Cuprins

Lumea noastră / București

Aici ar trebui să te adăpostești în caz de război

de Ionuț Sociu, Vlad Odobescu, fotografii de Claudiu Popescu

Publicat pe 16 februarie 2022

Am intrat în șase adăposturi de protecție civilă amenajate la subsolurile unor blocuri din București pentru a vedea dacă „suntem pregătiți pentru orice situație”, așa cum ne asigura recent ministrul Apărării. 

 

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, ne spune că suntem în siguranță. Asta înseamnă și că România are adăposturi de protecție civilă funcționale, verificate anual. „Din perspectiva noastră, a celor care sunt în domeniul Apărării, acest lucru s-a făcut, în ultimii ani, foarte serios şi ştim exact, suntem pregătiţi pentru orice situaţie”.

O listă actualizată publicată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) include adresele a 4.358 de adăposturi de protecţie civilă aflate la subsolurile unor instituții, clădiri de birouri sau blocuri din țară. 1.171 dintre acestea sunt în București. Am vrut să vedem care este situația reală a acestor adăposturi, așa că am luat la întâmplare 6 asemenea spații, aflate la subsolurile unor blocuri din 5 sectoare ale Bucureștiului, și i-am rugat pe reprezentanții asociațiilor de proprietari să le deschidă pentru noi și să ne spună cine și cât de des le verifică. Ce-am găsit acolo puteți vedea și citi mai jos.  

ȘOS. TITULESCU: „Pericolul nuclear a trecut”

Primul e un bloc de pe Șoseaua Nicolae Titulescu, construit în 1976. Ne ghidează spre adăpostul de la subsol domnul Dan Nițulescu, „gospodarul blocului”, după cum e trecut la avizier. E un spațiu cu tavan înalt, oarecum aerisit, dar nefuncțional din toate punctele de vedere. „E vai de el”, ne avertizează gospodarul, căruia îi e greu să se orienteze, pentru că nu există curent electric. „Asta e instalația de făcut aer care teoretic ar trebui să meargă”, spune el în timp ce învârte de o manivelă ruginită. Aparatul nu dă niciun semn de viață. Sunt și două toalete turcești peste care stau prăbușite bucăți de lemn din fostele uși. 

„Pe banii asociației nu se bagă nimeni să aranjeze locul. Din câte știu, adăpostul ține de primăria de sector”, explică administratorul, care ține minte că în anii trecuți mai venea uneori în inspecție și „câte un pompier”. 

Pe de altă parte, el recunoaște că nu prea înțelege utilitatea unui asemenea adăpost. „Pericolul nuclear a trecut. Să te apuci acum să vopsești, să renovezi totul și să ajungă la fel peste 20 de ani mi se pare inutil.” 

În timp ce ieșim din nou la lumină, gospodarul blocului își amintește de vremurile în care omenirea „se pregătea pentru pace înarmându-se” și despre cum mama lui i-a făcut asigurare pe viață de teamă că fiul ei va fi trimis în Vietnam să lupte alături de comuniști. 

„Ce ați văzut nu e chiar un adăpost… Îl văd mai degrabă ca pe un loc de adunare”, concluzionează el.

DRISTOR: „Suntem în curs să montăm o chiuvetă”

Intrăm într-un bloc din Dristor, unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale Bucureștiului. Președinta asociației ne descuie ușa ca să coborâm împreună în adăpost, dar n-ar vrea ca numele său sau numărul blocului să apară public. „Vă rog să coborâți cu piciorul de-a latul, pentru că e o treaptă mai mică”. Descuie o ușă mare, cu un „A” albastru desenat pe mijloc. Spune că cei de la Protecția Civilă vin în fiecare an să verifice adăpostul. 

Spațiul — amenajat în 1975, anul în care a fost dat în folosință blocul — e curat și aproape funcțional: sunt câteva încăperi pătrate și în mare parte goale, în care ar trebui să încapă măcar cei 136 de locatari din cele două scări. Doar într-o încăpere sunt depozitate niște biciclete de-ale locatarilor, în alta — arhiva blocului, iar înspre capătul din stânga, un dulap vechi. Cei de la Protecția Civilă i-au spus că are voie să le țină acolo, cu condiția ca obiectele să poată fi scoase în cel mult 24 de ore. 

Când au fost înlocuite țevile de apă și de căldură ale blocului, au fost schimbate și cele ale adăpostului, iar temperatura dinăuntru e constantă. Există un sistem de aerisire funcțional, ale cărui tuburi traversează toate încăperile. Instalația electrică a fost modificată după anveloparea termică a blocului — care a inclus și montarea de plăci de polistiren pe tavanul adăpostului —: pentru a nu se isca vreun incendiu, instalația de 220 de volți a fost înlocuită cu una de 24 de volți. Pe câte un perete din fiecare încăpere sunt și niște guri de aerisire cu supapă, cu câte o sită la fiecare capăt, pentru a nu intra șoareci. 

Ce spune legea

Situația adăposturilor de apărare civilă e reglementată prin Legea nr. 481/2004. Documentul prevede că acestea „sunt spaţii special amenajate pentru protecţie în situaţii specifice, proiectate, executate, dotate, echipate şi autorizate potrivit normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor”.

Acestea „se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste; deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare”.   

Site-ul IGSU menționează necesitatea intensificării „acţiunilor de coordonare a autorităţilor administraţiei publice pentru menţinerea capabilităţilor de adăpostire a populaţiei şi în special a instalaţiilor necesare protecţiei şi asigurării activităţilor specifice din adăposturi şi puncte de comandă”. Nu sunt specificate însă acolo care sunt autoritățile administrației publice implicate și nici cum sunt împărțite atribuțiile cu privire la adăposturi. 

Sub motorul vechi e o trapă cu laturi de vreun metru, care dă într-un tunel ce duce către curtea bisericii, dincolo de parcarea din spate. „Dar Doamne ferește să trebuiască să-l folosim, dacă în 45 de ani n-a fost deschis vreodată." Ar trebui să mai existe și o trusă de prim-ajutor, alimente, apă, baterii, iar dacă o să-i ceară cineva să cumpere și proviziile astea, o să o facă. 

E nevoie și de multe reparații. Cele trei toalete dintr-un capăt sunt funcționale, dar au nevoie de o reamenajare. „Suntem în curs să montăm o chiuvetă. Toaletele sunt cu bazin din acela cu clopot, de 45 de ani nefolosite. În două-trei zile o să igienizăm, să punem bazine pe scaun, să schimbăm robinetele. O să le facem super-operaționale”. Într-unul dintre spații trebuie turnat pe jos beton, pentru că momentan e doar o placă de ciment, turnată fără armătură, și sună a gol când pășești. Pentru a putea face o simplă reparație a umblat câteva luni între instituții: Primăria de sector o trimitea la Primăria capitalei, de acolo la Protecția civilă, de acolo trimiteau la Disciplina în construcții și tot așa. „Dar dacă e să iau o amendă, pot să o iau de la toți”.

Spune că obligația ei este să păstreze spațiul funcțional, pentru că tot ce e între pereții blocului ține de asociație: „Eu încerc să-mi fac treaba, pentru că n-aș vrea să existe niciun pericol”. Crede că în momentul de față nu suntem amenințați, pentru că suntem sub umbrela NATO, dar „dacă ăștia ne vor face teatru de luptă, o să zicem că mai bine nu eram în NATO. Știți cum e: și așa e rău, nici așa nu-i bine.”

Am urcat în holul blocului, aproape de ieșire. Trece pe lângă noi o vecină de la parter, se uită puțin speriată spre noi când aude de război. „Ce faceți?”, o întreabă președinta. „Mă duc până la Carrefour și pe urmă la școală”, răspunde vecina. „Foarte bine, doamnă”. Deocamdată, în Dristor e pace.

PANTELIMON: „Poate să vină războiul, ne găsește acasă”

Ajungem pe Șoseaua Pantelimon, aproape de colțul cu Iancului. La numărul 225 e un bloc cu 7 scări, construit în 1974-1975, sub care sunt amenajate 3 adăposturi. Lângă intrarea în fiecare scară e pus câte un triunghi albastru pe fundal portocaliu, simbolul Protecției civile. Dintr-o scară iese un bărbat în vârstă, pe care-l întrebăm cum putem da de un reprezentant al asociației care să ne dea voie să coborâm într-unul dintre buncăre. Până să caute numărul administratoarei în telefon ne zice că el știe că buncărele sunt funcționale și „foarte curate”, cel puțin așa erau ultima dată când a fost el. Din vorbă în vorbă ajungem să vorbim despre război, e o variantă care pe el nu-l sperie. „Poate să vină războiul, ne găsește acasă”. 

O sunăm pe administratoare, Elena Dea, care ne răspunde ca și cum ne-ar fi așteptat: „Veniți în spate”. Când ajungem în spatele blocului, pe lângă cimitir, ușa care dă spre subsol e deschisă, iar doamna e la intrare, împreună cu bichonul său alb.

Unde sunt cele mai multe și cele mai puține adăposturi

Sectorul 2 are cele mai multe adăposturi — 343 (la o populație de 371.332 persoane în iulie 2020, potrivit datelor Institutului Național de Statistică). În sectorul 6 sunt 294 de astfel de spații (397.366 persoane), în sectorul 4 — 168 (334.749 persoane), în sectorul 1 — 165 (260.007 persoane), în sectorul 3 — 143 (486.019 persoane). Sectorul 5 are doar 58 (305767 persoane). La nivelul întregii țări, județele cu cele mai puţine adăposturi sunt Vrancea - 3 (378.247 persoane) și Ialomiţa — 13 (281.000 persoane).

Doamna Elena a primit repartiție în ziua de Crăciun a lui 1975 și s-a mutat pe 1 aprilie 1976, iar de 25 de ani este administrator. Ne avertizează că în adăposturi nu există lumină și că de prin anii '90 nu mai e nimic funcțional pe-acolo: „S-au furat ventilatoarele, s-au furat WC-urile, bucătăriile, toate s-au furat”.

Sub luminile telefoanelor se arată instalații ruginite, câteva panouri cu reguli, toalete turcești înfundate cu gunoaie. Miroase a excremente de șobolani și a otrăvuri, iar în câteva minute aerul devine greu de respirat. Compartimentele se întind pe întreaga lungime a blocului, într-un labirint întunecat, și însumează vreo 1.500 de metri pătrați. Administratoarea spune că, primele dăți când a intrat, era să se rătăcească, așa că a luat un ghem de ață și l-a deșirat prin încăperi, ca să știe drumul înapoi spre ieșire. În spațiile astea ar trebui să se adăpostească cei 323 de locatari ai blocului „și să primim și din afară”.

Nu știa că blocul său apare pe lista actualizată a adăposturilor. Spune că, în sfertul de secol de când e administrator, cei de la Protecția civilă au fost aici doar de două ori. „Au fost să vadă că nu-i nimic. Am semnat un proces verbal că nu e nimic și «au constatat». Le-am arătat că nu pot să utilizez subsolul. Este proprietatea lor adăpostul. Doar n-o să utilez eu: asta înseamnă 3-4 miliarde [de lei vechi]. (...) Adică eu fac subsolul și primesc oameni de la alte blocuri?”.

Dincolo de investițiile ce trebuie făcute înăuntru, trebuie rezolvate și probleme ce țin de reamenajarea zonei: unul dintre tuneluri ieșeau unde e acum Mega Mall, așa că a fost astupat; pe trotuarul din fața blocului erau guri de aerisire, dar și acestea au fost acoperite când primăria a redesenat bulevardul pentru a face parcări.

Ne exprimăm mulțumirea că nu avem nevoie de acest adăpost, chiar dacă războiul pare aproape. „Am înțeles că mâine [miercuri - n.r.] începe", spune ea. „Să ne ferească Dumnezeu și dușmanii noștri”.

CALEA GRIVIȚEI: „Știți cum e: toți o iau în glumă”

Înainte să ne conducă în adăpost, Dan Mihuțescu, administratorul unui bloc cu 10 etaje de la intersecția Calea Griviței cu Nicolae Titulescu, ne duce sus, unde-i și sediul administrației, ca să privim Bucureștiul. Pe-o parte a terasei se vede mănunchiul de șine ce pleacă de la Gara de Nord, tăiate apoi de pasajul Basarab. Spre est răsar, dintr-un șir uniform de blocuri, turnurile de la Piața Victoriei, iar spre sud-est — silueta Palatului Parlamentului, alături de cea a Catedralei Mântuirii Neamului. Pe-o latură a terasei e așezată o reclamă imensă la o casă de pariuri: pe Mihuțescu îl deranjează subiectul reclamei, dar spune că pentru bloc înseamnă un venit care mai acoperă niște cheltuieli și asta e.

Blocul e din 1980, dar a trecut prin mai multe etape de modernizare și poate fi ușor confundat cu unul ridicat acum câțiva ani. „Încercăm să-l mai ținem, cât de cât”. Și subsolul, cu o suprafață de vreo 400 de metri pătrați, e văruit și igienizat, pe cheltuiala asociației. Instalația electrică a fost schimbată atunci când blocul a fost reabilitat termic, prin 2012-2013. Adăpostul, în care intrăm după ce administratorul descuie o ușă marcată, are 84 de metri pătrați și ar trebui să găzduiască cam 130-140 de persoane, la capacitate maximă. 

Pe dreapta e o baie cu două toalete, un duș și o chiuvetă, care are și săpun. Funcționează apa rece și apa caldă. Face dezinsecție de două ori pe an. Evacuarea duce spre o grilă de ventilație din curtea blocului, iar motorul sistemului de ventilație funcționează. Într-un colț al adăpostului există o canapea și niște instrumente muzicale, care mai taie din sobrietatea locului. Spune că adăpostul e verificat de două ori pe an, de către reprezentanții Poliției Locale a Sectorului 1. Autoritățile nu i-au cerut să văruiască, să instaleze toaletele, dar spune că de fiecare dată când modifică ceva se consultă cu președinta și comitetul blocului. „Despre tot ce facem comunic”.

Există reguli și instrucțiuni și el încearcă să le respecte. „Dar știți cum e, că toți o iau în glumă. Glumă, glumă, până se întâmplă. Și atunci nu mai știi cum trebuie să faci”, spune el.

DRUMUL TABEREI: „Fiecare a făcut ce-a vrut, asta e”

Drumul Taberei e plin de instituții militare ce ar putea deveni ținte în caz de război, ceea ce explică numărul mare de adăposturi construite în zonă. Numai pe strada Sibiu, în apropierea Statului Major al Forțelor Terestre, sunt 12 astfel de spații.

În fața blocului Z18 dăm din întâmplare de președinta blocului, Carolina Stroe, care tocmai ieșea până la farmacie. Spune că ne poate deschide adăpostul când se întoarce, peste vreo oră, pentru că sigur va trebui să stea la coadă. Autoritățile n-au mai fost nimeni să verifice starea spațiului de vreo 2-3 ani. „Cu ani în urmă veneau în fiecare an”, spune ea. „Cică nu-i spațiul nostru, al asociației, ci e al lor [IGSU - n.r.]. Bine, atunci să facă”. 

La blocul Z6 ne deschide un locatar care se bucură de soarele de februarie în șlapi. Blocul e de multă vreme în curs de reabilitare termică și încă se lucrează la subsol. Ne conduce prin niște spații întortocheate și își amintește că în 1983, când s-a mutat el, funcționa ventilația și locul putea fi folosit. Acum, într-un capăt oamenii au început să-și facă boxe pe care le țin sub cheie, deși știu că nu au voie.

Cine trebuie să aibă grijă de adăposturi?

Primarii de sector dau vina pentru situația proastă a spațiilor pe asociațiile de locatari. „Adăposturile nu sunt pentru cutremure, sunt pentru atac aerian sau căderi de meteoriți. Între timp, adăposturile au luat alte destinații. Am făcut o identificare a lor, au sisteme de ventilație, curent, am notat ce funcționează și ce nu, ce trebuie reparat. Dar proprietarii se ocupă, este obligația lor“, spunea Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5. Pe de altă parte, majoritatea reprezentanților asociațiilor de locatari ne-au spus că nu au bani pentru a reamenaja aceste spații, pentru că dotările sunt prea scumpe pentru bugetele lor. 
 

Îl întrebăm dacă are idee care-i situația juridică a adăpostului. „Dom'le, eu am făcut armata la Dezamorsări bombe, deci nu sunt într-un domeniu în care nu știu ce se întâmplă. Dar fiecare a făcut ce-a vrut, asta e. Eu când le-am spus: «Băi fraților, n-aveți voie să faceți boxe aici», răspunsul știi care a fost? «Cine p... mea ești tu?»”. Ne pune apoi în legătură cu președintele blocului, Ionel Alexandru, care ne spune că în cei doi ani de când e el președinte n-a venit nimeni să vadă adăpostul.

Încercăm să dăm și de Lucia Ifrim, președinta unei alte asociații de locatari de pe strada Sibiu, dar nu o găsim acasă. Ne povestește la telefon despre problemele pe care le-a avut cu adăpostul din blocul ei și despre toate încercările ei eșuate de a aranja spațiul „cât de cât”. „Noi nu avem bani și nicio autoritate nu ne ajută.”

Din tonul pe care îl are la telefon, doamna Ifrim pare cu adevărat îngrijorată și spune că „nenorocirile astea din lume vin pe neașteptate” și lumea nu e pregătită. „Până prin 2018 mai venea câte cineva în control de la pompieri, și după aia au zis că vom fi verificați de altă instituție. Doar că nu a mai venit nimeni de atunci.”

BERCENI: „Mai bine ies afară, în stradă”

La fiecare din cele 5 scări ale blocului M2/4 de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, Primăria Sectorului 4 a așezat bănci sub niște bolți colorate din lemn, ca să fie frumos. E după-amiază, e un soare ca de aprilie, iar la scara 5 s-au strâns mai mulți bărbați. Le zicem că vrem să scriem despre adăposturile de la subsol, iar unul ne întreabă, cu voce scăzută: „De ce, știți ceva ce noi nu știm?”. 

Până la urmă, unul dintre ei ne îndrumă spre etajul la care locuiește președinta asociației de la scările 4 și 5, Floarea Tudor. „E pensionară, e tot timpul acasă, sigur o găsiți”, ne asigură el. Doamna Tudor e de loc din județul Teleorman, a lucrat ca inginer agricol și s-a mutat în București în 1965, iar după 10 ani s-a mutat în blocul ăsta, chiar în anul în care a fost finalizat. Din ce știe ea, fusese ridicat pentru militari, dar Ministerul Apărării l-ar fi refuzat, așa că au ajuns să primească locuințe acolo civili ca ea. De 12 ani ține frâiele asociației, iar acum își ia cheile și coboară să ne arate unul dintre adăposturi.

Spațiul ăsta ar trebui să găzduiască locatarii celor 87 de apartamente de pe scară, adică vreo 200 de oameni cu totul. Nici adăpostul ăsta, compus din vreo 6 încăperi, nu e funcțional. Ține minte că ultima dată a venit cineva de la ISU să verifice situația adăpostului acum vreo 15 ani. Sistemul de ventilație nu funcționează dinainte de Revoluție, pentru că motoarele s-au stricat. Unele dotări au dispărut de-a lungul anilor: hoții intrau prin gurile de evacuare, ce conectează adăpostul cu spatele blocului, așa că ușițele sunt acum bine legate pe dinăuntru. 

Pe-afară, gura ca de canal, ușor înălțată, a adăpostului de la scara 4 e acum descoperită și plină de gunoaie, așa că lumea care ar folosi spațiul n-ar avea pe unde ieși, la nevoie. Înăuntru, toaletele nu sunt utilizabile. E cât de cât curățenie, pentru că soțul său avea grijă de spațiul ăsta. Acum ea e singură și nu poate să facă prea multe într-un adăpost cu o situație incertă și o grămadă de nevoi. „Nu știu cine ar trebui să facă. Îmi aparțin mie astea? Al primăriei cred că este. N-o să-l zugrăvesc eu, ca asociație. Ar trebui să iau din banii oamenilor ca să fac și nu pot. Dacă ne ajută primăria, eu n-am nimic împotrivă, dar nouă ne trebuie motoare, ne trebuie ventilatoare...” Sunt lucruri prea scumpe pentru puterile a două scări de bloc din Berceni.

Speră din tot sufletul să nu fie război, „să se înțeleagă”. Iar dacă și Bucureștiul ei ar fi amenințat la un moment dat, doamna Floarea Tudor n-ar avea curaj să coboare aici. „Mai bine ies afară, în stradă, că nu m-o omorî pe stradă. Dacă mă văd închisă aici, cu atâta lume, eu am murit!”. 

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK