Recomandări / Timp Liber

Ai puțin timp? (#18)

de Scena 9

Publicat pe 7 iulie 2017

Cu toții stăm prost cu timpul, dar cum-necum mai găsim câte puțin pentru citit, ascultat și privit. Pentru astfel de momente, adunăm aici ce am mai descoperit prin redacție în ultima vreme.

Ce-am descoperit? Okja, parte din recolta de filme produse de Netflix în ultima vreme

Cât te ține? Două ore

De ce? Pentru că ambalează într-un film de aventuri o discuție despre felul în care marile companii transformă etica în breloc pentru brand. O corporație anunță că a descoperit un „super-porc” și că, pentru a învăța care-i cea mai bună metodă pentru a-l crește, va trimite câte un astfel de animal-minune unor fermieri pricepuți din diferite colțuri ale lumii. Peste ani, undeva în munții din Coreea de Sud, un asemenea cobai pentru „viitorul alimentației” capătă numele Okja și devine prietenul unei fetițe. Atunci când compania încearcă să o recupereze pe Okja pentru felurite experimente, un grup de activiști pentru drepturile animalelor vine în ajutorul fetiței, iar business-ul își schimbă strategia. Tilda Swinton face din CEO-ul multinaționalei un personaj nevrotic, dar cu accente de umanitate, iar co-autor al scenariului e Jon Ronson, cunoscut mai ales pentru cărțile The Men Who Stare at Goats (transformat și-n film), Testul psihopatului și Umilirea publică în epoca internetului, traduse și-n română. (Vlad Odobescu)

Ce-am descoperit? L-am găsit pe Lord Birthday! Yay, Lord Birthday! Trăiască Lord Birthday!

Cât te ține? Nu știu, The Oatmeal cât te ține? Sau The Awkward Yeti? Cât durează iubirea pentru un ilustrator pe care-l urmărești frenetic și chițăi ca un bebeluș gâdilat în talpă ori de câte ori postează ceva nou pe net? Se măsoară în zile, ore, ani, biscuiți, varză, viezure, mânz? Probabil.

De ce? Dincolo de înșiruirile pline de nonsens, entuziasm (și, sper, drăgălășenie, de mai sus), una-alta despre artist și cum l-am găsit. Totul a început cu un podcast, poate cel mai bun de care-am dat până acum. E deja la al treilea sezon, care începe cu o serie de episoade despre noi teorii psihologice referitoare la afect și identitate. Sună arid, așa că mai bine pui urechea și asculți Invisibilia de la NPR. E o mostră excelentă de jurnalism care îmbină știința și poveștile cu oameni, ca să te facă să înțelegi concepte complicate și cu nuanțe. În cel mai recent episod, True You, jurnalista Lulu Miller îi ia un interviu lui Lord Birthday însuși, pe care nu-l pot povesti aici. Aș da spoilere și aș strica emoția pe care am simțit-o când s-a încheiat. O să zic doar că tot episodul e despre cum ne chinuim să îngropăm părți din cine suntem. Plot twist-ul e că părțile alea au bunul obicei de a ieși la suprafață, fără greș, în feluri care mai de care mai neașteptate. 

Dacă ilustrația de mai sus nu-ți zice deja tot ce trebuie să știi despre artistul ăsta, o să încerc eu, pe scurt. Lord Birthday zice că e „copilul din flori al lui Edward Lear* cu Miss Lonelyhearts**”. Eu zic că e mixul ăsta superb de umor absurd și negru, inocență & relevanță culturală. Și pentru că și LB folosește suficient text cât să te facă să înțelegi care-i faza, mai las o ilustrație aici, să vorbească de la sine.

------

* „Tatăl” limerick-urilor absurde. Poate cel mai celebru, dar cu autor disputat: „There was a young lady of Niger/ Who smiled as she rode on a tiger;/ They returned from the ride/ With the lady inside,/ And the smile on the face of the tiger.

** Un roman de Nathanael West, publicat în 1933, despre care Wikipedia zice că e „o comedie neagră expresionistă, a cărei acțiune se petrece în New York-ul recesiunii din America anilor ’30”. Nu l-am citit încă, dar sună încântător. (Ioana Pelehatăi)

Ce-am descoperit? Fotografiile lui Jasper Tejano

Cât te ține? Depinde cât de mult aluneci pe butonul de scroll

De ce? Fiindcă Tejano (care-i filipinez și de care am aflat din Lens Culture) face poezie din fotografia de stradă, într-o tradiție pusă pe picioare de câțiva boși de la Magnum Photos, cărora le datorez multe reverii și impulsuri de-a apăsa, entuziast și amatoricește, pe declanșator. Are ceva din „tata lor”, Bresson, și ceva mai mult din geometriile lui Alex Webb sau Trent Parke, ori din lumina lui Saul Leiter. Se joacă cu umbrele, cu unghiurile și cu planurile, până când scenele-astea banale pe care le vânează pe stradă ajung să semene cu iluzii optice. Or, dacă arta nu asta ar trebui să facă (printre altele), să ia bucăți de viață și să facă ce știe ea mai bine ca să le transforme-n ceva mai mare, atunci nu știu ce-ar mai avea de făcut. Și, deși ne mișcăm într-o vreme în care înotăm în imagini și-n catralioane de fotografii, nu-i o treabă așa simplă, cum ar părea la prima vedere, să găsești imagini peste care nu treci indiferent, ba chiar să rămâi un pic mai mult cu ele, deși ai treburi de făcut. Și după aia să ieși pe stradă și să vezi lucrurile un pic altfel, nu doar funcțional și funcționărește, ci ca pe-un tablou mișcător, niciodată de două ori la fel. (Andra Matzal)

Foto: Jasper Tejano

Foto main: Imagine din filmul Okja

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK