Podcastul mame a pornit în primăvara lui 2018, la DoR, când ne-am hotărât să aducem la microfon conversațiile private pe care le aveam despre maternitate și muncă. 

Ambele fiind reporteri, ne împărțeam chat-urile între dileme și bucurii alături de bebeluși și narațiuni pe care le-am fi documentat și nu aveam când. 

Solidaritatea maternității pe care am împărțit-o prin mesaje, a îmblânzit mult din singurătatea zilelor când nu vorbeam cu nimeni în afară de bebeluși. Am vrut să documentăm cum se simt și alte femei pe sârma asta complicată care se întinde între viața de acasă și cea a unei meserii creative. Iar fiecare conversație înregistrată ne-a apropiat de o lume în care femeile vorbeau pe șleau despre vinovăție, despre presiunea și imposibilitatea de-a le face pe toate, despre ce-au învățat de la mamele și bunicile lor și proiecțiile societății vis-a-vis de mame. 

Scriam la începuturile podcastului că-l pornim în speranța că dialogul va mai îmblânzi din singurătate: „Ne-am dori ca interviurile acestea să devină repere de discuții, nu doar pentru mame la început de drum, ci și pentru partenerii și familiile lor, prieteni cu și fără copii, colegi, șefi. Astfel, am putea vorbi mai sincer despre inegalitățile și provocările dintre maternitate și muncă sau despre cum ne creștem copiii azi, pentru ca din ce în ce mai mulți dintre noi, părinții, să nu se mai simtă singuri.”

Apoi am explorat importanța ascultării, din perspective diferite- familie, școală, sistem medical, justiție, sistemul de protecție a copilului.

Am schimbat mii de mesaje despre munca de acasă, în izolare cu copiii și ne-am înregistrat de la distanță în timpul stării de urgență pentru că aveam nevoie să vorbim, dar și să nu uităm acele luni.

Pe măsură ce copiii noștri au crescut, am simțit că ne mutăm din nou conversațiile în privat sau în grupuri închise pentru mame și că încă lipsește din spațiul public o înțelegere realistă asupra maternității, în nuanțe mult mai diverse. Copiii creșteau, dar intensitatea singurătății nu părea să scadă.

Un studiu realizat de University College London a arătat că 83% dintre mamele cu vârsta sub 30 de ani se simt singure în unele momente, în timp ce 43% au declarat că se simt singure tot timpul. Singurătatea contribuie la depresie, iar multe mame au declarat în cadrul studiului că maternitatea le-a adus și un sentiment de deconectare emoțională. Femeile au povestit că sprijinul primit din partea partenerilor, familiei extinse sau comunităților a fost diferit de proiecțiile pe care le aveau înainte de a deveni mame. Iar cercetarea a relevat că, în special mamele din comunitățile dezavantajate poartă o dublă povară din cauza stigmatului și a suportului social extrem de scăzut.

Proiectul „DajPhen”, derulat de Asociația E-Romnja, a arătat că în lipsa accesului la servicii și a suportului oferit de stat, femeile rome dezvoltă propria lor „lume” în care se susțin reciproc. „Maternitatea romă înseamnă o solidaritate construită din lipsa totală a serviciilor și susținerii. Femeile sunt singure și sunt nevoite să se solidarizeze”, spune Anca Nică, expertă dezvoltare comunitară la E-Romnja. 

Reshma Saujani, fondatoarea mișcării MomsFirst care luptă în SUA pentru concediu de maternitate plătit, salarizare egală indiferent de gen și servicii de îngrijire pentru copii, a spus într-un interviu că „Mothers don't break, but they're broken right now”. „Indiferent că muncești sau nu, societatea te învinovățește dacă te pui în centrul listei tale de priorități. Așa că nu e de mirare că mamele sunt în mijlocul unei crize de sănătate mentală”, spune Reshma.

Acest nou sezon s-a născut din nevoia de a vorbi din nou, de la mame la mame, în conversații relaxate, despre teme de care nu avem aproape niciodată timp sau curaj să ne apropiem. Au ieșit șapte dialoguri despre femei salvatoare, lipsa vocabularului și firescului când vorbim cu mame care își cresc singure copiii, forța solidarității feminine, echilibrarea multiplelor identități, izolarea familiilor care au copii cu probleme de sănătate, depresie post-natală.

Sugestie de ascultare: Episoadele au fost construite într-o serie și, dacă poți, ascultă-le la rând, pentru a te bucura de diversitatea gândurilor cu care ne lasă mamele din acest sezon, atunci când vorbesc despre cum au simțit singurătate și solidaritate acasă, la muncă, când au trecut prin momente dificile, sau când s-au simțit diferite de normă. 

Adriana a ales să se prezinte cu al doilea prenume pentru că nu a vorbit niciodată public despre cum e viața de „lone parent”, un termen care i se pare cel mai cuprinzător pentru ea. Acest interviu a fost un salt în necunoscut pentru că Adriana nu știe încă cum să se povestească și nu vorbește în general despre viața ei. Parte din motiv este și pentru că simte că nu avem nici măcar vocabularul pentru a vorbi cu cei care cresc copii în configurații diferite de normă. Explicațiile o obosesc și rareori simte că oamenii sunt cu adevărat interesați să înțeleagă, dincolo de a face conversație.

„Viața singură cu un copil e un RE:RE:RE continuu”, spune ea. „Munca e o glumă. Supraviețuire”. Dacă nu ar fi muncit de acasă, crede că i-ar fi fost imposibil să aibă un job pentru că nu are pe nimeni lângă ea, în afară de grădiniță.

În loc de portret, Adriana ne-a trimis o imagine din telefonul ei.

S-a născut în Sibiu, e bloggeriță din 2007, mamă de doi băieți și medic stomatolog. Anul acesta a pornit o comunitate de femei- The Sisterhood Society- gândindu-se la toate femeile care au salvat-o de-a lungul timpului. S-au adunat sute de membre sub o umbrelă cu două principii de bază: nu comparăm, nu judecăm. Se întâlnesc online și conversează, citesc cărți și văd filme pe care le discută, plănuiesc vacanțe împreună și se scot la cafea. Uneori se nimeresc online și intră din baie, pe șoptite într-o conversație spontană care se întinde până târziu în noapte.

E imposibil să citești tot ce scriu, dar sentimentul dominant este că miile astea de femei sunt o familie care își dorește să împartă cât mai multe momente – de la emoțiile unei mame care abia a născut și primește urări video de la toată comunitatea, la încurajările pentru o alta care merge la mamografie, schimb de sfaturi despre sex.

În acest interviu, Miruna vorbește despre ce înseamnă să construiești spații sigure online, limitele pe care le pune când vine vorba de războaiele online, inevitabile când ești atât de expusă și despre importanța conversațiilor și întâlnirilor cu sens când deseori singurul om cu care schimbi câteva cuvinte este portarul școlii.

În ultimul an, Rowena Marin a născut o fetiță, a publicat un roman auto-biografic și țese firele unui plan de suroritate și mentorat pentru fete și femei rome. 

Rowena scrie și vorbește despre solidaritatea feminină în comunitatea ei dar și despre singurătatea și respingerea cu care te lupți când alegi diferit de obiceiurile bine trasate, dar și despre cum istoria romilor a ajutat-o să se uite dintr-un alt unghi la femeile din familia ei. Scrie întrebându-se dacă mama ei a fost vreodată fericită și despre cum „s-a pierdut pe sine urmând regulile celorlalți”, despre stră-mătușa ei Ristina și al ei cântec rămas în familie peste generații.  Romanul Rowenei este dedicat tuturor tinerelor rome cu îndemnul de a nu-și pierde sufletul în încercarea de a-i mulțumi pe ceilalți.

În timpul procesului de vindecare după depresia postanatală în care a intrat la două luni după ce a adus-o pe lume pe fiica sa, fotografa Felicia Simion a conturat un plan: după ce va fi bine va crea un proiect fotografic care să aducă în prim plan portretele și poveștile femeilor care se confruntă cu depresie după naștere. După cei doi ani de recuperare din depresie ai Feliciei, despre care vorbește și în acest episod, s-a născut proiectul Postpartum.  Felicia  crede că numai spunându-ne poveștile despre momentele cele mai grele ale vieții noastre putem să-i ajutăm pe alții. 

Scrierile Elenei Vlădăreanu au contribuit la coborârea maternității de pe piedestalul construit de societate la realitatea de zi cu zi, despre care puține dintre noi, femeile, vorbeam acum 10 ani. În acest episod, Elena ne vorbește despre o altă identitate nevorbită, cea de mamă singură, pornind de la experiența proprie de aproape trei ani, de când își crește singură fiicele, despre celula de femei care o sprijină necondiționat, dar și despre cum arată viața la 40 de ani când asumat îți dorești să menții toate identitățile care te fac să fii cine ești: scriitoare, mamă, jurnalistă, doctorandă. 

Ruxandra este mamă de trei copii și fondatoarea Supereroi printre noi, o platformă de povești și informații despre și pentru familiile copiilor cu dizabilități. Este și inițiatoarea primelor evenimente accesibilizate pentru copii cu nevoi speciale: concerte, filme, expoziții de muzeu. 

În acest episod, Ruxandra povestește despre despre izolarea famililor care au copii cu probleme de sănătate într-o societate care încă întoarce privirea când e vorba de cei diferiți. 

Ruxandra a ales, în locul unei fotografii portret, o imagine care-i place și care ne arată că „noi, oamenii,  nu suntem singurii cărora le iese sufletul prin crăpături”. 

Îți spune cineva în viața de zi cu zi „Când nu mai poți, te oprești”?. Sau poate mai degrabă ai auzit de expresia „chiar și când nu mai poate, o mamă mai poate puțin”, care aduce de generații mamele pe altarul sacrificiului și, mai apoi, al vinovăției. La asta s-a tot gândit Andra Florea, antrenoare sportivă, când a închegat o comunitate de mame pe care le sprijină să facă sport într-un parc din București. 

Și-a dorit să creeze un spațiu în care mamele să nu tragă de ele și de corpurile lor la ora de sport, ci mai degrabă să facă mișcare în natură având, în sfârșit, acea oră de timp numai al lor. 

BONUS: Dacă ai ajuns până aici, ne-am gândit că ți-ar plăcea să afli cu ce gând au pornit la drum în sezonul acesta cele două jurnaliste care au creat podcastul „mame”. Episoadele din arhiva seriei se găsesc aici.

Muzică: Răzvan Gabăr
Documentare: Oana Sandu, Ana Maria Ciobanu
Mixaj: Mara Mărăcinescu
Identitate vizuală: Loreta Isac Cojocaru