Intră la idei / Opinie

Ăsta e un patriot cultural

De Raluca Feher

Publicat pe 14 mai 2016

Am invitat-o pe Raluca Feher să ne împărtășească din descoperirile și nervii ei din ultima vreme.

Ce/Pe cine ai descoperit mișto/relevant/de dat mai departe în ultima vreme (în muzică, literatură, film, în parc, în spațiul public, în presă etc. etc.) de la noi și de aiurea?

La prima întrebare mi-am zis să mă uit în spate pe ultimele 4 luni, ca să bag la grămadă şi cele 2 luni în Australia, unde se stă bine pe consum de șpriț, road kill şi artă. 
Carevasăzică descoperiri pe muzică, film, literatură.

Începutul ăsta de an l-am împărţit între povestirile Slavenkăi Drakulic din fabulosul volum Cafe Europa, Girt - The Unauthorised History of Australia al lui David Hunt şi The Revenge of Geography al lui Robert Kaplan. Slavenka este  jurnalistă croată, cu ochi pentru idiosincraziile balcanice de la începutul anilor `90. David Hunt a compus discursuri pentru politicieni până să scrie  Istoria Neautorizată a Australiei, o carte fabuloasă şi necesară pentru popoarele care se iau mult prea tare în serios (şi când te gândeşti că australienii nu îl au pe Dan Puric). Iar Răzbunarea Geografiei a lui Kaplan este geopolitică for dummies, reuşind să explice clar şi concis care sunt focarele viitoarelor conflicte, care sunt viitoarele super-puteri şi ce trebuie să înţelegem din dansul acestora.

Artă.
M-am împiedicat de Trienala asiatică de la Brisbane. M-au spart Chen Ching Yuan, Hit Man Gurung şi Zhang Xiagang. China rupe pe artă, Ai Wei Wei e poate cea mai cunoscută față a molohului care până acum exporta tenişi.

Ce/Cine te-a enervat cumplit de cînd a început primăvara? 

Hm. Am o listă: impostura agresivă, oameni incapabili, mizele mici pe care se risipesc eforturi mari. M-au enervat grozav autorităţile locale din Braşov, care nu sunt în stare să deschidă pentru public Cetăţuia Brașovului şi nici turnurile de pe Warthe. M-au scos din minţi aşa-zişii trend şi design hunteri care publică reviste ridicole, pline de gogoşi unsuroase, în care îşi promovează cumetriile lor. Mă dezamăgeşte societatea civilă incapabilă să vadă mai departe de bombeul pantofilor, care e ruptă în catralioane de formaţiuni incerte şi inconsistente. Mă isterizează oamenii de afaceri tupeişti care intră cu bocancii plini de noroi peste munca unor oameni şi terfelesc viitorul unui candidat la primărie cu potenţial. Mă distruge editorul hoț, care nu vrea să îmi plătească banii de pe prima carte.

Ce te-a bucurat?

Că începe să se facă un pic de curăţenie la Radio România. Am avut la Frontline o dezbatere despre starea mass-media publice, la care angajaţii radioului public au reuşit, pentru prima oară, să se facă auziţi. Cenzura grozavă şi abuzurile unei conduceri dubioase, trecute cu vederea pentru că rezultatele economice ale SRR nu erau atât de dezastruoase ca cele de la TVR, au ieşit la suprafaţă. Şi au bubuit de curând la CNA. Iuhuuu. 

Ce crezi că ar fi important să existe în spațiul cultural-social de la noi și de ce (încă) nu există?

Ooooooooo.
În primul şi în primul rând, nu există bani.
Nu avem Mecena. Nu există un David Walsh.  David Walsh şi-a băgat banii în MONA, un muzeu privat care a reuşit, de unul singur, să ridice grozav turismul în Tasmania. 
Noi nu avem minţi care să gândească pe termen lung.
Suntem conduşi de nişte indivizi inculţi care vor să dea şi ei un tun, să facă milionu’ şi să-şi ia o casă la Corbeanca. 
Nu avem strategii culturale.
Şi, în ciuda retoricii, nu avem patrioţi. Oameni care să vrea să facă ceva, chiar dacă nu le iese nimic din povestea asta.
MONA merge pe pierdere, dar pentru Walsh asta nu este o problemă. El ştie că nu faci bani din cultură, ci din servicii conexe, aşa că nu pune presiune pe organizaţie să facă bani cu orice preţ.
Aaaa, scriu aici, pentru că se pupă cu prima întrebare, dar şi cu ultima. 
Charles de Mooij, ăsta e un patriot cultural, d-ăla adevărat. A reuşit, după 7 ani de muncă, imposibilul. Adică să aducă într-un mărunt muzeu din Olanda, majoritatea lucrărilor lui Hieronymus Bosch. 
Mai multe aici
Asta ca să aveţi şi alte motive decât … ştiţi voi, ca să vă duceţi în Olanda.

Raluca e director de creaţie la Cap, partener la Frontline Club Bucharest şi scriitoare lipsită de succes de literatură fantastico-călătorească.

O puteți citi pe blog sau din cărțile ei, America văzută de la brâu în jos I și America văzută de la brâu în jos II.  

Ilustrație: Detaliu din ”Judecata de apoi” de Hieronymus Bosch. Sursa: Wikimedia

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK