Actual

5 descoperiri pentru mini-vacanța de Paște

de Scena 9

Tocmai a început numărătoarea inversă pentru cele câteva zile libere de Paște, în care cei mai mulți avem tendința să îngrămădim lucruri și plăceri restante, mai ceva ca mașinile pe șoselele patriei la vreme de sărbători pascale. Dacă, totuși, sunteți mai clasici în materie de timp liber și vreți să mergeți pe mâna sigură a cititului și-a filmelor, am scormonit prin descoperirile care ne-au făcut ultima săptămână mai bună, și-am pus la punct o scurtă listă de recomandări:

 

Ce am descoperit: Mini-seria documentară Wild Wild Country (Netflix, 2018)

Cât te ține: 6 episoade a câte 60-70 de minute

De ce: Wild Wild Country e povestea absolut fabuloasă a comunei Rajneeshpuram, pusă pe picioare în statul Oregon de discipolii lui Osho. Osho (sau Bhagwan sau Rajneesh) a fost un guru indian controversat, ale cărui învățături pun mare accent pe meditație, iubire, eliberare sexuală, curaj și umor, și care au stat la baza unei afaceri extrem de profitabile (și azi, cărțile lui Osho, care n-a scris propriu-zis nicio carte, se vând în tiraje generoase prin toată lumea). Documentarul de pe Netflix urmărește încercarea celor din mișcarea lui de a-și construi de la zero un oraș aproape de o comunitate foarte conservatoare din America, cu toată istoria ei ca un roller-coaster: de la eforturile entuziaste de a crea o grădină a paradisului în deșert, unde oamenii să trăiască după alte reguli sociale, până la ciocnirile cu credințele și prejudecățile localnicilor și vânătoarea de vrăjitoare care va lua forme aproape halucinante. Într-un fel, Wild Wild Country spune o poveste totală, fiindcă încap în ea religia, politica, prejudecățile și libertatea, violența și dragostea, revoluția spirituală și frauda, miliția și meditația, capitalismul și utopia. Unul dintre marile merite ale seriei ăsteia foarte bine documentate și dozate, pe care-am urmărit-o fascinată (și care e un capitol obligatoriu pentru oricine e interesat de experimente sociale și comunități intenționale), e felul în care nu doar evită părtinirea, ci te face să te perpelești în dilemele ambelor tabere, cu care devii, pe rând, solidar. (Andra Matzal)

Ce-am descoperit: Dispariţia lui Adèle Bedeau, de Graeme Macrae Burnet, traducere de Tatiana Dragomir, Editura Art, 2017.

Cât te ține: 399 de pagini

De ce: Aveam cartea asta la redacție și trecusem de nu știu câte ori pe lângă ea, dar ceva mă ținea în loc și nu-mi venea s-o deschid. O fi fost coperta de vină sau poate că era numele autorului scoțian, care nu-mi zicea nimic și pe care încă nu știu cum să-l pronunț. Până când, în urmă cu câteva zile, am început s-o citesc și – surpriză! –, n-am putut să o las din mână. Dar nu povestea mă captivase, ci stilul lui de a povesti care e, în mod paradoxal, dens și aerisit totodată, relaxat, dar și intens în unele momente. Așa cum reiese și din titlu, romanul urmărește cazul dispariției lui Adèle Bedeau, o chelneriță care lucrează la un restaurant din Saint-Louis, un orășel din Alsacia. Totul pare să fie încet și anost aici: orașul în care nu se întâmplă nimic, restaurantul la care lucrează Adèle și, nu în ultimul rând, personajul principal, Manfred Baumann, un tip care lucrează la o bancă și care bea de unul singur în fiecare seară. Dar tocmai asta mi-a și plăcut, atmosfera provincială și bizară, cu oameni tăcuți și rupți unii de alții. Cum ziceam, nu e genul de roman polițist în care contează prea mult whodunit, e mai degrabă un thriller bazat pe mici observații și, chiar și când intră în detalii „nesemnificative”, Burnet știe să țină ritmul și să urmărească, aproape ca un operator de film, fiecare mișcare a personajelor sale.

PS: Următoarea pe lista mea e Un proiect sângeros (finalistă pentru Man Booker Prize în 2016), scrisă tot de Graeme Macrae Burnet și apărută la Editura Art, în 2017. (Ionuț Sociu)

Ce-am descoperit: The End of the Fucking World, serial pe Netflix 

Cât te ține: 8 episoade a câte 20 de minute (deocamdată)

De ce: Ar trebui să fie suficient dacă zic că e o comedie neagră britanică amestecată cu dramă, ce vine în doze potrivite pentru un Netflix lejer, de weekend. Fie, zic mai mult: e și un road movie de-a lungul Angliei, cu doi adolescenți tulburați. James are 17 ani și se consideră psihopat. Întrucât nu mai găsește satisfacție în uciderea animalelor, se hotărăște să omoare un om. Apropierea bruscă de Alyssa, o colegă ce vine dintr-o familie disfuncțională, pare să fie ocazia perfectă pentru a-și pune planul în practică. Cei doi hotărăsc să fugă împreună, iar de-aici vedeți și voi. (Vlad Odobescu)

Ce am descoperit: Savantgarde.ro, un proiect media de schi-tech

Cât te ține: Câte texte se scriu acolo

De ce: Marius Cosmeanu a fost șeful meu la Cotidianul, am băut multe ness-uri împreună și m-a ajutat să dau titluri comice, așa că sunt dator să las aici o trimitere către proiectul lui one man show, Savantegarde.ro. Adică un newsletter care sintetizează principalele știri din știință și tehnologie din ultimele șapte zile (apare în fiecare luni) + un blog cu texte mai indie, feature-ri și interviuri care, spune Marius, „încearcă să surprindă partea umană, socială din spatele descoperirilor sau tehnologiei si să spună azi ce va fi mâine, să anticipeze, să arate tendințele, ce ni se întâmplă și ce urmează să ni se întâmple.” Găsiți acolo oameni cu pedigree, cum îi plac lui, gen animatorul Paul Mureșan - „țăran, român, ortodox și gay”, cu care a vorbit după protestul homofob de la Muzeul Țăranului Român, de la proiecția filmului „Soldații” -, o româncă premiată de Royal Society pentru cele mai bune fotografii făcute de un om de știință sau creatorul Retronaut - unul dintre cele mai de succes proiecte online de istorie vizuală. Găsiți și chestii serioase, gen discuția asta despre seceta din Cape Town cu Braam Malherbe, un specialist care anticipase cu opt ani în urmă criza actuală din orașul sud-african, dar și chestii de destindere sau funny - un exemplu ar fi dicționarul sci-tech al interlopilor sau o trecere în revistă a martirilor științei (mi-a rămas în minte imaginea chirurgului și anatomistului scoțian John Hunter, care și-a injectat în capul penisului puroi din rana unei prostituate infectate cu gonoree, ca să vadă cum se transmite boala.) Închei cu o dedicație de la Marius, pe care mi-a recomandat să o ascult în căști: (Ionuț Dulămiță)

Ce-am descoperit: Meciar (aka. The Lust for Power), documentar made by HBO Europa

Cât de ține: O oră jumate

De ce: Festivalul One World mi-a deschis pofta de văzut documentare despre lumi necunoscute. Și când zici lumi necunoscute, mă refer la Republica Democrată Congo, de pildă, sau chiar la Slovacia. Mi se pare că știm foarte puțin, din ce în ce mai puțin, despre oamenii de dincolo de granițele noastre mentale și mă străduiesc să corectez o părticică din neștiința asta. Meciar (aka. The Lust for Power) e făcut de o tânără regizoare, Tereza Novotna, și-l are în prim plan pe Vladmiri Meciar, cel mai influent politician slovan de după prăbușirea URSS. Meciar ăsta e o combinație de Iliescu cu Năstase cu Băsescu cu Voiculescu, un individ parașutat din rândurile securității direct în democrație, care pune mâna pe putere, seduce populația, suge sângele industriei slovace, provoacă ruperea de Cehia, acuză presa de fake news (cu mult înaintea lui Trump) și tot scapă ca prin urechile acului. Regizoarea îl găsește retras în vila lui, liniștit și mulțumit, departe de ochii lumii. Csf, ncsf. (Luiza Vasiliu)

X Revista Scena9