Film / Seriale

Distopie, mon amour

De Alexandra Olivotto

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 11 mai 2017

Homosexualitatea e o crimă, avortul, la fel, iar legea constă în precedentul biblic, mai precis în unele atent selectate din Vechiul Testament. Femeile au pierdut orice drept, inclusiv cel la proprietate şi la propriul nume, au fost reeducate şi redistribuite în funcţie de ce pot să facă: treburi casnice, reproducere, reeducarea altor femei, markeri de statut social sau munci de ocnaş în colonii, unde mor extrem de repede din cauza toxicităţii. Suntem în plină teocraţie totalitară, într-un stat militarizat (populaţia e păzită tot timpul, asta după ce a trecut prin pogromuri), plin de spioni şi aflat totodată în război. Sau, altfel spus, suntem în Gilead, statul imaginat de Margaret Atwood în romanul The Handmaid's Tale, transpus într-un serial de Bruce Miller (îl ştiţi din televiziune: a pus umărul la ER, a lucrat la 4400 şi Alphas şi le are cu distopiile, vezi The 100).

Faptul că unii critici TV au numit-o pe Atwood „o scriitoare profetică” te face să realizezi doar cât de bine a fost făcută tranziţia de la carte la serial, căci, dacă o asculţi pe autoare, afli că: „Mi-am impus o regulă: nu voi include nimic ce fiinţele umane nu au făcut deja într-un alt loc sau timp sau ceva ce tehnologia nu permite deja” (romanul a fost publicat în 1985). Şi, da, ca notă de subsol, autoarea a studiat totalitarismul şi a împrumutat elemente inclusiv din cel românesc, mai precis facerea obligatorie de copii. Aerul profetic al cărţii e dat, pe de o parte, de similitudinile dintre Gilead şi America lui Trump, dar şi de aducerea subtilă în prezent cu anumite detalii – legătura dintre Ciuma infertilităţii şi Tinder e una savuroasă şi ilustrează modul în care serialul reuşeşte să aibă umor şi în cele mai întunecate momente ale lui.

Offred (Elisabeth Moss) e „slujitoare”, adică a fost plasată în casa Comandantului (Joseph Fiennes) şi a soţiei lui infertile, Serena Joy (Yvonne Strahovski) pentru a le livra un copil (nu vă gândiţi la inseminare artificială, căci nu apare în Biblie. Aici vorbim de mijloacele clasice). E o femeie care trăieşte din amintiri, fiindcă altfel s-ar sinucide – cele ale vieţii de dinainte de Gilead, regimul care i-a luat copilul şi cele ale reeducării, sinistre, dar necesare pentru a-şi ţine în frâu revolta. Tot ce o motivează e speranţa că regimul va da ortul popii şi că, după aceea, îşi va regăsi fiica. Serialul îţi permite accesul doar la perspectiva lui Offred, cu ajutorul unui voice-over folosit temperat.

O adaptare fidelă cărţii doar în măsura în care fidelitatea îi serveşte formei serialului (de pildă, „rama” din roman, situată la zeci de ani distanţă de timpul în care e plasată acţiunea, a dispărut), aşa ar putea fi definit The Handmaid's Tale, care reuşeşte unde nume mari au dat greş – de pildă, Harold Pinter şi Volker Schlöndorff, scenaristul şi regizorul lungmetrajului omonim. Plouă cu puncte forte, începând cu costumele, care bat aluzie la puritani, până la aerul fals de suburbie al cartierului în care locuieşte Comandantul şi până la un casting perfect adecvat (în primul rând, rolul îi vine mănuşă lui Moss) şi un scenariu care păstrează elementul de thriller, fără a face rabat la studiu de personaj. The Handmaid's Tale e de departe cel mai bun serial al sezonului.


The Handmaid's Tale a avut premiera în România pe HBO GO la finalul lunii aprilie. 

11 mai 2017, Publicat în Arte / Film /

Text de

  • Alexandra OlivottoAlexandra Olivotto

    Jurnalist de film, serial și whatever comes next. Big Lebowski + Jonathan Franzen + Mahler.


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK