
Muncă / Protest
FOTO Ziua supraviețuirii
Ioana Cîrlig
Zeci de artiști și artiste independente au protestat față de criza în care de zbat de la începutul pandemiei, fără ajutor din partea instituțiilor.
Zeci de artiști și artiste independente au protestat față de criza în care de zbat de la începutul pandemiei, fără ajutor din partea instituțiilor.
O fotografă a călătorit prin munți, mlaștini și păduri, în căutarea celor mai mici plante amenințate cu dispariția și a răspunsului la o întrebare aparent simplă: de ce ar trebui să ne pese că dispar specii sub ochii noștri?
După un an în care ne-am distanțat, iar îmbrățișările și atingerile au ajuns să ne pară periculoase, am căutat fotografii de arhivă care, cu blândețea și afecțiunea din viețile unor necunoscuți, pot fi balsam anti-tristețe.
amin Mazur a fotografiat printr-o lupă infodemia provocată de COVID-19, ca să înțeleagă modul în care comunicăm problemele timpurilor în care trăim.
Am întrebat câțiva fotografi din România și Moldova ce conturi de Instagram urmăresc, ca să ne înviorăm feed-urile la început de an.
Artista transnistreană Carolina Dutca și Valentin Sidorenko, artist originar din vestul Siberiei, se uită la râul Nistru din perspectiva nufărului alb, specie pe care încă o adăpostește, în ciuda poluării.
Expoziția cu care Tranzit Iași se redeschide în pandemie pornește de la plantele exotice pentru a vorbi despre proprietare, politică și schimburi.
Așa că m-am plimbat prin arhive de fotografie și am colecționat câteva momente cu note de absurd din alte vieți, din alte vremuri.
O arhivă digitală va aduce la un loc toate monumentele istorice din județul Constanța.
De Ziua Internațională a Copilului, am explorat trei arhive de fotografie. Am ales câteva imagini care arată că, deși lumea se schimbă rapid, copilăria își păstrează câteva constante doar ale ei.
Citește (și ascultă) în avanpremieră câteva poeme ale unor autori care vor debuta în curând la Editura OMG.
De Ziua Internațională a Muncii, am căutat prin arhive fotografii cu oameni și nenumăratele lor meserii. Unele s-au schimbat, altele au dispărut între timp, dar lumea continuă să muncească. Chiar și pe pandemie.
În satele și cătunele din Apuseni, viața merge liberă mai departe și-n miez de pandemie.
Remus Țiplea a documentat timp de aproape 10 ani nunțile din Oaș. Expoziția și lansarea cărții de fotografie au fost anulate, așa că facem un tur virtual.
100 de ani de viață pe pământ în 25 de fotografii de arhivă
Pe când oamenii au început să se retragă în case, am luat la pas Bucureștiul ca să-l văd cum se schimbă.
Am fost la o nuntă de aur unde 64 de perechi au sărbătorit 50 de ani de căsătorie, ca să aflu cum reușesc doi oameni să rămână împreună pentru cea mai mare parte a vieții lor.
Prima ediție a Festivalului „Ionică Minune” a însemnat două zile - ultramaraton de muzică lăutărească, cu artiști de la 9 la 60+ de ani.
Fotograful Ramin Mazur documentează de patru ani cum realitatea prezentului își face loc în tradiții cu măști din Ucraina, Moldova și România, unde converșii se întâlnesc cu opincile.
Un documentar audio în patru părți despre femeile care muncesc ca îngrijitoare în Austria și abuzurile la care sunt supuse.
„oriunde am fi, simțim un blocaj./ dar suntem mai norocoși decât părinții noștri,/ care au prins tranziția din picaj”
Câțiva artiști scot la lumină o arhivă prețioasă de fotografii făcute în satele Moldovei sovietice de un muncitor la colhoz.
În seara de 21 decembrie 1989, La Cugir, instituțiile ardeau din temelii. Cum a înfrânt cel mai mic oraș martir o dictatură într-o singură zi?
Fotografele Ioana Cîrlig și Ioana Andrei au documentat viața studenților în căminul de la UNARTE, derulată între mese luate împreună, petreceri și nopți albe pe coridoare.
Femeile care apelează la două clinici ginecologice din Moldova sunt speriate cu informații false despre avort, în încercarea de a le convinge să păstreze cu orice preț sarcinile nedorite.
La Salonul de Proiecte, peste 400 de imagini încearcă să răspundă la întrebări despre cum apar femeile și bărbații în fotografii din România secolelor XIX-XX.
Două treimi dintre cei care au rămas șomeri în România de la începutul pandemiei sunt femei. Am vrut să aflăm de ce arată astfel cifrele și cum s-au descurcat câteva dintre persoanele incluse în aceste statistici.
Activista pentru drepturile femeilor care redactat plângerea penală împotriva vloggerului „Colo”, care instiga la violență împotriva femeilor, povestește despre valurile de ură pe care le-a primit de la urmăritori ai acestuia.
Scriitoarea Elena Vlădăreanu a invitat șapte scriitoare, artiste și regizoare să vorbească despre modelele feminine din viețile lor.
Chiar dacă azi dreptul femeilor de-a vota ni se pare un dat, în interbelic s-au dat lupte grele pentru obținerea lui. La 80 de ani distanță, am răsfoit publicații ale vremii ca să aflăm mai multe despre asta.