatul e un superb exercițiu de empatie reciprocă. (Larisa Baltă)

Una dintre fotografiile din seria premiată: „Tavon Tanner, astăzi în vârstă de 11 ani, se afla pe veranda casei lui de pe strada West Polk, împreună cu mama și cu sora lui, atunci când a fost împușcat, pe 8 august. A stat în spital până pe finalul lui septembrie. (14 octombrie 2016)”

Critică

Hilton Als, The New Yorker

Hilton Als e autorul a două cărți inclasabile, The Women (1996) și White Girls (2013), amestec de memorii, critică literară și critică socială pornind de la identitatea sa de gay African American (la fel ca James Baldwin, starul (non)ficțiunii angajate din anii ’50-’70 pe teme de rasă & co, în care vede de altfel un model). (Mihai Iovănel)

De citit:

Cărți

Ficțiune 

Colson Whitehead, The Underground Railroad

The Underground Railroad, al șaselea roman al multipremiatului scriitor African American Colson Whitehead, e povestea evadării a doi sclavi de pe o plantație din sudul Statelor Unite, secolul al XIX-lea, printr-o rețea fantastică de tuneluri de metrou, comunicând cu metroul  din New York. Romanul, în curs de traducere la Humanitas, o să fie ecranizat pentru televiziune de Barry Jenkins (Moonlight). (Mihai Iovănel)

Istorie

Heather Ann Thompson, Blood in the Water: The Attica Prison Uprising of 1971 and Its Legacy

Pe asta nu cred că o s-o traducă nimeni în România, deși tema ei (revolta din închisoarea Attica în 1971, provocată de o serie de revendicări cu privire la îmbunătățirea condițiilor și lăsând în urmă 43 de cadavre) s-ar zice că e din ce în ce mai actuală. (Mihai Iovănel)

Biografie/Autobiografie

Hisham Matar, The Return: Fathers, Sons and the Land in Between

Memoriile scriitorului de origine libiană Hisham Matar, aflat în căutarea tatălui său, răpit de oamenii lui Gaddafi din Cairo, unde se refugiase după ce îl plictisise pe colonel cu niște critici. Nu divulg sfârșitul (adică dacă babaca era viu sau mort) ca să nu distrug suspansul lecturii. (Mihai Iovănel)

Poezie

Tyehimba Jess, Olio

Tyehimba Jess, și el African American, oferă în Olio un fel de roman în versuri (anyway, ceva ff hibrid) compus din biografiile unor artiști de culoare (cântăreți de gospel, poeți, oratori etc.) luptând pentru identitatea lor și împotriva discriminărilor la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. (Mihai Iovănel)

Nonficțiune generală

Matthew Desmond, Evicted: Poverty and Profit in the American City

Sărăcia e o afacere de milioane de dolari, îți explică sociologul Matthew Desmond de la Harvard, supranumit „Genius”. Cei săraci (atât de săraci în cât mai mult de jumătate din veniturile lor se duc pe chirie și utilități) rămân săraci, pentru că de pe urma lor altcineva face bani, ca-n orice circuit firesc al unei industrii profitabile. Cartea lui Desmond e lăudată de comitetul Pulitzer nu atât pentru forța celor opt povești ale indivizilor și famiililor care ajung pe străzi, dați afară din casă de proprietari, cât pentru „documentarea în profunzime” a evacuărilor în masă survenite după recesiunea din 2008.

Evicted al lui Desmond e despre cum marginalizarea e o consecință, nu o cauză a sărăciei - ceea ce probabil nu sună foarte sexy pentru editurile românești. Dar dacă vrei totuși să înțelegi mai bine de ce cartea asta e atât de relevantă și de ce poveștile din ea rup, poți să începi de mai jos. (Ioana Pelehatăi)

De citit:

  • recenzie la Evicted în The Guardian; 
  • un fragment din carte, despre o femeie evacuată în prag de Crăciun, care încearcă să-și crească cei doi băieți din cei $20/lună care-i rămân după ce plătește chiria.