Un băiat din Sri Lanka și-a vândut două telescoape și mașina ca să poată munci în România.

O asistentă medicală din Etiopia a trebuit să fugă din țară după ce părinții ei, parte a unei minorități etnice persecutate de autorități, au fost închiși. A ales România.

Un tânăr din Georgia a căutat un loc sigur după izbucnirea conflictului din Nagorno Karabakh. Și-a luat cu el fetița și soția și s-au mutat în Kyiv. Apoi Kyiv a fost bombardat de ruși și și-au făcut iar bagajele. Au ajuns în România, unde, spune el, „oamenii sunt buni”.

O mamă din Cuba și-a adus fetele în România ca să le poată oferi o șansă la educație. N-au primit azil și au fost trimise înapoi.

Ei sunt oamenii.

Astea sunt cifrele:

• Aproape 4 persoane din 1000 de locuitori ai acestei țări sunt migranți.
• Aproape 4 persoane din 1000 de locuitori ai acestei lumi sunt migranți.
• Dintre refugiații ucraineni de la noi, 77% sunt copii și femei. Au rămas aici mai puțin de 100 000.
• 1,1% e proporția locuitorilor din România fără cetățenia țării. E cel mai mic procent din Uniunea Europeană.

România a fost multă vreme țară sursă pentru migranți peste hotare (diaspora română e cea mai mare din UE și a cincea din lume), iar acum e în plin proces de tranziție spre responsabilitățile unei țări gazdă. Cu toate astea, încă ne temem. Încă învățăm să primim străini, după ce ne-am luptat ani la rând să fim primiți de alții.

Politicienii populiști strigă că oamenii din alte țări o să ne ia locurile de muncă și o să ne distrugă identitatea. „Nu acceptăm migranți, potențiali teroriști”, a spus la final de 2023 un lider populist.

În 2024, aproape jumătate din populația globului își alege liderii, iar harta lumii e o rană deschisă – războaie, crize financiare, democrații șovăitoare, schimbări climatice. Adulți și copii sunt nevoiți să-și lase casele ca să poată supraviețui.

Cum putem trăi împreună? Cum îi putem înțelege și ajuta pe ceilalți? Cum putem construi încredere? Cum putem demonta frica? Sunt întrebări la care vom căuta răspunsuri pe Scena9.

Echipe de experți de la Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă și Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, cercetători de la Institutul de Istorie Orală din cadrul Universității Babeș- Bolyai și jurnaliști de la Scena9 au călătorit în trei comunități de graniță – Oradea, Șomcuta Mare, Rădăuți – și au vorbit cu zeci de migranți, membri ai comunităților locale, reprezentanți ai statului și ai societății civile implicați în gestionarea fenomenului migrației.

În următoarele șase luni, vom publica poveștile oamenilor din spatele cifrelor. Cine sunt, cum au ajuns aici, cum au fost primiți, cum arată viața și visele lor în România.

Când frica înghite rațiunea, nu ne mai rămâne decât să ne agățăm unii de ceilalți. Pentru că, de undeva din inima poveștilor despre noi, apare întotdeauna o cale de înțelegere.

Suntem convinși că istoriile personale pot umple golurile din istoria colectivă și ne pot da motive bune pentru acțiune și speranță.

Oameni, nu cifre / Life Stories, Not Numbers este un proiect colaborativ conceput de Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Institutul de Istorie Orală al Universității Babeș-Bolyai și Scena9, și finanțat cu sprijinul European Philanthropic Initiative for Migration (EPIM).