România ar putea fi un paradis organic. Pământul de calitate bună și totodată printre cele mai ieftine din UE, suprafețele uriașe, tradițiile agricole puternice și accesul liber către piața europeană sunt beneficii pentru un antreprenor care vrea să profite de apetitul continentului pentru alimente mai sănătoase.

De asemenea, sunt încă aici destui oameni care să lucreze pământul. Peste 25% dintre români se ocupă cu agricultura, peste orice altă țară din Uniunea Europeană. 

Structura agricolă a țării este împărțită între proprietăți imense și milioane de mici fermieri. Recensământul Eurostat din 2016 arăta că România deținea o treime din numărul total de ferme din UE, o cifră incredibilă de 3,1 milioane. Cu toate acestea, 92% dintre aceste ferme aveau sub cinci hectare. Acest fenomen are la bază politicile post-comuniste din anii 1990, când statul a restituit mici parcele agricultorilor.

Astăzi, România este o națiune de micro-producători. Ne-am putea închipui un peisaj idilic, cu țărani în ii, cu umeri bronzați, care ară pământul cu ajutorul cailor, adună paiele cu furcile și îngrașă terenul cu metode străvechi, fără pesticide, erbicide și îngrășăminte artificiale. Statisticile prezintă însă o imagine ceva mai nuanțată. Procentul de teren organic din România este de doar 4,3%, mai puțin de jumătate din media europeană.

De ce nu există o corelație între agricultura ecologică și microproducție? „Motivul este simplu: costul certificării”, spune Ramona Duminicioiu, membru al comitetului de coordonare al asociației țăranilor, Ecoruralis. Producătorul tipic din România este foarte mic, iar dacă ar adăuga costuri de certificare, acest lucru i-ar crește foarte mult cheltuielile de producție. Deci nu este rentabil ca un mic producător să devină certificat ecologic. „Dimpotrivă, majoritatea producătorilor certificați ecologic din România au suprafețe mari”, adaugă ea, „și se concentrează pe culturi la scară mare, în special pe cereale, și pe produse pentru export”.

Este agricultura ecologică din România un privilegiu al marilor producători? Am făcut un tur de țară și am vorbit cu start-up-uri din acest sector, pentru a descoperi provocările cu care se confruntă.

Am cunoscut antreprenori de toate vârstele și din toate mediile, care se ocupă de culturi organice; inclusiv generații de fermieri tradiționali, oameni de afaceri convertiți în agricultori, foști corporatiști și străini care construiesc în România o afacere de care nu s-ar fi putut ocupa în țara de origine.

Sunt două puncte asupra cărora toți cad de acord:
Unu: fondurile europene sunt vitale pentru supraviețuirea și dezvoltarea lor viitoare.
Doi: agricultura convențională este dură, riscantă și costisitoare, iar agricultura ecologică este și mai dură, mai riscantă și mai costisitoare.

Ferma Bicicliștilor
Produse: cătina, găini
Localizare: Odobești, Dâmbovița

Răzvan Grigoriu și-a petrecut prima tinerețe croindu-și o carieră prin corporații mari precum Air Liquide și Interbrew, înainte de a obține funcția de director de operațiuni globale pentru gigantul tehnologic Honeywell.

„M-aș fi putut duce la orice multinațională”, spune el. Dar imediat după ce-a făcut 40 de ani, s-a retras din acea lume. „Am căutat ceva ce-aș putea face pentru câteva luni intens și apoi să am timp liber”, spune el. „Am 45 de ani și vreau să-mi petrec următorii 50 de ani așa cum mi-aș dori. Acesta era planul. Nu este ușor, dar ajung acolo.” 

Grigoriu s-a apucat de agricultură ecologică la Odobeşti, în judeţul Dâmboviţa. Cultivă cătină şi crește găini de fermă la „Ferma Bicicliştilor”, numită după pasiunea sa pentru vehiculele pe două roţi.

Fructele de cătină sunt portocalii și acre și se țin atât de bine de crengile cu spini, încât este nevoie de mijloace industriale pentru a le recolta. Fermierul are un congelator ce răcește crengile timp de 15 ore la minus 40 de grade, apoi o mașină de separare le scutură și eliberează boabele.

România este unul dintre cei mai mari cultivatori de cătină din Europa, iar în jur de 15 cultivatori s-au reunit într-o cooperativă. Această organizație este una „esențială” pentru a se asigura că producătorii primesc un preț corect pentru produsele lor, spune Grigoriu.

Cătina este un fruct premium datorită conținutului ridicat de vitamina C și a uleiului din semințe, folosit ca imunostimulator. Sucul în sine are un gust acid, așa că fie este amestecat cu alte ingrediente, cum ar fi mierea sau merele, fie este transformat într-un vin. Germania este un producător tradițional important de cătină, dar nu poate ține pasul cu cererea, așa că importă fructele din România și Ungaria. Alte piețe de export sunt în creștere, în special Scandinavia și Coreea de Sud. „Cătina este întotdeauna bio. Dacă nu este bio, nu o poți vinde decât la preț mic”, spune Grigoriu.

În ciuda statutului său ridicat și a potențialului de export, industria fructelor are încă nevoie de bani suplimentari pentru a prospera. „Fără finanțare de la UE, nu am reuși”, spune Grigoriu. „Nu aș băga bani în afacerea asta dacă n-ar fi fonduri UE.”

În 2018, Grigoriu a profitat de avantajele oferite de UE. Ca start-up, a primit jumătate din finanțarea de care avea nevoie din bani europeni. La alți 20% a avut dreptul ca fermier sub 40 de ani, iar încă 20% — pentru că practica agricultură bio. A trebuit să pună de la el doar 10%.

Dar în agricultură greutățile sunt la tot pasul. Seceta din 2022 a făcut ca fructele să fie mici, iar prețurile la energie electrică să se dubleze față de anul precedent. „Unii cultivatori care investesc în plantații sunt prinși într-o capcană”, spune el. „Trebuie să recolteze, dar nu fac bani sau câștigă puțin. Povestea agriculturii organice nu e una de succes în general. Există doar insule de succes.”

Grigoriu a început să se ocupe și de creșterea animalelor. Mai întâi a încercat cu 100 de curcani, dar păsările s-au îmbolnăvit și și-a recuperat doar o cincime din costuri. „Vin din Finanțe”, spune el. „Elaborez scenarii, dar realitatea nu este ca în Excel, mai primesc câte-o lovitură din asta.”

În 2021, a trecut la găini. Aproximativ 200 de păsări de curte se plimbă pe câmpurile lui din aprilie până în octombrie, înainte de a ajunge într-un mini-abator.

„Am fost inspirat de [inovatorul agricol american] Joel Salatin, care a avut ideea unui coteț portabil de găini”, spune el. „Nu există investiții mari în clădiri, ci doar cotețe care pot fi extinse sau reduse, după nevoi. Acestea costă doar câteva sute de euro și pot crește sau scădea. Pot pune cotețele în plantația de cătină și vor curăța și fertiliza plantația fără costuri. Este un ciclu.”
 
O ambiție este să le certifice ca fiind organice. „Condițiile sunt destul de stricte”, spune el. „Trebuie să țin păsările mai mult timp și în condiții specifice, iar prețul puiului va fi dublu. Nu sunt sigur încă dacă există o piață pentru asta.”
Dar există o piață pentru produsele de crescătorie. „Consumatorii devin mai conștienți”, spune el. Există puțini furnizori locali de carne în afara fermelor mari, deși există un număr tot mai mare de magazine de delicatese și restaurante de lux în București. 

O altă problemă cu produsele ecologice este că un fermier poate fi descalificat dintr-o dată, iar asta i-ar încurca planurile de afaceri. „Poți faliment cu ușurință făcând asta”, spune Grigoriu. „Sunt corporatist și credeam că m-am obișnuit cu chestii dificile, dar agricultura nu este ușoară și nu este pentru toată lumea.”

Ferma: Măr de Rai
Produse: oțet și cidru
Localizare: Batoș, județul Mureș

În urmă cu patru ani, bancherul Ioan Mărcuș a preluat o fabrică de oțet ce fusese înființată în anii 1980 în Batoș, comuna sa natală aflată într-o regiune deluroasă a Transilvaniei, cu tradiție de cultivare a mărului. În interiorul fabricii, compania presează merele, fermentează amestecul în rezervoare și depozitează oțetul în butoaie de plastic. Când le deschizi, te lovesc aburi amețitori, din tot felul de amestecuri surprinzătoare: păpădie, trandafir, soc, cimbru, mentă, tarhon, ardei iute, ghimbir, trandafiri, foi de dafin și muguri de pin. Oțetul este vândut sub brandul Măr de Rai.

„Cineva care a cumpărat de la noi a spus că oțetul numărul unu din lume, Bragg din Anglia, nu are aceeași calitate”, spune Mărcuș. Știe însă că este greu să convingă piața locală să dea bani pe un produs pe care mulți îl consideră un condiment ieftin. „Noi stăm destul de prost, pentru că concurăm cu cei care fac oțet din alte surse”, spune el. „L-am întrebat pe un mare producător: «Din ce îl faceți?». Mi-a spus: „Din acid acetic și alte lucruri”.

Prețurile la nivel de retail sunt, de asemenea, „ridicol de scăzute”. „Suntem la limita supraviețuirii”, spune Mărcuș. „Profitul este de câțiva bănuți. Pentru unele produse vindem sub prețul de cost. Deocamdată, în România este profitabil comerțul, nu producția.”

Mărcuș vinde sub propria etichetă și prin brandul de produse naturiste Solaris, dar nu are capacitatea de a vinde către marile lanțuri de retail, deși noua linie de producție poate scoate în jur de 60.000 de sticle pe an.

Merele sunt certificate ca organice, dar nu și fabrica, care necesită o nouă instalație pentru a se asigura că nu există reziduuri de material neecologic. „M-am gândit că aș putea fi certificat organic dacă aș avea mere ecologice, dar nu este suficient”, spune el. Costurile de certificare pot ajunge până la 4.000 de euro, în timp ce butoaiele noi costă zeci de mii de euro.

Îl întreb dacă în zonă există firme care doar pretind că sunt bio. Dar Mărcuș spune că, dimpotrivă, sunt producători bio „neoficiali”, precum cei de brânză, care nu își pot permite costul certificării. Ar fi un cost suplimentar, care s-ar adăuga tuturor celorlalte impuse de autoritățile care cercetează produsele și instalațiile, de la pompieri la controale sanitar-veterinare și inspecții de la protecția consumatorilor, care verifică etichetele.

Compania își vede viitorul în cidru: este un produs high-end care poate atrage un preț premium. Măr de Rai se află în faza finală de licențiere a fabricii, astfel încât să poată produce 200.000 de litri de cidru bio pe an. „Este mai ușor de autorizat decât oțetul”, spune Mărcuș.

Ferma: Lechburg
Produs: vin
Localizare: Lechința, județul Bistrița-Năsăud

În 2008, frații milanezi Cristiano și Ettore Gurato și românca Cipriana Sasarman au început să cultive vin pe 70 de hectare în județul Bistrița. Primii ani n-au fost ușori: nu aveau cramă, iar podgoriile au avut nevoie de trei ani pentru a fi convertite de la agricultura convențională.

„Nu am făcut vin deloc”, spune Sasarman. „Am cultivat via, o culegeam și nu vinificam.”
Inspectorii care au venit să vadă cum evoluează le-au zis că e o prostie că încearcă să facă o vie organică. „Ce agricultură organică?”, le-au spus ei, în bătaie de joc. „Nu există așa ceva”. Ei i-au criticat pe vinificatori pentru că creștea iarba între rândurile de viță de vie și au râs de tehnicile lor: „Nu așa arată o vie!” „Când am făcut bio aici, toată lumea era împotriva noastră”, adaugă Sasarman.

Cincisprezece ani mai târziu, vinul lor se vinde în Marea Britanie sau Italia și au câștigat premii pentru Fetească Neagră și Pinot Noir la concursul german de vinuri Mundus Vini.

Lechburg produce mai ales vinuri albe, inclusiv un frizzante din Chardonnay și Muscat. Feteasca Regală, Neagră și Albă au potențial bun, spun vinificatorii, iar un soi corpolent din Austria, numit Neuberger, crește bine în clima răcoroasă a Lechinței. Acestea sunt vinuri gourmet, în cea mai mare parte făcute pentru a fi băute în timpul mesei.

În 2015, familia a cumpărat clădirile unei crame locale de la un executor judecătoresc, după ce fostul proprietar a dat faliment. Crama fusese construită în 1962 de către Întreprinderea Agricolă de Stat (IAS) local, dar ajunsese în paragină. „Nicolae Ceaușescu venea des pe-aici”, spune Sasarman. „Venea să vâneze urși și degusta vinuri aici.”

Vinurile au și certificare vegană. „De la plantare până la îmbuteliere, nu se folosesc aditivi și nimic de origine animală”, spune Cristiano. „Nu putem folosi gunoi de grajd, folosit de obicei viticultură biologică.” Între rândurile de viță de vie cresc și legume și ierburi. „Această substanță organică readuce microelemente necesare pentru vița de vie”, spune Cristiano.

În Europa de Vest, statutul „vegan” al vinului poate fi uneori chiar mai atractiv pentru consumatori decât statutul organic. În România, calitatea în sine a vinurilor contează mai mult pentru vânzări decât să fie organice sau vegane. Lechburg vinde către horeca și magazine de delicatese, ceea ce este o „tendință în creștere”. 

Brandul are o piață majoră în Marea Britanie și în nordul Italiei, însă pandemia a fost o lovitură pentru vânzările non-retail, așa că produsul a fost redirecționat către magazine. „De asemenea, retailul îți ia sufletul din tine, le dai [produse] aproape gratuit”, spune Sasarman. „Aproximativ 65% este discountul lor.”

Dar vinificatorii au nevoie de subvenție nu pentru producție, creștere sau distribuție, ci pentru marketing. „Cel mai important lucru pentru un producător ar fi să-și facă produsele cunoscute în lume”, spune Cristiano, „pentru că este foarte scump să ieși pe piață și să te faci cunoscut. O politică comună unică pentru a sprijini producătorii bio și a le oferi vizibilitate pe piața europeană ar fi ideală.”

Ferma: Miresme
Produse: miere si ceara
Localizare: Bistrița, județul Bistrița-Năsăud

Pe un sit industrial de la marginea Bistriței, a treia generație a unei familii de ardeleni a transformat o tradiție apicolă în cel mai mare producător de miere ecologică din România.

Înainte de revoluție, socrul lui Ioan Cămărășan a început să facă miere ca hobby. Cu timpul, a ajuns la 400 de stupi. Din 2003, acestea au fost certificate bio, iar ginerele lui Ioan, Dan Pasca, a preluat conducerea afacerii.

Albinele adună nectar din zmeură, flori de munte și tei. Mierea se vinde sub marca Miresme, însă compania lucrează și cu mărci private. Destinațiile de export includ Franța, Germania, Hong Kong și Suedia.

În 2017, firma a accesat fonduri europene pentru echipamente pentru procesare și ambalare pentru retail și horeca. Familia a venit cu clădirea și terenul, iar UE a finanțat în jur de 90% din costurile echipamentelor cu 100.000 de euro pentru îmbutelierea și etichetarea mierii și pentru a face pliculețe pentru horeca. „Dacă nu ai bani, nu te poți apuca”, spune Dan Pasca. „Ar fi fost un risc să nu avem producție organică”. 

Unitatea mai produce foi de fundație cu ceară de albine pentru industrie. Pasca și Cămărășan colectează ceară de la apicultorii din România, le topesc și le presează în noi foi de fagure, pe care le vând apoi industriei ca baze pentru stupi.

Vara, familia transportă 400 de cutii în diferite locații din România, unde albinele culeg zmeura, salcâmul și teiul, în munții Rodnei și până la Satu Mare. Cum te poți asigura că albinele nu merg la flori non-bio?, întreb. „Va exista o analiză”, spune Pasca. „Clientul va cere întotdeauna o analiză, pe lângă certificare. Certificarea este doar începutul.”

Ferma: Păstrăvăria Bolloga
Produs: Păstrăv proaspăt și afumat
Localizare: Comuna Poieni, județul Cluj

La o oră de mers cu mașina de Cluj-Napoca, apa unui râu traversează una dintre puținele păstrăvării ecologice din România. Sunt 15 bazine în care înoată în cerc 10 tone de pești hrăniți cu un amestec organic austriac și tratați doar cu sare, pentru a ține departe paraziții. Ferma nu consumă multă energie, deoarece apa vine dintr-un râu ce coboară prin pădure, și tot acolo se întoarce. „Nu avem nevoie să consumăm multă energie”, spune patronul Păstrăvăriei Bolloga, Ovidiu Oltean.

Cheltuielile nu au crescut în ultimul an pentru agricultura ecologică în același ritm ca pentru agricultura intensivă. O fermă convențională de pește necesită o pompă, un sistem de reciclare, oxigen și o cantitate mare de electricitate. Există, de asemenea, un risc mai mare de răspândire a bolii printre pești. Sunt costuri în creștere și amenințări care s-au intensificat pe măsură ce prețurile energiei au crescut. „Vrem să lucrăm cu supermarketurile, dar prețurile și condițiile sunt aceleași pentru toată lumea”, spune Oltean. „Pentru ei nu contează prea mult că produsul este organic.”

Problema cu păstrăvul este timpul. Durează 24 de luni de la incubarea ouălor de pește până la momentul în care acestea sunt complet dezvoltate. Oltean semnase la un moment dat un contract cu un supermarket, dar apoi i-a spus clientului că nu poate furniza nimic timp de un an „pentru că durează doi ani să crească un pește”. Supermarketul avea nevoie de produse mult mai repede.

Acum lucrează cu două magazine în Cluj-Napoca și cu distribuție directă. „Asta este singurul mod în care văd”, spune el. Dar în afară nu poate vinde? „Dă-mi o piață de export”, spune el. „Și voi exporta”.

La fermă, Oltean se pregătește să deschidă un mic magazin cu produse bio de la producători locali, și un restaurant ornat cu acvarii. Ar putea fi un magnet pentru ecoturism. Spune că, în general, oamenii încă nu „au încredere” în produsele ecologice. „Le spun oamenilor că peștele meu este bio și ei întreabă: «ce-i aia bio?»”, adaugă el.

Povestește că, la un moment dat, a vândut pește către un restaurant, iar patronul a pus cu mândrie păstrăvul organic în meniu, după care a încetat să mai cumpere de la el. Cu toate acestea, păstrăvul organic a rămas în meniu, deși mai nou era pește pe care cumpărat de la un hipermarket. Oltean crede că vor mai dura 20 de ani pentru ca această piață să crească în România.

Ferma: Transilvania Berry
Localizare: Berivoi, județul Brașov
Produse: Zmeura, afine, coacaze negre

Întinsă pe nouă hectare de teren aflat la poalele munților Făgăraș, ferma Transylvania Berry cultivă zmeură, coacăze negre și afine pentru piața locală. În lunile mai calde, muncitorii vin din satele locale pentru a culege zmeura, a o pune în cutii și a o trimite apoi către Lidl. „Azi culegem, mâine livrăm”, spune managerul de vânzări și marketing Anamaria Șuvăilă. Zmeura ține doar câteva zile, în timp ce afinele sunt mai rezistente. Dar zmeura se cultivă de-a lungul unui sezon mai lung.

Deschisă din 2005, compania caută să devină independentă din punctul de vedere al consumului. Ferma folosește apă de fântână pentru a iriga zmeura și panouri solare pentru a alimenta cu energie biroul și depozitul. Solariile care adăpostesc plantele le protejează de intemperii, dar pot acționa și ca panouri pentru a genera electricitate și a menține căldura în timpul nopții. E nevoie de puțini angajați: unul singur are normă întreagă și se ocupă de vânzări și administrarea afacerii. Restul sunt zilieri din zonă. Mai sunt câteva plantații similare în zonă, iar acum compania caută să se extindă.

Ferma: Biofarmland
Produse: spelta, ceai, mustar, sare
Localizare: Firiteaz, judetul Arad

Managerul firmei de agricultură ecologică Biofarmland, Katherina Hani, a observat o accelerare a interesului pentru alimentele naturale în România. În Firiteaz, județul Arad, principalul produs al fermei sale este spelta și alacul, un grâu străvechi cu un conținut scăzut de gluten. „Este un aliment natural foarte popular”, spune ea. „A fost bun pentru noi mai demult și e bun și acum.”

La început, niciunul dintre clienții ei nu știa despre spelta, dar în curând au început să-i ceară soiuri mai specifice. „Oamenii se informează”, spune ea. Hani a fost pe piețele locale, a vorbit despre beneficiile acestor soiuri de grâu și ale produselor ecologice, în general. „Simt că pulsul e în creștere”, spune ea.

Depozitele uriașe de boabe de spelta de culoarea nisipului sunt îngrămădite în fermă. „Este ca aurul pentru noi”, spune ea. „Există un film de animație cu o rață care are mult aur și face o baie în aur.” „Scrooge McDuck?”, întreb. „Da. Dar credem că ăsta este aur pentru umanitate.”

Familia lui Hani a creat ferma din Firiteaz în 2004, pe locul unei unități existente. N-ar fi putut face asta în Elveția. „Nu există teren de vânzare acolo”, spune ea, „și dacă ar exista, poate ne-am putea permite doar un hectar sau două”.

După ce a studiat ingineria agricolă, ea s-a alăturat familiei sale în 2008 și de atunci a înființat o fermă ecologică, precum și morărit și procesare la fața locului. Magazinul ei online vinde 40 de produse, inclusiv pungi de cereale de până la 20 de kilograme, ceai, sare de mare cu ierburi și muștar. În ciuda reputației României de putere agricolă, Hani nu găsește oțet organic din mere românești, așa că trebuie să-l importe din Germania.

Deși Biofarmland exportă, Hani vrea să promoveze practica de a mânca local din ceea ce oferă spațiul rural, în funcție de sezon. „Mi-ar plăcea să vând cât mai multe produse în România”, spune ea.

În Firiteaz sunt 400 de case, iar majoritatea oamenilor lucrează în Arad. Ferma are aproximativ 20 de angajați cu normă întreagă din sat, precum și paznici. „Din păcate, este un cost, pentru că sunt atât de multe...”. În acest moment, spune ceva ce nu prea pot desluși.
„…Furturi?”, zic eu, crezând că acesta a fost cuvântul pe care îl rostise. „Nu”, spune ea. „Oi.” Ciobanii din zonă își lasă turmele să rătăcească pe unde vor și apar în tot felul de locuri, ronțăind tot ce găsesc în cale. „Este foarte scump și nu putem îngrădi totul”, spune ea, „deci paznicii țin oile departe”.

O parte a fermei se îndreaptă către un sistem vegan, în care plantele nu mai sunt fertilizate cu inputuri de origine animală, cum ar fi gunoiul de grajd. Asta înseamnă folosirea unor plante precum trifoiul alb, cultivate în fermă.

Hani a înființat o grădină de ceai cu plante medicinale, inclusiv salvie sau mentă marocană. „Când am început, plantam semințe pe bucăți mari de pământ. Nu ploua și mă gândeam: «Doamne, ce mă fac?» Este greu să ai încredere în plante că vor crește pe vremea asta. Fiecare pas este o provocare, de la cultivare la ambalare și vânzare și marketing. Dar pentru că iubesc atât de mult ce fac, nu a fost niciodată o povară.”

În 2018, Hani a început să construiască un spațiu pentru a găzdui evenimente educaționale și ateliere pe teme ecologice, în care oamenii vorbesc despre mâncare și explorează natura. Acesta include mici capsule din lemn răspândite pe un câmp, unde oamenii pot înnopta. „Este încă un vis în desfășurare”, spune ea.

Video: Ovidiu Dunel-Stancu

Acest articol este parte din proiectul „Organic Put to the Test”, finanțat de Journalism Fund.