Actual

Plutind într-o ceață densă

Rating Scena 9 ★★★★★☆☆☆☆☆

de Georgiana Mușat

Felul în care regizorul rus Aleksei German Jr. vede istoria (și implicit timpul) e fascinant și deconcertant în același timp: Soldatul de hârtie (2008) e o baladă existențialistă în Kazahstan-ul anilor ’60, în timpul pregătirilor unei expediții rusești în spațiu; în Sub norii electrici (2015), plasat în viitorul foarte apropiat - anul 2017 (devenit trecut între timp) -, toate personajele erau caleidoscopice, cameleonice, luând forma și tristețea pământie a orașului-fantomă de care aparțineau. Erau lumi absurde, în care trecutul se intersecta cu prezentul, la fel și planul real cu cel oniric. Într-un fel, în osatura acestui univers, nu mai există istorie propriu-zisă, ci totul se află într-un prezent continuu, obsedant și mistuitor: statuia lui Lenin e și piesă de muzeu, și spectru care veghează poporul, trimițându-i ceață și frig.

Deși se prezintă ca biopic al vieții scriitorului rus Serghei Dovlatov, filmul lui Aleksei German Jr., aflat în competiția Berlinale din acest an, nu e propriu-zis biografic, ceea ce poate că ar trebui lămurit de la început. Aura lui Dovlatov (interpretat de actorul sârb Milan Maric) domină într-adevăr filmul, e un fir roșu care ne poartă de mână prin Sankt Petersburg în timpul lui Brejnev, dar Aleksei German Jr. nu intervine în niciun fel în viața personajului (nu îi oferă o viață interioară propriu-zisă, rezoluții sau scheme). Îi schimb, îi preia tonul ludico-cinic din prozele celebre (mai ales Geamantanul, un roman autobiografic despre viața de după URSS, când Dovlatov a emigrat în SUA, dar și Rezervația Pușkin, despre un scriitor care lucrează ca ghid într-un muzeu, ambele traduse la noi) și ficționalizează relația sa cu alți poeți care au devenit între timp celebri (Iosif Brodski, de pildă). Deși în SUA Dovlatov a ajuns să scrie rapid la New Yorker, în țara sa a fost recunoscut abia după moarte, când Perestroika lui Gorbaciov a mai dezghețat un pic societatea. E considerat acum unul dintre cei mai originali și mai interesanți scriitori ruși din ultimul secol.

Structurând filmul în câteva zile din viața scriitorului, perioadă care se suprapune cu aniversarea revoluției bolșevice, German Jr. urmărește mai degrabă abuzurile erei Brejnev, fiindcă lui Dovlatov i se refuză constant publicarea, atât ca jurnalist, cât și ca scriitor. În SUA a scris 12 romane în 12 ani, apoi a murit de inimă.

Dovlatov întreabă în stânga și dreapta unde poate găsi o păpușă nemțească. O caută pentru fiica sa, deși știe deja că n-o s-o găsească nicăieri. Această căutare ține câteva zile, deși lasă senzația că timpul a trecut mai greoi, fiindcă totul e incredibil de apăsător: scriitorul e umilit în redacție, umilit de neaveniți în poziții înalte, târât de la birou la birou. În visele lui, se întâlnește cu Brejnev și Che Guevara și discută politică. O ceață densă și albă populează orașul (după revoluția bolșevică, albul era considerat un antonim al culorii roșu, deci avea rezonanțe burgheze, ostile, anti-revoluționare), ca și cum dizidența ar îmbălsăma străzile în plină aniversare bolșevică.

E un efect de distanțare pe care German Jr. îl exersează voit, prin punerea în scenă a mai multor momente. La fel ca în Sub norii electrici, inventează o situație în care Dovlatov merge să facă un reportaj la un film istoric (din start un element meta), iar oamenii se prezintă ca fiind scriitori celebri - Dostoievski, Cehov, Pușkin etc. Întrebați de situația actuală din Rusia, ei răspund ca și cum ar fi ei înșiși respectivii scriitori. Dovlatov, la rândul lui, încercând să momească o tânără diletantă, se prezintă ca Franz Kafka.

Astfel de secvențe sunt reprezentative pentru ceea ce numesc fascinant și deconcertant la filmele lui German Jr. Deși sunt complet imersive prin mișcările de cameră lente (care pleacă odată cu personajele, ca în Sieranevada), există în permanentă senzația că totul e o regie, că asistăm la niște scenete cu actori etc.

Dovlatov nu poate fi un biopic și din acest motiv - filmul e mai degrabă o reconstituire a Rusiei anilor ’70, despre neputința halucinantă a scriitorilor în fața regimului, aflându-se în situația de a muri de foame sau a se compromite iremediabil. Deși fatalist, tonul filmului e deseori foarte ludic: scriitorii trecuți de prima tinerețe sunt apostrofați de mamele lor, sătule de nopțile lor albe cu vodcă; Dovlatov urcă la un moment dat pe o mașină, pentru că nu mai are loc în ea, iar șoferul merge foarte încet prin zăpadă, cât să nu-l dărâme pe asfalt. Sigur că, în felul ăsta, German Jr. vorbește despre ciclicitatea istoriei - care se întâmplă nu numai în Rusia contemporană, ci într-o bună parte a lumii, inclusiv la noi. Dovlatov ne poate aduce cu picioarele pe pământ: era o perioadă când a putea vorbi despre minunăția lucrurilor mărunte, cu simplitate, umor și ironie, era un lux.

 


Dovlatov poate fi urmărit în cinemaurile din România începând cu 15 iunie.

de

  • Georgiana MușatGeorgiana Mușat

    Scrie critică de film, e licențiată în Ingmar Bergman și mereu cu mintea în altă parte.

14 June 2018 ora 11:00


Tag-uri


X Revista Scena9