Muzică / Experiment

Bomba caliente

de Filip Standavid

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 22 martie 2019

• Helado Negro, This is how you smile, 2019

Într-o epocă în care se „comunică” în hashtaguri, cel mai recent dintre albumele Helado Negro ar putea fi indexat repede cam așa: #latino #indietronica #weirdfolk. Download: Please won’t please, Pais Nublado, Seen my aura, Todo lo que me falta. 

Probabil că nu sunt singurul care-a observat că revenim în ritm accelerat la hieroglife și cuneiforme, așa că, până la apariția vreunui Champollion extraterestru, mă grăbesc s-adaug că This is how you smile e o ciudățenie în același timp atașantă și îndârjită, un album-îmbrățișare (care nu-ți dă drumul vreme de vreo 40 de minute, dacă ești dispus să i te abandonezi) și unul dintre cele mai convingător-competente acte artistice pop ale acestui sfârșit de deceniu.

Măritișul multi-culti dintre popul latino și ritmurile programate și (în teorie) reci ale momentului a definit Helado Negro de la bun început. Nici o surpriză, deci, când dai de percuție caraibiană și de chitară rece ale cărei corzi parcă sunt abia atinse, dar și de fantomele invocate electronic ale unor maracasuri. E, de altfel, o foarte bună perioadă pentru experimente de acest fel și mai este - facă borș cui nu-i place! - unul dintre semnele unei lumi în profundă schimbare. 

Pentru Helado Negro, autorul unui mini-manifest cu titlul Young, Latin and Proud , preocuparea față de comunități ai căror copii sunt despărțiți de părinți și aruncați - la propriu -în cuști vine la pachet cu o copilărie americănească relativ lipsită de griji. Dacă vreți un termen de comparație, e ca și cum cântăcioșii noștri ar trata Brexitul din perspectiva copiilor din Țăndărei puși să cerșească pe Oxford Street, în Londra. Da, știu prea bine că așa ceva „nu se există” în România, dar și din cauza asta sare mai acut în ureche un vers precum „Brown won’t go/Brown just glows”, din Please won’t please.

Sunt mai multe astfel de momente de indignare calmă pe parcursul albumului This is how you smile, fără ca el să fie în mod explicit unul politic. Seducția e instrumentul predilect aici, nu predica. Iar seducția se ascunde în spatele unei cortine de coarde și chitară în Imagining what to do („I'll sing you this part/When we go to sleep/Winter will be gone tomorrow/Just lay inside your dream” s-ar putea să fie cele mai tandre versuri de anul ăsta dintr-un cântec pop), seducția se manifestă mai apăsat în synth-urile bâzâite și beat-ul fracturat din Fantasma Vaga, seducția îmbracă haine familiare, pe care le-au mai purtat la vremea lor alde Caetano Veloso ori Devendra Banhart, în Pais Nublado („And we'll take our turn/And we’ll take our time/Knowing that we'll be here long after you”).

Deși e în mod cert influențat de nenumărații artiști latino care l-au precedat, Helado Negro îmi pare mai degrabă verișorul bun al altui inclasabil folkist de dată recentă - nici cu Sufjan Stevens nu e foarte clar ce ai de făcut în aceste vremuri: oamenii ăștia n-au aflat că suntem în plin război cultural, de se țin de lălăială și li-ru-laiuri?

Răspunsul, ușor de intuit de altfel, e de găsit în încăpățânarea cu care acești oameni își văd de drumul lor mai puțin bătut și în precizia cu totul ieșită din comun cu care își asamblează componentele albumelor. This is how you smile e, între altele, o lecție de producție și de sequencing: piesele alunecă una într-alta, mici înregistrări ambientale - banale fragmente din viața reală - sunt folosite pe post de interludii, un falset minuscul („Porque ahora sé…”) umple de tensiune reluarea refrenului din Todo lo que me falta. Mai vreți? Mai am: monotona chitară electrică din Two Lucky (ce titlu, apropo!) și monotonele versuri „drăgălașe” - „Take care of people to-day (…)/Call them up if you wanna say/Hey…” - formează un cocktail melo absolut letal, riști să te trezești bocind cu sughițuri și cu muci în autobuz, iar Sábana de luz e vacanța exotică pe care chiar n-ai nevoie s-o popularizezi pe Instagram. 

Și totul se întâmplă fără emfază, efectele surprinzătoare nu supralicitează (ci, pur și simplu, se împletesc cu naturalețe în țesătura cântecelor), slalomul printre spaniolească și engleză devine, pe nesimțite, aproape de neobservat. Cu alte cuvinte, This is how you smile răspunde nenumăratelor obscenități ale prezentului cu tandrețe, calm și cu un surâs multietnic - timid, dar persistent. Rezultatul e simultan languros și oțelit, o adevărată bombă caliente. Va veni ea și detunătura!

Video

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK