O parte din arhiva etnologică a Muzeului Țăranului Român poate fi acum privită și ascultată online pe platforma Rețelele Privirii.
O fetiță a adormit pe o saltea în fața unui bungalou dintr-un sat bulgăresc de la malul mării, în timp ce sora ei stă într-un hamac și se uită la desene, iar eu ascult la laptop un cântec de leagăn înregistrat în 1991 la Călinești-Oaș, o comună din Satu Mare, de o echipă de cercetători români și francezi. „Și tu pasăre mândră, Da sui-te la deal și cântă (...) Dragu’ mamii, Da io ti leagăn, tu-i durmi, Da io ti leagăn, tu-i durmi.” Dau click pe o altă înregistrare și aud o versiune a Cântecului Găinii, înregistrată tot în 1991 în Maramureș. E un cântec de nuntă, despre găină cea rujată care se dă la nănașă după plată.
Pe 15 iunie s-a lansat platforma Rețelele privirii, prin care o parte din arhiva etnologică a Muzeului Țăran Român poate fi privită și ascultată online. Sunt în jur de 200 de fotografii, înregistrări audio, video și texte, prin care navighez acum, la final de iunie. De la bocete, cântece de leagăn și doine de cătănie, ajung la „Colecția Aurel Bauch”, la niște portrete foto uimitoare ale unor bătrâne care vând flori, negustori la Târgul Moșilor, un maramureșean tânăr la cosit, o fetiță care mânâncă porumb, o gospodărie distrusă de incendiu.
Unul dintre cuvintele folosite cel mai des de oamenii din spatele proiectului Rețelele Privirii este accesibilizarea; accesibilizarea culturii, a arhivelor. Să ajungă la cât mai mulți curioși, nu doar la cercetători. Să poți să asculți înregistrări extrem de valoroase de acasă sau dintr-un sat bulgăresc, fără să te deplasezi la Muzeul Țăranului Român. Să folosești în propriile proiecte fotografii din arhiva etnologică a muzeului. „Dacă vii sa ceri o înregistrare, să o primești, nu să mergi la Geneva după ea”, spune Iris Șerban, coordonatoarea proiectului. E un demers de transparentizare a instituțiilor de cultură, de deschidere spre public.
I-am rugat pe cei care au lucrat la digitizalirea și contextualizarea fotografiilor și a înregistrărilor să ne facă cunoștință cu acestea. Au ales artefactele lor preferate din diferite colecții și au scris câteva cuvinte despre ele.
1. Mara Mărăcinescu, ascultător al arhivei
„Casetele audio din arhiva etnologică sunt o radiografie a cercetării făcute la MȚR în anii ‘90. Digitizându-le, le-am redescoperit ca pe niște artefacte în sine și am pus în valoare fragmente și momente care m-au surprins și emoționat.
Când am început să ascult casetele audio din colecție aveam doar registrul după care să mă ghidez. Câteodată apăreau descrieri detaliate care ocupau o pagină întreagă, dar deseori erau doar un singur rând. Din cele 100 de casete pe care le-am ascultat, câteva m-au cucerit profund.
Prima este caseta 231. În descrierea din registrul arhivistic vedem Informații: satul de altădată, obiceiuri, viața religioasă, etc. Interviu din Jacu românesc, Mureș. Știam că mă pot aștepta la o conversație pe care o are Costion Nicolescu cu o doamnă din acel sat de 81 de ani, dar nu mă așteptam la naturalețea cu care povestește despre tinerețea ei:
Dar cel mai frumos spui că era când erai aici în sat fată. Ah păi aicea...pfuu. Ce-mi păsa. N-aveam bai că lucru, că lucram ca boul, da dumineca, la plimbare, la joc. Îți plăcea să joci. Oleu. Aș fi mâncat și jucat, am crezut că tot așa-i, dar acum nu mai trag. Am zis că înainte de-a muri să mai joc odată și apoi să mă bage în groapă. Erai bună la joc și așa o fire mai veselă mai glumeață. Ah păi tot râdeam că eram tânără și ce-mi păsa. Tot râdeam, tot glumeam.
A doua a fost caseta 190. Corina Iosif pornește reportofonul când pleacă de acasă spre o înmormântare și primele 10 minute sunt un peisajul sonor în care pur și simplu te scufunzi. Auzi din depărtare buciumul, după aceea te apropii de corul de bărbați și sfârșești fiind alături de bocitoare."
+ fotografia cu un tren marfar pe șantier
„Pe platformă sunt o grămadă de imagini cu oameni și animale, însă doar câteva cu peisaje. E ceva în fotografia asta care mă atrage. Aș zice că e un soi de monumentalitate: acel tren marfar, așa de mic prin comparație cu dealul în care se sapă.”
2. Cosmin Manolache, muzeografician & Costin Gheorghe, culegător de povești de-oraș
„Pot să recunosc că am o mică obsesie pentru locul unde m-am născut. Un orășel, fost târg negustoresc, tot mai dezvoltat după ce zborul fusese mutat în sec XVIII din dealurile Tohanilor în marginea câmpiei. Delenii / muntenii veneau cu vin, țuică, fructe, animale și cruci de piatră, în vreme ce cojanii aduceau grâu și porumb. Era însă loc și pentru omniprezenții brașoveni, și pentru târgoveții din sudul Dunării. Așa s-a ridicat o așezare fluidă, în care comerțul palpita până în ultima fibră, distrusă încetul cu încetul de regimul comunist. Sunt multe poveștile târgului / zborului / bâlciului de la Mizil. Dar ele sunt, în parte, motivul pentru care am adunat la rândul meu imagini, o mică arhivă, din familia pestriță a peisajelor de bâlci, variante ale unei lumi în permanentă mișcare.” (Cosmin Manolache)
„Ştiam din alte fotografii şi documente că acolo, pe Câmpul Moşilor (Târgul Moşilor), fusese un montagne russe, însă niciodată nu îl văzusem pe de-a-ntregul, ori de la nivelul firesc al privitorului. Cadrul surprinde schela imensă, complicată şi, aparent firavă a ansamblului, o jucărie amuzantă şi periculoasă în acelaşi timp. Asta mi-a spus multe despre felul în care oamenii priveau atunci distracţia, într-o lume aflată între două războaie mondiale.” (Costin Gheorghe)
3. Ioana Popescu, cronicar al muzeului
„Azi am deschis platforma - ca în fiecare zi, de bună dimineața - și m-am lăsat dusă cum a vrut ea. M-a oprit la... înmormântarea din Oaș, fragment audio cum cu siguranță nu se găsește în alte arhive: pași și târșeli de picioare ale alaiului, frânturi de vorbe și de bocete, goarnă și mașini, cântările preoților înăbușite de praf și de lume, da, chiar așa se petrece mortul la țară. Apoi am căutat conexiuni. Și ce mi s-a oferit? Dricul bucureștean. Și mi-am amintit de un cântec de chef (cam) interbelic, Ecaterino, vedea-te-aș moartă / Cu dric la poartă / Și cai mascați.”
4. Iris Șerban, tutorele arhivei
„Ce e mișto la Arhiva MȚR e că reușește, cumva, să hrănească tot felul de obsesii personale. În urmă cu vreo 4 ani, am dezvoltat un crush pentru o chestie foarte de nișă: Școala Sociologică de la București. Pe la finalul anilor 1920, un profesor reputat și apreciat de tineri (Dimitrie Gusti) a pus pe picioare o întreagă școală de cercetare și acțiune socială. Una dintre activitățile școlii era ca, în fiecare vară, să adune peste 50 de specialiști și studenți din diverse domenii (de la medicină la artă, de la etnomuzicologie la asistență socială) și, împreună, să meargă în diverse sate din țară pentru a le studia, la propriu, de-a fir a păr. Pentru a înțelege viața țăranilor și pentru a-i ajuta „să se ridice” prin propriile mijloace. Ceea ce m-a fascinat, însă, a fost să descopăr cum își petreceau tinerii urbani timpul, ce preocupări aveau, cum comunicau, cu cine se iubeau. De ce ți-ai petrecut o vară întreagă culegând soluții culinare țărănești, Filofteia?”
5. Liviu Pop, arhivist digital
„Ce caută un iaht la Muzeul Țăranului Român? Ia stai, nu e iaht, e regată. Ce denumire nobilă! Dar totuși, cum de ajunge o fotografie care documentează o plăcere profund aristocratică alături de fotografii cu cai și câmpuri și țărani care pozează? E din 1939, poate din vara dinaintea celui de-al doilea război mondial, o ultimă clipă de răgaz dinaintea măcelului, era timp încă pentru concursuri cu iahturi. E uimitor că a supraviețuit vremurilor care i-au urmat și că azi o mai putem vedea, o regată, cât de anti-socialist!”
6. Alina Rizescu, parte din echipa de design & Costin Moisil, etnomuzicolog
„Un dric pe o stradă din București" îmi place mult pentru că îți arată un spirit bucureștean care ne definește și azi. Amestecul între tragic și veselie, între opulență și precaritate și un fel de nepăsare senină față de toate. E fascinant să descoperi asta în toate detaliile fotografiei, de la expresiile oamenilor, la case, firmele din fundal sau caldarâmul care e la fel și acum. De aici poți continua explorarea prin cuvântul cheie "moarte" ca să vezi că la sat lucrurile stau un pic altfel, mult mai frust și copleșit de emoție. (Alina Rizescu)
„La începutul anilor '20, taică-meu, copil pe-atunci, era fascinat de dricuri, găsea că sunt tot ce poate fi mai frumos. Când o vedea pe maică-sa supărată, se gândea să o îmbuneze și îi spunea: „Lasă, mamă, că mă fac eu mare și te plimb cu trăsura cu caii negri!” (Costin Moisil)
7. Anca Niță, arhivist de bună voie
„Iată prima fotografie de la care a pornit joaca mea cu arhiva și ale ei artefacte. Nu am ales eu fotografia, ci a venit ea la mine și din asta a rezultat o încercare ușor stângace de poezie feministă și linguri de lemn. Acum, când revăd fotografia, îmi amintesc de acest spirit al Arhivei care te călăuzește să descoperi, să te lovești de tot felul de lucruri, ca mai apoi să apară un mix de bucurie, întrebări și dorință de a împărtăși și cu ceilalți.”
8. Andra Tarara, regizoare
„Poza asta în mod particular e cea pe care am postat-o de 8 martie pe facebook-ul Arhivei cu descrierea „La mulți ani femeilor luptătoare de peste tot și din toate timpurile!”. Mă uit la femeile astea și mi se par sensibile și puternice, tandre și gata să te încercuiască și să îți ia gâtul dacă faci ceva greșit. Mă gândesc la solidaritatea dintre femei, la femeile puternice despre care nu a auzit nimeni, la feministele care nu sunt și nici nu vor să fie CEOs. Mă gândesc la mama care m-a învățat că pot orice și că e ok să stau crăcănată în rochie dacă am chef.”
9. Dorothee Hasnas, arhitect al cuvintelor
„Când mergeam la mare în anii '80, plajele erau mereu goale și nici nu te ardea soarele prea tare. Eram doar noi, trei generatii, plutind în mare la amiază. Doar noi și o mâna de cunoștințe pe toată plaja de la Neptun zece zile din septembrie. Așa e la mare, am crezut eu ani de zile. Cand am vazut foșgăiala de la 2 Mai într-o ieșire de iunie cu colegii de școala în anii ‘90, era să leșin: De unde apărusera toți oamenii ăștia? Mai târziu abia am aflat că mama si bunicul, arhitecți de mobilier, de fapt trebuiau să meargă mereu la final de sezon ca să verifice cum a rezistat mobilierul “lor” din hoteluri, să facă măsurători și să pregătească propuneri pentru anul următor."
