Recenta premieră a Teatrului Odeon, Julieta fără Romeo, este creată de doi bărbați – Bogdan Theodor Olteanu (text și regie) și Alex Mircioi (text) – și jucată de trei femei, Ioana Bugarin, Elvira Deatcu și Ruxandra Maniu. Situația e provocatoare pentru că spectacolul discută, printre altele, despre tiparul feminin în societate, rolurile de gen și statutul femeii, și investighează psihologic și emoțional cele trei personaje feminine; întreprindere delicată, care ar fi putut eșua într-o reducționistă perspectivă a bărbaților asupra femeilor. Doar că nu se întâmplă asta.
Spectacolul pornește de la piesa Romeo și Julieta de Shakespeare, de unde preia personajele feminine – Julieta, mama ei, Lady Capulet, și doica —, pe care le reimaginează în lumea contemporană, cu mentalități, identități și probleme actuale. De aici se deschid mai multe teme: maturizarea și reclamarea independenței față de părinți a tinerilor, familia și umbra patriarhatului, relațiile între clase sociale etc. Însă pe rădăcina shakespeariană a personajelor se altoiesc tușe identitare provenite de la alte personaje. Pe doica reconvertită în meditatoare o cheamă Sonia, ca pe personajul cehovian din Unchiul Vanea, iar mama Julietei, Marta, poartă numele deloc inocentei victime a iadului casnic din Cui i-e frică de Virginia Woolf ? de Edward Albee. Așa că spectacolul deconstruiește perspectivele clasice ale textelor de referință prin intertextualitatea rezultată din combinarea discursurilor, narațiunilor și personajelor. Practic, există două axe tematice, una care vizează rolul femeii și raporturile de gen, alta care țintește teatrul, atât ca artă, cât și ca mediu de lucru: pe lângă referințele la dramaturgia clasică, personajul Julietei este aspirant la actorie, ceea ce generează o scanare a perspectivelor asupra profesiei.
Julieta (Ioana Bugarin) vrea să urmeze Facultatea de Teatru din București, ceea ce declanșează reacții adverse în familia sa din clasa de mijloc provincială, cu un tată absent, autoritar (coleric) și posibil corupt și o mamă snoabă, preocupată de autovalidarea propriilor idei despre reușita socială. Julieta se pregătește cu o actriță cu origini în același anonim oraș provincial și care este descendenta unor servitori ai familiei (așa-zis) burgheze a tatălui său. De aici, narațiunile se dezvoltă arborescent și ating diverse teme, de la cultul familiei perfecte, erodat de paharele de gin ale mamei și față de care fiica se revoltă, chiar dacă încă nu știe exact cum să o facă, la realitatea nu tocmai roză a meseriei de actor, care nici nu confirmă, nici nu infirmă clișeele cu care este privită de societate. Dramele acestor femei se trăiesc în singurătate, niciunul dintre bărbații alături de care trăiesc nu le sunt practic alături (de unde și titlul). Sonia e singură și, dintre toate, ea se împacă cel mai bine cu situația pentru că precaritatea familiei sale a forțat-o să se descurce fără să se bazeze pe alții și i-a oferit o viziune lipsită de iluzii asupra vieții. Iubitul Julietei, ales mai degrabă din spirit de frondă decât din iubire – în ciuda efortului ei de a se autoconvinge că el e marea dragoste – ratează să o susțină tocmai când ea are mai mare nevoie de asta. Exact ca tatăl ei, mereu absent, care pasează întreaga responsabilitate casnică soției sale, dar păstrează pentru el atributul autorității cu care ia decizii pentru viața celorlalți, trecând ca tancul peste voința lor.
Deși pare dramatic, spectacolul refuză să glorifice drama. Textul curge firesc, drama se îmbină cu ridicolul, absurdul și comicul, câteva replici transgresează convenția, iar uneori conflictele dintre personaje sunt filtrate ironic precum cel dintre mamă și fiică, sublimat prin antagonizarea Parisului (mai bine zis, a viziunii romantice despre Paris a mamei) cu Berlinul, fief al cluburilor, muzicii tehno și sexului, așa cum îl proclamă fiica. Construit minimalist — refuzul unei scenografii luxuriante este asumat —, spectacolul este generos cu partiturile actoricești. Ioana Bugarin construiește personajul Julieta pe revoltă, la început cumva intuitivă, apoi din ce în ce mai mai articulată și asumată. Nu exclude nici momentele de vulnerabilitate, de teamă și obediență din reflex, nici pe cele de confuzie, în care personajul se simte blocat, neștiind încotro să o ia. Elvira Deatcu face unul dintre cele mai bune roluri din cariera sa de până acum: o mamă castratoare, deși se vrea progresistă (formula fă ce vrei, dar să fie cum zic eu), manipulatoare și snoabă (inclusiv ținuta îi este țeapănă), care ascunde însă în cantități semnificative de gin „de calitate” eșecul iluziilor sale casnice. Reușita acestui personaj constă în refuzul (din nou) exacerbării conflictelor, în obsesia calmului și a politeții, chiar și atunci când ceea ce spune este extrem de dur. Această insistență a protocolarului pe care o are Marta o face insuportabilă — rar mi s-a întâmplat să detest un personaj la un asemenea nivel — și abuzivă psihologic, fără să o lipsească însă de latura sa de victimă. În fond, este o femeie prinsă în chingile unui mariaj nefericit pe care nici soțul, nici ea însăși nu-și permit să-l încheie, el pentru a-și conserva poziția de putere, de pater familiae, ea pentru a susține imaginea unei „familii bune”. Sonia este cea mai lucidă dintre ele: umorul ei, bine explorat de Ruxandra Maniu în stilu-i caracteristic, funcționează în contrapunct cu dramele, obsesiile, nesiguranța sau rigiditatea celorlalte, cărora le aruncă pieziș câte o replică mormăită care le retează avântul de a se pierde printre umorile proprii, readucându-le în realitate. Sonia a depășit perioade dificile, dacă au fost și traumatice, asta nu se știe, dar în momentul acțiunii, ea are un echilibru care pune în valoare dezechilibrele celorlalte. O caracteristică generală a interpretării este jocul cinematografic, subtil, fără excese teatrale, probabil urmare a modului în care au fost conduse actrițele de un regizor care face și filme. Rezultatul este remarcabil.
Am sperat că teatrul din România se va schimba după pandemie. Semnalele în acest sens sunt timide și puține. Julieta fără Romeo este un spectacol în această direcție, a altei abordări a teatrului, care începe de la despre ce și cum se scrie și se încheie la cum se joacă. Sper ca schimbările să continue în viitoare stagiune.
Următoarele reprezentații sunt în 2 și 9 iulie. Programul complet al spectacolelor de la Odeon e disponibil aici.
Teatrul Odeon
Julieta fără Romeo
de Bogdan Theodor Olteanu și Alex Mircioi
Regia: Bogdan Theodor Olteanu
Cu: Ioana Bugarin, Elvira Deatcu, Ruxandra Maniu
Asistent dramaturgie: Mădălina Stoica
Scenografia: Alexandra Panaite
Light design: Andrei Délczeg
_thumb.jpg)
