O cercetare despre adopții intrafamiliale ridică întrebări despre familia tradițională, un concept care domină discursul public din ultimii ani, în cadrul unui stat care se dorește cât mai încărcat de responsabilitatea de a-și îngriji cetățenii.
Am fost în Moldova ca să aflăm poveștile a trei femei care au crescut în anii ‘90-2000, cu mamele plecate la muncă peste granițe. Au preluat ele responsabilitățile de adult. Ce urme au lăsat anii de absență și cum se rescrie astăzi relația mamă-copil, atât între ele și mamele lor, cât și între ele și propriii copii?
Pe unele străzi din centru, primăria a eliberat trotuarele cu ajutorul stâlpișorilor și a trasat lângă borduri locuri de parcare cu plată. Mai multe piațete în care până recent mașinile parcau de-a valma au redevenit scuaruri cu bănci și ceva verdeață. Cum ar trebui să continue transformările acestea?
Anul acesta, Street Delivery Brașov a rămas fără strada pe care o pietonaliza de cinci ediții încoace. Într-un oraș în care autoritățile dispun atât tăierea copacilor, cât și pe cea a fondurilor pentru cultura independentă, o comunitate încă încearcă să-și recapete orașul.
De ce își doresc tot mai mulți oameni să devină creatori de conținut? Cât de roz este bula influencerilor și cât de multe mai oferă, în 2026? Și, poate printre cele mai importante curiozități, am vrut să aflu dacă mai există vreo șansă să ne fie recunoscută munca fără să apelăm la social media.
Un grup de artiști propun o nouă formă de grădinărit și întâlnire în spațiul ambiguu dintre Academia România, Palatul Parlamentului și Catedrala Mântuirii Neamului. Pe urmele fostului cartier Uranus, ne invită la o salată și la o reevaluare a relațiilor pe care le avem cu spațiul orașului.
La 30 de ani poți suporta o zi toridă: transpiri și mergi mai departe. La 70, însă, dacă ai probleme cardiace, locuiești singur, nu-ți permiți aer condiționat și stai la ultimul etaj, aceeași zi îți poate amenința sănătatea și chiar viața. Pe măsură ce România îmbătrânește, iar verile devin tot mai fierbinți, diferențele dintre cei ce se pot proteja și cei ce nu pot devin tot mai importante. Cum ne pregătim pentru ele?
Aflată în capitala Armeniei, am pornit în căutarea a două mari repere culturale – imaginea muntelui Ararat și cea a legendarului cineast Serghei Paradjanov. Pe parcurs, mi-am pus niște întrebări despre cum funcționează simbolurile culturale și memoria, dar și despre absența spațiilor de dialog dedicate patrimoniului cinematografic din România.
Mii de elevi ar putea rămâne fără șansa de a participa la puținele activități extrașcolare pe care le au la dispoziție gratuit, la palate și cluburi ale copiilor. Numeroase cursuri gratuite, de la muzică și teatru, la informatică și tenis de masă, ar putea dispărea, ca urmare a ordonanței ce impune tăieri de buget și personal în instituții de educație și cultură.
Povestea orașului pe vocile unor personaje pe care le-am descoperit aici: un schior de Olimpiadă, un strungar devenit sculptor, o fostă angajată a fabricii de șampanie, o antreprenoare în turism și un tânăr care a rămas în oraș.
În România și alte țări din Uniune, migranții din Asia (și nu numai) se străduiesc, adeseori în van, să muncească și să trăiască legal. Între timp, politicienii de extremă dreaptă îi trimit „acasă”. Uniunea Europeană îi trimite tot acolo, dar prin centre din țări terțe, non-UE. Un tânăr indonezian care a studiat la Cluj se întreabă unde și cum anume ar trebui, de fapt, să „se întoarcă”.
Câteva gânduri despre ce înseamnă să scrii în epoca inteligenței artificiale.
Diana Șubran și soțul său, Andrei, au reușit să creeze o afacere sustenabilă, din care își întrețin familiile și care a transformat Azuga într-o destinație atractivă pe tot parcursul anului.
Carol are 33 de ani, iar 28 dintre ei i-a trăit în Azuga. După ce s-au închis fabricile, iar stațiunea a început să se golească, a fost printre puținii din generația lui care nu au plecat.
Rodica Nedelcu (55 de ani) a venit în Azuga în adolescență, atrasă de oportunitățile unui oraș industrial efervescent și a învățat secretele „remuajului” sau ale „degorjării” la cea mai veche fabrică de șampanie din țară: „Pivnițele Rhein”.
În Azuga, Alex Ștefănescu a făcut primii pași spre a deveni multiplu campion național și a reprezenta România la Jocurile Olimpice.
Cum arată arhiva unei iubiri queer, tinere, în România de azi? Fotografii, bilete de tren, melodii și obiecte-gesturi pe care le observi doar dacă te uiți atent. O serie foto despre spațiul pe care un cuplu încearcă să și-l creeze, într-o lume care nu le oferă întotdeauna loc.
O discuție cu Ioana Ulmeanu, editoare coordonatoare la ELLE România, despre ochelarii Meta și modă, relația noastră cu tehnologia, dependența statelor de marile companii tech, starea jurnalismului și felul în care am ajuns să credem că nu mai există viață în afara tehnologiilor pe care le folosim.
Când boala riscă să ne ia puterea și chiar independența, tendința e s-o negăm și s-o ascundem. Iar când vine cu rușine sau vină, evitarea e garantată.
Chiar dacă terapia asistată de animale poate aduce beneficii importante în școli, spitale sau centre pentru vârstnici, ea este în continuare nerecunoscută în România.
În programul lor politic, UNIT se declară „ÎNTÂIUL” și singurul partid care a folosit inteligența artificială în politica din România. Adaugă că, prin intermediul datelor și informațiilor oferite de IA, vor lua cele mai bune hotărâri pentru români. Partidul susține că IA poate lua decizii mai bune tocmai pentru că nu are interese personale, obligații sau relații de influență. Pe scurt, mesajul este simplu: IA e mai onestă ca politicienii noștri sau, cel puțin, asta sugerează partidul.
Plantele străine invazive distrug habitate, aduc pierdere economice și ne afectează sănătatea. Un biolog ne explică ce putem face.
Doi reporteri iau la pas (și la roată) sate și orașe din Teleorman înșirate de-a lungul Dunării, ca să înțeleagă cum ar schimba viața localnicilor ecotraseul turistic Via Danubiana – un drum complet pe malurile românești ale fluviului.
După cinci ani în Cluj-Napoca, cu o bursă oferită de guvernul român, m-am întors la Jakarta, în Indonezia, unde prietenii m-au poreclit „băiatul Europa” – cică mă port ca un alb. Tot ce-mi doream eu era un trotuar.
Natural este o călătorie audio prin rezervații din România, în care vrem să aflăm de ce relația dintre oameni și natură a ajuns așa de fragilă.
