Critic literar. Sau ceva de genul.
★★★★★☆☆☆☆☆ Era timpul unui update la „Legendele Olimpului”, de Al. Mitru. După o lungă așteptare, Polirom publică Miturile Greciei antice, sinteza clasică din 1955 a lui Robert Graves.
Uniunea Scriitorilor din România se apropie de alegeri. Meciul dintre Nicolae Manolescu, actualul președinte, și principalul contracandidat, Dan Lungu, n-a fost prea fair play până în prezent.
★★★★★☆☆☆☆☆ Hoodoo, romanul lui Cosmin Leucuța, este o carte ciudățică, scrisă într-un stil vetust și naiv. Aparent.
Trăim în epoca Facebookului, deci a pisicilor. Cats everywhere. Iată câțiva precursori ai pisicilor lui Alex Tocilescu.
★★★★★☆☆☆☆☆ Romanul Porecla, de Jhumpa Lahiri, povestea unei cuplu bengalez care se stabilește în SUA, începe în 1968 (anul revoluțiilor ratate) și ajunge până în 2000 (anul apocalipsei amânate).
★★★★★☆☆☆☆☆ În „Tot spațiul dintre gândurile mele”, lui Bogdan Răileanu îi ies fazele comice, erotice, sociale, subtile, îi ies sarcasmul și ironia, îi iese LGBT-ul, îi iese chiar și delicatețea.
_main_cover_thumb.jpg)
Cutremurul din 1977. Sinucideri, împușcături, înecuri, ocluzii intestinale, congestii pulmonare. O antologie a morții în literatura română.
★★★★★☆☆☆☆☆ Pe Andrei Pleșu îl deranjează a mia oară agitația pe teme „homo”, lui Constantin Noica i se face coming out-ul, dar cireașa de pe colivă e Liiceanu.
De la Eminescu și Cărtărescu la două poete excelente dar aproape necunoscute, și sărind, desigur, și prin trenurile morții, astăzi trecem prin gările literaturii române.
★★★★★☆☆☆☆☆ „Intervenția”, romanul lui Dinu Guțu, „se mișcă între două lumi”: lumea băieților răi din galeria dinamovistă și lumea băieților & fetelor din SNSPA.
★★★★★☆☆☆☆☆ Ca telenovelă, „Cele trei fiice ale Evei”, de Elif Shafak, e foarte în regulă. Pentru cei/cele care vor mai mult, e prea puțin.
_thumb.jpg)
★★★★★☆☆☆☆☆ Faptul că Traian Băsescu a avut de partea lui niște intelectuali prea admirativi nu înseamnă mare lucru, dincolo de virtuțile comice ale literaturii prezidențiale pe care aceștia au produs-o.
2017 a fost un an politic mizerabil, dar și unul excelent dpdv literar, la toate capitolele: poezie, proză, nonficțiune.
★★★★★☆☆☆☆☆ Volumul despre cinemaul românesc din anii ’90, coordonat de Gabriela Filippi și Andrei Gorzo, reușește să fie spectaculos, curajos, polemic și incitant.
David Foster Wallace, unul dintre cei mai străluciți scriitori ai ultimelor decenii din SUA, scoate din fiecare subiect nu doar o poveste, ci o sută de povești și de idei.
Rareori poezia contemporană este atât de distractivă ca în „Noaptea Sfântului Alcoolomeu” de Octavian Perpelea și „De ce pisicile n-au coadă”, antologie coordonată de Vasile Leac.
Nu-i o ediție care să strălucească prin mari evenimente, însă pot fi cumpărate câteva cărți excelente.
La fel ca în filmele porno, Knausgård n-are nimic de ascuns: de la mirosul de urină emis de bunica alcoolică și descrierea travaliului de scriitor, „Lupta mea” își expune autorul cu o ferocitate de negăsit în altă parte.
„Testamentul lui Abraham” este un thriller conspiraționist, care imaginează societăți secrete și povești cu Alexandru Macedon, papa Ratzinger și Donald Trump, Biblioteca din Alexandria, Eldorado, Holocaust ș.a..
Până la urmă, de la un volum de povestiri aștept și un pic de distracție, nu doar revelații de felul „pe lume sunt mulți oameni necăjiți”.
1_thumb.jpg)
★★★★★☆☆☆☆☆ 1.120 de pagini despre: începuturile Islamului, lumea kafkiană a spitalelor românești, cea și mai kafkiană a „politicilor” cu care medicii negociază ameliorarea sistemului; plus subteranele serviciilor secrete, tratate à la Pynchon.
★★★★★☆☆☆☆☆ Poemele lui Andrei Dósa sunt party, incantație chimică, pub, stimul, crom, nasuri pudrate, excese, plexiglas, oglinzi, digital ș.a.l. (și alte sclipiciuri).
★★★★★☆☆☆☆☆ „turturelele Disney dau rotocol/ uguind fa minor pă pervazu la giam/ «cipcirip e mișto dar totuși ce-i viața?»/ cu ochi mari dă copil le zic nu știu man/ gen să naște dân futai și să fute cu-alcool”
★★★★★☆☆☆☆☆ Cartea Emiliei Șercan, „Fabrica de doctorate”, arată „prin câte frământări trece un ziarist și câte semne de întrebare își pune când scrie despre un subiect care atinge Statul la vârful său”.