
Recomandări / Timp Liber
Ce facem săptămâna asta? 22 - 28 noiembrie
Scena 9
Spre final de toamnă, ne așteaptă seri cu filme, vernisaje, lansări, dezbateri și un maraton de poezie.
Conștiința colectivă de pe Scena9
Spre final de toamnă, ne așteaptă seri cu filme, vernisaje, lansări, dezbateri și un maraton de poezie.
Hai că ai de unde alege și săptămâna asta.
Într-o lume pandemică, în care avem din ce în ce mai mare nevoie unii de alții, cum facem să ieșim din cercurile în care ne plasează orașele, comunitățile și rețelele noastre de socializare?
Citește un fragment din romanul cult despre Primul Război Mondial, de Donald Trumbo - un adevărat manifest pacifist împotriva violenței.
Filme franțuzești și nipone, un festival de documentar, o instalație performativ-sonoră și incursiuni în arhivele ultimelor trei decenii.
Citește un fragment din „Fizica tristeții”, un roman fascinant scris de Gheorghi Gospodinov, unul dintre cei mai importanți autori bulgari contemporani.
Începem ultima lună de toamnă în forță: prindem offline ce evenimente (mai) putem.
A încetat din viață Sorin Botoșeneanu, profesor și fost decan al Facultății de Film din cadrul UNATC. Unul dintre cei mai iubiți pedagogi din universitate.
Poeme-protest, strigăte, iubire, despărțiri & familie, la a doua ediție a festivalului de arte queer Art200.
Sfârșitul lui octombrie aduce filme, expoziții, spectacole și narațiuni sonore.
Citește un fragment din „U de la uliu” de Helen Macdonald, o carte ca nicio alta pe care ai citit-o, despre cum o pasăre de pradă te poate ajuta să înțelegi doliul.
Pentru a treia săptămână din octombrie avem multe filme, o expoziție de fotografie, un performance pe Calea Victoriei și o lansare de carte cu fețe cunoscute.
În miezul celei de-a doua toamne pandemice, mergem la teatru și expoziții (cât mai putem), și-n rest ne întâlnim online cu scriitori și idei.
Aseară am avut parte, cu toții, de un moment excepțional în viețile noastre digitalizate. Patru colegi din redacție povestesc cum au resimțit momentul deconectării.
Începem o nouă săptămână cu evenimente culturale pe afară, însă rămânem precauți cu pericolele pandemiei.
Într-o săptămână blândă de toamnă pandemică, ne bucurăm incert (cât ne mai putem bucura) de discuții cu artiști, retrospectivă de festival de film, o expoziție SF-punk și una retro-auto.
În plin val 4 al pandemiei COVID-19, trecem în revistă 7 neadevăruri intens circulate despre vaccin și explicăm de ce nu sunt altceva decât invenții menite să sporească frica de necunoscut.
Ne pregătim pentru un sfârșit de septembrie cu multe filme, expoziții, spectacole și întâlniri în Grădina Botanică.
Trei dintre evenimentele pe care ți le recomandăm săptămâna asta sunt despre transformări posibile ale orașului.
Ce ne învață despre stil și experiment o expoziție care a aniversat 50 de ani de design vestimentar la Universitatea Națională din București.
Ți-am pregătit o listă cu noi idei de petrecut timpul liber săptămâna asta.
Documentare din lumea-ntreagă, din România până-n Burkina Faso, de văzut toamna asta, online și off- la ediția #28 a festivalului de film documentar de la Sibiu.
În care Psihotrop face un experiment, ca să aducă înapoi niște abonați, și vorbește despre creier.
Am întrebat 5 foarte tineri cineaști, artiști vizuali și poeți ce i-a învățat festivalul de artă făcută de adolescenți.
Femeile care apelează la două clinici ginecologice din Moldova sunt speriate cu informații false despre avort, în încercarea de a le convinge să păstreze cu orice preț sarcinile nedorite.
La Salonul de Proiecte, peste 400 de imagini încearcă să răspundă la întrebări despre cum apar femeile și bărbații în fotografii din România secolelor XIX-XX.
Două treimi dintre cei care au rămas șomeri în România de la începutul pandemiei sunt femei. Am vrut să aflăm de ce arată astfel cifrele și cum s-au descurcat câteva dintre persoanele incluse în aceste statistici.
Activista pentru drepturile femeilor care redactat plângerea penală împotriva vloggerului „Colo”, care instiga la violență împotriva femeilor, povestește despre valurile de ură pe care le-a primit de la urmăritori ai acestuia.
Scriitoarea Elena Vlădăreanu a invitat șapte scriitoare, artiste și regizoare să vorbească despre modelele feminine din viețile lor.
Chiar dacă azi dreptul femeilor de-a vota ni se pare un dat, în interbelic s-au dat lupte grele pentru obținerea lui. La 80 de ani distanță, am răsfoit publicații ale vremii ca să aflăm mai multe despre asta.