Pentru weekendul ăsta sau pentru oricare altă zi în care v-ați propus să eliberați un pic de timp, am făcut o listă cu câteva dintre descoperirile care ne-au făcut săptămâna asta să ne oprim din graba noastră cea de toate zilele. Au încăput pe listă podcasturi, jazz, documentar, ficțiune și jurnalism. Voi ce-ați adăuga?

 

Ce-am descoperit? FoodStuff, un podcast despre mâncare

Cât te ține? Un an de episoade, câte două pe săptămână

De ce? Ce e tempeh? Dar varza kale? De ce e avocado așa o mare modă? Dac-ar fi să gătim ca-n Star Trek în viața reală, cât ne-ar lua și ce ingrediente am folosi? Care sunt cele mai importante chestii pe care trebuie să le știi despre sare? Care e istoria Martini-ului? Sunt informații fără de care am trăit și aș fi putut trăi bine-mersi și în continuare. Numai că în buna tradiție a seriei de podcast-uri și show-uri YouTube How Stuff Works (vă recomand în mod special podcastul Stuff You Missed in History Class și canalul de YouTube al francizei), Lauren și Anney, prezentatoarele podcastului, știu să facă cele mai irelevante bucățele de trivia super fascinante. Și dacă, la fel ca mine, ești foodie/gurmand de ocazie, știu exact ce-o să-ți bagi în boxe data viitoare când ai de așteptat în trafic/făcut naveta job-acasă/făcut curățenie în casă. Poftă bună la masă, cum ar spune un celebru mâncător & gătitor autohton. (Ioana Pelehatăi)

 

Ce-am descoperit? Yussef Kamaal

Cât te ține? 10 cântece, 43 de minute

De ce? E prima recomandare pe care mi-a făcut-o frate-miu în mini-vacanța asta de Paști, pe drumul dintre Iași și Bârlad, și e contagioasă ca o boală de copilărie. Black Focus e albumul de debut al grupului londonez Yussef Kamaal (Yussef Dayes la tobe + Kamaal Williams la clape), o coloană sonoră insidioasă și funk pentru un drum pe coclauri sau cel puțin pentru o dimineață de uichend cu cafea întinsă până la ora două. Bine, sincer, mi-ar plăcea să-i văd la Gărâna sau la Smida, răspândindu-și groove-ul peste dealuri, peste munți. Mi-ar plăcea să-i văd oriunde, de fapt. Nu-s cei mai revoluționari muzicieni, dar au o căldură jucăușă de care am din ce în ce mai mare nevoie în ultima vreme. Poate ai și tu. (Luiza Vasiliu)

Yussef Kamaal - „Strings of Light”

Ce-am descoperit? How a Young Woman Lost Her Identity, un articol despre efectul traumelor asupra identității

Cât te ține? 20 de minute

De ce? Pentru că povestea e uimitoare: Hannah Upp, o profesoară tânără din New York, dispare timp de trei săptămâni, iar când poliția o găsește, nu își mai amintește absolut nimic despre acea perioadă. Unde a dormit, cum s-a hrănit, cum a supraviețuit. Simțul identității pare să îi fi fost complet anulat. Dar după ce este găsită, femeia își recuperează amintirile și se întoarce la viața ei obișnuită. După câțiva ani se repetă același episod. Hannah Upp descoperă că suferă de o tulburare foarte rară numită fugă disociativă, în care oamenii își pierd pentru o vreme accesul la aminiri și la propria identitate și fug într-o călătorie. Povestea devine și mai apăsătoare când afli că Hannah este dispărută în prezent, chiar în timp ce citești articolul, și nu se știe dacă de data asta se mai întoarce. (Diana Meseșan)

 

Ce-am descoperit? Sons of Kemet vin la Smida Jazz Festival

Cât te ține? De la un .mp3 de câteva minute, la e albume pe repeat

De ce? Sons of Kemet e o trupă pe care, de fiecare dată când o ascult în căști, am impresia că toată lumea din jur, de la doamnele care vând la covrigărie, până la studenții care fac disecții la facultatea de biologie, or să-și lase un pic treburile și-or să înceapă să danseze de mama focului în stradă. Muzica lor e un amestec de jazz și ritmuri africane + caraibiene care te scoate din amorțeală în cel puțin două feluri: o dată sonor, cu libertatea ei contagioasă și solară, și-apoi mental / senzorial, cu toată energia emanată de instrumente. Dincolo de poezie, Sons of Kemet e o trupă britanică, dar care-și extrage de prin tot felul de colțuri de lume influențele muzicale, filosofice, literare. Să nu uit, e și singura trupă cu tubă pe care-o știu. Performance-urile lor sunt mici explozii, așa că, după multă ascultare în căști, vestea venirii lor la Smida Jazz (festival care la rândul lui a fost în topul subiectiv de descoperiri pe 2017) face ca vara asta să fie un spațiu și mai interesant. Până atunci, ridicați-vă un pic de la birou și lăsați-vă corpul & mintea să facă ce știu ele mai bine când aud vraja aia. (Andra Matzal)

Ce-am descoperit? Florida Project (2017, regia Sean Baker)

Cât durează? 111 minute

De ce?  E unul dintre cele mai emoționante și mai amuzante filme despre copilărie pe care le-am văzut în ultimii ani. Asta ar fi prima impresie, pentru că, de fapt, The Florida Project e mult mai complex și îți arată acea parte ascunsă a Americii pe care o vezi rar la Hollywood sau chiar la știri. Totul se întâmplă într-un motel de lângă Orlando, Florida, unde trăiesc în provizorat mai multe familii (hidden homeless); mi-a adus cumva aminte de romanul lui Vladimir Makanin, Underground, un microunivers în care se împletesc mai multe povești în aceeași clădire. E adevărat că în Underground totul e friguros și cenușiu (și e Moscova), iar aici vedem o lume însorită aflată la doi pași de Disneyland. Dar cu atât mai deprimante sunt poveștile de familie și atmosfera din motelul american atunci când sunt puse în contrast cu turismul și „veselia” din zonă. Puștii care joacă în film sunt fenomenali (în special Brooklynn Prince, în rolul lui Moonee) și e o plăcere să-i vezi alături de Willem Dafoe, cel care îl interpretează pe administratorul motelului. (Ionuț Sociu)

Ce am descoperit? Welcome to Leith, un documentar din 2015

Cât te ține? 1h30min

De ce? Pentru că arată o felie din mișcarea supremației albe din SUA, legată de numele neo-nazistului Craig Cobb. La fel ca în Wild Wild Country, documentarul semnalat de Andra săptămâna trecută, Cobb, o figură proeminentă a mișcării, încearcă să preia un orășel semi-abandonat din SUA și să-l transforme într-o comunitate de separatiști albi. Din fericire, nu reușește nici pe departe să facă în Leith - un orășel cu 24 de locuitori din Dakota de Nord - ce-au făcut adepții lui Bagwhan Rajneesh lângă Antelope, un oraș-fantomă din Oregon. Reușește însă să sădească groaza printre localnici și americani în general. Cumpără 12 loturi pe care vrea să cazeze „crema” mișcării albe, liderii ei de top, atrage un adept cu familia lui pe unul dintre ele și iese cu el într-o zi cu mitralierele prin oraș, înjurându-i pe localnici. Omul care susține că evreii pot fi opriți dacă „li se îndepărtează fizic moleculele” își face și un test ADN: iese 86% european și 14% african subsaharian, însă consideră „statistical noise” al doilea procent. (Ionuț Dulămiță)

Foto: Captură de ecran din „Florida Project”