Poate simplul fapt că Three Billboards Outside Ebbing, Missouri a pătruns printre preferințele votanților Academiei, primind două premii Oscar (ambele pentru interpretarea actorilor), e surprinzător - un astfel de film, la granița cu arthouse-ul, trece de obicei neobservat. În același timp, regizorul englez Martin McDonagh deja căpătase un statut în cinemaul american; background-ul de scenarist și dramaturg al lui McDonagh e extrem de relevant nu numai în Three Billboards..., ci și în filmele sale anterioare, prin abundența dialogurilor și punerile în scenă mai curând teatrale decât pur cinematografice.

La aproape un an după ce fiica ei e asasinată brutal la marginea orașului (fictiv) Ebbing din Missouri, cazul încă stagnează în mâinile autorităților, așa că Mildred Hayes (Frances McDormand) închiriază niște panouri publicitare din vecinătatea crimei, pentru a trezi din letargie poliția locală și a-i reaminti comunității că nu se lasă până nu este găsit vinovatul. Panourile zdruncină comunitatea mai tare decât crima în sine, divizând-o; în plus, șeriful Willoughby (Woody Harrelson), admonestat în unul dintre panouri, un om rezonabil și chiar blajin pe alocuri, suferă de o boală gravă și e la fel de neputincios ca Mildred. Vendeta, însă, continuă, în pofida tuturor încercărilor civile de a o îmbuna pe femeie - de la intervențiile preotului la cele ale dentistului, soldate cu ieșirile violente ale lui Mildred.

Personajul lui Mildred e foarte masculinizat, împrumutând ceva din înfățișarea lui Rambo; apare mereu într-o salopetă albastră, cu o bandană pe cap și o privire aspră. Dixon (Sam Rockwell), ajutorul șerifului, e o figură contradictorie, cu mommy issues și probleme cu alcoolul, care își folosește insigna pentru amuzamentul cinic de a snopi în bătaie persoane de culoare. Structurat în mare parte ca o serie de ciocniri belicoase între cei doi, Three Billboards… e mai degrabă un film care răstoarnă niște convenții, de la prezența unui personaj feminin profund masculinizat, în rolul unui vigilante, până la faptul că această lume e foarte pestriță din punct de vedere moral (Biserica are parte de-o secvență cvasi-umilitoare, filmul ironizând orășelele încă aflate în Bible Belt). E o comunitate care funcționează numai prin violență, sub învelișul căreia se află dramele interioare ale personajelor. Redarea grafică a violenței e deseori dublată de un cinism comic, care nu e o noutate în cinemaul american (frații Coen și Quentin Tarantino o practică, de exemplu).

Deși e explorat în formule cinematografice diferite - o comedie neagră neconvențională, bazată pe umor englez (In Bruges), o formă de meta-cinema cu asasini plătiți la granița cu mainstream-ul (Seven Psychopaths), universul lui McDonagh e destul de unitar. Opusul puritanismului, eroii lui McDonagh sunt de obicei rasiști, indolenți și violenți, cu o patimă teribilă pentru distrugerea de sine (musai cauzată de vicii decadente). Acești oameni fie critică orice formă de corectitudine politică, fie, la antipod, o îmbrățișează ca un fel de normă stupidă universal acceptată („Cum mai merge treaba în industria torturării negrilor?”, întreabă Mildred. „Mai nou, e vorba de industria torturării persoanelor de culoare…”, răspunde Dixon). Three Billboards… își propune să urmărească tranziția unui personaj de la neavenit la ființă superioară (așa cum în In Bruges, personajul lui Colin Farell e un asasin plătit care încearcă să se izbăvească după ce omoară din greșeală un copil), păstrând limitele credibilității.

Jocul impecabil al actorilor McDormand, Harrelson și Rockwell distrage atenția și de la alte probleme de scenariu, cum ar fi personajul lui Anne (Abbie Cornish), soția șerifului, într-un rol decorativ (în mod ironic, Cornish era distribuită într-un rol similar și în Seven Psychopaths) sau apariția personajului lui James (Peter Dinklage) cu unic rol de a mai rezolva niște probleme narative. Altfel, dincolo de nuanțările eroilor, care deraiază de la schemele clasice (șeriful rău, victima imaculată) și de faptul că abordează cu sarcasm subiecte încă foarte sensibile în America (rasismul, violul), filmul lui McDonagh nu ajunge niciodată cu ele în profunzime, ci doar le zgârie la suprafață.

Pentru un film care portretizează acea parte a Americii fly over (peste care zbori când străbați continentul de la o coastă la cealaltă), profund conservatoare și cu tot mai puțină încredere în progres, care votează întotdeauna cu republicanii, Three Billboards… nu e nici suficient de vocal, nici foarte hotărât din punct de vedere moral, dar are avantajul de a fi un crowd pleaser care a inspirat deja forme de activism în toată lumea.

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri poate fi văzut în cinemauri începând cu 23 martie.