Film / Bani

INFOGRAFIC Se fac bani din filmele românești?

by Luiza Vasiliu, illustrations by Răzvan Zamfira

Publicat pe 6 iunie 2019

La o primă vedere, s-ar putea zice c-o ducem bine. Avem în fiecare an filme selectate și premiate la cele mai mari festivaluri din lume, filme care chestionează felul în care vedem realitatea și înțelegem cinemaul, avem o gală care premiază succesele foarte tinerei industriei cinematografice românești, avem nenumărate festivaluri excelente (dintre care unul, TIFF-ul, se întâmplă la Cluj chiar zilele astea), mai avem și câteva săli de cinema, puține, însă, față de câte existau la începutul anilor ‘90. Ce nu prea avem sunt spectatorii.

Am vrut să înțelegem cum arată peisajul cinematografic dincolo de gale și premii. Pentru asta, am analizat bugetele și încasările în sălile de la noi ale filmelor românești apărute în ultimii 19 ani.

Mai întâi, ne-am uitat la datele pentru 200 de filme, le-am ordonat în excel-uri în funcție de numărul de spectatori și de încasări, apoi ne-am oprit la 98 de titluri, pentru care am găsit și bugetele de producție. Am pus în balanță banii investiți în film (adică „bugetul”, o combinație, de cele mai multe ori, între finanțări din fonduri cinematografice de la noi și de-afară, plus surse private) cu banii recuperați din vânzarea biletelor („încasări”) și cu numărul de bilete vândute („spectatori”). Cifrele nu sunt perfecte și trebuie citite ca atare, în contextul în care nici săli de cinema nu ne-au prea rămas, iar mall-urile sunt recunoscute pentru prudența cu care programează filme românești. La asta se-adaugă un standard de viață care nu le permite multora dintre noi să aibă timp liber și să-și cumpere bilete la cinema sau la teatru, plus un comportament deja încetățenit de piraterie, oferta platformelor de streaming online și consumul intens de posturi teve.

Un infografic interactiv ne-arată unde se plasează 98 de filme românești din punct de vedere al bugetului, încasărilor și spectatorilor, de la 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu, Palme d'Or, 2007), până la Oh, Ramona! (r. Cristina Iacob, 2019). Mai jos am comparat cele trei seturi de date pentru cele mai văzute filme românești (excepție face Garcea și oltenii, r. Sam Irvin, 2001 - al doilea ca număr de spectatori în ultimii 19 ani, pentru care n-am găsit un buget public). Cu albastru sunt filmele profitabile (în care „profitabil” înseamnă că producătorii au scos mai mulți bani decât au investit în film). Cu roșu sunt celelalte. Filmele premiate la marile festivaluri adună bani mai ales din distribuția internațională, pe care n-am luat-o în calcul pentru analiza de față.

Deci, se fac bani din filmul românesc? Mai degrabă nu. Tocmai de asta, concursul de la CNC, singurul fond consistent de stat pentru cinematografia românească, e esențial pentru industrie. La fel de esențial ca gestul de-a plăti bilet pentru un film românesc la cinema, dacă ai de unde, dacă ai unde.

Ar mai fi multe de comentat pe baza datelor, dar deocamdată ne oprim aici. Ăsta e doar un început de a cunoaște puțin mai bine cum funcționează una dintre cele mai tinere și mai relevante industrii artistice din România.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK