Familie / Iubire

Cum să ții o relație în viață 50 de ani. Sfaturi de la 7 cupluri de aur

by Andra Matzal, photos by Ioana Cîrlig

Publicat pe 28 februarie 2020

Am fost la o nuntă de aur unde 64 de perechi au sărbătorit 50 de ani de căsătorie, ca să aflu cum reușesc doi oameni să rămână împreună pentru cea mai mare parte a vieții lor. 

Pe covorul roșu din fața bisericii încep să apară cupluri de vârstnici îmbrăcați în hainele cele bune. Se țin de mână sau de braț și urcă scările cu grijă, fără grabă. E al 17-lea an în care Primăria Târgu Jiu organizează de Dragobete Nunta de Aur pentru toți cei care împlinesc 50 de ani de când sunt soț și soție. Anul ăsta s-au înscris  64 de perechi, toate căsătorite în 1970, anul în care se destrăma Beatles și sute de mii de oameni protestau împotriva războiului din Vietnam, în care Uniunea Sovietică trimitea primul robot pe Lună și prima navetă pe Venus, și-n care la București, Ceaușescu și Iliescu criticau filmul „Reconstiuirea” al lui Lucian Pintilie, interzis apoi la scurtă vreme. 

Rând pe rând, sărbătoriții își ocupă locurile în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, reconstruită acum aproape o sută de ani pe Calea Eroilor, între Coloana Infinitului și Poarta Sărutului. E o biserică masivă și stranie, cu pereți ca de fortăreață și pictură visătoare, făcută de Iosif Keber, un artist evreu cu rădăcini flamande născut la Târgu Jiu. Stau toți cuminți, soțiile cu buchete de flori de la organizatori, soții cu câte-o garoafă prinsă la rever, și așteaptă să vină primarul, care le va fi tuturor naș. E liniște și deocamdată știrea că primul pacient cu coronavirus din România e din Gorj nu există.

„Dragostea să știi că trece”

Rodica (74 de ani) și Ion Popescu (81 de ani), amândoi economiști ieșiți la pensie, s-au cunoscut în 1968. „Mergeam pe la bancă și am pus ochii pe ea, care lucra acolo. Am văzut-o mai străină, așa,” își amintește dl. Ion, care și-a pus atunci în gând s-o cucerească cu bunele lui maniere. Mai ales că scânteia nu s-a aprins din prima. „Prima oară când l-am văzut, nu mi-a plăcut de el,” spune d-na Rodica. „Eu eram o fire mai colerică, el o fire blândă. Era blond, mie-mi plăceau bruneții. M-a convins cu insistența.” S-au căsătorit după un an de plimbări la grădina de vară, la teatru și prin parc, rămas și azi un loc al nostalgiei. „Când eram tânără, îmi plăcea când mergeam în parc că erau cupluri din astea cum suntem noi acum. Și-l luam de mână și spuneam: Om ajunge să venim și noi în parc când om avea părul alb?” 

Acum au amândoi părul alb, dar nu prea mai merg la plimbare, fiindcă s-au mutat la țară și au mult de muncă. Și fiindcă viața oricum i-a schimbat: au crescut doi copii, și-au crescut și nepoții, iar lumea a devenit și ea aproape de nerecunoscut. „Încrederea este vitală,” spune d-na Rodica atunci când o întreb ce crede că i-a ținut împreună. „Și respectul. Mai ales respectul, că dragostea să știi că trece. Treeeeece, trece. Vin copiii, vin altele.” Soțul ei e de părere că e nevoie de multă atenție și chibzuință în hotărâri, cu atât mai mult azi, când vede lumea umbrită de neîncredere și instabilitate. „Îs de compătimit tinerii care n-au cât de cât un sprijin. Multe s-au schimbat acum. Și băieții din generația mata sunt mai puțin manierați. Înainte, când curtezai o fată, trebuia să ai totuși, cât de cât, o prezență. Acuma, te ia peste picior și fetele cad victimă. Au mai apărut și minunile-astea de «bomboane» care îi dărâmă,” spune dl. Popescu. „La droguri le zice bomboane,” mă lămurește zâmbind soția lui.

Familia Dragomir

Maria și Marin Dragomir s-au căsătorit în iarna lui 1970. „Ne-am cunoscut ca tineret, cu câteva săptămâni înainte. Acum avem trei copii realizați și cinci nepoți crescuți de noi,” îmi rezumă d-na Maria cei 50 de ani petrecuți împreună. Zice că a fost dragoste la prima vedere și că l-a plăcut pe tânărul Marin fiindcă era frumos, cuminte și sincer. Azi, dl. Marin e pensionar, după 31 de ani de lucru ca lăcătuș de revizie la vagoane la CFR, despre care spune că au fost grei și obositori, cu schimburi de noapte și drumuri prin ploaie și frig. D-na Maria a muncit la colectiv, s-a îngrijit de casă, a crescut copiii și nepoții. „Noi n-am avut ajutor, noi ne-am căznit,” spune femeia, mândră că are o nepoată doctoră veterinară și una doctoră umană. N-au dus o viață ușoară, dar s-au sprijinit unul pe altul și continuă s-o facă și acum, când „bătrânețea vine urâtă”. „Sunt și zile bune, și zile rele, dar să treci prin ele. Noi n-am avut probleme să ne batem și să ne ducem prin alte părți, cum e acum tineretul. Azi e mult mai greu pentru cupluri să rămână împreună,” crede d-na Maria.

Familia Bobaru

„Jos orgoliul!”

Primarul întârzie - are ședință de consiliu și nu poate să plece mai devreme, mă lămuresc câțiva jurnaliști locali, care comentează grav situația politică din județ, din țară și de pe glob. 

În primul rând, soții Bobaru stau unul lângă altul, zâmbitori și îmbrăcați la patru ace. Natalia (71 de ani) și Ion (76 de ani) s-au cunoscut cu cinci ani înainte de căsătorie, când ea era în liceu, iar el stagiar, după ce terminase institutul de asistență medicală. „Ne-au fugit ochii. Aveam numai fluturași în stomac,” își amintește dl. Ion. În calitate de fost igienist, e gata să confirme că fluturașii ăștia chiar există. Soția lui spune că i-au plăcut eleganța și bunele lui maniere, faptul că era un bărbat pedant și că erau de aceeași statură. Au rămas de atunci împreună, mărunței și cu un aer senin, deși după ce li s-au îmbolnăvit părinții, au fost nevoiți să-i îngrijească și să ducă tot greul. Niciunul dintre ei nu crede că dragostea dispare odată cu tinerețea. „Mai ales acum, la bătrânețe, e nevoie mai mult ca oricând de ajutor reciproc. Noi ne-am înlocuit unul pe altul de multe ori. Soțul era mai mult la cabinet, eu mai mult pe teren și aveam grijă să ne compensăm totdeauna,” povestește d-na Natalia, care a lucrat în domeniul forestier. 

Când îl întreb care e cel mai important lucru de care ar trebui să țină cont un cuplu, dl. Ion nu stă pe gânduri: „Jos orgoliul! Și toleranța la înălțime!” Apoi, poate la fel de importante, sunt treburile lumești, care țin de mișcarea societății: „nesiguranța locului de muncă, nesiguranța locuinței”, banii mai firfirii, creșele și grădinițele mai puține clatină relațiile cuplu. Soții Bobaru au lucrat în același loc toată viața, iar lumea în care s-au maturizat i-a învățat că stabilitatea e una dintre cele mai puternice forțe. Fiica lor, în schimb, a crescut în vremurile noi, în care și-a schimbat joburile și-a ales să studieze mult mai mult. „Tineretul, în ziua de azi, pe primul plan e cariera. Pe planul doi, copiii și căsătoria,” spune dl. Ion. După o viață liniștită, amândoi își amintesc cu nostalgie mai ales vacanțele și plimbările din tinerețe. „Acum ne rezervăm pentru călătoria pe Marte,” râde el. „Vrem să luăm ceva pământ acolo, să punem vie.”

Toți cei cu care vorbesc în preludiul nunții de aur aduc vorba despre prăpastia care s-a căscat între lumea în care și-au construit ei căsniciile, un fel de continent al statorniciei și-al ordinii, și un prezent zgâlțâit, în care cuplurile se dezintegrează rapid și din ce în ce mai mulți oameni aleg să rămână împreună fără căsătorie. Un studiu publicat anul ăsta de Valentine’s Day arată, de pildă, că vârsta medie la care se căsătoresc bărbații și femeile în România a crescut cu mai bine de 6 ani din 1990 până acum, iar în 2018 se înregistrau la Starea Civilă cu aproape 50.000 mai puține căsătorii ca după Revoluție. Desigur, cifrele trebuie înțelese în contextul unei rate uriașe de migrație și al unor transformări sociale radicale. 

Pentru divorț, însă, 2018 (ultimul an pentru care avem statistici) a însemnat o scădere față de anii precedenți - atunci s-au despărțit oficial puțin peste 30.000 de cupluri. Cea mai mare creștere au înregistrat-o atunci divorțurile în rândul căsniciilor trecute de 20 de ani (27% din numărul total de divorțuri). Dintre județele României, întâmplarea face că Gorjul număra acum doi ani cele mai multe divorțuri (1,9 la 1000 de locuitori). Iar în condițiile în care o căsătorie în România durează, în medie, 15 ani, o căsnicie în Gorj are cea mai scăzută medie de viață din țară (14,1 ani), după Ilfov, București și Cluj. 

Familia Ionescu

Și Doina Ionescu (71 de ani) crede că viața cuplurilor de azi e prea instabilă, iar explicația ei e simplă: „Prea multă libertate. Pe timpul nostru, te căsătoreai și același bărbat îl aveai pe tot parcursul vieții.” L-a cunoscut pe soțul ei, Emanoil (73 de ani), când era în liceu, și totul a început de la o carte de de limba română. „L-a trimis pe fratele ei să-i dau cartea. Dar eu eram în stare să-i dau toate cărțile,” își amintește dl. Emanoil. Erau vecini pe-atunci și, dintre toate fetele de pe stradă, Doina i s-a părut cea mai frumoasă și mai serioasă. „O vedeam toată ziua cum scotea apă din fântâna din curte, făcea mâncare, spăla. Și am zis măi, e bună de soție.” După cinci ani, în care au învățat și muncit în orașe diferite, dar în care au ținut legătura prin scrisori, s-au căsătorit. „Am avut o căsnicie frumoasă. Am și muncit, că a trebuit să ne facem o casă. A trebuit să creștem un copil. Știți cum e: să sădești un pom, să crești un pui de om și să faci o casă. Și nu știm cum au trecut 50 de ani. Parcă ieri a fost,” spune d-na Doina. 

Ca să reziste împreună, e de părere că un cuplu trebuie, înainte de toate, să se respecte și să se ajute reciproc. „Eu m-am ocupat de casă, am tăiat via, trandafirii, prin grădină. El face piața.” Acum, când sunt amândoi pensionari - ea după ani de muncă în telecomunicații, el în tehnică dentară -, își împart la fel sarcinile casei. Pentru soțul ei, cea mai importantă e toleranța. „Acum, nu poți să zici că-i perfect pe linie. Se mai supără unul, dar celălalt trebuie să mai cedeze. Ba unul, ba altul. Când ajungi la jigniri, nu mai e mult până ajungi la violență.” Dl. Emanoil mai spune că gelozia e o prostie (deși soția-l înghiontește drăgăstoasă: „lasă, că puțin gelos ai fost”). Tocmai de-asta, are și un sfat:  „Femeia trebuie urmărită din umbră. Dar și bărbatul la fel. Că o dată dacă te-a prins, pe urmă poți să fii curat ca lacrima, că nu mai te crede.”

Cu aproape o oră întârziere, primarul își face apariția și intră, alături de soție și de fiică, în cercul celor 12 preoți adunați „să prăznuiască 50 de ani de împreună-viețuire”, cu fața spre cele sfinte și cu spatele spre cuplurile sărbătorite. La sfârșitul slujbei, unul dintre preoți ne reamintește tuturor că 

„iubirea are puterea de a transforma absolut orice,
să putem depăși valurile inerente ale vieții.”

Urmează fotografiile oficiale, îmbarcarea în autobuze și descinderea într-un salon de evenimente ca o navetă spațială căptușită cu satin alb, unde în următoarele ore se va încinge petrecerea pentru nunta de aur. 

Familia Pătru

„Femeia e gâtul, bărbatul e capul.”

Mioara Pătru (72 de ani) a știut că și-ar dori un soț ca Ioan (83 de ani) de când l-a văzut pe marginea ștrandului. Venise de la Brăila la rude, în Târgu Jiu, și în ziua aia caldă de vară mersese să se răcorească la scaldă. „Primul gând când l-am văzut a fost: așa să iau un bărbat, cum e băiatu-ăla. Și am sărit în apă, ca să mă duc mai aproape, să-l văd mai bine. În a doua secundă, a sărit și el din partea ailaltă și a venit la mine și m-a luat de mână: Domnișoară, dumneata pe aici, cam străină. Mai de-aproape, mi s-a părut așa de serios, că i-am zis Nene, cred că ai nevastă și copii acasă și te ții după fete la ștrand? N-am nici nevastă, n-am nici copii și o să mă țin după tine! Și încă ne ținem unul de altul și-n ziua de astăzi.” S-au căsătorit la scurtă vreme după ce s-au aruncat unul după altul în apă, deși părinții ei voiau un alt logodnic pentru fiica lor. „Când am văzut că voiau să grăbească măritișul, am luat o vedere și i-am scris pe ea: Vino, vino, vino!.” Și după o săptămână, a venit.

D-na Mioara, care a lucrat ca tehnician chimist în industria cărnii, crede că cel mai mult într-un cuplu contează iubirea adevărată, iar dl. Ioan, fost economist, crede că, fără muncă și seriozitate, o relație nu poate rezista. „Viața e tentantă și dacă nu te ții de ele, toate dispar,” crede el. „Fără iubire, nu poți să suporți anumite perioade din viață. Nu e la nimeni flori de crin și de zambilă,” îl completează partenera lui de-o viață. Spune că cea mai frumoasă amintire e clipa de după operația soțului ei, proaspăt trezit din anestezie: „Eu, după ce a plecat doctorul, am început: M-auzi, m-auzi? Deschide ochii! Te-aud, măi nevastă, și te și văd. Ești foarte frumoasă. A fost primul și singurul compliment făcut în viața asta de soțul meu. O dată și bine.” Cu toate că, după părerea ei, bărbatul trebuie să fie, totuși, mai rezervat, d-na Mioara mărturisește: „Nu a plecat o dată din casă-n fără să mă pupăcească.” Dl. Ioan o privește tandru și-mi explică: „De la un timp, a devenit și guralivă. Că, dacă era așa de la început, îi tăiam limba.”

Între platourile cu gustări și farfuriile cu sarmale, pe ringul de dans se începe, timid, o horă. O cântăreață tânără de muzică populară, în jurul căreia se strâng câțiva domni cu telefoane și camere de filmat, pune pe ritm alert fantezii cu dragoste și verdeață:

Să-ți dau gura pe furiș
Aluniș cu iarbă verde
Unde nimeni nu ne vede,
Aluniș cu iarbă deasă
Amândoi să facem casă.

Doina Soare

În dans se prind și d-na Pătru și d-na Doina Soare, care, la 81 de ani, învârte pașii ca o fetișcană. „Soțul meu e mort, de-asta nu vorbesc de el. Am avut un soț deosebit. Viu în Oltenia, în ‘53, din Timișoara. Soțul meu, șofer de ministru. El m-a oltenizat, de uneori vorbesc prea mult. Trăiesc cu soțul meu 49 de ani și, când să facem cununia de aur, a murit. A făcut o embolie și gata. Aproape 50 de ani fără certuri. Doi copii realizați. Totul din patru mâini,” îmi condensează fosta gestionară căsnicia ei, despre care spune c-a avut de toate, și fericire, și multă muncă. Cel mai mult au ținut-o în picioare iubirea și respectul. „Acuma tineretul nu prea se mai respectă unii pe alții. Sunt și momente dificile și nimeni nu e pe roze, vă mai spusei, dar e bine, când faci o treabă, să-ntrebi și pe unul și pe altul. Cum facem, cum e bine?” I-a fost greu să se obișnuiască după moartea d-lui Soare, fiindcă fiecare devenise parte din celălalt. A rămas, însă, aproape de copii.

Familia Popescu

„Doi boi care se înhamă la același jug”

Ioan Popescu (77 de ani) și soția lui, Aurelia (72 de ani), își fac mai greu curaj să se ridice la dans. Chiar dacă s-au cunoscut la o nuntă și au ieșit de multe ori la hore. „Jocul, jocul ne-a împreunat,” spune dl. Ioan, fost lucrător în poliție. „Ne-a plăcut să jucăm la amândoi și el la toate horele o lua înainte. Jocul a fost ceva deosebit. După, toate au mers de la sine,” îl completează soția, care a lucrat în învățământ. „Ea era o puștioaică. Era mult mai mică, dar a fost de așa natură că nu am fost moale. Am fost mai înfipt,” își amintește soțul cum s-au întâlnit. „Părerea mea e că aceștia sunt oamenii care se atrag, mai cu inițiativă.” 

D-na Aurelia spune că s-au căsătorit din dragoste, dar că, pentru a ține o căsnicie în picioare, e nevoie de mult mai multe. „Dacă ar fi să ne bazăm numai pe iubire, nu știu ce să vă spun. Că numai iubirea nu face față la toate problemele care se ivesc în viață. Să știți că viața e grea, în general. Adică te-ntâmpină foarte multe probleme pe care, dacă nu ai puterea să le depășești, te doboară. Intervine și obișnuința, dar mulțumim lui Dumnezeu că am rămas împreună. În căsnicie e ca și când ar fi doi boi care se înhamă la același jug și trag. N-au ce să facă, trebuie să meargă înainte. Asta a fost,” spune femeia, care crede că cel mai mult i-au ajutat să-și depășească problemele din cuplu toleranța, încrederea și răbdarea. 

Deja după friptură, ringul de dans sfârâie sub horele la care toți par maeștri, pensionari sărbătoriți și angajați tineri de la primărie. Se rotesc voioși, parcă fără efort, și doar frunțile transpirate și respirațiile îngreunate îi dau de gol.

Neică mustăcios, ești foarte frumos,
Dar mustața-mi spune că ești mincinos.

Familia Pașcu

„Dac-ar fi s-o iau de la capăt”

Silvia (68 de ani) și Ioan Pașcu (73 de ani) stau la masă și își șușotesc ceva, ca niște liceeni. Se țin de mână. S-au cunoscut când ea chiar era liceancă, la un revelion organizat de mamele lor, care erau colege de muncă. Vreo doi ani s-au plimbat serile pe sub castani, și abia apoi s-au gândit să se căsătorească. „Mi-l amintesc: ardeleanul get beget. Blând, cuminte, așezat. Mai târziu, s-a dovedit că așa este, un om deosebit, bunătatea întruchipată. Deși e taur și eu sunt leoaică, ne-am înțeles întotdeauna foarte bine și am lăsat unul de la altul. Deși recunosc că, de cele mai multe ori, el a zis Da, dragă, așa e,” spune râzând d-na Pașcu, fostă profesoară de limbi străine. 

Crede că doi oameni trebuie, înainte de toate, „să se placă adânc”. „Și fizic, cum arăți, să te simți bine în prezența lui. Apoi calitățile sufletești, pentru că fizicul se degradează odată cu trecerea anilor. Dar cum sunt inima și judecata, asta nu dispare.” Apoi, știe că respectul nu e opțional. „În primul rând, bărbatul să fie de așa natură să nu ridice niciodată mâna împotriva soției. Dacă decazi și ajungi să dai în partener, e grav. Cel mai bine e să te înțelegi din vorbe bune și să stai să judeci,” spune dl. Ioan, fost maistru mecanic. E un bărbat cu figură blândă și voce joasă, pe care abia-l aud când spune: „Un lucru foarte grav într-o familie e când se ajunge la gelozie.” Iar soția lui e cu totul de acord: „Eram tineri căsătoriți și soțul meu e un dansator minunat. Eram la o masă undeva și țin minte că a venit o tânără doamnă și s-a întins peste masă. A zis Nu plec de-aici până nu-l joc o dată pe dl. Pașcu! La care eu am rămas așa: Pardon? Dar n-am zis nimic. El a jucat-o, la o învârtită, o hațegană sau ce-a fost, dar am simțit așa, ceva,” râde ea și-mi spune că pentru amândoi a fost vital să fie sinceri și deschiși unul cu celălalt. Fără idei deschise, nu crede că doi oameni pot rezista unul lângă altul.

„Nu cred că dragostea dispare. Eu, cel puțin, sincer vă spun, că așa simt, și sper că și el simte la fel, țin la fel de mult la el și aș face orice pentru el. Nu pot să spun că a trecut dragostea și rămâne prietenia. Nu, nu, nu. Eu îl iubesc la fel și dac-ar fi s-o iau de la capăt, tot pe el l-aș alege. Cinstit acum.”

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK