Câtă filosofie încape într-un serial? Ce nevoie mai e de un patrimoniu industrial în peisajul orașului? De câtă poezie avem nevoie pentru a lupta cu toate câte ne apasă? Ce fel de artă lasă în urmă un război? Ce filme românești se mai arată prin cinematografe? Poate nu v-ați pregătit această listă de întrebări pentru săptămâna asta, așa că vi le propunem noi aici.
Poezii, muzici și întâlniri de tot felul, de la Andra
Poezie & muzică cu Bolintin, la ODD Night, Muzeul Național al Literaturii Române, București, 25 ianuarie, ora 20.00
Nu știu voi cum sunteți, dar eu de când am ascultat prima oară Spre dimineață, adică pe Dan Sociu citind o poezie proprie hipnotică, amestecată cu muzică tripantă făcută de Cosmin Postolache, am tot așteptat hibrizi de felul ăsta. Poeme care să-ți aducă aminte ce rol al naibii de important are poezia pe lume, și muzică gata să deschidă pe loc crăpături în realitatea cu task-uri și bruiaje, prin care să te sustragă și să te îmbibe în tot felul de stări. Pe Dan Sociu, unul dintre cei mai importați poeți contemporani români, și pe Cosmin Postolache, care explorează sunetul în proiecte foarte diferite, i-ați mai găsit în formula Bolintin, pe Scena9, cu Weather Poem (de văzut & ascultat mai jos). Joia asta, e prima oară când o să-i puteți vedea live, așa că n-aveți niciun motiv să rămâneți acasă dacă v-ați imaginat măcar o dată că poezia și muzica se pot înțelege foarte bine chiar și după ce a început revoluția roboților.
Concert Streetghosts: Live & Raw, Ceainăria 5, București, 26 ianuarie, ora 20.00
De Streetghosts am aflat acum vreun an, într-o după-amiază oarecare de primăvară, când mă plimbam prin Viena și, după o zi la târgul de artă, aveam capul plin de artă abstractă parcă trasă la xerox. M-am așezat pe marginea unei fântâni, lângă toi tipi care cântau - unul la tobe și unul la chitară - în apropierea unui grup de vârstnici care protestau tăcut și foarte politicos. (N-am înțeles pentru ce.) Mi-am aprins o țigară și, de când urechea a devenit atentă la muzica celor doi, preț de vreo oră n-am mai auzit altceva. Un concert în aer liber, pe care-l ascultam tot felul de oameni împrăștiați, fiecare cu gândurile și filmele lor, și care ne făcea pentru o vreme niște oameni mai de treabă. La final, le-am donat câțiva euro și la schimb mi-am luat CD-ul lor (singurul CD cumpărat în ultimii 10 ani, probabil), de unde-am aflat că-s muzicieni vagabonzi și se cheamă Streetghosts. A fost o mică magie să aflu că săptămâna asta cântă la București amestecul lor de „folk ruginit”, indie & street blues.
Lecții pentru mici cetățeni și o discuție despre fabrici și uzine, de la Vlad
Restaurarea și conversia patrimoniului industrial, MATER, București, marți, 23 ianuarie, ora 17.00
Tratate multă vreme ca rămășițe insalubre ale comunismului, halele, depozitele și turnurile platformelor industriale încep să capete o altă valoare în ochii trecătorilor. Pentru multe asemenea locuri e deja prea târziu: locuiesc de ceva vreme în zona Timpuri Noi și am văzut cum clădirile uzinelor s-au topit pentru a face loc pentru doi coloși din sticlă și beton. Nu m-aș fi gândit că locul poate avea altă soartă până n-am văzut un rezervor gigantic din bazinul Ruhr transformat în muzeu sau depozite din Bay Area, California, devenite sedii de birouri ca la carte.
Ce se poate face cu patrimoniul industrial de la noi? Vor discuta despre asta Vanessa Krins, istoric de artă și responsabilă de proiecte la Agence wallonne du Patrimoine (Belgia), și arhitecta Irina Iamandescu, lector al Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și director al Direcției Patrimoniu Imobil a Institutului Național al Patrimoniului. Krins - care a fost implicată în crearea Muzeului Ceramicii pe locul dezafectat al uzinei Boch Keramis din La Louvière sau în planul de gestionare a lifturilor pentru ambarcațiuni de pe Canalul din Centre (provincia Hainaut), precum și în proiectul complex de reabilitare a unei vechi stații de sortare și spălare a cărbunelui din Binche - va prezenta câteva tipuri de intervenții. Irina Iamandescu - care a participat la diverse proiecte de conștientizare a valorii patrimoniului industrial din București, Anina, Petrila, Cluj, Sibiu - va vorba despre revitalizarea arhitecturii industriale de la noi.
Educație civică pentru copii (workshop), Energiea, București, sâmbătă, 27 ianuarie, ora 14.00
Nu țin minte mare lucru de la orele de educație civică din gimnaziu. Parcă erau ceva articole din Constituție, bucăți din legi plictisitoare și niște drepturi ale omului pe care trebuia să le învățăm de-a gata, într-un limbaj scorțos. Dacă aș fi rămas doar cu-atât din școală, iar televizorul ar fi mers în completare, aș fi rămas un semi-cetățean, din acela care așteaptă ca lucrurile să i se întâmple. Prietenii de la Funky Citizens știu cum să discute cu cei mici despre subiecte grele: au făcut inclusiv o Constituție ilustrată, gândită ca parte dintr-un kit de educație civică.
Sâmbăta asta, cei de la Funky Citizens organizează și un workshop pentru copii între 10 și 12 ani (orientativ): „Vorbim într-un mod amuzant și relaxat, pe înțelesul lor, despre Constituție, cum stă treaba când ai o țară, care-ți sunt drepturile și obligațiile și ne jucăm”. Intrarea este liberă, e nevoie însă de o înscriere aici.
Filosofia unui serial şi-o poveste queer din Ferentari, de la Ionuţ
Discuţia „Filosofie & Imaginație în Black Mirror”, VR Cinema, Bucureşti, joi, 25 ianuarie, ora 16.00
Nu m-am uitat încă la Black Mirror - poate pentru că n-am vrut să adaug şi dimensiunea de „tehno-paranoia” angoaselor mele deja existente. Dar pe voi cei care vă uitaţi la el, Asociația Română de Filosofie Practică, Institutul Francez şi Centrul de Cercetare în Etică Aplicată vă invită la o discuţie „despre anxietăţi tehnologice şi scenarii futuriste”, care va plasa între rame filosofice serialul Black Mirror - „coşmarul nostru SF preferat”. De asta se vor ocupa cercetătorii Radu Uszaki şi Constantin Vică, pornind de la întrebări gen:
„Ce poate să învețe lumea tehnologică de la filosofie? Ce se întamplă când viața - cu senzații umane precum confuzie, durere, și frică - există în afara unui corp fizic? Dacă o entitate poate simți durere, merită să aibă drepturi constituționale? Poți comite o crimă în interiorul universului artificial? Ți-ar păsa ce se întâmplă cu o altă versiune a ta, dacă e creată și abuzată fără cunoștiința ta?”.
Intrarea este liberă, locuri disponibile sunt doar 30, iar formularul de înscriere se găseşte aici.
Cineclub Queer - „Soldații. Poveste din Ferentari”, Cinemateca Union, Bucureşti, joi, 25 ianuarie, ora 19.00
„Soldații” e un film emoţionant şi curajos, în regia Ivanei Mladenovic, care i-a scris scenariul împreună cu Adi Schiop - autorul romanului omonim după care e inspirat filmul. Atât cartea, cât şi filmul sunt premiere în peisajul autohton: arată cum se cuplează doi bărbați, unul privilegiat, celălalt de două ori marginal (rom și sărac), și nu o face dintr-o perspectivă idilică sau politically correct. E o poveste dură, cu note tandre, între doi oameni de 35-40 de ani, din medii complet diferite. În film, Adi se mută în Ferentari ca să-și documenteze teza de doctorat despre manele. Alberto locuiește în casa unui văr bogat din cartier, unde e tratat ca o „slugă”, și îi face lui Adi intrarea în lumea lui. Între ei se naște o idilă care vorbește (și) de diferențe de clasă și dominare, într-un mediu care stigmatizează și ascunde homosexualitatea. (Am furat descrierea asta din interviul pe care i l-am luat lui Adi Schiop pentru Scena9). Intrarea costă 10 lei şi va fi şi un Q&A cu membrii echipei după film.
Artiști în război și efectele unor erori judiciare, de la Diana
Conferință: Artiști și soldați în Marele Război, Muzeul Național de Artă al României, București, joi, 25 ianuarie, de la 16.00
Despre viața pe front a unor pictori români mobilizați în Primul Război Mondial va vorbi joi Adrian-Silvan Ionescu, director al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”. Contextul e următorul: În vara lui 1917, generalul Constantin Prezan a ordonat constituirea unui grup de artiști mobilizați care să imortalizeze scene de pe front. Printre ei erau Camil Ressu, Ştefan Dimitrescu, Iosif Iser sau Oscar Han, iar lucrările lor au reprezentat nucleul unui muzeu militar național. Recomand conferința pentru că poți să afli cum au privit războiul artiștii români din acea vreme, cum i-a marcat întâlnirea cu moartea, tranșeele, frigul și cum au contribuit aceștia la crearea memoriei vizuale despre Primul Război Mondial. E și una una dintre ultimele zile în care poți vizita expoziția „Atelier de Front. Artiști români în Marele Război” (24 august 2017- 28 ianuarie 2018).
Piesa de teatru ABUZ – mâine plec acasă, Macaz, București, sâmbătă și duminică, 27 și 28 ianuarie, de la 19:00
În 2001, Daniela Tarău a primit o citație să se prezinte în calitate de martor la o secție de poliție din București. A mers la secție, conform citației, iar din momentul acela s-a întors acasă peste un an și nouă luni. Piesa de teatru, regizată de Adina Lazăr, urmărește efectele unui lanț de erori judiciare asupra unei femei tinere acuzate pe nedrept de înșelăciune.
„Era o cameră cu opt paturi, cea mai mare cameră din arest. În care nu aș putea să spun că am intrat urlând sau plângând. Am intrat cu un instinct de autoapărare teribil de mare. Mi s-a indicat patul 2, adică patul de deasupra. Și am zis nu lasă că stau pe scaun că mâine plec acasă. Cam pe aici la expresia mâine plec acasă toată camera a început să râdă. Zice: băi, aici intri, dar de ieșit ieși greu”.
Un thriller românesc și-un documentar despre Warhol&Slovacia, de la Luiza
Pororoca în cinematografe
Andrei Gorzo i-a zis shocker arthouse . Georgiana Mușat crede că filmul „va avea un impact foarte puternic asupra publicului (pentru că e, în mare parte, pain porn pentru privitori) și îl va propulsa pe Constantin Popescu în grupul cineaștilor provocatori ai noului val românesc”. Bogdan Dumitrache, interpretul rolului principal și premiat la San Sebastian pentru asta, a povestit într-un interviu pentru Scena9 că Pororoca arată „o familie de clasă medie cu o viață bună, peste care într-o zi dă o chestie, absolut întâmplător. Și dup-aia îl urmărești pe omul ăsta cum se face praf. Nu mai contează cine e, ce s-a întâmplat cu el înainte sau ce-o să fie după. Contează acest moment, în care structura filmului mi-a permis să am atâtea nuanțe și atât timp cinematografic pe ecran, încât să dezvolt structuri destul de ample și fine. În care să vezi toate trecerile. Să vezi fiecare bucățică ruptă din personaj și cum se face totul praf.”
Toate astea-s motive ca să vedeți săptămâna asta Pororoca la cinema. Știți cum e cu filmele românești, intră câteva zile în sălile din oraș, dispar rapid și dup-aia le poți vedea doar pe DVD sau la teve. Plus că-i frumos să contribuim cu câteva zeci de lei la cinematografia locală ;) A, Pororoca se poate vedea în București, Timișoara, Constanța, Brașov, Târgu Mureș, Iași, Galați, Suceava, Pitești, Piatra Neamț, Târgu Jiu. Programul la zi îl găsiți pe FB-ul filmului.
Proiecție Absolut Warhola, Cineclubul Film Menu, UNATC, Sala de cinema (Str. Matei Voievod, Nr. 75-77, Corpul C), București, luni, 22 ianuarie 2018, de la ora 19.30
Dacă locuiți în București, sunteți norocoși. Pentru că o gașcă de studenți de la UNATC a reînviat Cineclubul Film Menu, singurul loc din oraș unde poți vedea (gratis!) filme cum e Absolut Warhola, documentarul proiectat luni seară. Absolut Warhola e o producție polono-germană din 2001 despre familia extinsă a lui Warhol, pe care pop artistul n-a cunoscut-o niciodată și care locuiește în Slovacia, la țară. Un pic despre Slovacia pre-UE, un pic despre homofobie și homosexualitatea care „vine din Occident”, un pic despre Muzeul de Artă Andy Warhol din Medzilaborce. Pe scurt, despre artă și oameni.
Proiecția filmului va fi urmată de o discuție moderată de Călin Boto și Emil Cătălin Vasilache, studenți specializarea Comunicare Audio-Vizuală, în cadrul UNATC.
Intersecții și afaceri sociale, de la Ioana
Intersecțiile de miercuri cu Vintilă Mihăilescu. Sezonul 3.9, Rezidența BRD Scena9, București, miercuri, 24 ianuarie, de la ora 19.00
E întotdeauna o idee bună să-ți închei seara ascultându-l pe antropologul Vintilă Mihăilescu vorbind despre ceva. Pe mine m-a bucurat atât de mult încât acum câțiva ani m-am înscris la un master la care preda, doar ca să am un pretext să discut cu el o dată pe săptămână. N-o să stau acum să explic de ce, nu cred că are nevoie de introduceri din partea mea, dar te sfătuiesc să-l citești: pe Scena9 sau prin alte părți. Pe mine una n-o să contenească să mă uimească concizia cu care reușește, aproape de fiecare dată, să dea glas unor observații pe care le aveam și eu formulate în gând – dar într-o formă mult mai puțin elegantă și ușor de înțeles.
Miercuri, antropologul va sta de vorbă cu scriitoarea Svetlana Cârstean despre o temă extrem de relevantă: naționalism (vs. patriotism). Conferința se numește Naționalisme, iar prezentarea lui Mihăilescu sună cam așa:
„Naționalism, naționalisme, patriotism. Cum ne raportăm la propria țară, cum vorbim despre țara în care ne-am născut? "Au spus-o mulți și în diferite feluri, dar reducînd la esențial, patriotismul este iubirea propriului popor, în timp ce naționalismul este ura sau disprețuirea celorlalte popoare. Din acest punct de vedere, patriotismul este totdeauna bun, în timp ce naționalismul este totdeauna rău.”
POPAS - târg de afaceri sociale, Therapy (str. Sfinții Voievozi, nr. 60), București, duminică, 28 ianuarie, de la ora 11.00
Zic să dăm o fugă duminică pe la Therapy, nu doar pentru că e o idee bună să susținem întreprinderile sociale în general, ci și pentru că eu una zic că-i bine să susținem Therapy. În caz că n-ai auzit până acum de locul ăsta, să știi că e un cafe-bistro simpatic și cozy, cu mâncare pe gusturi hipsterești (burgeri pulled pork, supă cremă de sparanghel etc.) Bonus, cafeneau se străduiește să facă lucrurile ok dpdv etic. Toate ingredientele sunt cumpărate de la producători locali, iar angajații provin din grupuri vulnerabile.
Foto sus: Mina din Petrila, fotografiată de Marin Raica
_thumb.jpg)
