Actual

În burta balenei

Rating Scena 9 ★★★★★☆☆☆☆☆

de Georgiana Mușat

Începând de azi, Scena9 împreună cu MUBI vă  invită să vă faceți cinema la voi acasă. Nu-i nimic mai simplu: dați un clic aici, pentru un free trial de 30 de zile pe MUBI.com, unde găsiți unele dintre cele mai puternice filme din istoria cinematografiei. În rest, alegeți voi când și ce vedeți (de la titlurile-alea clasice pe care le-ați amânat mereu, până la filmele noi pe care nu le-ați găsit în cinema), pe telefon sau pe proiector, singuri sau în gașcă.

Recomandarea noastră de azi e „Valul Uman” / „El auge del humano”, Brazilia 2016, regia Eduardo Williams. Filmul a câștigat anul trecut Leopardul de Aur la Locarno în secțiunea „Cineaști ai prezentului” și poate fi văzut pe MUBI până pe 9 septembrie. 

În intro-ul din Trois Couleurs: Rouge (1994), Kieslowski vizualizează o banală conversație telefonică dintr-un capăt în celălalt al lumii printr-o mișcare complexă de aparat: camera urmărește firul de telefon, trece cu el prin perete, traversează frenetic un alt mănunchi de cabluri, trece spectaculos prin apă, iese la suprafață, se strecoară în subteran și apoi se transformă într-un spectru de lumină. De fapt, întreg filmul se sprijină pe ideea unor conexiuni îndepărtate dintre oameni.

Valul Uman privește laconic viețile unor băieți de pe trei continente: filmul începe cu Exe, un tânăr absolut obișnuit din Buenos Aires, care traversează un cartier pe jumătate inundat în încercarea de a ajunge la muncă. Apoi este concediat și începe să piardă vremea pe străzi și pe un site de video-chat cu prietenii săi. În capătul celălalt al lumii, în Mozambic, Alf stă pe același grup de Chaturbate cu Exe și execută cam aceeași rutină clandestină, trecând din când în când pe la birouri de resurse umane, dar fără rezultate. Cel de-al treilea personaj nu interacționează direct cu cei doi, dar păstrează același tipar: Archie e fugit de-acasă și e hotărât să se piardă prin junglă.

Ceea ce leagă în primă instanță acești indivizi e faptul că au un drum fără țintă, plimbându-se nomazi dintr-o parte în alta, traversând coridoare, cartiere, auzind frânturi de conversație, fără ca ei să se atașeze în vreun fel de ceva. Această incertitudine totală îi duce aproape de marginea alienării, astfel că încep să caute obsesiv surse de internet. Universul din film e oarecum anacronic, așa că nu ne putem da seama dacă vorbim despre o criză globală distopică sau de o condiție materială comună. Pe măsură ce această stare se conturează, e destul de clar că rețeaua pe care cei trei băieți o caută (care e tot timpul absentă, telefoanele prietenilor sunt mereu sparte, fără baterie sau nu au net) e de fapt fuga de o singurătate și mai apăsătoare. Ea se vede seara, când, lungit în pat, un personaj își lasă chipul luminat de telefon într-un curcubeu de culori.

Filmul explorează forma unui cinema observațional, în care camera nu se ghidează după acțiunile personajelor, ci își asumă rolul unui alt protagonist inconsecvent. Pe lângă propria sa autonomie, aparatul de filmat deține și un fel de ubicuitate. Legătura cu Kieslowski apare tocmai aici: între cele două tranziții dintre medii, aparatul de filmat are abilitatea 1) de a trece printr-un webcam - mai întâi camera înaintează către un webcam, apoi iese din el și își reia parcursul hand-held; 2) de a trece dintr-un mușuroi de furnici la suprafață, pe un alt continent. Practic, aparatul pare că se folosește de tehnologie în sine pentru a se pune în mișcare.

Regizorul Eduardo Williams construiește un univers cât se poate de familiar: grupuri numeroase aproape desprinse din noi, în care se discută obsesiv despre zodii și leacuri băbești; în primul său scurtmetraj, Pude ver un Puma (2011), doi băieți rezolvă un test tip oracol și vorbesc despre tatuaje. De fapt, toate filmele sale până la Valul Uman sunt despre grupuri de millenials care se conectează treptat de la o realitate palpabilă la o lume onirică. Acești băieți își discută visele lirice în care oamenii sunt integrați într-o tehnologie abuzivă (un cer acoperit complet de reclame, o familie integrată într-un electron, o planetă distinctă), iar locurile prin care trec sunt clădiri în paragină sau cartiere afectate de inundații. Acest parcurs post-apocaliptic e întotdeauna întrerupt de secvențe idilice splendide. În Valul Uman, sunt două momente de acest gen: o baie colectivă într-un lac din gura unei peșteri, când se discută despre matematică sau plimbări prin păduri tropicale și o fată care vrea să pupe un băiat.

Criticul de film Bedatri D.Choudhury vede această stare ca o ieșire dintr-un pântec: începutul marcat de întuneric al filmului și ieșirea personajului la lumină, faptul că el orbecăie în stânga și în dreapta, căutând o direcție. Pentru mine, parcursul e oarecum diferit: la Williams, oamenii par să aibă o vagă amintire despre o viață hiper-tehnologizată care i-a înghițit cu totul, ținându-i captivi într-o burtă a balenei. Eforturile lor de a se reconecta îi adâncesc și mai tare într-o bulă. 

Din multe puncte de vedere, filmul lui Eduardo Williams e un tour de force: spectaculosul parcurs al camerei, care se aliniază cu circuitul naturii și anulează distanțele geografice, minunatele dialoguri improvizate ale actorilor neprofesioniști, dar și atmosfera parcă desprinsă dintr-un film de Apichatpong Weerasethakul fac din el un mix absolut bizar între o hiperrealitate susținută și o distopie tehnologică.

de

  • Georgiana MușatGeorgiana Mușat

    Scrie critică de film, e licențiată în Ingmar Bergman și mereu cu mintea în altă parte.

31 August 2017 ora 10:00


Tag-uri


X Revista Scena9