Rating Scena 9: ★★★★★☆☆☆☆☆

În 2015, un articol din The Guardian arunca bomba: un autor român reușise să vândă un thriller scris în engleză pe o sumă ce urma să atingă, după toate probabilitățile, şase zerouri.

Autorul se numește Eugen Ovidiu Chirovici, iar cartea, The Book of Mirrors, tocmai a fost lansată în Marea Britanie și urmează să apară în Statele Unite. Casele editoriale sunt de top, iar unul dintre blurb-uri e semnat de Lee Child: „Inteligent și sofisticat. O crimă povestită așa cum Picasso picta tablouri. O recomand cu căldură”. Potrivit unei pagini de Wikipedia, deja citată într-un articol publicitar de pe Adevărul, cartea ar fi fost tradusă sau acontată pentru traduceri în 38 de limbi.

Zilele trecute a apărut și în română  sub titlul Cartea oglinzilor.

Mai întâi, cine este Chirovici? Un necunoscut? Nici vorbă. Iată câteva din momentele de vârf ale CV-ului său: consilier de stat pentru probleme economice al prim-ministrului Adrian Năstase (2002-2003), președinte cu rang de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din cadrul Guvernului României (2003-2007), consilier al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (din 2008). De asemenea, a îndeplinit funcția de Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (2003-2010).

Pe scurt, unul dintre băieţii deştepţi ai postcomunismului.

Nici ca scriitor Chirovici nu era un necunoscut. Debutând în 1991 cu două romane de acțiune, Masacrul și Comando pentru general (al doilea prefațat, nota bene, de generalul Ion Suceavă, tatăl scriitorului Bogdan Suceavă), Chirovici a revenit la literatură abia după s-a mai eliberat de epuizantele joburi pe lângă Adrian Năstase sau în board-ul BNR. Pe lângă literatura nonficțională senzaționalistă din Misterele istoriei. Religie, politică, bani (2005), el a abordat o paletă largă de genuri: romanul comic în La broasca leșinată. Balada unui pierde-vară și Suflete la preț redus (ambele din 2007), policier-ul parodic în Cine a ucis-o pe Nora Jones? (2011), hard boiled de tip Raymond Chandler în Voodoo (2010), literatura conspiraționistă în Labyrinth.com (2009), romanul istoric-medieval de tip Umberto Eco în A doua moarte (2006), horror à la Stephen King în Pulbere neagră (2010) și Sanitarium. Locul în care nimic nu este ce pare a fi (2012). Exceptând La broasca leșinată. Balada unui pierde-vară și Suflete la preț redus, toate cărțile par traduse dintr-un autor occidental: decorurile şi personajele sunt internaționale, fără nici un substrat românesc, iar calitatea este perfect onorabilă într-un context global, fără a suferi de amatorismul caracteristic puținilor autori români ce abordează literatura de consum. Sunt clone cvasiperfecte care semnalează două lucruri aflate cumva în conflict:

1. încercarea câmpului literar românesc de a contracara concurența nimicitoare a traducerilor din spațiul anglo-american prin replicarea acelor cărți traduse; Chirovici oferă cópii de o calitate ridicată, cu „arome identic naturale”, cum scrie pe unele prospecte, nu știfturi Adibas;

2. drama aceluiași câmp literar românesc de a avea o piață de desfacere atât de îngustă, încât „literatura de consum” nu prea reușește să fie performantă comercial.

Ca atare, era de așteptat ca un autor precum Chirovici să încerce să vândă afară.

The Book of Mirrors nu e prima lui carte în engleză. Au precedat-o două traduceri după titluri apărute anterior în română: Hoodoo Creek (2012) și The Second Death (2014). Evident, strategia a fost falimentară din capul locului: traduse în engleză de români, apărute la edituri de garaj, în țări care nu dau doi bani pe traduceri (cu excepția polarului nordic, cam singurul care a reușit să se exporte în SUA și Marea Britanie).

Ca atare, Chirovici a schimbat strategia. Și-a luat un agent literar de la Peters, Fraser, Dunlop (Londra) și a scris (sau a pretins că scrie, apelând la un ghostwriter traducător) direct în engleză. Au urmat contractul, contractele, traducerile, articolul din Guardian etc.  Fără îndoială, faptul că a reușit să-și vândă cartea în enșpe țări nu-l transformă automat într-un autor de bestsellers în Occident. Până una alta, potrivit paginii de Amazon, cartea n-a rupt piața din Marea Britanie. Rămâne de văzut cât va vinde în SUA și în celelalte (Franța, Germania, Olanda etc.).

Am vorbit până acum de istoria lui Chirovici și de schema succesului său. Ajung, în ultimele rânduri (dar nu în ultimul rând), și la cartea propriu-zisă. Cum este?

Well, ca autor român Chirovici era un scriitor excelent, la mare distanță de tot plutonul (plutoniul, aș zice dacă aș fi răutăcios, dată fiind radioactivitatea obiectului cu pricina) autorilor români de thrillers. Sigur, un aer evident de pastișă plutea peste mai toate cărțile lui; dar stilul lor era elegant și literar, construcția ingenioasă, intriga palpitantă, mizele inteligente.  

Cartea oglinzilor e, în linia thrillerelor lui Chirovici publicate în România, elegantă stilistic, rafinată intelectual și ingenioasă compozițional. Un roman polițist sub formă de puzzle, în care enigma veche de două decenii a asasinării unui profesor strălucit și vag mefistofelic trece prin trei perspective diferite, oarecum în felul Cvartetului din Alexandria al lui Lawrence Durrell. Un manuscris misterios, un jurnalist newyorkez și un bătrân detectiv vor reprezenta cei trei pași către aflarea adevărului; revelația finală lasă un postgust melancolic.

Singura mea critică privește lipsa poate inevitabilă de realitate a Americii lui Chirovici. E o Americă în mare parte compusă din referinţe (seriale, cărți și muzici) accesibile unui român născut în anii ’60. Cine citește un roman de Stephen King va fi înecat în mulțimea de branduri și de culori care pictează Americana. În romanul „american” al lui Chirovici personajele privesc Dirty Dancing și The Muppets, citesc Hemingway și Paul Auster, îl urmăresc pe Larry King, ascultă Sonic Youth și cam atât. În spatele realității se ascunde cartonul. Din fericire, împachetată în același carton stă prăjitura.


Eugen Ovidiu Chirovici, Cartea oglinzilor, Editura RAO, 2016, 298 pagini, 40 lei