Film / Turcia

În umbra calului troian

de Georgiana Mușat

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 7 martie 2019

În The Wild Pear Tree/Sub umbra părului sălbatic, noul film al regizorului Nuri Bilge Ceylan (un fel de Cehov cinematografic al Turciei, cunoscut pentru Departe, 2002, A fost odată în Anatolia, 2011, Somn de iarnă, 2014, toate portrete ale relației dintre Turcia urbană și cea rurală), aspirațiile de scriitor ale lui Sinan (Aydın Doğu Demirkol) sunt la fel de insistente precum totemul care guvernează orașul turcesc Çanakkale, ca ultim și singur vestigiu al unei civilizații dispărute. În tot cazul, inspirația lui Sinan vine din alte părți, mai precis lucruri mai puțin interesante pentru oficialitățile orașului - de pildă, strădaniile unui bătrân de zi cu zi cu sărăcia, frumusețea copacilor, banalitatea unui răsărit de soare. Sinan caută bani ca să-și scoată prima carte de ficțiune, dar se lovește de niște bariere. Pe unele și le pune singur, altele sunt puse de finanțatori: cartea are substrat autobiografic, dar nu poate fi publicată ca o biografie, vorbește despre locurile în care a copilărit, dar nu e o broșură turistică. Așa cum și-l descrie singur, un meta-roman ciudățel, Sinan nu pare să ajungă la niciun consens cu posibilii sponsori, ba chiar ajunge la discuții laxe.  Întors după absolvire în satul său natal, Çan, unde părinții și sora lui încă hălăduiesc, Sinan coboară puțin de pe piedestal. Tatăl lui, cândva un profesor respectabil, e un parior amărât împovărat de datorii la tot pasul (și-a amanetat până și casa pentru a face rost de bani. Mama lui asistă impasibil la toate evenimentele, găsindu-și forme ușoare de escapism, care includ uitatul la telenovele.

Familia nu numai că e dezorganizată, ci se complace în situații fără ieșire ; cu toate astea, Ceylan nu e în niciun caz moralist și nu îngroașă tușele. Tatăl, Idris, jucat absolut fabulos de Murat Cemcir, are ceva ludico-machiavelic, e pus pe tot felul de joculețe, e un tată prostănac și cam neglijent, dar pare să aibă, în spatele tuturor trucurilor care-l fac antipatic, un suflet extraordinar. Nici măcar Sinan nu poate să-l deteste - într-o secvență copleșitoare, Idris îi recunoaște fiului (mai în glumă, mai mascat, mai cinic) că i-a furat o parte din banii de carte pentru a-i juca la pariuri. Deși Sinan pare să știe de la început asta, îl privește doar cu milă și preferă să se retragă, coborând dealurile părintești. De altfel, toată forța filmului vine din reconcilierea dintre Sinan și Idris - titlul, omonim cu numele cărții scrise de Sinan, se referă la perii pe lângă care a crescut, s-a îndrăgostit, dar și la felul în care Sinan își vede tatăl - diform, solitar, indaptat, ca un păr sălbatic.

Trailer „Sub umbra părului sălbatic”

Dinamica pe care o construiește Ceylan între părinți și copii e bazată cumva pe răceala asta aparentă, când ne ascundem sentimentele și plângem pe la colțuri, dar tot ce ne vine să facem e să ne îmbrățișăm părinții. Iarăși, e interesant cum încăpățânarea asta bolnăvicioasă e transmisă din tată în fiu în familia lui Sinan - până și bunicul e un mizantrop nemulțumit. E o lume atât de mică și provincială încât nu poți să ai eșecuri, fiindcă toată lumea te va judeca.

Deși The Wild Pear Tree e la fel de valoros precum Winter Sleep, minunatul film cu care Ceylan a câștigat Palme d’Or-ul la Cannes în 2014, sunt momente în care regizorul pare să fi supralicitat niște licențe poetice: de pildă, în câteva secvențe suprarealiste (corpul unui bebeluș acoperit de furnici). Suprarealismul pare un artificiu gratuit - deși justificat de o lume a contradicțiilor, a fuziunii bizare dintre sărăcia prezentă și gloria trecutului, The Wild Pear Tree funcționa bine-mersi și fără oniric. De altfel, filmul abundă de momente absolut lirice în care natura e surprinsă în slow motion: o ușă se deschide ușor, ca împinsă de vânt, începe să ningă la fereastră, vântul îi mângâie părul lung al unei femei, apoi urcă parcă printre crengile copacilor, odată cu aparatul de filmat.

Marea bucurie a vizionării filmului vine tocmai din lucrurile mărunte: dialogurile lungi à la Ceylan (de pildă, discuțiile despre sacru și profan, dacă cineva și-ar dori să trăiască într-o lume cu Dumnezeu sau fără el), răsturnări de situație neașteptate (de pildă, momentul în care Sinan e terifiat la gândul că tatăl său s-ar fi sinucis lângă un copac, când colo el dormea acoperit de furnici), dar și imaginea luminoasă a lui Gökhan Tiryaki, care aduce aminte pe alocuri de căldura dealurilor lui Abbas Kiarostami.



The Wild Pear Tree poate fi urmărit în cinematografe începând cu 8 martie.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK