Săptămâna aceasta, Coaliția pentru familie a depus 3 milioane de semnături la Senat. Miza: modificarea Constituției, pentru ca definiția familiei să fie restrânsă doar la căsătoria dintre o femeie și un bărbat. O parte consistentă a societății civile a reacționat la rândul ei prompt, acuzând discriminarea celor din comunitatea LGBT. Iniţiativa de modificare a articolului 48 din Constituţie încalcă articolul 152 din actul fundamental, care limitează revizuirea, «dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora» (alineat 2),” arată o scrisoare deschisă a Asociației MozaiQ, care reprezintă această comunitate. Într-un vacarm de declarații homofobe și argumente împotriva discriminării minorităților, am invitat-o pe Roxana Marin, activist pentru drepturile omului, să spună cum se vede de pe baricada ei ecuația familiei. 

 

Pe mine mă înfurie sau chiar mă întristează când doi oameni se căsătoresc. Mai ales dacă ştiu că unul din cei doi nu vrea de fapt asta, sau mireasa e deja gravidă, sau există deja un copil. Mai ales dacă cei doi zic că o fac pentru că se iubesc. Mai ales dacă se face cu tot didilul: rochie/costum, lăutari, sute de invitaţi, restaurant, dar. Ce poate fi mai dement decât să îi spui copilului tău că te-ai căsătorit pentru el, ca să poată avea el o familie normală, în care să fie fericit şi să aibă tot ce îi trebuie?

Îmi place în schimb mult, mult de tot, ideea de parteneriat. Şi nu doar ideea de parteneriat (comradeship) în sine, ci şi de parteneriat civil. De ce, o să spuneţi? De ce, dacă e atât de nasol ca doi oameni să ceară blagoslovirea sistemului pentru iubirea lor? Cum e parteneriatul mai breaz decât căsătoria?

Sunt de acord că nicio relaţie între oameni nu ar trebui să aibă nevoie de recunoaşterea unei alte persoane, grup sau instituţii pentru a fi considerată legitimă. În acelaşi timp, dacă am o bucată de hârtie pe care scrie că sunt partenera cuiva, atunci când mă duc la spital la acel cineva, iar cineva-ul respectiv e în comă şi asistentele fac pe nebunele că cine sunt eu. Sau dacă cineva-ul ăla moare, şi eu nu vreau decât cutiuţa aia drăguţă de tablă de pe raftul de lângă uşa de la baie, şi mă duc frumos s-o cer de la familia mortului, ăia pot să mi-o dea sau nu – dacă am în schimb o bucată de hârtie care zice că am dreptul la moştenire în caz de deces, nah... altă treabă. Sau poate ne apare o super ocazie să ne luăm nuștiuce în doi, în condiţii mai avantajoase pentru cupluri.

Ei şi uite c-am reuşit, doamne-ajută:) Am croşetat cele două paragrafe de mai sus ca să introduc 4 termeni-cheie, în opinia mea, în discuţia despre cele 3 milioane de semnături: căsătorie, familie, parteneriat, relaţii de cuplu. Deci da, acesta este (încă) un articol pe tema asta.

Să începem discuţia:
Pentru ce zic cei trei milioane de oameni că luptă? (Sau, mă rog, pentru ce zice preafericitu' că luptă, că pe cei 3 milioane nu i-a văzut/auzit nimeni deocamdată, şi nici pe profii lor de religie şi alte materii, sau pe directorii de şcoală care au circulat formularele la copii, să-şi „exprime opinia”.)
Se pare că bătălia, doamnelor şi domnilor, se dă pentru salvarea familiei de la extincţie. Familia naturală, firească, universală.

Campanie lansată de revista „Subcapitol”
Campania luptă cu ura față de comunitatea LBGT
Și promovează toleranța față de minorități

În primul rând, se pune în mod firesc întrebarea: câţi dintre dvs aţi trăit/trăiţi într-o astfel de familie?
Dacă vreţi să fiţi atât de amabili, vă rog puneţi în comentarii definiţia familiei naturale, fireşti şi universale, conform nu dicţionarelor/preoţilor/profesorilor/nuștiucăror studii etc. - ci experienţei dvs. personale. Ar fi mişto ca, în aceste zile deosebite, să încercăm să discutăm ca între oameni mari, cu gândire critică şi capacitatea de autoreflecţie. Eu zic că e o bună ocazie să stăm puţin pe loc şi să ne gândim la ce înseamnă pentru noi structura în care ne-am ridicat copilaş, apoi tânăr vlăstar etc. În ce măsură consideraţi acea structură un bun exemplu de familie naturală, firească şi universală? Sau, dacă o consideraţi un bun contraexemplu, de ce?

În al doilea rând, ce-are familia cu căsătoria? 
Hm... o să ziceţi că hai, dom'le, scrie şi în Constituţie:
„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“.
Da, eu sunt de acord, familia e ceva definit în lege astfel. Dar câte poveşti nu ştim fiecare dintre noi despre oameni care au divorţat şi apoi au revenit împreună, fără să se mai căsătorească, pentru tot restul vieţii? Sau oameni care au trăit sau trăiesc binemersi, fără să se căsătorească legal niciodată? Motivele pot fi extrem de diverse: lipsa instituţiei la ei în comunitate, lipsa banilor, credinţa că dacă fac asta le merge prost (mai ales dacă s-au fript deja o dată). Ca să înţelegeţi mai bine cât de irelevantă cred eu că e căsătoria în ecuaţia familiei, gândiţi-vă un moment la toate poveştile pe care le ştiţi despre oameni cu familii paralele. Gen, un om e însurat în oraşul x, unde are casă şi nevastă şi copii, şi neînsurat oficial în oraşul y, unde are de asemene o familie cu tot tacâmul: casă, nevasta, copii. Cine suntem noi să zicem că una e mai familie ca cealaltă? Sau că într-un caz e vorba de iubire, în altul nu? Înţelegeţi acum întrebarea mea: ce-are familia cu căsătoria?!

În al treilea rând, ce au cuplurile cu familia SAU căsătoria?
Două persoane pot fi cuplu fără a-şi dori să se căsătorească, sau a întemeia o familie. (Mie de-abia asta mi se pare natural şi firesc, dar asta e doar părerea mea – n-o să m-apuc acum să „adun” 3 milioane de semnături ca să vă impun şi vouă această părere.)
Dacă doi oameni se vor împreună şi nu pot unul fără altul, n-are a face nici căsătoria, nici familia, nici constituţia sau alte legi, nici preafericitu', nici „2000 de ani de familie naturală, firească şi universală,” nici cei 3 milioane, nici nimic. Spaniolii zic foarte mişto la partener: mi pareja (perechea mea). Când zice cineva asta, nu ştii nici dacă-s căsătoriţi, nici dacă locuiesc împreună, nici dacă au de gând. Pentru că de fapt nu e treaba ta. Dacă tu ai crescut într-o familie naturală, firească şi universală, rămâi cu asta, indiferent dacă ştii sau nu ceva despre relaţia lor. Eventual afli mai apoi câte ceva, în măsura în care intri în relaţia acelor oameni cu respect şi bucurie c-ai dat de doi oameni care se iubesc. Dacă nu, nu.

Pe final, să ne gândim un pic la câteva aspecte grave, care îi preocupă pe mulţi în aceste zile, şi pe bună dreptate. Mulţi văd iniţiativa de modificare a Constituţiei ca pe un efort de restrângere a drepturilor cetăţenilor, pentru a împiedica cu orice chip căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Dacă este într-adevăr aşa, s-ar putea ca homofobii să-şi fi săpat singuri groapa, întocmai ca lupul din poveste. Căci dacă trece iniţiativa asta, se creează un precedent pentru încălcarea unor alte drepturi, în numele sanctităţii aceleiaşi familii naturale, fireşti şi universale cu care ne-am lămurit mai sus: dreptul de a alege dacă vrei să fii părinte sau nu, dreptul de a chema în faţa legii un soţ care te bate, pe tine şi/sau pe copilul tău, dreptul de a fi părinte fără să fii căsătorit/a etc.

Eu zic aşa: Curtea Constituţională n-are cum să valideze referendumul acesta. E prea nenatural, prea nefiresc. Deci, cum zic puştii mei: chill.

Temă: Faceţi propoziţii cu cei 4 termeni-cheie care să fie adevărate despre voi/experienţa voastră. (trei milioane de puncte din oficiu)

 

Foto main: Pablo Picasso, Le Dejeuner sur l'herbe de la Famille Soler”