De la aeroportul din care a fost izgonit acum 23 de ani până la Peleșul copilăriei, apoi la Palatul Regal în care a luat decizii cruciale pentru România și până la Curtea de Argeș în care se odihnesc înaintașii săi, traseul funerar al Regelui Mihai include locuri simbolice pentru viața sa și, implicit, pentru istoria României. De-a lungul zilelor de doliu național, românii au prilejul de a-și lua rămas bun de la fostul lor suveran, de-a se opri puțin asupra propriului trecut și a unor variante de viitor. La Palatul Regal din București, zeci de mii de oameni așteaptă câte 7-8 ore pentru a ajunge timp de câteva secunde la catafalcul Regelui.
Costică Dinu a umblat mereu pe urmele Istoriei. El e un bărbat cu căciulă de oaie dintr-un sat din Buzău. Istoria e de-obicei solemnă și nepăsătoare cu oameni ca el, dar tot se oprește din când în când să-i zâmbească pentru o poză.
În dimineața asta, Costică Dinu (72 de ani) a pornit din comuna Vadu Pașii către București pentru o fotografie. N-are cum să aștepte să intre la catafalcul Regelui, fiindcă pe lângă palatul de pe Calea Victoriei se întinde o coadă imensă, iar el trebuie să ajungă până diseară înapoi în sat. Vrea doar să-i rămână ca amintire imaginea Regelui Mihai tânăr, în uniformă militară, lipită pe gardul Palatului. Cu telefonul cu clapetă nu prea se descurcă să fotografieze, așa că mă roagă pe mine. Nu-l interesează să prind în cadru buchetele și coroanele de flori, șirul de candele aprinse dedesubt, clădirea din spate, nu ține să apară el însuși alături de panoul negru: să fie doar chipul Regelui pe ecranul unui telefon vechi. O să scoată poza pe hârtie la Buzău, știe el un atelier foto acolo.
Fiindcă a crescut în comunism, Costică Dinu n-a aflat la școală mai nimic despre Rege. Noul regim s-a apucat să le impună țăranilor cote, să le ia pământurile, să-i mute pe lângă fabrici și uzine, așa că nu le-a mai rămas lor timp să se gândească la ce fusese înainte. Costică Dinu a lucrat ca șofer, mai întâi la Întreprinderea de Construcții-Montaj București. Apoi, când s-a ridicat zona industrială a Buzăului, cu fabrici de zahăr, de geamuri, de sârmă, a venit mai aproape de casă. Pe vremea aia știa un băiat dintr-un sat vecin, un fiu de chiabur care n-a fost lăsat să termine o facultate și s-a angajat ca tinichigiu în București. La întreprindere, băiatul acela din Buzău l-a cunoscut pe Corneliu Coposu - muncitor necalificat la atelierul de tâmplărie mecanică - și cei doi s-au împrietenit.
Istoria are puterea să aducă uneori laolaltă oameni de rând și figuri importante, în improbabile fotografii de grup. Între viețile lor se înnoadă fire subțiri și fiecare întâmplare prinsă în șirul ăsta capătă însemnătate. De exemplu, Alexandrina Caramet (76 de ani), o femeie care-a venit azi să aprindă o candelă lângă aceeași fotografie a Regelui Mihai, spune că era prea mică să-și amintească mare lucru din vremea monarhiei. A avut în schimb o mătușă, sora mijlocie a mamei sale, care era născută în aceeași zi, în aceeași lună și-n același an cu Regele, iar asta a însemnat ceva pentru ea, a influențat-o. Alexandrina Caramet se consideră „un om neimportant” și-l respectă pe fostul suveran pentru că a fost „un soț bun, un tată bun, un rege bun”.
Costică Dinu a aflat și el treburile astea, dar destul de târziu. După Revoluție și-a cumpărat cărți, a început să citească despre viața Regelui și i-a plăcut. L-a văzut doar la televizor. În schimb, a apucat să dea mâna cu fostul Principe Nicolae și i-a zărit pe Principesa Margareta și pe Principele Radu. Cei trei călătoreau cu trenul regal spre București și au făcut o scurtă oprire în Gara de Vest din Ploiești. Costică Dinu a aflat din timp. A pus într-o sacoșă o fotografie înrămată a Regelui Mihai pe care o moștenise de la părinți, una făcută în 1943 și mai mare decât cea lipită azi pe gardul Palatului, cu el în uniformă de mareșal. A luat trenul și-apoi autobuzul și i-a întâmpinat pe cei din familia regală. Era plin de lume, nu putea să ajungă la ei, dar la un moment dat Nicolae a venit mai spre coada vagonului, în dreptul lui. „Am dat mâna cu el pe geam și am zis: «Să vă arăt ceva!» și am scos tabloul. Când l-a văzut, a râs. «Fantastic, fantastic!», făcea Nicolae. Râdea și mă-sa și el.”
Trenul regal s-a pus în mișcare și lui Costică Dinu îi părea rău doar că n-a prins și el o poză dintre cele împărțite oamenilor de pe peron, cu Margareta pe-un fotoliu și cu Radu în spatele ei. Puțin mai târziu, când se îndrepta spre autobuz, a văzut pe cineva care avea mai multe poze dintr-alea, fusese mai în față la tren. „I-am zis: «Nu-mi dai și mie una? Sunt și eu de la Buzău, să am și eu amintire». Când ne-am dat jos la Gara de Sud, mi-a zis: «Te ții cu ochii după mine și-ți dau».” În jur, lumea pomenea încă tabloul lui. Nimeni altcineva n-adusese așa ceva, chiar dacă mai toți erau de-acolo, din Ploiești. La sfârșit, Costică Dinu a desfăcut sacoșa și s-a văzut tabloul, iar cei care amintiseră faza din gară l-au privit mai altfel: era omul care avusese un tablou cu Regele Mihai, așa că i se cuvenea o fotografie.
Îl întreb cum crede că ar fi arătat România azi sub Rege. „Bine, n-avea cum să nu fie bine. Dacă alte țări din Vest cu rege sunt bine, noi de ce nu să nu fim? Doar am avut regi buni.” Despre primul dintre ei, Carol I, Costică Dinu a aflat de la bunica lui, care era născută în 1877. Tatăl ei luptase la Plevna și-l văzuse acolo pe Rege printre tunuri și redute. I-a povestit și lui ce-i povestise tatăl ei, fiindcă istoria cam așa lucrează. Peste drum de noi e statuia ecvestră a lui Carol I, în fața Bibliotecii Centrale Universitare. Costică Dinu ar vrea și o poză cu statuia asta, dar de data asta îi zic să intre și el în cadru. Vine lângă mine și se interesează cum a ieșit: „E și statuia? M-ați scos bine și pe mine?” Are o nepoată cu internet și neapărat să-i trimit fotografia ei. O s-o scoată și pe asta pe hârtie, să fie amintire.
FOTO sus: Un alt cetățean lângă fotografia Regelui. Foto: Adi Tudose
_thumb.jpg)
