Film / Comedie
Despre morți, numai de bine
Dragoș C. Costache
„Beetlejuice, Beetlejuice” încearcă să reînvie, decenii mai târziu, comedia macabră din tinerețile lui Tim Burton. Iese un film incoerent, imitativ, dar și ilegal de distractiv.
„Beetlejuice, Beetlejuice” încearcă să reînvie, decenii mai târziu, comedia macabră din tinerețile lui Tim Burton. Iese un film incoerent, imitativ, dar și ilegal de distractiv.
Un interviu cu George ve Ganæaard și Horia Cucută, regizorii lungmetrajului „Clasat” - un film făcut „cu bani de-acasă”, care spune o poveste sinuoasă și nuanțată pe subiecte „hot” și reușește să uimească publicul de festival din toată lumea.
★★★★★☆☆☆☆☆
Într-un decor primordial, cineastul Emanuel Pârvu introduce aproape fraudulos o situație cu ramificații actuale. „Trei kilometri până la capătul lumii”, propunerea României la Oscar de anul acesta, e menit să satisfacă mai degrabă așteptările unui public internațional decât curiozitățile oamenilor locului.
„The Watermelon Woman” (1996) al lui Cheryl Dunye e ca un cocktail molotov făcut în sufragerie, pregătit într-o sticluță de suc: nimic nu-i anunță puterea, fervoarea acidulată.
★★★★★☆☆☆☆☆
Un sculptor dă din coate încercând să alieze pretențiile organelor oficiale și viziunea sa artistică mai mult sau mai puțin suverană. „Der nackte Mann auf dem Sportplatz” pune niște întrebări vechi de când lumea, pe care societatea comunistă le-a cristalizat atât de obsesiv și de acut, încât a ajuns să le scape de sub control.
Provocați de un nou serial, care aduce la zi povestea din filmul brazilian cult „Cidade de Deus” (2002), am stat de vorbă cu producători și actori implicați în realizarea seriei din 2024.
★★★★★☆☆☆☆☆
Pulsiunea erotică și cea criminală își dau coate până ce ajung inseparabile în „Bowling Saturne” (2022) al temerarei Patricia Mazuy, niciodată absentă când trebuie apucat taurul de coarne. Filmul este disponibil pe Max.
★★★★★☆☆☆☆☆
Al doilea film al lui Jerzy Skolimowski, „Walkover” (1966), continuă fuga cu capul înainte printr-o societate poloneză ca o vedere halucinată. Un film strașnic de liber, a cărui veselă modernitate îl face să nu dea socoteală decât propriilor impulsuri și capricii.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Fly Me to the Moon” e o comedie(?) romantică(?) cu foarte puțină chimie pe ecran, care abordează un eveniment istoric monumental în cel mai stupid mod cu putință.
★★★★★☆☆☆☆☆
Filmul despre sport și biopic-ul: două tertipuri cam prăfuite care devin, în mâinile cineastului Bennett Miller, calea către un plonjeu neanunțat în străfundurile psihotice ale Americii. Se lasă cu frison și uimire în „Foxcatcher”.
An de an, programul Il cinema ritrovato ia forma unui labirint în care fiecare căsuță ascunde descoperiri nebănuite.
O retrospectivă ambițioasă, reunind copii rare în 35mm și noi restaurări în 4K, a trasat anul acesta la Bologna drumul sinuos către maturizarea artistică al genialului Serghei Parajanov.
În programul amețitor al celui mai important festival dedicat filmului de patrimoniu, și-au făcut loc două titluri despre box și wrestling. Dar nu cu pumnii și picioarele.
Despre Ungaria, rolul filmului documentar și responsabilitate socială cu regizorul documentarului câștigător al secțiunii TIFF „What's Up, Doc?”, „Kix”, o explorare de 12 ani în viața unui puști dintr-un cartier sărac din Budapesta.
Un film cu daci și domnitori, pentru toată familia (tradițională), anunță un nou viitor de AUR pentru propaganda naționalistă.
Primăvara asta, înainte de Campionatul European de Fotbal din Germania, microbiștii și nu numai au fost răsfățați cu două documentare: „Hai, România!” și „În inima Naționalei”, despre două Naționale: cea a așa-zisei „generații de aur” și cea din prezent.
★★★★★☆☆☆☆☆
Poate „regele” Elvis Presley să fie vreodată personaj secundar? Mai mult, să se lase detronat chiar de către femeia menită să îl aștepte cuminte acasă? Cu „Priscilla”, proiectat în premieră în România în cadrul cineclubului F-SIDES pe 15 iunie, Sofia Coppola testează limitele biopic-ului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Filmul belarusului Nikita Lavretski „A Date in Minsk” a constituit, probabil, highlight-ul Festivalului Filmului European. Un nume deja încetățenit prin cercurile mai hip ale cinefiliei, Lavretski practică o artă a efemerului și a jetabilului, în priză cum nu se poate mai directă cu timpul său.
E un pic straniu să mă gândesc că s-au scurs cinci ani de la prima dată când am aterizat pe boulevard de la Croisette și la toate lucrurile care s-au schimbat între timp la mine, la lume, cât și la microuniversul care se adună în fiecare lună de mai în jurul Palais des Festivals.
★★★★★☆☆☆☆☆
Alături de co-regizoarea Tsou Shih-ching, premiantul recent de la Cannes Sean Baker urmărea, în „Take Out” (2004), du-te-vino-ul unui livrator chinez pe bicicletă, prin New York. O călătorie la capătul nopții care nu are nimic glorios în ea.
Am stat de vorbă cu trei regizori care au făcut filme despre trei războaie, despre violul folosit ca armă, despre cum un președinte își persecută cetățenii queer și despre cei care sfidează logica colonialistă prin simpla lor existență.
Cum să te bucuri etic de filme proaste, pornind de la patru exemple recente din cinematografia românească.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Le deuxième acte” al lui Quentin Dupieux a deschis anul acesta Festivalul de la Cannes. O recompensă meritorie pentru acest maestru prolific al satirei, care riscă totuși să cadă uneori pradă propriei agilități.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Furiosa” e un prequel care spune o poveste strălucitoare și cromată despre cruzime și răzbunare la sfârșitul lumii. O să aprecieze, însă, publicul un film de două ore și jumătate, ce nu doar cere, ci invocă activ memoria mai faimosului său frate, „Fury Road”?
Le-am invitat pe cele două poete şi traducătoare a dialog deschis despre despre scris și multitaskingul necesar în spațiul dintre artă & muncă, despre cum jonglează cu maternitatea și cu literatura, despre rolul poeziei și al poetelor acum și într-un viitor posibil, când, cine știe, vor exista mai multe autoare în manuale.
