Muzică / Festival
Când oamenii vorbesc o singură limbă: Outernational
Andrei Crăciun
Susține campania de crowdfunding a festivalului Outernational, care aduce la București muzicieni care scapă de sub radarul canalelor comerciale.
Manager cultural cu experienţă în zona artei contemporane și muzicii. A coordonat activitatea centrului pentru artă contemporană Pavilion din Bucureşti, a curatoriat mai multe expoziții, iar în 2016 a produs prima ediție Outernational Days.
Susține campania de crowdfunding a festivalului Outernational, care aduce la București muzicieni care scapă de sub radarul canalelor comerciale.
Cei puternici nu vor ca aceste conversații să aibă loc, iar celor vulnerabili e mai ușor să le închizi gura dacă nu există solidaritate.
Activista pentru drepturile femeilor care redactat plângerea penală împotriva vloggerului „Colo”, care instiga la violență împotriva femeilor, povestește despre valurile de ură pe care le-a primit de la urmăritori ai acestuia.
Artiștii de la Reactor de Creație și Experiment Cluj lucrează la proiectul Zona de siguranță, în care investighează abuzurile din lumea artelor prin crearea unui spectacol și a unei campanii de informare în trei episoade.