În afara bulei / Extremism

Aventuri cu extremiști

de Jon Ronson

Publicat pe 29 iulie 2019

Jon Ronson e unul dintre cei mai relevanți jurnaliști și autori de non-ficțiune din zilele noastre. Are o curiozitate neobosită pentru subiecte aparent excentrice, dar cu bătaie lungă, și un fler teribil, cu care depistează fenomene sociale importante, înainte ca ele să devină miezul unor discuții colective aprinse. În același timp, Ronson e cumva apropiat de Scena9: „Testul psihopatului”, cartea lui despre psihopații care ne conduc, a fost tradusă de Luiza Vasiliu la Editura ART, și „Umilirea publică în epoca internetului”, cartea lui pe care ar trebui s-o citească toți cetățenii internetului, a fost tradusă de Andra Matzal la aceeași editură. Iar în primul număr tipărit de Scena9, jurnalistul vorbește într-un interviu cu Marius Comper despre The Butterfly Effect, podcastul lui despre lumea pornografiei, despre muncă, anxietate și fake news. 

    Ronson, ale cărui cărți au devenit bestselleruri sau au fost transformate în filme (cel mai cunoscut e „The Men Who Stare at Goats”)  nu e însă doar un radar foarte de polemici fierbinți. Ci reușește ceva ce din ce în ce mai puțini reușesc: să înțeleagă din cât mai multe perspective oameni și fenomene foarte diferite, indiferent cât ar fi de controversate și de îndepărtate de propria zonă de confort. Iar unul dintre cele mai bune exemple în sensul ăsta îl oferă textele adunate în „Ei. Aventuri cu extremiști”, carte publicată în 2001 (subliniez anul tocmai pentru că, în urmă cu 18 ani, dezbaterea publică despre extremism abia lua startul) și recent  tradusă de Alex Cistelecan la Editura ART. 

Pentru cartea asta, Ronson a reușit să se apropie de câțiva grei ai unor mișcări cu agende și convingeri foarte diferite, dar unite de extremismul și de virulența cu care le susțin. A fost, printre altele, acasă la Thom Robb, mare maestru de cavaleri la Ku Klux Klan, și a petrecut timp cu Omar Bakri, fundamentalist musulman susținător al lui Bin Laden. Împreună cu Alex Jones (care pe-atunci n-avea deloc notorietate), fondatorul InfoWars, acum faimos site de conspirații și fake news, a încercat să se infiltreze la o întâlnire a „grupului Bilderberg”, despre care se crede că ar fi o organizație exclusivistă de oameni influenți și bogați, aflată în miezul multor teorii conspiraționiste. 

Britanicul i-a ascultat atent pe toți acești creatori de conspirații, încercând să le înțeleagă mecanismele și în același timp să extragă absurdul multora dintre teoriile lor, fără a fi moralist. Tocmai de-asta, fiindcă își folosește gândirea critică și empatia în egală măsură, cartea e în același timp înspăimântătoare și amuzantă. (Scenele în care Ronson bâjbâie prin boscheți, în căutarea bogaților care ar manipula lumea din umbră, sau licitația din 1999 a obiectelor personale ale lui Ceaușescu sunt delicioase.) Citite, însă, cu ochii de azi, când rețetele de propagare a știrilor false s-au rafinat și fac loc din ce în ce mai multor teorii conspiraționiste, care sfâșie societatea, poveștile din cartea lui Ronson stârnesc o mică nostalgie: în 2001, nimeni nu anticipa succesul unora dintre extremiștii intervievați de el atunci și proporțiile pe care le vor lua teoriile lor. 

Până să citiți toate „Aventurile cu extremiști” ale lui Ronson (cartea a intrat de curând în tipar), vă propun să citiți mai jos un fragment dintr-unul dintre cele mai savuroase capitole, în care Ronson povestește despre întâlnirea lui cu David Icke, fost comentator sportiv convertit în conspiraționist profesionist, și confruntarea acestuia de către activiști care-l acuză de rasism și antisemitism. Icke crede că lumea e condusă de illuminati, masoni, globaliști & co, și că există o rasă inter-dimensională care s-a infiltrat în elitele lumii și care manipulează din umbră omenirea: reptilienii. (Andra Matzal

Ei. Aventuri cu extremiști

Jon Ronson (traducere de Alex Cistelecan)
Editura ART
2019

 

După ce David s-a dus la culcare, Brian și Henrick au hotărât să ia problema în mâinile lor. 

— Trebuie să dezamorsăm povestea asta cum că David Icke ar fi antisemit, a spus Brian. 

— Dar cum? am întrebat. 

Brian a spus că mai are câțiva prieteni în tabăra anti-Icke din vremea când era activist de stânga. Avea să-și folosească oamenii de contact pentru a aranja o întâlnire. Dar cum să-i convingă de inocența lui David?

Aici, Brian și Henrick erau în dezacord în privința esențialului. Henrick a argumentat că coaliția trebuie să înțeleagă că teoriile lui David Icke despre reptile sunt relevante politic (reptilele fiind mâna ascunsă din spatele globalizării corporatiste) și că au un sâmbure de adevăr (se vorbea mult aici despre niște dovezi arheologice care legau culturile străvechi de niște invadatori reptilieni). 

Brian, în schimb, nu voia să bage deloc reptilele în poveste.

— Vorbesc serios, a spus Brian pe un ton grav. Nu pomeni reptilele. Reptilele doar încurcă lucrurile. Jon?

— Reptilele tulbură apele, am fost de acord. 

— OK, a murmurat Henrick, ursuz.

— Deci care-i argumentul tău? l-am întrebat pe Brian.

— Două cuvinte, a spus. Noam Chomsky.

— Intelectualul evreu? am întrebat. 

— David, în ipostazele lui cele mai controversate, a explicat Brian, nu spune nimic mai mult decât a scris deja Noam Chomsky despre, de exemplu, aproprierea sionistă a memoriei Holocaustului în scopuri politice. A făcut o pauză. Ce zici?

— Nu e neconvingător, am spus. 

— Asta pune punct oricărei discuții, a spus Brian. Chomsky e favoritul stângii. N-au cum să nu fie de acord cu asta. Nu crezi?

Am ridicat din umeri.

— Va fi interesant să vedem cum ar putea să obiecteze la asta, am spus.

În seara următoare, Brian, Henrick și cu mine l-am întâlnit pe Sam – organizatorul neoficial al coaliției – pe teren neutru, la un bar din centru. Mizele erau mari. Mai multe interviuri fuseseră blocate de coaliție. Mai mult, antirasiștii păreau pe punctul de a convinge Unitatea Canadiană a Delictelor de Ură că lucrările lui Icke ar trebui confiscate și literalmente incinerate, iar Icke însuși, deportat. 

— Bună, Brian, a salutat Sam formal.

— Sam, a dat din cap Brian. El e Henrick.

Henrick a dat din cap formal.

— Jon, a salutat Sam.

— Sunt aici doar ca observator imparțial, am spus. Nu voi face decât să stau aici.

— OK, au fost de acord cele două tabere.

Formalitățile s-au încheiat și au început discuțiile. 

— Așadar, a spus Sam, voi spuneți că Icke nu e antisemit.

Brian și-a ridicat un deget ca pentru a spune „așteaptă un minut“ și a început să caute prin mapă. A scos un teanc de fotocopii care conțineau scrierile lui Noam Chomsky. Brian subliniase pasaje care reflectau în mod convingător teza sa – că David Icke nu era mai antisemit decât acest respectat cercetător evreu. 

Sam a studiat fotocopiile. A dat din cap gânditor. 

— S-ar putea să fie adevărat într-o anumită măsură, a fost el de acord în cele din urmă. Dar există o foarte mare diferență între Noam Chomsky spunând toate asta și David Icke.

— Ce diferență? a întrebat Brian, mijindu-și ochii.

— Păi, în primul rând, a spus Sam, Noam Chom­sky e evreu. În al doilea rând, Noam Chomsky nu e nebun. În al treilea rând, Noam Chomsky e, în fond, un intelectual. Și, în fine, Noam Chomsky nu e antisemit.

Henrick s-a foit agitat în scaunul lui. În mod limpede, simțea că modus operandi-ul lui Brian se destrăma chiar în fața ochilor lor. Da, Henrick promisese să lase reptilele în afara discuției, dar aceasta era o situație disperată care cerea soluții disperate.

Henrick mi-a aruncat o privire. 

— Dă-i drumul, i-am spus din buze. 

— Există o amplă documentare, a anunțat Henrick, care demonstrează că douăzeci de rase reptiliene s-au întâlnit, s-au intersectat și încrucișat cu rasa umană, și controlează acum de sus societatea.

Privirea lui Brian arunca pumnale în direcția lui Henrick. 

— Douăzeci? a spus Sam, aplecându-se în față. 

— Aproximativ douăzeci, a spus Henrick. Cu siguranță sunt undeva între cincisprezece și douăzeci și cinci.

— Ai și numele acestor rase reptiliene? a întrebat Sam, scoțând un carnețel din geantă. 

— Da, le am, a spus Henrick, evident mulțumit că Sam părea interesat. OK. Mai întâi, Cenușiile.

Sam a scris Cenușiile. 

— Apoi vin Cenușiile Adoptate.

Sam a scris și asta. 

— Apoi vin Troglodiții.

— Sunt cele care trăiesc în peșteri, așa-i? a spus Sam.

— În peșteri, a confirmat Henrick. Apoi vin Crețele. 

— Cum arată Crețele? a întrebat Sam.

— Sunt drăgăstoase, roz, cu chipuri de bătrâni, a spus Henrick. 

— Pot doar să-ți supun atenției, a intervenit Brian, tăios, acest pasaj din Chomsky despre subtextul opresiv al Talmudului… 

— Apoi vin Blondele Înalte, a spus Henrick.

— Cum arată? a întrebat Sam.

— Cam ca suedezele, a spus Henrick. Apoi vin Roboții Înalți.

— Sunt cei acoperiți de folie de aluminiu, așa-i?

— Corect, a spus Henrick. Apoi vin Annunaki.

— Annunaki, a spus Sam. Sunt cele despre care David Icke vorbește cel mai mult.

— Exact, a spus Henrick. George Bush e un Annunaki.

Sam s-a scuzat ca să meargă afară la o țigară. A revenit doar ca să descopere că Henrick a folosit prilejul ca să-i ia carnețelul și să adauge alte nume de rase reptiliene la listă.

— Eldebarienii, a scris el. Sunt cele care fac desenele uriașe din lanurile de grâu. Zebra Repticularii. Albarienii. Bigfoots Interdimensionali. Vampirul de Capre sau Mâncătorul de Capre se găsește adesea în Mexic.

— Sunt fricțiuni între aceste rase extraterestre? a întrebat Sam. 

— Da, a spus Henrick. Sunt fricțiuni constante. 

— Și chiar se luptă unii cu ceilalți? a întrebat Sam. 

— Da, a spus Henrick. Se luptă mereu pentru controlul asupra celor cincisprezece portaluri dimensionale. Unul e în Ierusalim. Unul în Tibet. Nimeni nu știe unde sunt celelalte treisprezece.

— Asta, a spus Sam, e o conversație foarte interesantă.

— A fost foarte ciudat, mi-a spus Sam după ce Brian și Henrick au plecat acasă. 

— A fost ciudat, am fost eu de acord. Știi, am încercat să nu vin cu preconcepții, dar acum sunt destul de convins că David Icke chiar vrea să spună reptile atunci când spune reptile.

Dar antirasiștii tot nu erau convinși.

— E mâna reptiliană ascunsă a iudaismului care vine să cucerească lumea, a spus un membru al coaliției pe nume Richard Warman. E doar o strategie de dezumanizare a dușmanului. Cum să-i facem pe evrei respingători, sub-umani și vrednici de condamnarea noastră? Deci da, cred în continuare că atunci când David Icke spune reptile, vrea să zică evrei. 

Părea că lucrurile nu pot merge mai rău pentru David Icke. Susținătorii lui au încercat tot posibilul pentru a îmblânzi ostilitatea față de el, dar până și dizertația complexă despre reptile a lui Henrick a eșuat în a-l convinge pe Sam că David nu e antisemit. 

Acum, David era un martir. Fanii lui au început să-l abordeze pe stradă, strângându-i mâna, uneori chiar izbucnind în aplauze spontane, adresându-i cuvinte de îmbărbătare. 

— E cumplit ce-ți fac acești evrei îngrozitori, a spus o doamnă în vârstă.

— Bietul de mine! a spus David, ducându-și mâna la inimă. „Nebunu’ ăsta“, cum îmi spun. Dacă sunt așa nebun cum spun ei, de ce nu mă lasă în pace? De când am început să demasc elita reptiliană, s-a întâmplat exact opusul. De ce?

— Evreii înțeleg ce vor ei, a sugerat un fan. Nimic din ce-ai spus nu poate fi interpretat ca antisemitism. Sunt pur și simplu paranoici. Nu e adevărat. Tu nu ești antisemit.

— Evreii au suferit la fel de mult, dacă nu mai mult ca toată lumea, de pe urma acestei manipulări globale, a încuviințat David. Departe de a fi ei autorii, evreii sunt victimele ei masive. Și, cât privește rasismul, prietenul fiicei mele e negru. 

— Mi-ai schimbat viața, a spus un alt fan. Obișnuiam să fiu o oaie, să fiu ca ei, dar tu mi-ai schimbat viața. 

Joi, tabăra anti-Icke a suferit o umilință publică. VTV, popularul post local de televiziune din Vancouver, a hotărât să ignore cererea coaliției de a anula emisiunea programată cu David. În schimb, l-au adus în direct, într-o confruntare cu un eminent profesor local de psihologie pe nume Bill Bierstein:

GAZDA: Domnule profesor, de ce credeți că domnul Icke are atât de mulți susținători când o mulțime de oameni ar zice că ideile lui sunt de pe altă planetă?

DAVID (întorcându-se furios către gazdă): Ce cercetare ați făcut pe tema asta? Nimic! Nimic! E absurd!

PROFESORUL: Oamenilor le place să fie vrăjiți. Ei își doresc conspirații grandioase conduse de ființe superputernice, nu se gândesc ca la o sumă de greșeli făcute de oameni rezonabili… 

DAVID: Domnule profesor…! (Către gazdă) Are de gând s-o țină tot așa?

GAZDA: Să-l lăsăm pe domnul Icke să răspundă la asta.

DAVID: Domnule profesor. V-ați specializat în a-i lua de sus pe oamenii din Columbia Britanică?

PROFESORUL: Ei, nu e nevoie de comentarii injurioase.

DAVID: OK. Spuneți-mi despre Grupul Bilderberg.

GAZDA (întrerupând): Să vorbim despre motivul… 

DAVID (tunător): Nu-mi spuneți mie ce urmează să spun. Spuneți-mi despre Grupul Bilderberg!

GAZDA (ascultând neliniștită ce i se spune în cască): Domnule Icke, nu vrem să vorbim despre asta chiar acum. Să vorbim despre… 

DAVID (cu un zâmbet de cunoscător): Sunt convins că nu vreți!

GAZDA: De ce grupurile evreiești vă consideră antisemit?

DAVID: Pentru că mă apropii prea tare de adevăr.

PROFESORUL (râzând): Nu intrați în închipuirile asta întortocheate și paranoide cum că oamenii vor să vă închidă gura…

Aceasta era, în contextul dat, exact ce nu trebuia spus. David putea fi acuzat de multe lucruri, dar faptul că și-ar închipuit doar că e cenzurat nu se număra printre ele. 

David a zâmbit puțin, apoi s-a năpustit asupra prăzii.

DAVID: Am avut trei interviuri importante care au fost anulate săptămâna asta. Am avut lansări de carte anulate. Ai de gând să citești ziarele un pic, amice?

Profesorul a șovăit.

PROFESORUL: Bun, ăăă, dacă nu aveți altceva mai bun de făcut decât să mă insultați, atunci îmi pare rău pentru procesul dumneavoastră de gândire… 

Dar era gata. Profesorul pierduse.

Audio

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK