Film / Festival

Occidental & Nocturama - de văzut la Festivalul Filmului Francez

de Georgiana Mușat

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 9 noiembrie 2017

Azi începe Festivalul Filmului Francez, care e plin de goodies la ediția asta. Săptămâna Cahiers du Cinema, unde puteți revedea Le Mépris (r. Jean-Luc Godard, 1963) sau Playtime (r. Jacques Tati, 1967), repere pentru orice cinefil, dar și debuturi sau producții noi surprinzătoare (cum ar fi Compte tes blessures, r. Morgan Simon; Occidental, r. Neïl Beloufa). Eu vă recomand Occidental, care va fi prezent în cadrul competiției, și Nocturama (r. Betrand Bonello), din secțiunea Panorama (etalon pentru producții premiate la marile festivaluri din lume). Ambele filme construiesc spații închise care se joacă atât cu convențiile cinematografice, cât și cu felul în care percepem lumea occidentală acum.

Pentru a spulbera orice surpriză, regizorul francez Neïl Beloufa începe în Occidental cu sfârșitul filmului, ceea ce înseamnă că setează de la început niște convenții pe care le va încălca după aceea: 1) ideea că nu există nicio surpriză; 2) ideea că totul este o farsă. Pentru asta, întreaga poveste devine un joc ireverențios de măști care pică pe rând: după ce un cuplu italian gay se cazează la apartamentul matrimonial al unui hotel average pe nume Occidental, personalul rătăcit al hotelului (concierge-ul, bellboy-ul, recepționista) începe să aibă niște îndoieli privind orientarea lor sexuală sau chiar naționalitatea: un grup de italieni adevărați ar fi negociat prețul camerei, ar fi băut alcool în loc de Coca-Cola și ar fi avut un accent veridic. Odată ce apare și poliția, prejudecățile continuă să apară, deși fiecare dintre acuzatori are senzația că merge foarte fin pe cioburile politically-correctness-ului.

Deși evenimentele par să se petreacă într-un Paris contemporan, decorurile, costumele și dialogurile sunt desprinse din anii ’70-’80, mai precis dintr-un film de Fassbinder, foarte stilizat cromatic și cu câteva tente kitsch: tablouri cu războaiele napoleoniene, tablouri generice cu Tour Eiffel sau cu palmieri. Afară, Franța e într-un plin protest, care are vizibile influențe ale protestului din 1968; pe scurt, totul e o reeditare a acestei perioade: suntem în 2017, dar Beloufa pune în scenă o butaforie de interior (frânturi revoluționare se întrevăd prin geamuri și pe sunet), în care niște personajele se incriminează pe rând. Decorurile sunt fake (compartimentate à la Jacques Tati), la fel și tentativele personajelor de a se apăra: bell-boy-ul leșină din senin, fiecare dintre ei inventează o poveste romanțată, iar nici măcar intențiile sau motivațiile personajelor nu sunt clare.

Într-un astfel de joc, e foarte interesant felul în care spectatorul ajunge să se raporteze la situații și să intre, la rândul său, într-o arenă fictivă în care să judece personajele. Într-un fel, vorbim de o poveste de tipul Agatha Christie, în care nu există o crimă, ci pur și simplu un ambalaj de prejudecăți. Filmul e relevant nu numai pentru că încapsulează lumea absurdă modernă, în care revoluțiile și revoltele nu ne mai afectează, ci și pentru că e un exercițiu regizoral foarte reușit, care îl plasează pe Beloufa în topul stiliștilor pe care i-am descoperit anul ăsta.

Nocturama explorează un spațiu mai degrabă labirintic decât deschis, cum e cel din filmul lui Beloufa: după ce nouă puști decid din senin să arunce în aer niște simboluri franceze (statuia Ioanei d’Arc și Ministerul de Interne), se baricadează într-un uriaș mall unde își vor petrece o noapte întreagă rătăciți printre manechine de lux și false bucătării, într-o aparentă splendoare aristocrată. Puștii n-au niciun fel de motivație pentru atacurile respective (sau cel puțin nu una de care spectatorul să aibă habar până la final, ambiguitatea situației seamănă cumva cu cea din Occidental), e mai probabil să fi făcut asta din plictiseală, tratând situația ca un joc foarte elaborat. Cu toții încep pe parcursul serii să aibă diverse remușcări (fie sub forma unor halucinații sau a unui telefon dat acasă părinților). Tot filmul e epurat ideologic, e ca o vitrină transparentă care dă într-o lume extrem de goală pe dinăuntru.

În această vitrină, satira din titlul filmului (n. a. - Nocturama, animale în cușcă noaptea, după albumul lui Nick Cave) face referire la lumea capitalistă occidentală, mai precis la acea parte a capitalismului care devine stranie într-un astfel de context, noaptea, pe întuneric. Tot filmul poate fi interpretat ca un tur de muzeu prin capitalismul hedonist, către o lume care e tot timpul foarte greu de atins, o lume în care o haină care costă uneori cât o mașină devine brusc un obiect trivial. Într-un astfel de univers, motivele terorismului nu trebuie neapărat expuse. Așa cum o spune și un personaj care pur și simplu stă în mijlocul străzii pe bibicletă și privește spre nimic: ‘trebuia să se întâmple’. Din păcate, Nocturama a fost ostracizat de public în Franța în contextul atacurilor recente, deși regizorul Bertrand Bonello nu și-a propus în niciun fel să glamourizeze terorismul sau să se plaseze de vreo parte a baricadei.

Ceea ce surprinde, dincolo de acest imaginar spectaculos al ambelor filme, este felul în care tratează timpul. În Occidental, Beloufa construiește o falsă continuitate (până la un punct, în care începem să vedem ce se întâmplă în avans și ne explică pe parcurs cauza), dispusă pe un timp limitat. Vorbim despre o noapte din viața personajelor, o noapte care se suprapune cu un protest de mare amploare (deci, cu durată cuantificabilă). În Nocturama, vorbim despre același deadline narativ: o zi întreagă și o noapte întreagă. Filmul e dispus în două capitole mari, primul este pregătirea acestor atentate, care e foarte precisă și anevoioasă, îi vedem pe fiecare dintre ei intrând la metrou sau în clădiri de corporații care să le faciliteze accesul către clădirile/artefactele pe care le vor bombarda, ca mai apoi să îi urmărim într-o stagnare totală, în mall. Odată ce timpul începe să treacă, însă, Bonello renunță la structura eliptică și începe să ne reia discontinuu fiecare eveniment din perspectiva fiecărui personaj urmărit cu steadicam-ul, sporind suspansul și dinamismul acțiunii.  

Filmele sunt interesant de privit fie și numai prin această perspectivă: aici, timpul real al acțiunii este înlocuit de un timp psihologic, felul în care personajele îl percep odată ce se instalează oboseala (Nocturama) și lipsa de comunicare dintre oameni (Occidental).


 

Occidental rulează în cadrul Festivalului Filmului Francez marți, 14 noiembrie.

Nocturama rulează în cadrul Festivalului Filmului Francez vineri, 10 noiembrie.

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK